Comună indo-europeană , proto-indo-europeană (PIE) sau indo-europene (IE) este un limbaj ipotetic ca unic originea indo-europene curente. Această posibilă protolingvă este parțial reconstituită de lingviști din asemănările dintre limbi care au dispărut adesea, dar care sunt reale și cunoscute, și parțial din modele de transformare bine identificate, în special fonologice . Proto-indo-europeanul este pentru moment doar o ipoteză care încearcă să explice asemănări care apar cu regularitate.
Cunoașterea indo-europeană se bazează, așadar, pe lingvistică comparată , în special pe morfologie și fonetică studiate în perspectiva lor istorică . Putem reconstitui unele aspecte, dacă nu chiar plauzibile, cel puțin puternic explicative din punctul de vedere al lingvisticii istorice, al fonologiei , al lexicului și al morfologiei sale . Indoeuropeanul cunoaște două tendințe: comparatorii filologici favorizează utilizarea algebrică și mecanică a formulelor și regulilor fonetice, în timp ce comparatiștii lingvistici vizează în primul rând o proto-limbă realistă și acceptabilă, adică o stare de limbă posibilă. Evoluțiile din studiile indo-europene vizează reconcilierea acestor două tendințe, atât prin îmbunătățirea eficienței utilizării formulelor și regulilor, cât și prin consolidarea realismului. Cercetările actuale încearcă să reconstruiască unele caracteristici ale sintaxei sale .
Conform evoluției asumate de marea majoritate a lingviștilor, această limbă comună a cunoscut apoi un fenomen de dialectizare explicat în special prin dispersia geografică a vorbitorilor care dau diferitele limbi indo-europene , comparabilă cu dialectalizarea pe care latina o va experimenta timp de mai multe secole. mai târziu.
Localizarea geografică și temporală a „ poporului indo-european ” a dat naștere la diverse ipoteze. Kurgan Ipoteza este „populară cel mai“ model. El postulează că cultura Kurgan este cea a vorbitorilor ipotetici ai indo-europenilor reconstruiți.
Procesul de „satemisation“ în spatele separarea limbilor satem și limbi Centum , probabil , a început la IV - lea mileniu î.Hr.. ANUNȚ Și în condiții de siguranță numai pentru deținerea lucru este că această limba proto a trebuit să -și diversifice în dialecte , fără unele relații directe cu ceilalți la sfârșitul anilor III - lea mileniu î.Hr.. ANUNȚ
Cei mai mulți lingviști cred că intervalul dintre momentul în care a existat de fapt , în indo-europeană și în primul atestat de texte ( în jurul XIX - lea lea î.Hr. , A se vedea rafturi Kültepe ) variază între 1500 și 2500 de ani, cu propuneri extreme , care merg până la 5.000 de ani .
Există mai multe modele de întâlnire și localizare:
Până la sfârșitul anului al XVI - lea secol , oamenii de știință găsesc anumite similitudini în limbile europene cu persana sau sanscrită . În anii 1640 , doi profesori de la Universitatea din Leiden , Marcus Zuerius van Boxhorn și Claude Saumaise , au dezvoltat fiecare teza conform căreia toate aceste limbi au provenit dintr-un strămoș comun, pe care l-au botezat „scitic”. În 1686, filologul suedez Andreas Jäger (it) a propus, pe fondul comparativismului , ca cea mai veche limbă din Europa să provină din Caucaz.
Ideea înrudirii acestor limbi se repetă de mai multe ori în vremurile care urmează. Acesta a fost susținut în mod puternic de englezul William Jones care, în timpul unei conferințe din 1786, a încorporat sanscrita în grupul format din limbi europene și persană. Cu toate acestea, a fost la începutul secolului al XIX - lea secol că studiul problemei cunoaște un viraj metodologic. În special, danezul Rasmus Rask și germanul Franz Bopp efectuează studii mai aprofundate și mai sistematice, care se concentrează în special pe relațiile structurale și morfologice dintre diferitele limbi. De atunci, lingvistica istorico-comparată a luat o creștere considerabilă, în principal în Germania .
Faza comparativă indo-europeană „clasică”, așa merge și Gramatica comparată ( 1833 - 1849 ) a lui Franz Bopp în Compendium of August Schleicher ( 1861 ) până în 1880 , începe publicarea Grundriss der Grammatik der vergleichenden indogermanischen Sprachen de Karl Brugmann . Un neogramatic , Brugmann reexaminează subiectul mai presus de toate din unghiul axiomatic al regularității legilor fonetice. Apoi, dezvoltarea teoriei laringelor lui Ferdinand de Saussure poate fi considerată ca punctul de plecare al studiilor „contemporane” despre indo-european.
Indoeuropeanul comun, așa cum a fost descris la începutul anilor 1900 , este în general acceptat și astăzi. Lucrările ulterioare sunt în majoritate ajustări și sistematizare, sau noi încorporări de informații , cum ar fi descoperirea limbilor anatoliene și tokhariennes , necunoscut la XIX - lea secol .
Teoria laringalistă în special, în formularea sa primitivă, discutată încă din anii 1880 , s-a impus ca mainstream după 1927, când Jerzy Kuryłowicz a anunțat descoperirea supraviețuirii unora dintre fonemele sale ipotetice în limbile anatoliene . The Indogermanisches etymologisches Wörterbuch la Julius Pokorny , publicat în 1959 , descrie cunoașterea lexiconul acumulate până la începutul XX - lea secol , dar neglijat tendințele contemporane de morfologie și fonologie , și ignoră în mare măsură anatolienele și grupurile Tokharian. Lingvistul Arnaud Fournet remarcă faptul că dicționarul etimologic indo-european al lui Pokorny este atomizat într-o multitudine de intrări (adică rădăcini) de formă apropiată și semnificație apropiată și că aceste intrări ar putea fi grupate împreună printr-o metodologie de analiză diferită.
Generarea de indo-europeist active în ultima treime a XX - lea secol (ca Calvert Watkins (în) , Jochem Schindler (în) și Helmut Rix ) a aprofundat înțelegerea morfologiei, iar alternanța vocalelor în valul din Apophony în indo-europeană de Kuryłowicz ( 1956 ). Din anii 1960 , cunoașterea grupului anatolian a fost suficient de largă pentru a-și stabili descendența în raport cu indo-europeanul.
Nu există dovezi directe pentru existența indo-europeană comună, deoarece nu a fost niciodată scrisă. În consecință, toate sunetele și cuvintele indo-europene sunt reconstrucții din limbile indo-europene folosind metoda comparativă și reconstrucția internă (în) . Prin urmare, un asterisc este utilizat pentru a marca caracterul reconstituit și neatestat al cuvintelor - exemplu cu * wódr̥ , „apă”. Multe cuvinte în indo-europene moderne par a fi derivate din „proto-cuvinte“ prin cele modificările fonetice (cum ar fi legea lui Grimm ).
Pe măsură ce limba proto-indo-europeană s-a despărțit la un moment dat în istoria sa, sistemul său sonor a divergut și în „limbi fiice”, conform mai multor legi fonetice . Dintre acestea, cele mai notabile sunt legile lui Grimm și Verner în proto-germanică , pierderea * p- prevocalicului în proto-celtic , reducerea în [h] a * s- prevocalic în proto-greacă , legea Brugmann și cea a lui Bartholomae în proto-indo-iranian , legea Grassman atât în proto-greacă, cât și proto-indo-iraniană, și legea iernii (în) sau legea lui Hirt (în) în balto-sclav .
În general, toate potrivirile dintre limbi sunt regulate și orice excepție aparentă de la regularitatea stabilită necesită explicații speciale. Ei ascultă ceea ce lingviștii numesc regularitatea schimbărilor fonetice . Această regularitate face posibilă o reconstrucție a stării anterioare a limbii.
În paranteze: zona de extindere a legii; legile necalificate se aplică tuturor limbilor indo-europene.
Au fost propuse mai multe legături între indo-europene și alte familii de limbi , dar aceste conexiuni speculative sunt extrem de controversate. Cea mai larg acceptată ipoteză este probabil aceea a apropierii de familia limbilor uralice , care ar duce la formarea unui grup și mai mare, indo-urali (in) . Dovezile citate de obicei în favoarea acestei ipoteze sunt apropierea de Urheimaten ( locurile de origine) ale celor două familii, tipologia morfologică similară și o serie de morfeme aparent împărtășite. Frederik Kortlandt , în timp ce pledează pentru o legătură, recunoaște că „decalajul dintre Uralic și indo-european este enorm”, în timp ce Lyle Campbell , specialist în limbi Uralic , refuză orice relație între cele două grupuri.
Existența anumitor specificități tipologice ale indo-europenei în limbile abhazo-adygiene poate duce la luarea în considerare a ipotezei unei vechi Sprachbund ( uniune lingvistică ) a celor două limbi sau a unui substrat comun care era geografic în casa indo-europeană . Acest tip de limbaj identic, cu verbe complexe și al cărui limbă actuală abhazo-adygiană ar putea fi singurele supraviețuitori, este, pentru Peter Schrijver (en) , indicația unui lexicon local și o reminiscență a unui posibil substrat neolitic ( ipoteza unei „ creolizări neolitice (în) ”).
Alte propuneri care merg înapoi în continuare în timp (și sunt mai puțin acceptată), conectați indo-europeană și uralică cu altaice și alte familii din Asia , cum ar fi Coreea , în japoneză , de limbă Choukotko-Kamchatkiennes și Eskimo-aleute limbile - pentru propunerile pentru limbile nostrice sau limbile eurasiatice ale lui Joseph Greenberg sunt reprezentative pentru acest curent.
Alte ipoteze leagă aceste familii diferite de afro-asiatice , dravidiene etc., până la ideea unei limbi originale , asociată în principal cu Merritt Ruhlen , care ar regrupa toate limbile. Această teorie cu greu mai găsește apărători. Există, de asemenea, mai multe propuneri, care se alătură anumitor părți ale unei supuse familii eurasiatice , cu anumite familii ale limbilor caucaziene , cum ar fi limbile Ural-Siberian (en) , Ural-Altaic sau proto-pontic (en) , etc.
Descoperirile recente din domeniul paleogeneticii au determinat unii lingviști să re-precizeze vechile ipoteze referitoare la procesul de formare a indo-europenei. Allan R. Bomhard propune o ipoteză, bazată pe glosologie, conform căreia proto-indo-europeanul este rezultatul unei interferențe între un substrat lingvistic originar din nordul Caucazului și o limbă dominantă legată de Uralic, chiar de pre- ural. Acest tip de interferență ar fi implicat o perioadă lungă de bilingvism în rândul vorbitorilor celor două limbi. Frederik Kortlandt leagă această perioadă proto-indo-europeană de o primă concentrare situată la nord de caspică. Această ipoteză ar fi în acord cu studiile genetice care arată că genomul indivizilor din cultura Yamna provine pe jumătate din vânătorii-culegători din est și pe jumătate din vânătorii-culegători din Caucaz. Cultura Khvalynsk (c 4900 -. 3500 BCE) pe Volga Mijlociu ar fi fost punctul de joncțiune și amestecarea acestor două populații.
Această secțiune prezintă fonologia reconstituită a indo-europeanului comun.
Buze | Coronal | Coloana vertebrală | Laringian | ||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
palatal | apartament | labio-velar | |||||
Ocluzia nazală | * m | *nu | |||||
Ocluzie orală | * p | * t | * ḱ | * k | * kʷ | ||
sunet | * b | * d | * ǵ | * g | * gʷ | ||
supt | * bʰ | * dʰ | * ǵʰ | * gʰ | * gʷʰ | ||
Fricativ | * s | * h₁, * h₂, * h₃ | |||||
Lichid | * r, * l | ||||||
Semivocală | * y | * w |
Consoanele * m, * n, * r, * l, * y și * w se numesc sonante , pot fi vocalizate .
Notatii alternativeOpririle aspirate sunt uneori notate * bh, * dh, * ǵh, * gh, * gʷh .
Palatele * k̑, * g̑ sunt uneori folosite în locul * ḱ și * ǵ.
* i̯, * u̯ poate înlocui * y, * w .
Fricativele, cunoscute sub numele de „laringian”, pot fi notate diferit în conformitate cu autorii: de exemplu * H₂ , * H a sau * ə₂ pentru * h₂.
Valorile foneticeTeoria laringian este dezbatuta, si * h₁ , probabil , nu este un fricative.
* b este foarte rar. Se găsește în special în * píbeti „el bea”, píbati în sanscrită, din * pí-ph 3 -e-ti, dublarea rădăcinii * peh 3 - „a bea”.
Pentru a explica în special această raritate a legii lui * b și a lui Bartholomae , Viatcheslav V. Ivanov și Tamaz V. Gamkrelidze au propus teoria glotalică în 1973, fără a obține un consens. Ea propune ca:
Fricativul * s ar putea avea articulații multiple de la [s] la [ʃ]. În fața unei opriri sonore, se sună în [z], de exemplu în * nizdó- s „nid”, derivat din * ní-sed- „a fi pus”. Astfel, în lituaniană lì zd ca „cuib” și s ė d ėti „el stă”, în slava veche gnĕ zd o „cuib” și s ĕ d ĕti „el stă”.
ExempleLabiale | Dental sau coronal | Palatales | Velari | Labio-velare | Laringian | |
---|---|---|---|---|---|---|
Ocluzie surdă | * p ds (gen. * p ḗds ) „picior” | * t ers- "uscat" (lituanian tirštas "abrupt") | * ḱ ḗr (gen. * ḱ rd-ós ) „inimă” | * leu k - „ușor” (grecesc leukós ) | * kʷ í-s "cine? ", * Kʷ ó-d " ce? " | |
Ocluzive sonore | * b el-os "puternic" (sârbo-croată bolji "mai bine") | * d éḱm̥t "zece" (lat. decem ) | * ǵ enu -s "genunchi" (lat. genū ) | * h₂eu g - „a crește, a crește” (lat. augeō ) | * gʷ ih₃wós "viu" ( gývas lituaniană ) | |
Ocluzie aspirată | * bʰ er- „a purta” ( berem armean ) | * mé dʰ -yos "central, mijloc" (lat. medius ) | * h₂en ǵ - „strânge” (lat. ANGO ) | * gʰ ostis "gazdă" ( oaspete englez ) | * gʷʰ er-mós "cald" (lat. formus , angl. cald ) | |
Nazal | * m ṛt-ós "moarte" (sanscrită mr̥tás ) | * n eh₂-s (gen. * n h₂-s-ós ) „nas, nară” (lat. nārēs ) | ||||
Fricative | * s ed- "a fi așezat" (lat. sedere "a sta") | * h₂ we h₁ - „a ventila, a sufla” (hitit ḫuwai- „a alerga”), * de la h₃ - „a da” (lat. îndrăzni ), * h₃ ep- „a lucra” (lat. opus „a lucra” , muncă") | ||||
Sonante | * p r ó -, * p r eh₃- „în față” (lat. pro- ), * l egʰ- „a se întinde, a se întinde” ( néerl . liggen „a se întinde”) | * hey y -es "metal" (aviah aiiah "metal, fier") | * Născut w os "noi" (lat. Novus ) |
Vocale scurte | * e , * o (și poate * a ) a |
---|---|
Vocalele lungi | * ē , * ō (și poate * à ) b |
Diftongi | * ei, * eu, * ēi, * ēu, * oi, * ou, * ōi, * ōu , ( * ai, * au, * āi, * āu ) c |
Alofon vocalică de laringiene, nazale, lichide și semi vocale |
* h̥₁, * h̥₂, * h̥₃, * m̥, * n̥, * l̥, * r̥, * i, * u |
Variante lungi ale acestor alofoni d | * m̥̄, * n̥̄, * l̥̄, * r̥̄, * ī, * ū |
Note:
Fiecare cuvânt are un singur ton și acel ton poate ocupa orice loc în cuvânt. Dacă două cuvinte juxtapuse din propoziție sunt unite prin semnificație, unul dintre cele două este lent , în mod similar, un cuvânt compus primește un singur ton. Sanscrita este limba pe care și- a păstrat cel mai bine locul și funcțiile dumneavoastră indo-europene. Se notează cu un accent acut.
Tonul are uneori o funcție distinctivă. De exemplu * tómos „tăiat”, substantiv masculin cu valoare de acțiune sau obiect realizat, de unde grecescul τόμος , este opus * tomós „tăiat”, adjectiv, în greacă τομός . În sanscrită váraḥ „alegere” și varáḥ „pretendent”.
În absența unui ligator al propoziției, tonul verbului indică subordonare; verbul personal nu este subliniat într-o propoziție principală sau independentă.
Această secțiune prezintă corespondențe fonetice regulate pe care le observăm între limbile rezultate din indo-europeanul comun.
Iată cele mai frecvente potriviri între consoanele limbilor indo-europene
Comună indo-europeană | greaca antica | latin | osque | Galeză | galic | vechi irlandez | gotic | Nordic | vechi înalt german | Anglo-saxon | albanez | armean clasic | lituanian | Letonă | slav vechi | avestice | sanscrit | Tokharian | Hitit |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
* p |
π (p) | p | p | Ø | Ø | Ø | f, b 5 | f, v 5 | f, b 5 | f, v 5 | p | h-, -w-, Ø- 4 | p | p | p | p ... f | p | p, -w- | p / b |
* b | β (b) | b | b | b, -f-, Ø / f 10 | b, b / p 9 , b / m 10 | b, Ø / b / m 10 | p | p | ph, pf, f | p | b | p | b | b | b | b, -w- | b | ||
* bʰ | ph (ph) | f-, -b- | f | b, -f | b, f | b | b, -f- | b, -w- | bh | ||||||||||
* t | τ (t) | t | t | t, -d-, d 11 , th 9 | t | t, -th- ... -t-, Ø 11 | Þ (a), d 5 , t 12 | Þ (a), ð (dh) 5 | d, t 5 | a, dh 5 | t | a ... d, y | t | t | t | t ... a | t | t, c 1 | t / d |
* d | δ (d) | d | d | d, -dd-, n 8 | d | d, n 8 | t | t | d | t | d, -dh-, dh 16 | t | d | d | d | d, -dh- | d | ||
* dʰ | th (a) | f-, -d-, b 6 | f | d, -Þ (-th) | d | t | d | d | dh | ||||||||||
* ḱ | κ (k) | vs. | vs. | c, -g-, ch 9 , g 11 | vs. | c, -ch- | h, -g- | h, -g- | h, -g- | h, -g-, -y- 5 | ç- / c-, th, s 11 | s | š | s | s | s ... š | ś | k, ś 1,14 | k / g, s |
* ǵ | γ (g) | g | g | g, i / Ø / ch 9 , Ø 8 | g, -g - / - Ø-, g / c / x 9 | g, g / c 8 | k | k | k, hh | k, ch 1 | d, dh, -g- | vs. | ž | z | z | Z Z | j | k, ś 1 | kg |
* ǵʰ | k, g, kh | h | h | g | g | g | g, -y - / - w- | dh, -d- | j, -z- | h | |||||||||
* k |
κ (k) | vs. | vs. | c, -g-, ch 9 , g 11 | vs. | c, -ch- | h, -g- | h, -g- | h, -g- | h, -g-, -y- 5 | k, q 1 | kh, g 8 | k | k, c 1 | k, c 13 , č 1 | k, x 15 , č 1 | k, c 1 | k, ś 1,14 | |
* g |
γ (g) | g | g | g, i / Ø / ch 9 , Ø 8 | g, -g - / - Ø-, g / c / x 9 | g, g / c 8 | k | k | k, hh | k, ch 1 | g, gj 1 | k | g | g, dz 1 | g, dž / ž 1 , dz 1 | g ... gh, j 1 | g, j 1 | k, ś 1 | |
* gʰ |
χ (kh) | h | h | g | g | g | g, -y - / - w- | g | g, ĵ 1 | gh, j 1 | |||||||||
* kw | π (p), τ (t) 1 , κ (k) 2 | qu, c 7 | p | p, -b-, ff 9 , b 11 | p | c, -ch- | hw / gw, w 5 | hv / g, v 5 | w / g, w 5 | hw / g, w 5 | k, s 1 , q 1 | kh, g 8 | k | k, c 1 | k, c 13 , č 1 | k, x 15 , č 1 | k, c 1 | k (u), ś 1.14 | ku |
* gw |
β (b), δ (d) 1 , γ (g) 2 | v, gu 8 | b | b, -f-, Ø / f 10 | b, b / p 9 , b / m 10 | b, Ø / b / m 10 | q | k (v) | qw, w | cw, c 3 | g, z 1 , gj 1 | k ... c | g | g, dz 1 | g, dž / ž 1 , dz 1 | g ... gh, j 1 | g, j 1 | k (u), ś 1 | |
* gwʰ |
φ (ph), θ (th) 1 , χ (kh) 2 | f-, -v-, -g-, gu 8 | f | gw-, -w-, v / w 9 , g 11 , -w | v | g | g-, -w-, g, gw 8 | g (v), -v- | g, -w- | b-, -w-, g | g, ĵ 1 | gh, j 1 | |||||||
* s | ῾ (h-), -Ø-, σ (s), -ς (-s) | s, -r- | s, -z- | h- / Ø-, -Ø-, s | s | s-, -Ø-, s | s, z 5 | s, -r | s, -r / -Ø | s, -r / -Ø, r 5 | gj 19 , sh, -h- | h-, -Ø- | s, s ... š 17 , š 16 | s, s ... š 17 , š 16 | s ... š, x 16.17 | h-, -h-, s 18 , š 16.17 | s, ṣ 16,17 | s-, s / ṣ | š |
Comună indo-europeană | greaca antica | latin | osque | Galeză | galic | vechi irlandez | gotic | Nordic | vechi înalt german | Anglo-saxon | albanez | armean clasic | lituanian | Letonă | slav vechi | avestice | sanscrit | Tokharian A (Turfanian) | Tokharian B (Koutchean) | Hitit |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
* |
λ (l) | eu, ll- | eu, -ll- | l, -ł, ł 2 | r | r | eu, 1 | |||||||||||||
* | αλ (al) / λα (la) | ol / ul | úl | ly, al 4 | li ... le, al 4 | li, al 4 | ul | ul / il | ul / ol | ul / il / ol | uj / li / he / lu / ul | ał | iĺ, uĺ | el | ĭl, lǔ | ərə | ṛ | äl | äl, al 3 | al ... ul |
* lh 1 , * lh 3 , * lh 2 | λη (lê), λω (lô), αλα (ala) | realul | al | legea ... acolo | al | el | arə | īr / ūr | al (u) / (u) la | |||||||||||
* m | μ (m), -ν (-n) | m | m | m, -f-, b- 6 , -f- 6 , w 7 | m, b- 6 , v 7 , -n | m, -n | m, -n | m, -n | m, -n | m, -n / -Ø | m, -n | m, -Ø | m, -n | m | m, -Ø 10 | m | m, ṃ 11 | m, -n | m, -Ø | |
* ṃ | αμ (am) / α (a) | em | eu / sunt | a.m | a.m | capabil | um | um / ym | um | um / ym | e ... a | a.m | iṁ, į | ī | ę | a / am | a / am | o mamă | äm / om, am 3 | a.m |
* mH | μη (m) / αμα (ama) | mā ... am | mā / am | maw | Ale mele | Ale mele | La | ama | Sunt | La | à ... ām | Ale mele | a.m? | |||||||
*nu | ν (n) | nu | nu | nu | nu | nu | nu | nu | nu | nu | nu | nu | nu | nu | n, -Ø 10 | nu | nu | n, ñ 1 | nu | |
*nu | αν (an) / α (a) | în | în an | an | an | an / en / é, în 8 | A | a / yn ... u | A | un / yn ... ū | e ... a | an | iñ, į | ī | ę | an / an | an / an | än, an, à | än, anul 3 | an |
* nH | νη (nê) / ανα (ana) | nā / an | nā / an | naw | n / A | n / A | La | ana | în | La | ā ... ān | n / A | an? | |||||||
* r | ρ (r), ῥ- (rh-) | r | r | eu, rh- | r | r | r | r | r | r | r, -rr- | r ... ṙ | r | r | r | r | r | r | r | |
* ṛ | αρ (ar) / ρα (ra) | aur | úr | ry, ar 4 | ri ... re, ar 4 | ri, ar 4 | avea | sau / ur | sau / ur | sau / ur | ri / ir / ur / ru | ar | iř, uř | ir, ur | ĭr, rǔ | ərə | ṛ | är ... ar | är, ar 3 | ar ... ur |
* rh 1 , * rh 3 , * rh 2 | ρη (vis), ρω (rô), αρα (ara) | rā / ar | ar | brut | rā ... ar | rá ... ar | ar / ra | ìr | ir | arə | īr / ūr | rā | ar? | |||||||
* w | Ø ... ῾ (h-) | v | v | w, gw-, g 6 | v, -v - / - Ø-, v / b 9 | f-, -Ø-, b 9 | w | v | w | w | v | v, g- | v | v | v | v | v | w | w, y 1 | w, w- / uw- |
* y | ῾ (h-), -Ø-, ζ (z) 5 | eu, -Ø- | eu, -Ø- | eu | eu | Ø | j | j, Ø- ... j- | j | j | gj, Ø, j, h | j, -Ø- | j | j | j | y | y | y | y | y |
* ḥ este vocalizarea unei consoane și dă naștere vocalelor în limbile indo-europene. * i și * u pot fi analizați ca forma de grad zero a unui diftong sau ca vocale unice.
Comună indo-europeană | greaca antica | latin | osque | Galeză | galic | vechi irlandez | gotic | Nordic | vechi înalt german | Anglo-saxon | albanez | armean clasic | lituanian | Letonă | slav vechi | avestice | sanscrit | Tokharian A ( Turfanian ) | Tokharian B ( Koutchean ) | Hitit |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
* ḥ 1 ; * ḥ 2 ; * ḥ 3 | ε (e); α (a); ο (o) | La | La | a ... e | La | a ... e | a 1 , -Ø | a 1 , e / ø, -Ø | a 1 , e, -Ø | a 1 , e / ea ... æ, -Ø | a ... ë, ha | a / Ø | a ... Ø | a ... Ø | o ... Ø | eu ... Ø | eu | La | ā1, a | a, ḫ |
*La | α (a) | La | La | La | o | un ... ə | La | a, ḫa | ||||||||||||
* o | o | Unde | ú | o .... w / y | o | Unde | a ... ë | o, u 5 etc. La | a ... ə / à | a ... la | La | e | a ... o | |||||||
* e | ε (e) | e ... i / o | e | e | e ... i | e / i | ai 1 , i 2 , -Ø | e / jø / ø / ia 1 , i 2 , -Ø | e 1 , i 2 , -Ø | e / io 1 , i 2 , -Ø | ja, i / i / ie / e | e, i 5 | e | e | e | un ... ə | La | ä, -Ø | a 1 , ä, -Ø | e ... i / a |
* i | ι (i) | adică | í | y | adică | adică | ai / i 1 , -Ø | i / e / y, -Ø | i 1 , e 3 , -Ø | i / io, e 3 , -Ø | adică | eu | eu | eu | ĭ | eu | eu | ä / Ø | a 1 , ä / Ø | eu |
* u | tu (u) | tu | tu | w ... o | tu | u ... o | u1, la | u / o / y | u, o 3 | u, o 3 | u, y 4 | tu | tu | tu | ǔ | tu | tu | tu | ||
* la, * eh 2 | η (ê) | La | a ... aa | aw ... o | La | La | o | ó / ø: | uo | ō / ē | o / ua | La | o | uo, o | La | La | La | La | o | a, aḫ |
* ō, * eh 3 | ω (ô) | ō | tu | la | la | e | tu | La | o | La | la 1 , a | La | ||||||||
* ē, * eh 1 | η (ê) | ē | í | eu | adică | adică | e | á 1 , ǽ | La | æ: | o / ua | eu | ĕ | ē | ĕ | a, -ā? | e, -ā | e / i | ||
* ī, * iH | ι (ī) | ī | i / ií | ī | í | ei | í / ý | î | ī | eu | y | ī | eu | ī | ī | ä ... i / Ø | a 1 , ä / i / Ø | li | ||
* ū, * uh 1 ; * ū, * uh 2/3 | υ (ū) | ū | tu | ū | ú | tu | ú / ý | û | ū / ȳ | y, -i | tu | ū | ū | y | ū | ū | u / Ø; wā | u / o / Ø; wā | tu |
Comună indo-europeană | greaca antica | latin | osque | Galeză | galic | vechi irlandez | gotic | Nordic | vechi înalt german | Anglo-saxon | albanez | armean clasic | lituanian | Letonă | slav vechi | avestice | sanscrit | Tokharian A (Turfanian) | Tokharian B (Koutchean) | Hitit |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
*avea |
αι (ai) | ae | avea | oe | ē, -ai> -ī | ae ... ai | au 1 | ei / ey 1 | ai / ei 1 , -ê | la 1 , æ: | e / ai | e, da | iē 1 , aī | adică au | ě ...- ĭ | aē 2 , ōi | e | e | au ... e | e / ai ... i |
* oi | οι (oi) | ū | úi | tu | ō | oe | ē | |||||||||||||
* ei | ει (ei) | ī | ei | wy | ē ...> iē | ía, é | ei | í / ý | î | ī | eu | eu | iē 1 , eī | adică ei | eu | e / i | ||||
*la | αυ (au) | la | av | tu | la> ū | úa, ó | la | au / ey 1 | sau / la 1 , -ô | ēa / īe | La | aw | la | la, u | tu | ao 2 , ə: u | o | o | la | tu |
*Unde | tu (sau) | ū | úv | sau ... la,> ō | a ... e? | oy | eu> au | |||||||||||||
* a avut | ευ (eu) | eu> sau | iu | iu / ió | iu / io / eo | ēo / īe | e | aū / iaū | la / iau | u / ju | u / Ø | yu / u / Ø |
Sistemul morfologic al limbilor indo-europene se caracterizează prin complexitatea sa extremă. Unul și același semnificant poate corespunde mai multor semnificații și, dimpotrivă, același semnificat poate fi exprimat de diferiți semnificanți.
Indoeuropeanul este un limbaj flexional , adică un limbaj în care relațiile gramaticale dintre cuvinte sunt indicate prin modificări ale cuvintelor (de obicei prin desinențe specifice). Tulpina în indo-europeană este de bază morfem , care , prin ea însăși poartă o lexicală sens . Prin adăugarea sufixelor , morfemele formează teme și prin adăugarea de terminații (de obicei finale), ele formează flexiuni sau declinări de substantive sau verbe .
Radicalii indo-europeni sunt considerați a fi predominant monosilabici, cu o bază consoană-vocal-consoană (consoană) (CVC (C)). Această formă de bază a tulpinii este uneori modificată prin alternarea vocală . Mulți cercetători cred că tulpinile vocale inițiale au început inițial cu o serie de consoane, ulterior pierdute în toate limbile, cu excepția limbilor anatoliene , unde sunt numite laringiene , de obicei specificate printr-un număr mai mic (ca un indice ) * h₁, * h₂, * h₃ (sau * H când este nedeterminat). Astfel, o formă verbală precum latina agunt , „acționează”, căreia îi corespund grecescul vechi ágousi (ἄγουσι) și sanscrita ajanti (अजन्ति), ar fi reconstituită * h₂eǵonti , cu elementul * h₂eǵ- constituind radicalul lui -la fel.
Rădăcina nu poate începe și se termină cu o oprire a sunetului neaspirat, de exemplu * g w od- nu există, prin urmare, sanscrita gádati "spune el" nu are corespondență în alte limbi. Un radical care începe cu o oprire a sunetului aspirat nu se termină cu unul surd și invers, prin urmare nu există rădăcini precum * b h eut- sau * teub h - ; Cu toate acestea, o tulpină care începe cu * s consoana mai redusă se poate termina cu un sunet aspirat: * Steig h - „pentru a merge, să meargă, să avans, pentru a urca“ , prin urmare, sanscrită stighnoti „ se urcă“, greaca veche στείχω ( steíkhô ) „Mă duc, merg înainte”, vechiul tíagu irlandez „Mă duc”, steiganul gotic „urcă” ...
Radicalul cunoaște două forme de repetare, prefixate la rădăcină:
Repetiția este utilizată pentru substantivele cu caracter afectiv sau tehnic cu valoare expresivă. Pentru verbe, servește la întărirea sensului, la marcarea repetării sau a duratei acțiunii sau a finalizării acesteia.
Fenomenul alternanței vocale este unul dintre aspectele distinctive ale indo-europene. Alternanța vocală , sau apofonie , este o variație a unei vocale care se schimbă, se schimbă în * o , * e sau dispare (Ø, fără vocală). Aceste variații pot depinde de sunetele adiacente și de locația stresului din cuvânt. Ei găsesc un ecou în limbile indo-europene moderne, unde au ajuns să reflecte categorii gramaticale. Aceste ștampile vocale sunt numite de obicei ștampile e , ștampila o , grad colectiv complet ; grad zero (fără vocală, Ø); grad lung ( * ē sau * ō ). Diferitele forme ale verbului englez sing ( sing, sang, sung ) sunt un exemplu de alternanță vocală; reflectă o secvență proto-germanică * sengw-, * songw-, * sngw- . Unii „savanți cred că afixele flexive ale indo-europene reflectă variații în alternanța vocală, de obicei zero grade, a radicalilor indo-europeni mai vechi. Uneori apare gradul zero acolo unde accentul cuvântului s-a deplasat, de la tulpină la unul dintre afixuri. Astfel, alternanța latinei est , sunt , „el este, sunt”, readuce la indo-european * h₁és-ti, * h₁s-ónti .
Tulpina substantivelor și verbelor poate fi urmată de vocala tematică și de unul sau mai multe sufixe.
Vocala tematicăVocala * e alternează cu * o . Pentru substantive și adjective, este originea celei de-a doua declinări din latină și greacă. De exemplu, * yug- ó -m a devenit jug u m în latină, ζυγ ό ν ( zug ό n ) în greaca veche, yug á m în sanscrită, yok ä m în Tokharian A, yuk a n în hitită ... verbele, conjugarea tematică, terminarea * -ō la persoana întâi la singular prezent indicativ care este opusă finalizării -mi a conjugării atematice .
Infixul nazalExistă un singur infix, care este plasat înaintea ultimului element fonetic al tulpinii : * -ne- / * -n- . Se găsește la verbe sau la substantive. De exemplu, rădăcina * yeug- „abordează” cu infixie * yu- nu -g- * yu- n -g- „ leagă, alătură-te„ sanscrită yu ná kti (din * yu- născut -g-ti ) „el se alătură” , yu ñ jánti (din * yu- n -g-enti) „ se alătură”, latină ju n gō „mă alătur”. Rădăcină * wed- „apă” fără infix: sanscrit udán , hitit wātar , engleză apă / cu infix: latină u n da , lituaniană va n duõ .
Derivare nominalăMulte sufixe se adaugă substantivelor, adjectivelor și participiilor de formă. Cateva exemple :
Sufixe | Sens | Exemple |
---|---|---|
* -yo- | apartenență (adjective) | Latin pater "father" - patr iu s "paternal" |
* -e-o- | compoziție (adjective) | Latină aurum „aur” - aur avea s „în aur, aurit” |
* -tó-, * -nó- | participiu trecut pasiv | * ǵerh₂- „a măcina” → * ǵr̥h₂- nó - „pământ; grâu ”→ latină grā nu m , slavă veche zrŭ no , gotic kaúrn * stoih₂-nó-s„ înghețat → → piatră engleză „piatră” |
* -ih₂- | feminin | * dei-w-ó-s → Vedic devás „zeu”, * dei-w-íh₂ → Vedic dev ī́ „zeiță” |
* -eh₂- | * Dei-w-ó-s → latină deus „zeu“, * dei-w-éh₂ → latină pentru o „zeita“ | |
* -ḱo- | diminutiv | * h₂yu-h₁n̥-ó- „tânăr” (latină juvenis, lituaniană jáunas ) → * h₂yu-h₁n̥- ḱó s → Vedic yuvaśáḥ „ tânăr ”, latină juvencus „tânăr / tânăr” |
* -lo- | diminutiv | Latină - (u) lu -s , de exemplu în * dwé-no-s (→ latin bonus „bun”) → * dwé-ne-lo- s → latină bellus „drăguț, fermecător” |
* -teh₂- | abstract | * néwo-teh₂-ts → latină novi tā s "noutate" |
* -tor- | agent | Latină orā tor "orator" |
* -h₂ter- | rudenie | * méh₂tēr , * ph₂tḗr , * bʰréh₂tēr → latină ma ter „mamă”, pa ter „tată”, fra ter „frate”
* Dʰugh₂tḗr → engleză daugh ter "fille" |
* -tro- | instrument | * h₂erh₃- „plug” → * h₂erh₃- tro -m „ araire ” → greacă veche ἄρο τρο ν (áro tro n ), latină arā tru m , Armenian arawr , Welsh aradr , Old Irish arathar , norvegian arðr (ardhr) „plug " |
Mai multe sufixe precum * -ye / o- sau * -yo - / - i- care formează prezente din teme nominale, * -ske / o- care oferă prezentări cu aspect definit * -ne / o- care extrage prezente cu aspect definit din teme radicale.
Există sufixe modale: * -e / o- formează conjunctivul , * -yeh 1 - / - ih 1 - și * -oi- formează optativul .
Există trei sexe : masculin , feminin și neutru . Hetitul a păstrat o limbă de stat , care sa opus genului animat neutru (fără deosebire de masculin și feminin).
Distincția dintre masculin și feminin este strictă pentru adjective, dar mai puțin clară pentru substantive.
Neutrul este de preferință folosit pentru lucruri neînsuflețite, în timp ce masculinul și femininul pentru ființe vii și lucruri în mișcare. În plus, neutrul este folosit și pentru ființele care nu sunt considerate ca oameni (sclavi ...), foarte des și pentru diminutivi. Opoziția dintre neînsuflețit și animat poate rezulta dintr-un vechi sistem ergativ . Pe lângă noțiunea de sex, opoziția dintre masculin și feminin se extinde la ceea ce este conceput ca bărbat (de exemplu cerul) sau feminin (de exemplu pământul, copacii).
VariațiiCele indo-europene substantive sunt scăzut în conformitate cu opt sau nouă cazuri . Poate exista o directivă sau un caz alativ . În cazurile directe (nominativ, vocativ și acuzativ), terminațiile diferă între genurile animate și neutru, în timp ce în celelalte cazuri, numite oblicuri, sunt folosite pentru toate genurile.
Caz | Denumiri | Observații |
---|---|---|
Singular | ||
Nominativ animat (masculin / feminin) | * -s | Dispare prin prelungirea vocalei anterioare pentru temele care se termină cu * -r , * -n și * -s |
Vocativ animat | * - | Fără reziliere. |
Acuzativ animat; Nominativ / Vocativ / Acuzativ neutru | * -m | Vocale în * -ṃ după consoană. Înlocuit cu * -n în multe limbi. |
Închiriere | * -i | Variante pentru adverbe: * -ai , * -eu / * - sau / * - u |
Genitiv / Ablativ | * -es / * - os / * - s | O altă formă * -ī a fost menținută în anumite variații ale limbilor italice , celtice și tokharane . |
Dativ | * -ei | Variante: * -ai , * -i |
Instrumental | * -e (h 1 ) / * -h 1 | Cele anatoliene utilizează un sfârșit de la * -et |
Duel | ||
Nominativ / Vocativ / Acuzativ animat | * -e (h 1 ) / * -h 1 | |
Nominativ / Vocativ / Acuzativ neutru | * -i (h 1 ) | |
Locativ / Genitiv | * -eus / * -us ? | Concordanțe fragile între vechiul indian și vechiul slav . Avestei distinge închirierea de genitiv |
Ablativ / dativ / instrumental | * -bh- | Varianta în * -m- în limbile baltice și slave . Finalul variază de la o limbă la alta. |
Plural | ||
Nominativ / Vocativ animat | * -es | |
Acuzativ animat | * -ns | Redus la * -s în temele terminate de o laringiană . Înlocuit cu o formă pronominală * -us în anatoliană. |
Nominativ / Vocativ / Acuzativ neutru | * -e (h 2 ) / * -h 2 | Varianta: fără final, dar prelungirea ultimei vocale a temei. |
Închiriere | * -su | |
Genitiv | * -om , * -oom | * -on , * -on în limbile care înlocuiesc finalul * n cu finalul * m . Gotic -ē poate proveni din * -eem |
Ablativ / dativ | * - bhos, * -bhyos | Varianta: * -mos |
Instrumental | * -acestea | Varianta: * -mis |
Gradul vocalelor temei și locul tonului pot varia în timpul flexiunii.
Există două tipuri majore de variații : tematică și atematică. Variațiile tematice ale substantivelor se formează cu un sufix * -o- ( * -e în vocativ) și nu au alternanță vocală . Inflexiunile atematice sunt mai arhaice și sunt clasificate după comportamentul lor în alternanța vocală: „acro-statică”, „proto-dinamică”, „histero-dinamică” și „holo-dinamică”, după poziționarea primului Accent indo-european („dynamis”) în paradigmă .
acro-statică | proto-dinamic | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Rădăcină | Sufix | Final | Rădăcină | Sufix | Final | ||
cazuri directe | Vocalismul tău * é * h₂éw-is (lat. Opinie „pasăre”) |
Vocalismul tău * é * péh₂-wr̥ (hitit. Paḫḫur "foc") |
|||||
cazuri oblice | Vocalismul tău * é * h₂éw-is (Gen. opinia latină „a păsării”) |
Vocalismul tău * é * ph₂-wén-s (hitit gen . Paḫḫuenaš „de foc”) |
|||||
histero-dinamică | holo-dinamică | ||||||
Rădăcină | Sufix | Final | Rădăcină | Sufix | Final | ||
cazuri directe | Vocalismul tău * é (Acc.Sing.; Nom.Sing. With vocalism * ḗ ) * ph₂-tér-m̥ "father" |
Vocalismul tău * é * h₂éws-ōs "aurora" |
vocalism * ō (Singing Name) vocalism * o (Singing Acc.) |
||||
cazuri oblice | Vocalismul tău * é * ph₂-tr-és (Gen.) |
Vocalismul tău * é * h₂us-s-és (Gen.) |
Pronumele indo-europene sunt dificil de reconstituit datorită varietății lor în limbile fiice. Acesta este în special cazul pronumelor demonstrative . Indoeuropeanul are pronume personale pentru prima și a doua persoană , dar pentru a treia se folosesc demonstrative. Pronumele personale au propria tulpină și desinențe, iar unele au chiar două tulpini ; acest lucru rămâne vizibil în franceză , unde rămân două forme pentru pronumele personal al primei persoane: „eu” (subiect), „eu” (obiect). Pentru Beekes, există și două forme pentru pronumele în acuzativ, genitivul și dativul: o formă accentuată (sau tonică) și o formă enclitică (sau atonică).
Caz | Pronume personale | ||||
---|---|---|---|---|---|
Prima persoana | A doua persoană | ||||
Singular | Plural | Singular | Plural | ||
Nominativ | accentuat | * h₁eǵ (h₂) | * wéi | * túh₂ | * yuHs |
emfatic | * h₁eǵóm | * weyóm | * tuh₂óm | ||
Acuzativ | accentuat | * h₁m̥-me → * h₁mé | * n̥smé | * twe | * usme |
enclitic | * om | * nōs | *tu | * wōs | |
Genitiv | accentuat | * h₁méme | * n̥sóm | * téwe | * usóm |
enclitic | * pe mine | * al nostru | *tu | * wos | |
Dativ | accentuat | * h₁méǵʰi | * n̥sméi | * tebʰio | * usmei |
enclitic | * pe mine | * al nostru | *tu | * wos | |
Ablativ | * h₁met | * n̥smet | *tu si | * usmet | |
Închiriere | * h₁moí | * n̥smi | *tu | * usmi |
La fel ca în cazul demonstrativelor, reușim să reconstituim un sistem cu doar două pronume: * so / * seh₂ / * tód , „that” și * h₁éi / * h₁ih₂ / * h₁id , „this”, „the” anafhoric . Postulăm, de asemenea, existența mai multor particule adverbiale * ḱis , „acolo”, * h₁idh₂ , „aici”, * h₂en , „acolo” și * h₂eu „încă”, din care demonstrativele au fost construite în mai multe limbi - fete.
Sistemul verbal indo-european este relativ complex și, ca și numele, are alternanță vocală . Cele Verbele au cel puțin patru moduri ( indicativ , imperativ , subjonctiv , optativ , și , probabil , un mod injunctive reconstruit dupa sanscrita vedică). Au, de asemenea, două voci , active și pasive medii , trei persoane (prima, a doua și a treia) și trei numere ( singular , dual și plural ).
Verbele sunt conjugate în cel puțin trei timpuri: prezent , aorist și perfect , care au inițial o valoare aspectuală . La indicativ, un imperfect și un plus-decât-perfect (deși este mai puțin evident pentru acesta din urmă) ar fi putut exista. Conjugarea este , de asemenea , marcat printr - un sistem foarte dezvoltat de participiu , câte una pentru fiecare combinație de tensionată și modul, precum și o serie de substantive verbale și formațiuni adjectivale.
Număr | Dolar | Albinele | |||
---|---|---|---|---|---|
Athematic | Tematic | Athematic | Tematic | ||
Singular | 1 re | * -medie | * -ō | * -medie | *-Oh |
A 2 -a | *-dacă | * -esi | *-dacă | * -eh₁i | |
3 rd | * -ti | * -eti | * -ti | * -e | |
Plural | 1 re | * -mos / my | * -omos / omes | *-Ale mele | * -omom |
A 2 -a | *-tu | *-vară | * -th₁e | * -eth₁e | |
3 rd | * -nti | * -onti | * -nti | * -o |
Iată un exemplu, conform lui Ringe, al conjugării atematice a unui verb, cu infix nazal la timpul prezent, temă aoristă și reduplicare la perfect. Două seturi de terminații sunt furnizate pentru terminațiile primare pasive medii (la subjunctiv și la indicativul principal): dialectele centrale (indo-iraniană, greacă, germanică, balto-slavă, albaneză și armeană) folosesc terminații în * y , în timp ce dialectele periferice (italic, celtic, hitit și tokharian) au păstrat desinențele în * r , care sunt în general considerate a fi formele originale.
Următoarele ipoteze ale lui Ringe despre fonologia indo-europeană comună nu sunt universal acceptate:
Efectele larg acceptat legea Bukólos sunt indicate. Această lege prevede că * kʷ se transformă în * k dacă este urmat de * u sau * w .
Rădăcină: * leikʷ- „a părăsi”
Voce activă | |||||
---|---|---|---|---|---|
Timpul prezent | Preterit | Subjonctiv | Optativ | Imperativ | |
1 sg. | * linekʷmi | * lineakʷm̥ | * linekoh₂ | * linkʷyéh₁m̥ | - |
2 sg. | * lineakʷsi | * lineakʷs | * lineakʷesi | * linkʷyéh₁s | * linekʷ, * linkʷdʰí |
3 sg. | * lineakʷti | * linekt | * lineakʷeti | * linkʷyéh₁t | * lineakʷtu |
1 din. | * linkwós | * linkwé | * lineakʷowos | * linkʷih₁wé | - |
2 din. | * link-uri | * linkʷtóm | * linii | * linkʷih₁tóm | * linkʷtóm |
3 din. | * link-uri | * linkʷtā́m | * linii | * linkʷih₁tā́m | * linkʷtā́m |
1 pl. | * linkʷmós | * Conectează-mă | * linekomos | * linkʷih₁mé | - |
2 pl. | * linkʷté | * linkʷté | * linekete | * linkʷih₁té | * linkʷté |
3 pl. | * linkʷénti | * linkʷénd | * linekonti | * linkʷih₁énd | * linkʷéntu |
participă | * linkʷónts, * linkʷn̥tés; * linkʷóntih₂, * linkʷn̥tyéh₂s | ||||
Vocea Medio-pasivă | |||||
Timpul prezent | Preterit | Subjonctiv | Optativ | Imperativ | |
1 sg. | * linkʷh₂ér , -h₂éi | * linkʷh₂é | * lineakʷoh₂er , -oh₂ei | * linkʷih₁h₂é | - |
2 sg. | * linkʷth₂ér , -th₂éi | * linkʷth₂é | * lineakʷeth₂er , -eth₂ei | * linkʷih₁th₂é | ? |
3 sg. | * linkʷtór , -tói | * linkʷtó | * Lineketor , -trebuie | * linkʷih₁tó | ? |
1 din. | * linkwósdʰh₂ | * linkwédʰh₂ | * lineakʷowosdʰh₂ | * linkʷih₁wédʰh₂ | - |
2 din. | ? | ? | ? | ? | ? |
3 din. | ? | ? | ? | ? | ? |
1 pl. | * linkʷm̥ósdʰh₂ | * linkʷm̥edʰh₂ | * linekʷomosdʰh₂ | * linkʷih₁medh₂ | - |
2 pl. | * linkʷdʰh₂wé | * linkʷdʰh₂wé | * lineakʷedʰh₂we | * linkʷih₁dʰh₂wé | * linkʷdʰh₂wé |
3 pl. | * linkʷn̥tór , -n̥tói | * linkʷn̥tó | * linekontor , -ontoi | * linkʷih₁ró | ? |
participă | * linkʷm̥h₁nós |
Voce activă | ||||
---|---|---|---|---|
Indicativ | Subjonctiv | Optativ | Imperativ | |
1 sg. | * leikʷm̥ | * leikʷoh₂ | * likʷyéh₁m̥ | - |
2 sg. | * leikʷs | * leikʷesi | * likʷyéh₁s | * leikʷ, * likʷdʰí |
3 sg. | * leikʷt | * leikʷeti | * likʷyéh₁t | * leikʷtu |
1 din. | * likewé | * leikʷowos | * likʷih₁wé | - |
2 din. | * likʷtóm | * leikʷetes | * likʷih₁tóm | * likʷtóm |
3 din. | * likʷtā́m | * leikʷetes | * likʷih₁tā́m | * likʷtā́m |
1 pl. | * mi-a plăcut | * leykʷomos | * likʷih₁mé | - |
2 pl. | * asemănare | * leikʷete | * likʷih₁té | * asemănare |
3 pl. | * likeʷénd | * leikʷonti | * likʷih₁énd | * likʷéntu |
participă | * likʷónts, * likʷn̥tés; * likʷóntih₂, * likʷn̥tyéh₂s | |||
Vocea Medio-pasivă | ||||
Indicativ | Subjonctiv | Optativ | Imperativ | |
1 sg. | * likʷh₂é | * leikʷoh₂er , -oh₂ei | * likʷih₁h₂é | - |
2 sg. | * likʷth₂é | * leikʷeth₂er , -eth₂ei | * likʷih₁th₂é | ? |
3 sg. | * likʷtó | * Leikʷetor , -trebuie | * likʷih₁tó | ? |
1 din. | * likwédʰh₂ | * leikʷowosdʰh₂ | * likʷih₁wédʰh₂ | - |
2 din. | ? | ? | ? | ? |
3 din. | ? | ? | ? | ? |
1 pl. | * likʷmedh₂ | * leikʷomosdʰh₂ | * likʷih₁medh₂ | - |
2 pl. | * likʷdʰh₂wé | * leikʷedʰh₂we | * likʷih₁dʰh₂wé | * likʷdʰh₂wé |
3 pl. | * likʷn̥tó | * leikʷontor , -ontoi | * likʷih₁ró | ? |
participă | * likʷm̥h₁nós |
Indicativ | Subjonctiv | Optativ | Imperativ | |
---|---|---|---|---|
1 sg. | * lelóikʷh₂e | * leleikʷoh₂ | * lelikʷyéh₁m̥ | - |
2 sg. | * lelóikʷth₂e | * leleikʷesi | * lelikʷyéh₁s | ?, * lelikʷdʰí |
3 sg. | * lelóikʷe | * leleikʷeti | * lelikʷyéh₁t | ? |
1 din. | * lelikwe | * leleikʷowos | * lelikʷih₁wé | - |
2 din. | ? | * leleikʷetes | * lelikʷih₁tóm | ? |
3 din. | ? | * leleikʷetes | * lelikʷih₁tā́m | ? |
1 pl. | * lelikʷmé | * leleikʷomos | * lelikʷih₁mé | - |
2 pl. | * lelikʷé | * leleikʷete | * lelikʷih₁té | ? |
3 pl. | * lelikʷḗr | * leleikʷonti | * lelikʷih₁énd | ? |
participă | * lelikwṓs, * lelikusés; * lelikwósih₂, * lelikusyéh₂s |
Iată un exemplu, conform lui Ringe, al conjugării tematice a unui verb, pur și simplu la timpul prezent. Cele două serii de terminații menționate mai sus pentru terminațiile medio-pasive primare sunt din nou utilizate, la fel ca și teoriile menționate mai sus despre fonologie.
Aici se adaugă o regulă privind dispariția laringelor prezente în secvența -oRHC sau -oRH #. R reprezintă orice sonantă, H o laringiană nedeterminată, C orice consoană, # sfârșitul unui cuvânt. De cele mai multe ori, face ca opționalul * h₁ să dispară .
Rădăcină: * bʰer- „portar”
Voce activă | |||||
---|---|---|---|---|---|
Timpul prezent | Preterit | Subjonctiv | Optativ | Imperativ | |
1 sg. | * bʰéroh₂ | * bʰérom | * bʰérōh₂ | * bʰéroih₁m̥ | - |
2 sg. | * bʰéresi | * beri | * bʰérēsi | * bʰérois | * bere |
3 sg. | * bereti | * bʰéred | * bʰérēti | * beroit | * beretu |
1 din. | * bʰerowos | * bʰérowe | * bʰérōwos | * bʰéroiwe | - |
2 din. | * berete | * bʰeretom | * bérētes | * bʰeroitom | * bʰeretom |
3 din. | * berete | * bʰéretām | * bérētes | * bʰéroitām | * bʰéretām |
1 pl. | * bʰeromos | * bʰerom | * bʰérōmos | * bʰéroime | - |
2 pl. | * prost | * prost | * bʰérēte | * bʰéroite | * prost |
3 pl. | * bʰéronti | * bʰérond | * bʰérōnti | * bʰéroih₁end | * bʰérontu |
participă | * bʰéronts, * bʰérontos; * bʰérontih₂, * bʰérontyeh₂s | ||||
Vocea Medio-pasivă | |||||
Timpul prezent | Preterit | Subjonctiv | Optativ | Imperativ | |
1 sg. | * bʰéroh₂er , -oh₂ei | * bʰéroh₂e | * bʰérōh₂er , -ōh₂ei | * bʰéroih₂e | - |
2 sg. | * bʰereth₂er , -eth₂ei | * bʰereth₂e | * bʰérēth₂er , -ēth₂ei | * béroith₂e | ? |
3 sg. | * Bʰeretor , -trebuie | * bʰéreto | * bʰérētor , -ēyou | * bʰéroito | ? |
1 din. | * bʰerowosdʰh₂ | * bʰérowedʰh₂ | * bʰérōwosdʰh₂ | * bʰéroiwedʰh₂ | - |
2 din. | ? | ? | ? | ? | ? |
3 din. | ? | ? | ? | ? | ? |
1 pl. | * bʰeromosdʰh₂ | * bʰeromedʰh₂ | * bʰérōmosdʰh₂ | * bʰéroimedʰh₂ | - |
2 pl. | * bʰéredʰh₂we | * bʰéredʰh₂we | * bʰérēdʰh₂we | * bʰéroidʰh₂we | * bʰéredʰh₂we |
3 pl. | * bʰérontor , -ontoi | * bʰéronto | * bʰérōntor , -ōntoi | * bʰéroiro | ? |
participă | * bʰéromnos (< * -o-mh₁no-s ) |
Sistemul de numerotare indo-european este zecimal. Numerele indo-europene sunt în general reconstruite după cum urmează:
Număr | Sihler | Albinele |
---|---|---|
A | * Hoi-no- / * Hoi-wo- / * Hoi-k (ʷ) o-; * săptămână | * Hoi (H) nr |
dintre ei | * d (u) wo- | * duoh₁ |
Trei | * tri- (grad complet) / * tri- (grad zero) | * spalierele |
patru | * kʷetwor- (ștampila o) / * kʷetur- (grad zero) | * kʷetuōr |
cinci | * penkʷe | * penkʷe |
şase | * s (w) eḱs ; poate la început * weḱs | * (s) uéks |
Șapte | * septm̥ | * septm |
opt | * oḱtō , * oḱtou sau * h₃eḱtō , * h₃eḱtou | * h₃eḱteh₃ |
nou | * (h₁) newn̥ | * (h₁) neun |
zece | * deḱm̥ (t) | * start |
douăzeci | * wīḱm̥t- ; poate inițial * widḱomt- | * duidḱmti |
treizeci | * trīḱomt- ; poate la început * tridḱomt- | * trih₂dḱomth₂ |
patruzeci | * kʷetwr̥̄ḱomt- ; poate inițial * kʷetwr̥dḱomt- | * kʷeturdḱomth₂ |
cincizeci | * penkʷēḱomt- ; poate inițial * penkʷedḱomt- | * penkʷedḱomth₂ |
şaizeci | * s (w) eḱsḱomt- ; poate la început * weḱsdḱomt- | * ueksdḱomth₂ |
șaptezeci | * septm̥̄ḱomt- ; poate la început * septm̥dḱomt- | * septmdḱomth₂ |
optzeci | * oḱtō (u) ḱomt- ; poate la început * h₃eḱto (u) dḱomt- | * h₃eḱth₃dḱomth₂ |
nouăzeci | * (h₁) newn̥̄ḱomt- ; poate la început * h₁newn̥dḱomt- | * h₁neundḱomth₂ |
sută | * ḱm̥tom ; poate la început * dḱm̥tom | * dḱmtóm |
mie | * ǵheslo- ; * tusdḱomti | * ǵʰes-l- |
Lehman crede că numerele mai mari de 10 sunt construite separat în grupuri de dialecte și că * ḱm̥tóm a însemnat inițial „un număr mare”, mai degrabă decât în mod specific „o sută”. Trebuie remarcat faptul că numerotația reconstituită a indo-europeană prezintă multe analogii cu cea a latinei .
De la 5 la 10, numerele cardinale sunt indeclinabile și fără distincție de gen, spre deosebire de numerele de la 1 la 4.
Multe particule pot fi folosite atât ca adverbe, cât și ca postpoziții , cum ar fi * upo , „sub”. Postpozițiile devin prepoziții în majoritatea limbilor fiice. Printre celelalte particule care pot fi reconstituite, se numără:
În general, determinantul precede determinat, fie că este vorba de un adjectiv calificativ, de un genitiv de apartenență, de un adverb, dar adjectivul diferențiator este amânat.
Într-o propoziție, formele plictisitoare trec în poziția a doua. Verbul personal, lent în propoziția principală sau independentă, apare în poziția a doua, după obiectul său; tonic într-o subordonată, este plasat de obicei la sfârșitul unei propoziții. Subiectul este de obicei la început, urmat de circumstanțe, actanți și, în cele din urmă, acuzativul obiectului. Dacă subiectul se află la originea procesului, elementele sunt plasate în ordine cronologică.
Din XIX - lea secol , lingviștii au stabilit numeroase conexiuni în lexiconul: bine, au arătat că, din India în Irlanda, numele rudelor de exemplu strict corespund. Un împrumut fiind exclus între limbi atât de separate în spațiu și timp, au ajuns la concluzia că o astfel de concordanță ar putea fi explicată doar printr-un patrimoniu comun. Lingviști precum Émile Benveniste au reușit să reconstruiască o mare parte a vocabularului organizării etnice și sociale și a multor termeni instituționali, în special cei legali. Desemnarea principalelor organe interne și externe ale ființei umane este concordantă și formele reconstituite deosebit de arhaice.
Cele etymons indo-europene trebuie să fie precedată de un asterisc , indicând forma presupus și non-certificate. Există mai multe moduri de notare a etimonilor, în funcție de gradul de precizie; de exemplu, se notează cuvântul care înseamnă „mamă” * mātēr sau, mai exact (și dacă urmăm tezele laringiene , méħ 2 tēr ) (sau, cu alte convenții tipografice, méH 2 tēr , méh 2 tēr ). Acest lucru este cu atât mai evident cu etimonul pentru „soare”, séh 2 -ul , * séħ 2 -ul , * sāul- etc.
Iată câteva exemple de etimoane indo-europene reconstituite și cuvinte din care provin:
Indo-europeană * h 1 és-mi
Urmasi:
Se observă în limbile tradiționale o foarte mare stabilitate în domeniul stilului. Această stabilitate este de așa natură încât permite reconstrucția. Specialiști precum Rüdiger Schmitt au scos astfel la lumină rămășițele unei importante forme poetice indo-europene. Anumite expresii sunt inseparabile de concepțiile religioase: zeii sunt „cerești”, „nemuritori”, „dătători de bunuri”.
Încă din 1864, Adalbert Kuhn a remarcat caracteristici comune în magia germanică și vedică sau în formulele de vindecare. Ulterior, multe studii au găsit asemănări remarcabile între textele literare din domeniul indo-european. Folosirea unui vocabular special pentru poezie este frecvent atestată. Această creație lexicale pot fi obținute în diferite moduri, inclusiv perifraza cu o valoare metaforică, cuvânt metaforic al poeziei germanice.
Așa cum a fost vorbită indo-europeană de către o societate preistorică , nu reală scrisă de înregistrare există, dar din moment ce XIX - lea secol , experții au încercat de mai multe ori pentru a compune „texte doveditoare“ pentru a arăta tezele lor în conformitate. Aceste texte sunt ipoteze cel mai bine informate; Calvert Watkins (în) în 1969 a remarcat că, în ciuda sutei cincizeci de ani de practică, lingvistica comparată nu este capabilă să reconstruiască o singură propoziție corectă în indo-europeană. Cu toate acestea, aceste texte au meritul de a da impresia despre cum ar putea arăta o afirmație coerentă în indo-europeană.
Două exemple ale acestor „texte demonstrative”:
Ceea ce oferă metoda gramaticii comparative nu este o restituire a indo-europenei, așa cum s-a vorbit: este un sistem definit de corespondențe între limbile atestate istoric. O limbă ca una ca cea presupusă de concordanțele observate între limbile atestate nu poate fi concepută dacă nu a existat, într-o anumită perioadă de timp, o națiune care să prezinte o unitate. Dar asemănările structurale generale pe care le observăm între limbile indo-europene vorbite în prezent provin din inovații paralele și independente, mai degrabă decât din conservarea tipului indo-european.
Indoeuropeanul comun reconstituit nu este deloc o ordine fixă și originală, materialul reconstituit este situat pe diferite planuri cronologice. De exemplu, unele sufixe indo-europene comune au rămas productive în limbile actuale, schimbând uneori semnificațiile, în timp ce altele au încetat să creeze cuvinte noi din era comună. Astfel, „lărgirile”, sufixe vechi care apar în același timp urmărind rădăcinile verbale și nominale fără ca cineva să poată determina rolul lor.
Allan Bomhard a încercat să reconstruiască 4 etape în evoluția indo-europeană:
Pentru arheologul Jean-Paul Demoule , cele mai cunoscute contribuții ale indo-europene se limitează cel mai adesea la fațete tranzitorii ale modelului de bază, la o analiză comparativă a rădăcinilor indo-europene, care este cu siguranță practică.pentru învățarea cuvintelor în mai multe limbi. Dar modelul este sărac și poate fi contrazis. Mai mulți lingviști au subliniat erorile din activitatea lui Jean-Paul Demoule în domeniul lingvisticii.