Antimoniu

Antimoniu
Imagine ilustrativă a articolului Antimoniu
Cristale de antimoniu.
Tin ← Antimoniu → Telur
As
  Structură cristalină romboedrică
 
51		 Sb
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
   
                                           
↑
Sb
↓
Bi
Masă completă • Masă extinsă
Poziția în tabelul periodic
Simbol Sb
Numele de familie Antimoniu
Numar atomic 51
grup 15
Perioadă 5 th perioadă
bloc Bloc p
Familia de elemente Metaloid
Configurare electronică [ Kr ] 4 d 10 5 s 2 5 p 3
Electronii după nivelul de energie 2, 8, 18, 18, 5
Proprietățile atomice ale elementului
Masă atomică 121,760  ± 0,001  u
Raza atomică (calc) 145  pm ( 133  pm )
Raza covalentă 139  ± 5  pm
Starea de oxidare ± 1
Electronegativitate ( Pauling ) 2,05
Oxid Acid slab
Energiile de ionizare
1 re  : 8.60839  eV 2 e  : 16,63  eV
3 e  : 25,3  eV 4 e  : 44,2  eV
Al 5- lea  : 56  eV 6 - lea  : 108  eV
Izotopii cei mai stabili
Iso AN Perioadă MD Ed PD
MeV
121 Sb 57,36  % stabil cu 70 de neutroni
123 Sb 42,64  % stabil cu 72 de neutroni
124 Sb {sin.} 60,20  d β - 2.905 124 Te
125 Sb {sin.} 2.7582  a β - 0,767 125 Te
Proprietăți fizice simple ale corpului
Stare obișnuită Solid
Alotropic în starea standard Gri ( romboedru )
Alte alotropi Negru, galben, exploziv
Masa volumică 6,68  g · cm -3 ( 20  ° C )
Sistem de cristal Romboedric
Duritate 3
Culoare gri metalizat
Punct de fuziune 630,63  ° C
Punct de fierbere 1.587  ° C
Energia de fuziune 19,87  kJ · mol -1
Energie de vaporizare 77,14  kJ · mol -1
Volumul molar 18,19 × 10 -3  m 3 · mol -1
Căldură masică 210  J · kg -1 · K -1
Conductivitate electrică 2,88 x 10 6  S · m -1
Conductivitate termică 24,3  W · m -1 · K -1
Solubilitate sol. în HCI + Br 2
Variat
N o  CAS 7440-36-0
N o  ECHA 100.028.314
N o  EC 231-146-5
Precauții
SGH
SGH08: Sensibilizant, mutagen, cancerigen, reprotoxic
Avertizare H351 , P202 , P281 , P308 + P313 și P405 H351  : suspectat de a provoca cancer (indicați calea de expunere dacă se dovedește în mod concludent că nici o altă cale de expunere nu provoacă același pericol)
P202  : Nu manipulați până nu ați citit și înțeles toate măsurile de siguranță de siguranță.
P281  : Folosiți echipamentul de protecție individuală necesar.
P308 + P313  : În caz de expunere dovedită sau suspectată: solicitați sfatul medicului.
P405  : Magazin blocat.
WHMIS

Produs necontrolatAcest produs nu este controlat conform criteriilor de clasificare WHMIS.

Dezvăluirea la 1,0% conform listei de divulgare a ingredientelor
Observații: Identitatea chimică și concentrația acestui ingredient trebuie să fie dezvăluite pe MSDS dacă este prezent la o concentrație egală sau mai mare de 1,0% într-un control al produsului.
Transport
Stare pulbere  :
60
   2871   
Cod Kemler:
60  : material toxic sau care prezintă un grad minor de toxicitate
Număr ONU  :
2871  : PULBURĂ DE ANTIMONIE
Clasa:
6.1
Etichetă: 6.1  : Substanțe toxice Ambalare: Grupa de ambalare III  : substanțe cu pericol scăzut.
Pictogramă ADR 6.1
Unități de SI & STP, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Stibiul este elementul chimic al numărul atomic 51, simbolul Sb. Este membru al grupului de pnictogeni . Cu proprietăți intermediare între cele ale metalelor și nemetalelor , antimoniul este, împreună cu arsenicul , un metaloid al celui de-al cincilea grup principal al tabelului periodic. Este un element slab electropozitiv . Electronegativitatea conform cu Pauling este de ordinul a 1,9, în timp ce de cum este în jur de 2.

Corpul simplu de antimoniu este un metaloid polimorf , toxic și cancerigen , la fel ca arsenul (cu care este adesea asociat, de exemplu în munițiile pe bază de plumb ).

Adjectivul antimonial descrie un corp sau o materie care conține antimoniu.

Istorie și etimologie

Simbolul Sb, ales pentru element de Berzelius , se referă la stibiumul latin , derivat din grecescul στίμμι (ς) stimmi (s) sau στίββι stibbi, desemnând corpurile minerale antimoniale în general și stibnitul în special. Stibiul numele ar fi o modificare a الإثمد arab al-'iṯmid, un împrumut de la egiptean antic STIM sau smdt prin copte sau stímmi στίμμι greacă.

Stibnit este de trisulfură de stibiu a cărui intensă praf de pușcă era cunoscut în cele mai vechi timpuri pentru a sublinia ochi sau ca rimel , sau ca un medicament pentru tratarea / prevenirea infecțiilor oculare și termenul a rămas la această utilizare, deși prima descriere a unui preparat apare numai într - un Manuscris 1604.

Stibiu care poate desemna deja corpul simplu metalic gri și stabil de chimisti sau stibiul nativ al mineralogists, este cu siguranță cunoscută încă din IV E  mileniu BC. ANUNȚ , în special babilonienii . A fost găsită o vază caldeeană de antimoniu pur datând din jurul a patru mii de ani î.Hr. Dinastii egipteni V e și VI e foloseau recipiente din cupru acoperite cu antimoniu pentru transportul apei.

În vremurile străvechi, egiptenii numeau antimoniul mśdmt . De hieroglife permit doar să presupunem vocalele , dar tradiția arabă sugerează că pronunția este mesdemet .

In I st  secol AD. AD , Celsus și Pliniu folosesc termenul latin stibium, adică în practică „semn, marcare (de exemplu în jurul ochilor)”, cercetătorul Jons Jakob Berzelius a scurtat secolul  al XVIII- lea în Sb , devenind astfel simbolul chimic al antimoniului. Pliniu și-ar fi botezat minereul astfel, dar cu o distincție între formele masculine și feminine: masculul desemnează probabil stibnitul (deci sulful de antimoniu), femela, descrisă ca fiind superioară, mai grea, mai strălucitoare și mai puțin friabilă, este probabil găsit antimoniu metalic natural. Pliniu folosește și cuvintele stimi , larbaris , alabastru , precum și platyophthalmos adică „ochi mari” în greacă, după efectul cosmetic al kohl .

Mult mai târziu a fost bine cunoscut de alchimiștii medievali ca antimoniu . Această formă latină medievală, atestată în jurul anului 1050, are o origine incertă:

Din Antichitate a existat o mică metalurgie extractivă a antimoniului; continuă în epoca medievală. Este mai bine cunoscut din timpurile moderne.

Mai recent, chimiștii din secolul  al XVIII- lea au numit viața lui Mercur , sau Powder Algaroth , untul de antimoniu precipitat de apă .

Vezi lupta antimoniu în:

Izotop stibiul 121 reprezintă 57 la sută din masa estimată de antimoniu, acesta este singurul izotop stabil, cu antimoniu 123 .

Există aproximativ douăzeci de izotopi radioactivi , ale căror mase atomice variază de la 113 la 134. Printre acești izotopi care nu sunt bine cunoscuți, antimoniul 125 , un radionuclid artificial utilizat ca indicator radioactiv, prezent sporadic în mediu, foarte puțin studiat. câteva situri industriale poluate.

Literatura menționează forme (bio) metilate ( la concentrații scăzute), care ar putea fi mai bioassimilabile.

Mediul său cinetic este incert, dar pare foarte mobil în sol și nu prea biodisponibil pentru plante. Se pare că nu se bioacumulează sau se biomagnifică în rețelele alimentare .

La organisme, toxicitatea acestuia pare să fie legată de afinitatea sa pentru grupările tiol (legătură ireversibilă cu enzime importante). Posibila sa ecotoxicitate nu este bine cunoscută. Potrivit IRSN, „potențialul de transfer trofic nu a fost niciodată studiat” .

Antimoniul 124 este o sursă de raze gamma . Asociat cu beriliu, a fost folosit pentru a divergea anumitor reactoare nucleare.

Apariții în medii naturale, mineralogie și geologie

Clarke se ridică la între 0,7 și 0,2 ppm sau în medie 0,5 g pe tonă. Antimoniul este un element rar, de zece ori mai puțin frecvent decât arsenicul. Cu toate acestea, este prezent în peste o sută de minerale.

Antimoniul se găsește și mai rar în natură ca element nativ , Sb metalic denumit antimoniu nativ, adesea cu urme de arsen , fier și argint . Acest mineral este uneori aliat cu arsenic nativ , cum ar fi stibarsen sau arite . Breithauptite este un antimonid nichel natural.

Pentru analizele ciclului de viață și reținerea epuizării așa-numitelor resurse abiotice, antimoniul a fost unitatea utilizată din 2004 pentru a cuantifica consumul de materie primă. Conversia cantităților brute în echivalentul lor de antimoniu sau kg de antimoniu implică cantitatea totală de materie primă disponibilă pe pământ. Astfel, există estimări în miligrame de antimoniu pe kilogram, în miligrame de antimoniu pe litru etc., pentru a estima raritatea unei entități descrise.

Cele mai comune minerale

Antimoniul se găsește cel mai ușor sub formă de sulfuri, combinate sau neasociate cu alte metale ( plumb , cupru , argint ).

Sulfuri

Berthierite fuzionează cu ușurință cu stibnit . Pentru a le distinge, este necesar să faceți un atac cu hidroxid de potasiu (KOH). Stibnita reacționează mai ușor decât bertherita prin producerea unui strat galben.

Gudmundite este o sulfură de fier și antimoniu FeSbS ale grupului arsenopyrite. Wakabayashilite [(As, Sb) 6 S 9 ] [Ca 4 S 5 ] este un complex de sulfură Ca și Sb.

Există o mare familie de antimoniu sulfosalts care conțin diferite elemente metalice , cum ar fi plumb , argint , zinc , cupru ,  etc. Plumbul este cel mai frecvent reprezentat. Putem cita, de exemplu:

Oxizi

De oxizii sunt în general colorate.

Hidroxizi și oxohidroxizi

Corpuri simple și corpuri compuse chimic

Raza atomică de antimoniu este în jur de 1,41  Å , este situat între cel de arsenic 1.21  Å și de bismut 1,62  Å . Energia de ionizare este, de asemenea, respectiv intermediară, 199  kcal / mol între 226  kcal / mol și 168  kcal / mol . Principalele criterii fizico-chimice, de la punți termodinamice la entalpia formării atomice, confirmă evoluția metaloidului Ca spre adevăratul metal în sensul chimic al bismutului. Cu toate acestea, datorită polarizării sale slabe, antimoniul se apropie adesea de arsenic.

Proprietățile fizice și chimice ale corpurilor simple

În afară de antimoniul cenușiu sau semi-metalic, destul de asemănător cu arsenicul cenușiu, corpul simplu de antimoniu există în trei forme solide, dintre care două sunt instabile în special la căldură (galben Sb 4 și negru) care restabilește forma cenușie stabilă și un exploziv.

Condensarea rapidă a vaporilor de antimoniu dă o formă galbenă nemetalică cu o structură tetraedrică, adică Sb 4

Cu un aspect alb-argintiu și fragil, corpul simplu Sb în gri metalizatcu densitate 6,7 este un semimetal strălucitor. Nu se pătează în aer la temperatura camerei. Ea conduce de căldură foarte prost și electricitate destul de rău. Conductivitatea sa electrică este de numai 4  % din cea a corpului simplu din cupru metalic.

Foarte fragil datorită energiei de coeziune reduse la limitele granulelor , poate fi ușor redus la pulberi fine.

Această formă stabilă formată din macromolecule ale căror atomi sunt aranjate într - un fond cu zăbrele trigonala peste 630  ° C și fierbe la aproximativ 1380  ° C . Se vaporizează foarte lent până la roșu alb. Antimoniul lichid crește în volum pe măsură ce se solidifică.

Este solubil în acizi sulfurici concentrați și fierbinți , azotici și fosforici . Apoi generează încet ceea ce se credea a fi acid antimonial , dar care se găsesc sub formă de ioni Sb (OH) 6 - antimonat .

Antimoniu impur poate fi purificată prin fuziune cu carbonat de sodiu sau Na 2 CO 3 (și eventual cărbune activ).

Aliaje

Formează ușor aliaje cu principalele metale comune, inclusiv plumbul , cuprul sau metalele prețioase. Este adesea considerat un element de întărire în aliaje, cum ar fi cele pe bază de plumb (Pb) și staniu (Sn). Cu bismutul , formează așa-numitele aliaje bismut antimonide de diferite proporții, care au proprietăți electrice multiple.

De asemenea, formează asociații cu arsenicul .

Chimie simplă a corpului

Valența antimoniului în compușii săi poate fi II, III, V și secundar -III.

Antimoniul pierde electroni și formează ioni Sb 3+ , hidrolizați la SbO + sau chiar precipitați la Sb (O {H) 2 + într-un mediu acid. Antimoniul valent Sb sau Sb (V) este la un nivel de energie cu 0,58 eV mai mare decât Sb (III). Sb 2 O 5 oxideste practic insolubil în soluție acidă. Este un oxidant moderat puternic.

Antimoniul cu un singur corp sau Sb 0 (Sb la zero sau stare de oxidare elementară) este doar la un nivel de energie cu 0,21 eV mai mic decât Sb (III). Sb (-III) reprezentat de hidrogen bazå de antimoniu SBH 3scade la - 0,51 eV față de Sb 0 .

Antimoniul corpului simplu reacționează în roșu cu oxigenul gazos . Oxid amfoter format Sb 2 O 3este volatil. Este o pulbere albă, cristalină, insolubilă în apă. Încălzit, devine galben, dar răcit, devine din nou alb. Senarmontita octedrică, în realitate a ochiurilor cubice, se transformă într-o floare de antimoniu, sub formă de romboedru (teanc de planuri de simetrie C3) omolog cu valentinite.

Sb 2 O 3senarmontit sau cristal cu ochiuri cubice → Sb 2 O 3antimoniu floare instabilă structură Valentinite cu

Antimoniul se aprinde spontan în clor gazos . Clorura formată în mod normal este un SbCl 5 pentaclorură, Și este necesar să se încălzească acest corp încet spre 200  ° C pentru a forma triclorura SbCl 3. Cu toate acestea, triclorură de stibiu poate fi obținut cu organisme simple , în cazul în care temperatura este controlată la 200  ° C . Se obține ușor prin reacția antimoniului cu aqua regia , cu un exces de acid clorhidric . Este o masă incoloră, moale și higroscopică, care poartă denumirea comună caracteristică de „unt de antimoniu”.

Trifluorura de stibiu poate fi , de asemenea , ușor de obținut, și pentafluorură de stibiu.

Antimoniul reacționează fierbinte cu ceilalți halogeni simpli, brom și iod . cu fluor, chimistul obține un corp incolor și volatil, trifluorură de antimoniu SbF 3.

Hidrură de antimoniu SbH 3este gazul „hidrogenului stibiat” sau hidrogenului antimonial al vechilor , numit și stibnit în chimia analitică. Acest gaz toxic, foarte instabil, este un produs de reducere într-un mediu acid, obținut de exemplu prin turnarea antimoniului într-o soluție acidă în care bulele de zinc clocotesc, determinând fierberea hidrogenului reactiv. Se obține comparativ în cantitate mai mică decât arsina , dar mult mai mult decât bismutina mai instabilă, dacă operația se referă la arsenic și, respectiv, la bismut. Acest gaz nu există în soluție alcalină, se descompune în Sb și hidrogen. Dar descompunerea sa exotermă poate apărea la cea mai mică excitație în stare gazoasă:

2 SbH 3 gaz instabil → 2 Sb pulbere de cristal + 3 H 2 gaz cu

Corpuri compuse antimoniale

Antimoniul este prezent în mulți compuși minerali, adesea asociați cu plumbul , sub formă de oxizi , sulfuri , sulfoxizi, oxicloruri ...

Acidul antimonic HSb (OH) 6 este necunoscut în practică: există doar ionul antimonat, de exemplu în piroantimonatul de sodiu NaSb (OH) 6 , încă scris prin convenția Na 2 Sb 2 O 5 (OH) 2 . 5 H 2 O, piroantimonat de potasiu.

Trisulfură de antimoniu Sb 2 S 3Apare în mod obișnuit ca cristale alungite, gri-negre, cu un luciu metalic ascuțit. Aceasta este stibnita de plasă ortorombică a mineralogilor. Să menționăm forma alotropă amorfă roșie (portocaliu-roșie) a trisulfurii de antimoniu Sb 2 S 3, acesta este relativ instabil și un aport slab de energie, nu numai termic, îl transformă înapoi în prima formă cristalină gri-negru.

Asa de

Sb 2 S 3roșu-portocaliu, amorf, încălzit și scuturat → Sb 2 S 3cristale alungite gri-negre de tip stibnit cu

Sb este prezent în mulți compuși organometalici . Deci există acetați, tartrați, gluconați ...

Analiză calitativă și test cantitativ

În testul Marsh , oglinda antimoniu obținută prin descompunerea hidrogenului stibinat (stibnită) sau hidrură de antimoniu pe suprafața sticlei, nu este dizolvată de soluția de hipoclorit , spre deosebire de oglinda arsenului. Antimoniul într-un mediu acid reacționează cu un hidrogen sulfurat sau cu ionul hidrogen sulfurat pentru a forma o sulfură portocalie insolubilă. Acest precipitat colorat a făcut posibilă atestarea prezenței antimoniului.

Este posibil să se separe As și Sb ca sulfuri prin dizolvarea selectivă a Sb 2 S 3mai bazică în acid clorhidric și As 2 S 3mai acid în carbonat de amoniu .

Cantitatea de antimoniu din diferite medii poate fi cuantificată prin diferite metode analitice. Pentru a disocia antimonul de matricea mediului său, este de obicei necesar să se efectueze digestia folosind un acid. Având în vedere toxicitatea ridicată a antimoniului, INRS oferă două servicii de detectare a compușilor antimoniului din sânge și urină, și anume cuptorul ICP-MS sau SAA-grafit.

Liniile de absorbție sunt intense în Ultra-Violet apropiat.

Toxicologie

Antimoniul și majoritatea compușilor săi sunt foarte toxici sau toxici și adesea irită membranele mucoase și pielea, chiar și stomacul și intestinul (după ingestie).

Gazul antimonid de hidrogen sau hidrura de antimoniu prezintă o toxicitate comparabilă cu arsina . Limita de toleranță în atmosfera de lucru este de 0,5 mg / m 3 de aer. Se găsește uneori în apa îmbuteliată (din PET care o eliberează) și în apa potabilă  ; având în vedere toxicitatea sa, Health Canada a emis un standard provizoriu pentru concentrația maximă acceptabilă pentru apa potabilă, care este de 6 µg / L.

În Franța, există două fișe toxicologice pe site-ul INRS :

Antimoniul pare a fi în anumite forme toxic pentru spermă , genotoxic ( clastogen ) și reprotoxic . Atunci embrionul , fătul și femeia însărcinată și copilul sunt a priori mult mai vulnerabile decât adultul în ceea ce privește riscurile. Prin urmare, „  componenta perinatală  ” a programului național de biomonitorizare s-a axat pe impregnarea femeilor însărcinate cu antimoniu. Cu ocazia urmăririi unei cohorte de 4.145 de femei însărcinate din „  Cohorta Elfului  ”; femei care au născut în Franța în 2011 , excluzând Corsica și TOM ) analiza de urină a 990 de femei gravide a relevat prezența antimoniului peste pragurile de detectare în 70% din probele de urină analizate ( medie geometrică  : 0,04 μg / L; cu 0,06 μg / g de creatinină , adică un nivel apropiat de mediile găsite la femei (însărcinate sau nu, în Franța și în străinătate) în timpul studiilor anterioare. impregnarea femeilor însărcinate cu acest metaloid crește odată cu consumul de tutun și cu consumul de apă îmbuteliată) . În zonele industriale și urbane, aerul poate fi uneori o sursă de contaminare la doze care ar putea fi problematice pentru embrion sau femeia însărcinată.

Ecotoxicologie

Utilizări

Corp simplu și aliaje

Corpul simplu care este prea fragil sau are proprietăți mecanice dezastruoase este foarte rar folosit singur. Mai degrabă, este un aditiv . A fost prezent în „metalul din Alger”, „metalul reginei”.
Prin urmare, este o componentă frecventă a aliajelor, în special a metalelor, cum ar fi plumbul (a cărui duritate crește), utilizate la fabricare:

Corpuri compuse

Antimoniul este prezent într-un număr mare de catalizatori, cum ar fi în anumite pigmenți . De asemenea, are diverse slujbe industriale și medicale.

Sub formă de oxid de Sb 2 O 3  : reduce propagarea flăcărilor în plastic .
De asemenea, intră în compoziția PET ca reziduu de catalizator al reacției de polimerizare , devenind un contaminant al apei din partea sa, care este desorbită din plasticul sticlelor.

De oxizi de antimoniu poate produce un pahar alb opac.

Compușii de antimoniu sunt utilizați în compoziția multor glazuri . SbF 3 trifluorură de antimoniueste un agent de stripare sau un agent de fluorurare. Se folosește și în ceramică.

Unt de stibiu sau SbCl 3este un intermediar în chimia antimoniului. Baza Lewis utilizat pentru prepararea catalizatorilor, reactivii pentru sinteza vitaminei A .

Sb 2 S 3 trisulfurăpot fi utilizate pentru a forma match- paste de iluminat . Este utilizat în pirotehnie, precum și în dezvoltarea ochelarilor roșii.

Utilizare medicală

În Antichitate, antimoniul era folosit ca sursă de medicină emetică, iar compușii săi erau folosiți în special în produse cosmetice , cum ar fi stibnita zdrobită anterior pentru a produce kohl .

Cupele sau recipientele din aliaje pe bază de Sb au fost folosite pentru conservarea vinului, ale cărui componente reacționează cu antimoniul pentru a forma corpuri toxice cu un puternic efect emetic. Astfel, bătăușii români bogați ar putea, după ce au fost puși să vomite, să devoreze în continuare delicatese servite de sclavii lor. Această utilizare abuzivă a trecut în medicina greco-romană.

În 1566, Parlamentul din Paris a interzis utilizarea acestuia în medicină , măsură pe care facultatea din Montpellier a refuzat să o respecte.

30 iunie 1658, Ludovic al XIV-lea a fost victima intoxicațiilor alimentare grave în timpul capturării lui Bergues în nord. Luni , 8 iulie , a primit ultimele sacramente și am început să ne pregătim pentru succesiunea sa. Însă François Guénault (1586-1667), medicul Annei Austriei, i-a dat un emetic pe bază de antimoniu și vin , care l-a vindecat „miraculos”. Regele a autorizat utilizarea antimoniului în scopuri medicale.

Compușii săi sunt utilizați pentru vindecarea bolilor parazitare, cum ar fi antimonatul de meglumină pentru leishmanioza umană și canină.

În farmacii, există unguente stibia care ar trebui să reducă durerea.

Producție și comerț

Minereuri de antimoniu și prelucrare directă

Principalele minereuri de antimoniu sunt, în ordine, stibnita Sb 2 S 3prezent în vene masive (poate mai mult de 71  % din producția directă), valentinita Sb 2 O 3anterior în Algeria), hidroxid de antimoniu (oxi) Sb 2 O 4 . H 2 O. Exploatarea altor oxizi de antimoniu sau hidroxizi de antimoniu este și mai rară.

În 1990, principalele țări miniere de antimoniu erau China, Rusia, Africa de Sud, Bolivia, Mexic, Canada și Australia.

Minereurile bazat în principal stibnit, dar , de asemenea , cuarț sau alte resturi de rocă sunt zdrobite, îmbogățite prin flotație și apoi se topește la 550-600  ° C . O masă cenușie curge spre fundul creuzetului, deoarece stibnita sau trisulfura de antimoniu sunt ușor fuzibile. Apoi cristalizează în ace cristaline, această masă se numește „antimoniu brut”.

Metalul este apoi obținut prin prăjirea sulfurilor și / sau prin reducere prin monoxid de carbon , operațiuni perfecționate de topitoriile franceze în timpul Belle Époque .

Să oferim mai întâi reacția exotermă a prăjirii într-un cuptor rotativ:

Sb 2 S 3cristal solid cu ac + 9 O 2 gaz (aer) → 2 Sb 2 O 3pulbere solidă + 6 SO 2 gaz dioxid de sulf cu

Este urmată de reducerea cu cărbune (cărbune activ) care are loc într-un cuptor de topire, adică un cuptor cu creștere rapidă a încălzirii. Iată reacția generală:

2Sb 2 O 3cristal solid praf + 3 C cărbune → 4 Sb depozit în romboedru + 3 CO 2 gaz dioxid de carbon

În cele din urmă, oferim reacția de prăjire într-un cuptor cu groapă.

2 Sb 2 O 3cristal sub formă de pulbere solid + Sb 2 S 3cristal solid în ace → 6 Sb depozit în romboedru + 3 SO 2 gaz dioxid de sulf

Rafinarea antimoniului este tipică pentru cea a semimetalelor. Poate fi realizat prin sublimare sau prin fuziune de zonă.

Producția industrială actuală

Cel mai adesea este un produs secundar al rafinării sau metalurgiei plumbului, cuprului și argintului. Dar o parte deloc neglijabilă a antimoniului poate fi recuperată și în timpul tratamentului deșeurilor .

Antimoniul este o resursă neregenerabilă , produsă în următoarele țări:

Țară Tone % din total
Republica Populară Chineză 126.000 81,5
Rusia 12.000 7.8
Africa de Sud 5.023 3.3
Tadjikistan 3.480 2.3
Bolivia 2.430 1.6
Total 5 țări 148 933 96,4
Lumea totală 154.538 100,0

Cifre din 2003 , metal conținut în minereuri și concentrate, sursă: Starea lumii 2005

China a produs 87% din oferta mondială în 2006.

Producția totală, inclusiv colectarea gunoiului, în 1990 era deja de 90.000 de  tone .

Istoria producției

În timpul Belle Époque , Franța a fost unul dintre cei mai mari producători mondiali de antimoniu cu siturile Mayenne din Laval , Corsica din Ersa , Luri sau Meria , Auvergne din Massiac , Ouche sau valea Sianne , unde fondatorul Emmanuel Chatillon îmbunătățește procesul de prăjire, metalurgistul industrial Emmanuel Basse Vitalis își raționalizează extracția și producția ... ca să nu mai vorbim de minele algeriene ale companiei miniere Lucette .

Franța a fost astfel principalul producător mondial de antimoniu între 1890 și 1910 datorită producției Compagnie des mines de La Lucette , deținătoare de zăcăminte în Mayenne , lângă Laval , și a minelor de antimoni din Auvergne .

Comerț în Franța

În 2016, Franța a fost un importator net de antimoniu, conform obiceiurilor franceze. Prețul mediu de import pe tonă este de 5.500 EUR.

Note și referințe

  1. (în) Beatriz Cordero Verónica Gómez, Ana E. Platero-Prats, Marc Revés Jorge Echeverría, Eduard Cremades, Flavia și Santiago Barragan Alvarez , "  Raze covalente revizuite  " , Dalton Transactions ,2008, p.  2832 - 2838 ( DOI  10.1039 / b801115j )
  2. (în) David R. Lide, Manualul de chimie și fizică al CRC, CRC,2009, 89 th  ed. , p.  10-203
  3. (ro) David R. Lide, CRC Handbook of Chemistry and Physics , CRC Press Inc,2009, Ediția a 90- a  . , 2804  p. , Hardcover ( ISBN  978-1-420-09084-0 )
  4. (în) Thomas R. Dulski, Un manual pentru analiza chimică a metalelor , vol.  25, ASTM International,1996, 251  p. ( ISBN  0803120664 , citit online ) , p.  71
  5. Baza de date Chemical Abstracts interogată prin SciFinder Web 15 decembrie 2009 ( rezultate căutare )
  6. Intrarea „Antimoniu” în baza de date chimice GESTIS a IFA (organism german responsabil cu securitatea și sănătatea în muncă) ( germană , engleză ), accesat la 22 august 2018 (este necesar JavaScript)
  7. „  Antimoniu  ” în baza de date cu produse chimice Reptox a CSST (organizația din Quebec responsabilă de securitatea și sănătatea în muncă), accesată la 25 aprilie 2009
  8. Gabriela Ungureanu ,, Sílvia Santos ,, Rui Boaventura ,, Cidália Botelho, Arsenic și antimoniu în apă și ape uzate: Prezentare generală a tehnicilor de îndepărtare cu referire specială la ultimele progrese în adsorbție Journal of Environmental Management, Volumul 151, 15 martie 2015, paginile 326 –342
  9. Dicționar etimologic al cuvintelor franceze din arabă, turcă și persană, Georges A. Bertrand
  10. (de) Karl Lokotsch , Etymologisches Wörterbuch der Europäischen (Germanischen, Romanischen und Slavischen) Wörter Orientalischen Ursprungs , Carl Winter's Universitätsbuchhandlung CF Wintersche Buchdruckerei,1927( citește online )
  11. Jean-Pierre Tricot, CURR TRIOMFAL! S ANTIMONII sau TRIUNFUL IATROGENEZEI
  12. Antimoniu pe universalis.fr
  13. Citat de WF Albright "Note despre etimologia egipto-semitică. II" , The American Journal of Semitic Languages ​​and Literatures , Vol. 34, nr. 4. (iul., 1918), p.  215–255 ( p.  230 )
  14. Pliniu cel Bătrân , Istorie naturală , XXIII, 23
  15. Vezi de exemplu Diana Fernando, Alchemy: an illustred A to Z ( 1998)
  16. Paul Depovere, Tabelul periodic al elementelor. Minunea fundamentală a Universului , De Boeck Supérieur ,2002, p.  98.
  17. (De) Edmund von Lippmann (1919) Entstehung und Ausbreitung der Alchemie, teil 1. Berlin: Julius Springer, p.  643-5
  18. Lippmann, p.  642
  19. Lexicon Liddel-Scott-Jones Greek-Englis : declinarea și vocalizarea variază; Endlich, FM despre unele derivări interesante ale numelor minerale , The Naturalist american , vol. 22, nr. 253. (ianuarie 1888), p.  21-32 ( p.  28 ); Celsus, 6,6,6 și urm; Pliniu, Istoria naturală 33,33; Lewis și Short: Dicționar latin.
  20. Sarton, George. (1935) Recenzie la Al-morchid fi'l-kohhl, sau Le guide d'oculistique , tradus de Max Meyerhof. Isis (1935), 22 (2): 539-542
  21. Endlich, p.  28, avantajul as-stimmi ar fi acela că împarte o silabă întreagă cu antimoniul .
  22. Source Encyclopedia sau Dicționar motivat de științe, arte și meserii
  23. [PDF] IRSN, foaie de radionuclizi - Antimoniu 125 și mediu , 25  p.
  24. [PDF] Sciences & Avenir n o  360, februarie 1977
  25. Alain Foucault, opus citat.
  26. [www.developpement-durable.gouv.fr/document144505 fișier sursă PDF]
  27. Test de antimoniu sanguin - Biotox - INRS (Institutul Național de Cercetare și Siguranță)
  28. Shotyk W, Krachler M, Chen B. Contaminarea apelor îmbuteliate canadiene și europene cu antimoniu din containere PET . J Despre Monit. 2006; 8 (2): 288- 92
  29. WHO / WHO (2003) Antimoniu în apa potabilă; 14
  30. Pagina 2 - Liniile directoare pentru calitatea apei potabile din Canada: Documentație justificativă: Antimoniu
  31. Sănătate și siguranță la locul de muncă: INRS
  32. Trioxid de antimoniu, FT 198
  33. Trihidrură de antimoniu, FT 202
  34. Gurnani, N., Sharma, A. și Talukder, G. (1992). Comparația efectelor clastogene ale trioxidului de antimoniu asupra micein vivo după expunerea acută și cronică. Biometale, 5 (1), 47-50 | rezumat .
  35. Gurnani, N., Sharma, A. și Talukder, G. (1993). Comparația efectelor clastogene ale antimoniului și bismutului ca trioxizi la șoareci in vivo. Cercetarea oligoelementelor biologice, 37 (2-3), 281-292 | abstract
  36. Elliott, BM, Mackay, JM, Clay, P. și Ashby, J. (1998). O evaluare a toxicologiei genetice a trioxidului de antimoniu . Cercetarea mutațiilor / toxicologia genetică și mutageneza mediului, 415 (1), 109-117 | rezumat .
  37. Beliaeva AP. Efectul antimoniului asupra funcției generative. (0016 -9919
  38. Jelnes JE (1988). Calitatea materialului seminal la lucrătorii care produc plastic armat | Toxicologia reproducerii, 2 (3-4), 209-212. | abstract
  39. : cercetarea metalelor și metaloidelor din cohorta Elf; Decembrie 2016; SANTÉ PUBLIQUE Franța / Impregnarea femeilor însărcinate de către poluanții de mediu din Franța în 2011. Componentă perinatală a programului național de biomonitorizare | PDF, 224p | De asemenea, disponibil de pe adresa URL: www.santepubliquefrance.fr
  40. Fort M, Grimalt JO, Querol X, Casas M, Sunyer J. Evaluarea intrărilor atmosferice ca posibile surse de antimoniu la femeile însărcinate din zonele urbane . Știința mediului total. 2016; 544: 391-9
  41. BRGM (2012) Panorama 2011 a pieței antimoniului - Raport public. Orleans: BRGM, nr. Contract: RP -61342- FR
  42. Kerstin Hockmann ,, Susan Tandy ,, Markus Lenz ,, René Reiser ,, Héctor M. Conesa ,, Martin Keller ,, Björn Studer ,, Rainer Schulin (2015), Retenție de antimoniu și eliberare din solul de tragere drenat și înundat de apă sub câmp condiții  ; Chemosphere, volumul 134, septembrie 2015, paginile 536-543
  43. Okkenhaug G, Gebhardt KAG, Amstaetter K, Bue HL, Herxel H, Almås ÅR, Cornelissen G, Breedveld GD, Rasmussen G, Mulder J (2016) Antimoniu (Sb) și plumb (Pb) în solurile poligonate de tragere: Sb și Mobilitatea și imobilizarea Pb de către sorbanți pe bază de fier, un studiu de teren . Journal of Hazardous Materials 307: 336-343.
  44. NRC (2000) Riscuri toxicologice ale flăcării selectate - substanțe chimice retardante | Washington, DC: Consiliul Național de Cercetare.
  45. admin.ch , Antimoniu în produse alimentare și mâncăruri convenabile ambalate în tăvi PET , 23.08.2007. Accesat la 10 iunie 2013.
  46. „  Med'Vet - Medicament GLUCANTIME®  ” , pe www.med-vet.fr (accesat la 23 ianuarie 2021 )
  47. Arnaud de la Grange, "  Beijing joacă cu arma" pământurilor rare  ", Le Figaro, 25 octombrie 2010
  48. „  Indicator al comerțului de import / export  ” , la Direcția Generală a Vămilor. Indicați NC8 = 81101000 (accesat la 26 noiembrie 2016 )

Vezi și tu

Bibliografie

Articole similare

linkuri externe


  1 2                               3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
1  H     Hei
2  Li Fi   B VS NU O F Născut
3  n / A Mg   Al da P S Cl Ar
4  K Aceasta   Sc Ti V Cr Mn Fe Co Sau Cu Zn Ga GE As Vezi Fr Kr
5  Rb Sr.   Da Zr Nb Mo Tc Ru Rh Pd Ag CD În Sn Sb Tu Eu Xe
6  Cs Ba   Acest Relatii cu publicul Nd P.m Sm A avut Doamne Tb Dy Ho Er Tm Yb Citit Hf Ta W Re Os Ir Pt La Hg Tl Pb Bi Po La Rn
7  Pr Ra   Ac Th Pa U Np Ar putea A.m Cm Bk Cf Este Fm Md Nu Lr Rf Db Sg Bh Hs Mt. Ds Rg Cn Nh Fl Mc Lv Ts Og
8  119 120 *    
  * 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142  


Metale
  alcaline  
Pământ   alcalin   		  Lantanide     Metale de  
tranziție 		Metale
  slabe   		  metal-  
loids 		Non
  metale   		  gene   halo
 		Gazele
  nobile   		Elemente
  neclasificate  
Actinide
    Superactinide