Thierry le luron

10 mai 1981, François Mitterrand este ales președinte al Republicii cu puțin peste 51% din voturile exprimate . Dacă victoria istorică a stângii este sărbătorită pe scară largă de către o parte a populației, Thierry Le Luron este sincer afectat de alegerea celui pe care îl imită de ani de zile fără a-l cruța; chiar plânge în fața prietenului său Jacques Collard, cu care asistă în direct la deziluzia susținătorilor lui Valéry Giscard d'Estaing . La următoarele alegeri legislative , noua majoritate socialistă a zguduit peisajul politic al țării și l-a înlocuit pe fostul președinte al Adunării Naționale , Jacques Chaban-Delmas . Confruntat cu aceste schimbări importante și cu retragerea temporară a omului pe care Thierry l-a imitat încă de la începuturile sale (și care a contribuit în mare măsură la popularitatea sa), artistul decide să „își reînnoiască activele [comerciale]”. Optimist, el răspunde ironiei unui hotelier care a prezis falimentul, cu aceste cuvinte: „Spune-mi, îți închizi hotelul când pleacă un client?”. ". Și, ca și cum ar fi marcat dorința sa de a începe o nouă eră, el s-a împăcat în decembrie cu autorul său Bernard Mabille în incinta Maison de la Radio din Paris . După o noapte de beție, s-a oferit să scrie noi schițe pentru o emisiune de televiziune live în seara de 31 decembrie . În Sylvestre sau Le Luron de Revelion , el parodează cântăreți precum Charles Aznavour sau Gilbert Bécaud și renunță la Renaud sau Denise Fabre . Câteva săptămâni mai târziu,27 februarie 1982, deschide prima ceremonie Cezar sub egida unui ministru al culturii socialiste, Jack Lang . În acea seară, președintele François Mitterrand a prezentat Legiunea de Onoare lui Orson Welles . Georges Cravenne a decis să îi ofere câteva minute de prezentare lui Thierry Le Luron. Temându-se să nu fie cenzurat, imitatorul nu a repetat și este live că urcă pe scenă la mijlocul serii, îmbrăcat în negru și roz în mână, pe sunetul primelor note ale muzicii The Pink Panther . Cu vocea și gesturile noului președinte al Republicii, el ironizează poziția privilegiată a lui Roger Hanin și Christine Gouze-Rénal , înmulțește jocurile de cuvinte, batjocorește „marea iluzie” a programului socialist apoi se încheie prin asocierea titlurilor filmelor recente în numele principalilor miniștri ai guvernului: „  Claude Cheysson  : Taci când vorbești  ; Gaston Defferre  : Mână scăzută asupra orașului [...] Charles Fiterman  : Spion, scoală-te . ". Cu această imitație, aplaudată cu căldură de audiența prezentă în sală, Thierry Le Luron își impune „primul gest oficial de oponent față de puterea aflată la locul său”, care reacționează rapid impunând imitatorului un nou audit fiscal în săptămânile în care urma. În plus, principalii lideri ai canalelor de televiziune și radio sunt invitați neoficial să nu-l mai primească pe Thierry Le Luron în emisiunile lor.

Cu toate acestea, de la 1 st septembrie ca urmare, Jacques Kowalski și Philippe Gildas , în timp ce directorii de antenă și a programelor Europa 1 , Thierry Le Luron încredințez prezentarea unei noi emisiuni, Fellows Europa 1 difuzat în fiecare zi , între orele unsprezece și amiază. În compania prietenilor săi Bernard Mabille și François Diwo , imitatorul face parodii live, falsuri telefonice, interviuri false și primește un oaspete care poate, dacă dorește, să participe cu umor la telenovela recurentă a spectacolului., Dalidallas: telenovela care relaxează . Cu interviul La folle cu Jean-Pierre Fracasse , Le Luron și Mabille se distrează bătând politicienii conform știrilor, uneori violent. Oprirea spectacolului la sfârșitul unui sezon se explică probabil prin virulența acestei cronici, în special asupra puterii existente. Absent de pe ecranele de televiziune, Thierry Le Luron revine pe scena Teatrului Marigny de pe21 ianuarie 1983pentru noua sa emisiune, De Gaulle à Mitterrand , unde imită șaizeci de „dintre cele mai mari personalități din politică, televiziune, cântec și cele mai faimoase hituri ale lor ...”. În decoruri luxoase, schimbându-se între fiecare schiță grație unui platan rotativ, imitatorul își oferă un „spectacol teatral one man” în care extrasele video din Ina dublate de artist urmăresc efecte sonore preînregistrate și o coloană sonoră compusă de o orchestră formată din patruzeci de muzicieni. Pe lângă cele mai populare imitații ale sale, Thierry Le Luron aduce voci noi ( Annie Cordy , André Malraux sau Georges Pompidou ) și un personaj al invenției sale, Monsieur Glandu, o satiră acerbă a opiniei politice medii franceze care se schimbă la fiecare alegere. Mulți politicieni vin să urmărească spectacolul, printre care Jacques Chirac , Jacques Chaban-Delmas , Raymond Barre sau fostul președinte Valéry Giscard d'Estaing , care se bucură de imitația sa și își felicită autorul la finalul spectacolului. Thierry Le Luron joacă acest spectacol cu ​​mare succes până pe 31 decembrie , inclusiv un turneu de vară în toată Franța. De Gaulle à Mitterrand a fost lansat pe 33 de rpm și pe casetă video în anul următor.

La începutul anului 1984, imitatorul a primit Premiul Renașterii pentru Arte, distribuit de Renașterea Cercle. Apare în filmul Părinții nu sunt simpli anul acesta , în regia lui Marcel Jullian , unde își joacă propriul rol, înainte de a pleca într-un turneu în Africa francofonă. Foarte popular în fostele colonii franceze, Thierry Le Luron este adesea primit de către cei mai înalți lideri din țările pe care le vizitează, în special Omar Bongo sau Mobutu . De asemenea, participă, în calitate de martor, la noua căsătorie a prietenului său Eddie Barclay, înainte de a se întoarce pe valuri pentru un program săptămânal cu Robert Lassus , Conferințele de presă false . În fiecare sâmbătă, cei doi prieteni se distrează pe undele RTL , caricaturând știri politice. Pentru prima dată, Thierry Le Luron renunță la parodii cântate pentru schițe fără muzică. 10 octombrie 1984, își sărbătorește cariera de cincisprezece ani la Carnegie Hall din New York și pozează fotografilor cu o barcă , un accesoriu care amintește inevitabil imaginea lui Maurice Chevalier , unul dintre idolii săi. Pentru acest prilej, artistul francez adaugă la imitațiile sale vocile lui Frank Sinatra , Dean Martin , Elvis Presley sau Liza Minnelli și începe să viseze la succes în străinătate: „America mă ispitește da. [...] Aș vrea să cânt și în engleză. Și, mai târziu, să pot prezenta un spectacol cu ​​o dimensiune internațională reală ”. Înapoi în Franța, Thierry Le Luron a început să promoveze noul său album, Le smurf politic , și noul său spectacol la Théâtre du Gymnase , Le Luron en liberté . La 31 octombrie , deghizat în domnul Glandu cu haina de ploaie, beretă și mustață mică, imitatorul a fost fotografiat pentru presă în fața străzii 22, rue de Bièvre din Paris , casa personală a lui François Mitterrand . Arestat de poliție de serviciu în afara ușii, el a fost luat în custodie la secția de poliție a 5 - lea  district înainte de a fi eliberat câteva ore mai târziu. Pe 10 noiembrie , Thierry Le Luron revine la televizor în Champs-Élysées , un program live foarte popular prezentat de prietenul său Michel Drucker . Mai întâi îl imită pe Serge Lama deturnând cuvintele melodiei sale Suveniruri atenție pericol pentru a-l ataca cu înverșunare pe liderul Frontului Național Jean-Marie Le Pen , pe care îl compară cu un „menhir mare cu părul blond ca grâul înconjurat de legiuni de capuri ras” . La sfârșitul programului, după ce și-a menționat știrile, imitatorul ia vocea lui Guy Lux , anunță „ naționalul nostru Gilbert Bécaud ” și cântă cu vocea cântăreței primele note de L'emmerdant, c'est la rose , parodie de Important este trandafirul . Uimirea prezentatorului este cu atât mai puternică cu cât melodia nu a fost repetată după-amiaza și că lui Thierry Le Luron îi place să-și reia refrenul în cor de către un public din Lille , inclusiv fostul prim-ministru socialist Pierre Mauroy este primar, înainte de a se adresa președintele direct, în fața camerei, cântând „Îi dedic președintelui această melodie, această poezie, sub forma unei requiem pentru timpanele sale”. Efectul este imediat: Michel Drucker încheie programul cu un pesimist „Ne vedem sâmbătă, sper!” », Tabloul de bord a explodat și publicul a atins zece milioane de telespectatori. În zilele care au urmat, presa franceză a făcut ecou noii provocări a imitatorului de stea, care nu intenționa să se oprească asupra acestui nou succes. Jean-Marie Le Pen dă în judecată pentru defăimare pentru că se consideră atacat în acest „portret robotizat al unui Hitler de buzunar”. Prim - ministru Laurent Fabius , asigurându -se că nu a văzut spectacolul, a spus că „o linie a fost trecut.“ Câteva zile mai târziu, Thierry Le Luron interpretează pe platoul din Grand Échiquier de Jacques Chancel o parodie a Ces gens-là , care a devenit Chez les Fafa , în care îl atacă pe Laurent Fabius și decalajul dintre importantul său patrimoniu financiar și imagine apropiată de oamenii pe care caută să îi ofere. Diferitele sale apariții în mass - media sunt comentate de personalități politice , atât de stânga , cât și de dreapta , și se dovedesc a fi extrem de benefice pentru spectacolul de la Gymnasium , care este epuizat de câteva luni.

Pe scenă, Thierry Le Luron triumfă în fiecare seară în fața unui public care călătorește adesea din toată Franța . Le Luron en liberté îi permite să găsească un platan rotativ pentru a schimba rapid peisajul, trecând astfel de la Adunarea Națională la un televizor, de la grădina lui Raymond Barre la loja lui Adolphe Benito Glandu, concierge la 22, rue de Bièvre . Importanța acordată acestui caracter imaginar este accentuată și mai mult într-o schiță de aproximativ douăzeci de minute în care se prezintă ca „Pétainist sub Pétain , mendésist sub Mendes Franța , socialist al10 mai 1981 la 11 mai 1981 ". Restul spectacolului nu mai este la fel de cântat ca precedentele, iar cele mai lungi schițe sunt cele dedicate lui Georges Marchais , Jacques Chirac , Raymond Barre și François Mitterrand . Succesul popular vinde o casetă video care își reia Interditurile la televizor și decide ziarul Le Point să îi dedice o pagină întreagă intitulată „Le Luron, le contre -ouvoir du rire”. Cu toate acestea, pasajul său din spectacolul lui Patrick Sabatier în seara de 31 decembrie este tăiat în editare, pe motiv că spectacolul a fost prea lung. Ulcerat și victima unui nou audit fiscal, imitatorul a scris o scrisoare deschisă către președintele Republicii: „Această secvență a fost cenzurată! [...] Cu toate acestea, se pare că acest cuvânt nu face parte din vocabularul tău. [...] Sper că pentru Anul Nou, i-ai dat cadourile sale de Anul Nou lui Hervé Bourges [președintele TF1 ], se face pentru servitori ”.

În iulie și august 1985, Thierry Le Luron a participat la aproximativ patruzeci de spectacole pe Podium Europe 1, în stațiunile de pe litoralul coastelor franceze. Împreună cu Michel Drucker pentru a-i oferi răspunsul, el și-a perfecționat imitația lui Alice Sapritch în schițe improvizate timp de minute lungi. Împăcat cu fostul său producător Paul Lederman și gata să revină la Théâtre du Gymnase , el își imaginează împreună cu Coluche ideea unei înșelăciuni mari pentru a- și bate joc de căsătoria pe care Yves Mourousi , prezentatorul vedetă al TF1 JT , o are pur și simplu provin din „anunțați presa. Thierry Le Luron nu a susținut criticile violente ale jurnalistului față de vechiul său spectacol și nu crede în veridicitatea poveștii sale de dragoste, Mourousi fiind considerat un animal de petrecere și cunoscut, cel puțin în tot Parisul , pentru aventurile sale masculine. În Europa 1, unde găzduiește un spectacol, Coluche își anunță următoarea căsătorie cu Thierry Le Luron, cu două zile înainte de uniunea reală de care vor să-și bată joc. Imitatorul începe provocările cu câteva zile înainte de ceremonie declarând: „Am vrut ca Coluche să fie îmbrăcat de Pierre Cardin . Dar [...] pentru nunta lui Mourousi, trebuie să facă cele două rochii ”. La 25 septembrie 1985, la Montmartre , îmbrăcat într-un costum de frac și o pălărie de top, Thierry Le Luron s-a căsătorit cu Coluche „în bine și în râs” în fața unei mulțimi compacte, apoi a început o lungă traversare a Parisului într-un traseu de cai trăsură, urmată de mii de parizieni, zeci de jurnaliști și câțiva prieteni precum Eddie Barclay , deghizat în femeie, și Carlos , deghizat în bebeluș. Procesiunea își încheie parada la Fouquet , unde cuplul apare pentru ultima oară pe balconul restaurantului. Dacă evenimentul este comentat pe larg în presă, care salută libertatea de ton a celor doi artiști, mai mulți prieteni ai lui Thierry (producătorul său, în special) dezaprobă această răzbunare publică a cărei atenție a fost concentrată în principal pe Coluche . Imitatorul va admite ulterior că această căsătorie poate că nu a fost o idee bună. Cu toate acestea, Thierry Le Luron continuă să triumfe la Gymnase cu spectacolul său care atrage,16 noiembrie 1984 la 16 martie 1986, aproape 400.000 de spectatori.

Ultimii ani și sfârșitul vieții

În septembrie 1984, când noul său 33 rpm , Le Luron interdis , a primit un disc de aur , imitatorul a aflat că are cancer metastatic . În cel mai mare secret, el înmulțește călătoriile înainte și înapoi către Statele Unite unde consultă specialiști, care sunt pesimisti cu privire la speranța de viață a pacientului lor. Cu toate acestea, Thierry Le Luron nu schimbă nimic în viața sa de zi cu zi și, dacă acum este punctat de vizite regulate la mai multe spitale pariziene, comediantul își continuă spectacolul la Paris și în turneu. În noiembrie 1985, a participat la o gală organizată de prietenul său Line Renaud în favoarea luptei împotriva SIDA, unde a criticat lipsa figurilor politice prezente. Tratându-și durerile, care apar treptat, cu vitamine și mușcături de celule proaspete, el prezintă tot mai multe dificultăți în a se mișca normal: șchiopătează, își trage piciorul stâng și nu poate scăpa de o bronșită. Această stare astenică nu încetează să-și îngrijoreze prietenii și tehnicienii cărora le răspunde întotdeauna cu o glumă.

Pe 28 decembrie , el nu a putut să urce pe scenă și a simțit efectele paraliziei pe toată partea stângă. După spectacol, a fost dus de urgență la spitalul Lariboisière , într-o stare semi-comatoasă. În timpul șederii sale prelungite la spital, sub pseudonimul lui Jean Gilles (al doilea și al treilea nume), artistul a primit doar câteva rude, inclusiv producătorul său Hervé Hubert , autorul și prietenul său Bernard Mabille și pianistul Daniel Varsano , tovarăș. Medicii îl diagnosticează cu noi tumori cerebrale și o progresie rapidă a cancerului său, probabil legat de o infecție cu HIV care îi slăbește sistemul imunitar zi de zi. Thierry Le Luron se gândește doar să revină pe scenă și vrea cu orice preț să păstreze secretul stării sale de sănătate. Pentru presă, el a fost victima unei meningite virale și a unei „encefalite severe”. În Paris Match , el neagă zvonurile care încep să circule despre el și declară: „Probabil că am dezamăgit niște limbi proaste care au pedalat la Paris că am avut o tumoare pe creier, SIDA, cancer, pe scurt că muream în spital ”. În Noise and Fury (Plon, 2016), Virginie de Clausade indică faptul că află că este purtător de HIV pe8 ianuarie 1986.

După câteva zile de odihnă cu un prieten în mediul rural, el decide să se întoarcă pe scenă și să cânte live într-un program de Michel Drucker schița în care îl imită pe Raymond Barre în Saint-Jean-Cap-Ferrat . Autorul său Bernard Mabille , cu care repetă, este martor neajutorat la chinurile imitatorului care își uită textul, se îndoiește de eficiența acestuia și își pierde cumpătul în furie sterilă față de tehnicienii săi. La 28 ianuarie 1986, la o lună după încheierea spectacolului, a reluat Le Luron en liberté la Gimnază , nu fără dificultăți. Vivacitatea sa nu mai este aceeași, imitatorul trebuie să se așeze mai mult decât de obicei, să-și consulte teleprompterul pentru a nu-și uita textul, dar refuză, din respect pentru public, să cânte în redare . În ciuda tuturor, Thierry Le Luron oferă toate spectacolele până pe 16 martie. În timpul unei scurte sejururi familiale în Bretania , el a vorbit cu sora sa pentru prima dată despre dispariția fostului său tovarăș Jorge Lago ca urmare a SIDA și despre posibilitatea pentru el a unei „infecții”.

Câteva zile mai târziu, cu ajutorul prietenului său Line Renaud și datorită influenței prim-ministrului Jacques Chirac , a fost internat la spitalul Bethesda , lângă Washington, în Statele Unite , pentru tratamentul.test împotriva SIDA bazat pe Interleukin 2 . Primele efecte îi conferă o anumită vitalitate chiar dacă este punctată de recidive frecvente, pe care le mărturisește telefonic Line Renaud . În mai, a profitat de un program dedicat lui Alice Sapritch pentru a anunța în direct următoarea sa revenire. În iunie, participă la înmormântarea prietenului său Coluche , unde camerele de televiziune îl arată foarte îndurerat. Sănătatea sa s-a deteriorat câteva zile mai târziu și a fost internat la institutul de cancer Villejuif , unde a început o chimioterapie ușoară, pentru a continua să trăiască normal. Imitatorul asigură în vara anului 1986 o serie de gale în toată Franța și refuză să-și menajeze existența nerăbdătoare, punctată de exces. În Villefranche-sur-Mer , își încheie spectacolul batjocorind de zvonurile care îi anunță moartea: „Vă rog să mă iertați, nu voi sta prea mult pentru că mormântul meu se închide la ora 23! Muribundul te sărută! " . În același timp, are grijă să urmărească dezvoltarea noii sale vile din Saint-Tropez și improvizează schițe în timpul unei seri într-un restaurant celebru, în compania lui Eddie Barclay și a multor prieteni pe care îi place să imite. Machiat și epuizat, el primește totuși fotografi cărora le oferă fericirea aparentă despre care spune că se bucură pe Coasta de Azur .

La Paris, Thierry Le Luron este instalat într-o suită la Hôtel de Crillon , cu vedere la Place de la Concorde , timpul necesar lucrărilor la noul său apartament, rue du Recherches-Midi , în care nu va locui niciodată. Foarte obosit de boală și de efectele chimioterapiei, el își pregătește totuși noul spectacol la Palais des Congrès , programat pentru 29 octombrie , ale cărui postere încep să fie lipite în tot Parisul . Pentru a-și ascunde cât mai mult adevărata sa stare de sănătate, îi cere prietenului său Jacques Collard să organizeze o masă la Espace Cardin pentru a arăta întregului Paris că este într-o formă excelentă. El își joacă spectacolul la cazinoul Vittel la sfârșitul lunii septembrie. Convins că își mai poate reveni, înmulțește anunțurile liniștitoare către presă: în Paris Match , afirmă că nu are „nici SIDA, nici cancer”; pe 13 octombrie, el a anunțat la microfonul Europe 1 că suferise de zvonuri despre contul său și că lucrează la scrierea emisiunii sale. Două zile mai târziu, i-a acordat ultimul său interviu prietenului său, jurnalista Jacqueline Cartier , pentru ziarul France-Soir .

Acum conștient că nu va putea urca pe scena de la Palais des Congrès , el decide să anunțe public că suferă de cancer, prin profesorul Schwartzenberg , care îl îngrijește de câteva luni. 22 octombrie 1986, comunicatul de presă dezvăluie că artistul suferă de cancer respirator, ceea ce „îl împiedică în prezent să-și onoreze toate contractele”. Solicitat de mass - media , Schwartzenberg neagă orice legătură cu SIDA și chiar spune că „nu are nimic de-a face”. Imitatorul, făcut de nerecunoscut de boală, își vede sănătatea deteriorându-se rapid și se izolează în suita sa de la Hôtel de Crillon . Cu excepția câtorva rude, el refuză să-și primească familia și prietenii, cu care comunică doar prin telefon sau scrisori. A scris una lungă pentru mama sa, căreia i-a încredințat singurătatea permanentă și dragostea profesiei sale care, singur, i-a oferit cele mai frumoase bucurii. La M gr  Di Falco, cu care are un meci, 29 octombrie 1986: „Trebuie să spun că nu mi-am pierdut niciodată credința, dar am găsit mai ales practica rugăciunii”.

În noaptea de 12 spre 13 noiembrie , epuizat, a fost transferat urgent la clinica Belvédère din Boulogne-Billancourt , în terapie intensivă. Conștient când a sosit, dar într-o durere îngrozitoare și cuprins de atacuri violente de sufocare, a murit acolo la șapte dimineața, la doar 34 de ani . Cartea de investigație dedicată lui Thierry Le Luron de Virginie de Clausade ( De la zgomot și furie - ediții Plon - 2016), nepoata lui Roland Hubert de Clausade și nepoata lui Hervé Hubert de Clausade, producători și prieteni ai artistului, dar și martori direcți ai circumstanțele sfârșitului său, contrazice această versiune. Thierry Le Luron a murit pe 13 noiembrie 1986 la ora 4.30 dimineața în suita 440 pe care o ocupa la Hôtel de Crillon, supravegheat de profesorul Léon Schwartzenberg și de două asistente medicale. S-a hotărât, în acord cu producătorii săi care au ajuns la fața locului la cinci dimineața, iar directorul palatului, avertizat la șase dimineața, să transporte discret rămășițele lui Thierry Le Luron într-o ambulanță și nu un cadavru până la morga Clinique du Belvédère, din Boulogne-Billancourt. Această stratagemă a făcut posibilă împiedicarea supravegherii jurnaliștilor și păstrarea liniștii hotelului. Certificatul de deces indică șapte dimineața, ora sosirii trupului neînsuflețit al lui Thierry Le Luron la Clinique du Belvédère.

Sicriul său este transportat la casa funerară Mont Valérien, unde persoane și personalități anonime vin să se roage și să semneze registre de condoleanțe. Pe 18 noiembrie, a fost organizată o ceremonie de către monseniorul Di Falco în Biserica Madeleinei din Paris, în prezența prietenilor, a rudelor și a mai multor politicieni, inclusiv fostul președinte al Republicii Valéry Giscard d'Estaing și premierul Jacques Chirac . O mulțime impunătoare s-a adunat de-a lungul străzilor din jur pentru a-i aduce un ultim tribut imitatorului și pentru a asculta masa, difuzată în exterior prin difuzoare. Cântăreața Nana Mouskouri interpretează Ave Maria din Gounod și ceremonia se încheie cu un cântec de Thierry Le Luron, Ne vom întâlni într-o zi sau alta . A doua zi, imitatorul este îngropat în cimitirul din La Clarté , în Perros-Guirec din Bretania .

Posteritate

Omagii

10 martie 1991, La Cinq difuzează „Coluche-Le Luron Forever” sau „Coluche, Le Luron, este rezonabil? », Regia André Leroux; acest program prezintă schițe și extrase din spectacolele celor doi comedianți și se încheie cu nunta publică a lui Coluche și Le Luron.

Les Géants du Music-hall: Thierry Le Luron , în regia lui André Flédérick și difuzat la12 septembrie 1991 pe La Cinq, urmărește cariera comediantului.

4 aprilie 2016, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la dispariția sa, France 3 difuzează „Thierry Le Luron, oglinda unei ere”, în regia lui Mathias Goudeau.

Controverse în jurul morții sale

Dispariția prematură a lui Thierry Le Luron este sursa multor polemici și controverse, legate în principal de realitatea bolii care l-a îndepărtat în noiembrie 1986. Dacă imitatorul a negat întotdeauna să aibă SIDA , el a dorit să păstreze, la fel de mult ca posibil, secretul despre adevărata sa stare de sănătate. Cu toate acestea, multe rude, prieteni și prieteni apropiați ai comedianului au susținut ulterior că moartea sa a fost rezultatul imunodeficienței dobândite , care a fost menționată pe larg de sora sa într-o carte publicată în 2013.

Thierry Le Luron ar fi învățat să sufere de cancer în 1984, obligându-l să facă mai multe călătorii rapide în Statele Unite pentru a consulta specialiști. Dar , în decembrie 1985 , după o probleme asigură în mod normal , o reprezentare a show - lui Tomboy lansat Teatrul Gymnasium , unde a triumfat timp de mai multe luni, este condus de urgenta la Spitalul Lariboisiere de acolo se supună unor examinări. De atunci și până la sfârșitul vieții sale, comediantul va face totul pentru a ascunde adevărul stării sale de sănătate publicului său și celor apropiați. Pus în patul de spital câteva săptămâni, tolerează doar vizite rare sau confidențe. Prietenului și autorului său Bernard Mabille , acesta îi declară, liniștitor, că „totul este în regulă”, dar că ar avea „un lucru rău în creier”. Presa menționează „spitalizarea pentru sciatică și oboseală severă” apoi „meningita virală gravă”. Familia lui pe care vrea să o păstreze, Thierry Le Luron explică faptul că a fost tratat pentru toxoplasmoză , din cauza unei bacterii. Apoi și-a terminat sezonul la teatru, a epuizat și a multiplicat întreruperile, apoi a zburat în Statele Unite pentru a primi un nou tratament. Este tratat lângă Washington și doar câțiva prieteni foarte rare, inclusiv Line Renaud , cunosc realitatea stării sale.

Comediantul își începe turneul de spectacole în toată Franța în iulie și august 1986 și este ironic cu cei care îi anunță moartea. Dorind să tacă toate zvonurile că îngrijorarea publicului, Thierry Le Luron respinge zvonurile din știrile de televiziune din Antenne 2, apoi răspunde la un interviu de ziar cu Paris Match în septembrie, cu câteva luni înainte de moartea sa. În ceea ce privește internarea în decembrie, el declară că a fost victima „durerii intolerabile” legate de sciatică și bronșită, după numeroase și epuizante spectacole la Gimnaziu . Când jurnalistul îl întreabă: „Thierry, mi s-a spus că ai SIDA”, comediantul răspunde: „Scuze, calomniatori, nu mor”. Nu am nici cancer, nici SIDA. Nu sunt franceza Rock Hudson ! ". 13 octombrie 1986la Europa 1 , el încă se preface că este într-o formă excelentă și când Jean-Pierre Elkabbach îi cere să confirme că „sunt bine”, el răspunde râzând: „Vei veni să vezi! ". Totuși, imitatorul își simte puterea lăsându-l treptat. Închis într-o cameră de la Hôtel de Crillon , el îi descrie realitatea bolii sale lui Daniel Varsano într-o scrisoare:

„Am început chimio pe 23 septembrie. În prima săptămână totul a decurs bine. Apoi am început să-mi pierd părul. [...] Ultimele mele zile sunt atroce. Boala își are efect și tratamentul supără apărările slabe care îmi rămân. O infecție pulmonară PCC dezvoltă un fel de abces alb în gât care mă împiedică să vorbesc. Comunic doar prin bucăți mici de hârtie și mesajele mele sunt din ce în ce mai laconice. Bătrânul meu, s-a terminat! "

Câteva zile mai târziu, profesorul Léon Schwartzenberg a declarat la radio că „necesitățile medicale urgente îl obligă pe Thierry Le Luron să se supună unui tratament care în prezent îl împiedică să-și onoreze toate angajamentele”, negând astfel orice zvon legat de SIDA. Sorei comediantului, el îi mărturisește, de asemenea, că pacientul său suferă de „cancer al tractului digestiv, stomacului, intestinelor, complicat de o micoză în gură” și că nu a dorit, într-o primă dată, să impună chimioterapie prea grea, ceea ce ar l-au împiedicat să-și continue viața normal. Thierry Le Luron a murit pe13 noiembrie 1986, oficial ca urmare a cancerului tractului respirator sau a corzilor vocale.În 2013, sora ei a menționat cancerul generalizat.

Numeroase mărturii ale prietenilor sau colaboratorilor afirmă că imitatorul era perfect conștient de realitatea bolii sale, despre care ar fi fost informat la eliberarea sa din spitalul Lariboisière în ianuarie 1986. Motivele care l-au determinat să o ascundă sunt diferite în funcție de surse. Sora lui dorește să vadă, în această închidere asupra sa, o voință a imitatorului de a se crede mai puternică decât boala de a continua să-și facă planuri, precum și un mod de a-și păstra familia, în special mama, psihologic și fizic. insuportabilă agonie. Această ultimă explicație a fost preluată de presă după anunțul oficial al cancerului lui Thierry. Contextualizată, o altă ipoteză tinde să amintească faptul că afirmarea statutului de HIV la mijlocul anilor 1980 a fost dificilă și a implicat adesea dezvăluirea unei părți din viața privată, pe care Thierry Le Luron a refuzat-o.

Dezvăluiri târzii despre SIDA

În seara morții lui Thierry Le Luron, jurnalistul Bernard Rapp , care prezintă știrile de televiziune din Antenne 2 , declară că comediantul a murit de o „lungă boală pe care o prefera de foarte mult timp să nege seriozitatea”, fără să spun mai multe. Numeroasele omagii care se succed în mass - media nu menționează niciodată SIDA. Abia în 1992, revista Vanity Fair a publicat o fotografie a imitatorului francez în mijlocul unei galerii de portrete dedicate personalităților care muriseră din cauza virusului. În Franța, subiectul rămâne tabu . Bernard Mabille vorbește despre o „boală incurabilă” în cartea sa Il m'appelait Maboule din 1987; Bernard Moncel, în biografia pe care a dedicat- o imitatorului inimitabil în 1994, nu scrie niciun cuvânt despre zvonurile legate de SIDA în timpul vieții lui Thierry și nici despre realitatea bolii de care a suferit. În același an, programul Destins brisés , difuzat pe TF1 și dedicat carierei imitatorului de stea din anii 1970 și 1980 , citează pur și simplu „răul care îl mănâncă”.

O deces legată de o imunodeficiență dobândită începe să fie menționată timid în anii 2000 . În 2006, la douăzeci de ani de la moartea imitatorului, politicianul Nathalie Kosciusko-Morizet a declarat într-un interviu acordat Sida Info Service că o etapă importantă a conștientizării sale asupra virusului SIDA a fost moartea lui Thierry Le Luron. Dar este mai presus de toate Line Renaud , foarte dedicată lui Sidaction , care evocă moartea marelui ei prieten și „tabu” care o înconjoară în timpul programului Șapte până la opt în Line Renaud, une vie d'artiste , difuzat pe TF1 în 2010 Anul următor, gazda Laurent Delahousse a prezentat un număr din Un jour, un destin pe France 2 , dedicat imitatorului de stea. Mulți prieteni, rude și colaboratori (inclusiv Bernard Mabille , Jean-Jacques Debout , Hervé Hubert , Paul Lederman sau Régine ) mărturisesc calvarul îndurat de Thierry Le Luron în ultimul său an și gravitatea stării sale. Dar o controversă apare din faptul că SIDA nu este niciodată menționată direct în emisiune, cel mult cuvântul este rostit o dată de Jean-Michel Di Falco despre zvonurile care stăteau în legătură cu starea de sănătate a „umoristului”. Mai multe ziare afirmă apoi că această autocenzură a fost o condiție sine qua non a familiei pentru participarea la spectacol. Laurent Delahousse va lua în considerare aceste critici și va modifica, pentru reluările programului, comentariul Un jour, un destin dedicat artistului, de această dată folosind în mod clar cuvântul SIDA ca motiv al internării sale la spitalul Lariboisière. 14 februarie 2012, în programul lui Philippe Vandel Tout et son inversé , Jacques Pessis declară: „Thierry Le Luron a fost un mare prieten ... În realitate a murit de SIDA - știa el însuși - dar există un motiv: adică avea asigurări de viață și datorii. Și dacă am fi spus că a murit de SIDA, părinții săi nu ar fi primit asigurarea ... ”. Aceste observații sunt respinse de familia artistului, care l-a atacat pentru defăimare înainte de a fi demis de instanțe din motive procedurale.25 septembrie 2013.

În 2013, Martine Simon-Le Luron, sora lui Thierry, a publicat o carte intitulată La vie est si courte après tout în care își reconsidera dispariția, zvonurile care i-au înconjurat moartea și realitatea bolii. Fără să vorbească pentru fratele ei, ea scrie totuși „Cancer, el și-a făcut treaba, și SIDA îmi imaginez”. Ea își amintește ultimele amintiri din Bretania, când Thierry și-a amintit cu ea de moartea fostului său tovarăș de SIDA, de întrebările sale despre o posibilă infecție după internarea sa în decembrie 1985, de numeroasele sale călătorii în Statele Unite într-un moment în care boala s-a răspândit rapid cercurile homosexuale și afirmă că a fost singura din familia ei „care a considerat că Thierry ar putea fi atins de această boală”. În timpul mai multor difuzări în mass - media pentru promovarea cărții sale, Martine Simon-Le Luron nu neagă diferitele afirmații, în special ale lui Stéphane Bern sau Laurent Ruquier , privind imunodeficiența dobândită a fratelui său și precizează că ar putea fi o boală oportunistă dezvoltat ca urmare a infecției cu HIV . De fapt, virusul herpesului uman 8 (VHH-8) este una dintre cauzele sarcomului Kaposi , un cancer considerat a fi unul dintre simptomele SIDA.

Imitator

Personalități imitate

Thierry Le Luron a avut întotdeauna o predilecție pentru imitații de cântăreți de varietăți sau operete , primii săi idoli ale căror autografe le-a colectat și reprodus în copilărie. În 1969, când i-a scris prezentatorului Jacques Courtois să participe la programul său Et avec les ore, vous ne sais quoi? , susține că știe să imite vocile lui Charles Aznavour , Richard Anthony , Salvatore Adamo sau Maurice Chevalier . Primele sale spectacole au fost în esență muzicale și au oferit un loc de seamă cântăreților de operetă precum Paulette Merval și Marcel Merkès , Tino Rossi sau André Dassary . Acest gust pentru artiștii anilor 1950 rămâne pronunțat în Thierry Le Luron, care încearcă să le impună în toate recitalurile sale, incitându-l pe autorul său Bernard Mabille , opus prezenței acestui repertoriu, să neglijeze scrierea unora dintre aceste parodii în obiectiv că nu sunt reținute de umorist.

Unele personalități pe care le admiră și le imită pe scenă sunt uneori prieteni apropiați: este cazul Line Renaud , Dalida , Chantal Goya sau Charles Aznavour , care apar în mai multe dintre spectacolele sale. Aznavour intenționa să-i scrie o operetă, un proiect care nu s-a concretizat, dar care a dat naștere piesei Ne vom revedea într-o zi sau alta , co-scrisă cu Jacques Plante , pe care a interpretat-o ​​la sfârșitul spectacole și care a fost susținut la înmormântarea lui Thierry Le Luron. Dacă majoritatea vocilor pe care le poate reproduce sunt legate de muzică , comediantul imită și unele voci de televiziune sau de cinema , precum Guy Lux , Jean Nohain , Philippe Bouvard , Denise Fabre sau Alice Sapritch .

Cu toate acestea, cu vocea unui politician , Jacques Chaban-Delmas , Thierry Le Luron își cunoaște primele succese. Imitația sa de prim-ministru la Jocul Norocului în 1970 i-a asigurat popularitatea în public și l-a făcut să iasă în evidență în profesie. Cu aceeași voce a înregistrat primul său disc, Le Ministère patraque , o parodie a celebrului cântec de Gaston Ouvrard . Ulterior, imitațiile sale față de Valéry Giscard d'Estaing , François Mitterrand , Jacques Chirac , Raymond Barre sau Georges Marchais au contribuit în mare măsură la notorietatea sa și la reputația sa de provocator. În timpul emisiunilor radio pe care le-a găzduit în anii 1980 , precum Conferințele de presă false pe RTL cu Robert Lassus , a abandonat treptat parodiile cântate pentru a se concentra asupra schițelor de dialog, mai prezente și în ultima sa emisiune la Gimnaziu , The Luron in freedom .

Liste de personalități imitate de Thierry Le Luron

Politică Raymond Barre Jacques Chaban-Delmas Jacques Chirac Gaston Defferre Edgar Faure Charles de Gaulle Valéry Giscard d'Estaing André Malraux Georges marchais François Mitterrand Georges Pompidou

Muzică Salvatore Adamo Richard Anthony Charles Aznavour Barbara Alain Barrière Guy Béart Gilbert Becaud Jacques Brel Maurice Chevalier Philippe Clay Julien Clerc Tovarășii Cântecului Dalida André Dassary Joe Dassin Sacha Distel Jacques Dutronc Jean Ferrat Leo Ferré Claude Francois France Gall Chantal Goya Daniel Guichard Johnny Hallyday Francoise Hardy Julio Iglesias Zizi Jeanmaire Serge Lama Georgette lemaire Gerard Lenorman Enrico Macias Luis Mariano Mireille Mathieu Marcel Merkes Paulette Merval Mireille Eddy Mitchell Yves Montand Dario Moreno Mouloudji Georges Mustaki Michel polnareff Elvis Presley Renaud Line Renaud Ringo Râurile Dick Tino Rossi Demis Roussos Jean Sablon Henri salvador Frank Sinatra Charles Trenet Gilles Vigneault Marcel Zanini

Radio / Televiziune Philippe Bouvard Francois Diwo Michel Drucker Denise Fabre Guy Lux Jean Nohain

Cinema Brigitte Bardot Francis Blanche Darry Cowl Alice sapritch

Variat Ioan Paul al II-lea Pavel al VI-lea Salvador Dali Francois Mauriac

 

Parodii

• Lucrul enervant este trandafirul , diversiunea L'Important, este trandafirul lui Gilbert Bécaud
• Minunatul ministru al lui Jacques Chaban-Delmas , deturnarea „ Nu sunt bine” de Gaston Ouvrard
• Le Pen, feriți-vă de pericol , cântec despre Jean-Marie Le Pen , deturnarea unui cântec de Serge Lama
• Cuvintele mari , diversiunea Cuvintelor mici , de Dalida
• Tăcerea , deturnarea scrisorii către Franța , de Michel Polnareff
• Chi Chi Valentino , parodia lui Gigi l'Amoroso , de Dalida
• Chez les Fafa , cântec despre Laurent Fabius , diversiune a Ces gens-là de Jacques Brel
• Adevărul este frumos , o diversiune de la piesa La Montagne de Jean Ferrat .

Lucrări de artă

Spectacole

• 1970  : prima parte a concertului lui Pierre Perret la Bobino .
• 1971  : prima parte a concertului lui Rika Zaraï la Olympia .
• 1972  : spectacol la Bobino.
• 1973 - 1974  : spectacol la Théâtre des Variétés .
• 1976 - 1977  : spectacol la Olympia.
• 1978  : spectacol la Bobino.
• 1979 - 1980  : spectacol la Teatrul Marigny .
• 1980- 1981  : Thierry Féeries , Palais des Congrès .
• 1983  : De la Gaulle la Mitterrand , Théâtre Marigny .
• 1984 - 1986  : Le Luron en liberté , Théâtre du Gymnase și turnee în Franța.

Discografie

Albume

1971  : Olympia 71 ( Pathé-Marconi ) Prezentare Vino să cânți și să dansezi (imitație a lui Marcel Merkès și Paulette Merval ) Imitația lui Jean Nohain Bambino (imitația lui Dalida ) Imitația lui Darry Cowl Aznapoleon (imitația lui Charles Aznavour ) Imitația lui Salvador Dalí Gata (imitația lui Guy Béart ) Imitațiile lui Georgette Lemaire și Mireille Mathieu Impresarul (imitația lui Mouloudji ) Acrobatul (imitația Barbara ) Fără papuci (Imitația lui Julien Clerc Cum să-ți iei rămas bun de la tine (imitația lui Françoise Hardy ) Chabanization (imitația lui Jacques Chaban-Delmas ) Ministerul trist (Imitația lui Jacques Chaban-Delmas A privi în aer (imitația lui Alain Barrière ) Ne vedem mâine pe lună (imitație a lui Salvatore Adamo ) Anunț Că te iubesc (imitația lui Johnny Hallyday ) Anunț

1971  : Noul Thierry Le Luron ( Pathé-Marconi ) Codul țării „Thierry” Vaduva rafinata (imitatie a lui Paulette Merval si Marcel Merkès ) Mediteraneană (imitația lui Tino Rossi ) La Belle de Cadiz (imitația lui Luis Mariano ) Viața pariziană (imitația lui Dario Moreno ) Dassarynade (imitația lui André Dassary ) Mut (imitație a lui Georges Moustaki ) Carantina (imitația lui Philippe Clay ) Imitația lui François Mauriac Vânzătorul (imitația lui Jacques Dutronc ) Toate acele pietre (imitația lui Zanini ) Noua chabanizare (imitația lui Jacques Chaban-Delmas ) Giscardizarea (imitația lui Valéry Giscard d'Estaing ) Codul țării „Thierry” Totul merge foarte bine, Pompon, lucrurile se organizează (imitația lui Jacques Chaban-Delmas ) Imitația lui Raymond Devos Angajează-mă (imitația lui Jean Ferrat ) Un cântec dulce (imitația lui Henri Salvador ) Acum nu mai îndrăznesc să mă arăt (imitația lui Richard Anthony ) Deci, ține-mă înapoi (imitația lui Salvatore Adamo ) Mă lupt ca un sălbatic (imitația lui Claude François )

1972  : Thierry Le Luron ... cântă ( Pathé-Marconi ) Sky Knight Pot-pourri: Nightingale of my love , La Belle de Cadix , The flowered road , Mediterranean Buna pensiune a Calului Alb Este iubire ti-am dat inima mea Pot-pourri: Marco-Polo , Maria Luisa , Prințul Madridului Marșul femeilor Mississippi ( Ol'Man River ) Iubirea este un buchet de violete lâna de aur

1973  : Live from Varieties ( Pathé-Marconi ) Credite de deschidere Cavalerii cerului Clinica (imitația lui Jean Ferrat ) Cele opt clopote (imitația însoțitorilor cântecului ) Noile bulevarde (imitația lui Yves Montand ) Spune-l cu flori (imitația lui Mike Brant ) Această mică râpă (imitații ale lui Mireille și Jean Nohain ) Luni am măcriș (imitația lui Claude François ) Eddy be good (imitația lui Eddy Mitchell ) Nu este grav (imitația lui Dick Rivers ) Reuniunea (imitații ale lui Sacha Distel și Brigitte Bardot ) Când oamenii mă iubesc, au întotdeauna dreptate (imitația lui Guy Béart ) Este oboseala (imitația lui Jacques Chaban-Delmas ) Este adevărat, este adevărat (imitația lui François Mitterrand ) Mitterrandizare (imitația lui Valéry Giscard d'Estaing ) Imitația lui Charles de Gaulle De ce rămâi acolo (imitația lui Daniel Guichard ) Polnarévisation (imitația lui Michel Polnareff ) Oh, Rose Marie mea

1974  : Thierry și micii iepuri ( Pathé-Marconi ) Criza care a mâncat oameni crudi Carol cel Mare încoronat Circul Pentru un flirt Munca este sănătate Televiziune, televiziune Lecția de muzică Zorro a sosit Cantec popular Mi-am pierdut logodnica Verișorii Micul Mos Craciun

1976  : Olympia 77. Societatea liberală este complet avansată ( Pathé-Marconi ) Fourcade, metica (imitația lui Georges Moustaki ) Voi aștepta pentru Chaban (imitația lui Dalida ) Michel (imitația lui Gérard Lenorman ) Mă enervează (imitația lui Charles Aznavour ) Vai de cel care îl rănește pe Mitterrand (imitația lui Enrico Macias ) Marchais (imitația lui Jacques Dutronc ) Două cuvinte, doar două minute (imitația lui Jean Nohain ) Societatea liberală este complet avansată (imitația lui François Mitterrand ) Societatea liberală este complet avansată (imitația lui Valéry Giscard d'Estaing ) Urbi et Orbi (imitația lui Pavel al VI-lea ) Thierryline (imitația lui Line Renaud ) Cazinoul lui Zizi (imitația lui Zizi Jeanmaire ) Stânga este viitorul Romei (imitația lui Jean Ferrat ) În virtutea unirii (imitația lui Guy Béart )

1978  : Bobino 78 ( CBS ) Prolog Deschidere Ce așteptăm să fim fericiți? Noul minister groaznic (imitația lui Jacques Chaban-Delmas ) Imit (imitația lui Charles Trenet ) Prețuri nebunești (imitația lui Gilles Vigneault ) Municipal (imitația lui Edgar Faure ) Cel ales a intrat la Paris (imitația lui Serge Reggiani ) Parisianismul (imitația lui Jacques Dutronc ) Maurice (imitația lui Maurice Chevalier ) Multă devotament (imitația lui Jean Nohain ) Caroline (imitația lui Ringo ) Sadat ... Crăciun (imitația lui Salvatore Adamo ) Kamerad (imitația lui Georges Marchais ) A Fourcade (imitația lui Charles Aznavour ) Loteria (imitația lui Julien Clerc ) Săracul Giscard (imitația lui Georges Moustaki ) Micul tătic (imitația lui Tino Rossi ) Turlupins (imitația Compagnons de la chanson ) Licitații electorale (imitație a lui Gilbert Bécaud ) Vocea (imitația lui Charles de Gaulle și Valéry Giscard d'Estaing ) Eliberarea și prezentarea orchestrei Le Luron-ron (imitația lui Johnny Hallyday ) Chi-chi Valentino (imitația lui Dalida

1979  : Spectacol Thierry Le Luron ( CBS ) Rapsodia în albastru Și el, și el, și el (imitația lui Jacques Dutronc ) Mă bag în seară (imitația lui Georgette Lemaire ) Strangers in Madison (imitația lui Michel Polnareff ) În calea carnetelor de cecuri (imitația lui Enrico Macias ) Rechinii sunt de acord (imitația lui Mouloudji ) Ești tu (imitația lui Alice Sapritch ) Am barba la primărie (imitația lui Serge Reggiani ) Minciuna (imitația lui Julien Clerc ) Plimbarea Ramses (imitația lui Dalida ) Radioscopie (imitația lui François Mitterrand ) Prezentare Rotire (imitație a lui Guy Béart ) Comic tv Incompetență (imitație a lui Gilbert Bécaud ) adunare Națională Vreau să mă lovesc de Sylvie (imitația lui Johnny Hallyday ) Ne vom revedea mai devreme sau mai târziu

1980  : Thierry Féeries. Cântecele Palais des Congrès ( Disc'AZ ) Deschidere Pe scenă ! Când suntem mici Dacă aș fi trăit în acel timp ... Crăciunul la Paris Bună, Broadway! Deauville Monte-Carlo Mulțumesc mamă, tată Mâine Thierry Fééries

1983  : Le Triomphe de Thierry Le Luron în Marigny. De Gaulle către Mitterrand ( WEA ) Domnule Glandu Marsiliaza Generalul din Marigny (imitația lui Charles de Gaulle ) Generale, iată-ne (imitația lui André Dassary ) Jean Nohain prezintă Îmi desenez referințele (imitația lui Jean Sablon ) Dacă îl vezi pe Dario (imitația lui Dario Moreno ) Trance dulci (imitația lui Charles Trenet ) Les Gars du Parlement (imitația lui Maurice Chevalier ) Conferință a generalului de Gaulle la Marigny François Diwo prezintă Ea este dureroasă (imitația lui Johnny Hallyday ) Indicativ al listei melodiilor Guy Lux prezintă Televizor de toate culorile (imitație a lui Gilbert Bécaud ) Bătrânul (imitație a lui Daniel Guichard ) Chicago-sur-mer (imitația lui Tino Rossi ) Vara și iarna (imitația lui Demis Roussos ) Este acum sau niciodată (imitația lui Elvis Presley ) Marsiliaza Întotdeauna la fel (imitația lui Georges Pompidou ) La Sapritch are 20 de ani (imitația lui Serge Lama ) My Druckerounet (imitația lui Alice Sapritch ) Vom fi 20 și 100 (imitație a lui Jean Ferrat The Place is hot (imitația lui Edgar Faure ) Cineva care să măgulească (imitația lui Guy Béart ) Marsiliaza Conferință de presă a lui Valéry Giscard d'Estaing la Marigny Pentru neneta mea (imitația lui Yves Montand ) Vânătoarea de privilegii (imitația lui Georges Marchais ) Imitația lui Michel Drucker Picioarele haioase placate cu nichel (imitația lui Chantal Goya ) 10 mai la 20:00 Le Vieux Mordant (imitația lui François Mitterrand ) Dansul tâmpitelor Haide François (imitația lui Dalida ) Trăiește din paradis (imitația lui Charles de Gaulle ) A Corrèze vorbește cu francezii (imitația lui Jacques Chirac ) I yawn, I yawn (imitația lui Line Renaud )

1983  : Cenzurat ( WEA ) Vom fi 20 și 100 (imitație a lui Jean Ferrat ) Vechiul mordant (imitația lui François Mitterrand ) Se va schimba (imitația lui Georges Marchais ) Domnule Glandu

1985  : The Forbidden Luron ( Productions Paul Lederman ) Adolf Benito Glandu Pericol de atenție Le Pen (imitația lui Serge Lama ) Contorul real (imitația lui Georges Marchais ) Printre fafa (imitația lui Jacques Brel ) Raymond Barre în Saint-Jean-Cap-Ferrat François Mitterrand în Latche Lucrul enervant este trandafirul (imitația lui Gilbert Bécaud )

1985  : Le Triomphe de Thierry Le Luron la Théâtre du Gymnase Marie Bell ( Productions Paul Lederman ) Contorul real (imitația lui Georges Marchais ) Raymond Barre în Saint-Jean-Cap-Ferrat Pericol de atenție Le Pen (imitația lui Serge Lama ) Adolf Benito Glandu "Concierge 23, rue de Bièvres: Part 1 Adolf Benito Glandu "Concierge 23, rue de Bièvres: Part 2 François Mitterrand în Latche Printre fafa (imitația lui Jacques Brel ) Cuvinte rele (imitația lui Dalida ) Giscard în Chamalières Oh Marsilia! (imitația lui Léo Ferré ) Jacques Chirac la Adunarea Națională Lucrul enervant este trandafirul (imitația lui Gilbert Bécaud )

Singuri

1972  : La Chabanisation / The woozy minister ( Pathé ) Chabanization (imitația lui Jacques Chaban-Delmas ) Chabanisation (continuare și sfârșit) (imitație a lui Jacques Chaban-Delmas ) Ministerul plin de viață (imitația lui Jacques Chaban-Delmas )

1972  : Thierry Le Luron cântă ... ( Pathé ) Marco Polo (din opereta Secretul lui Marco Polo ) Maria Luisa (din opereta La Belle de Cadix ) Prințul Madridului Marșul femeilor (din opereta La Veuve joyeuse ) Toison d'or (din opereta La Toison d'or )

1974  : Lecția de muzică ( Pathé Marconi ) Lecția de muzică Munchiul care a mâncat pe oameni toți crudi

1977  : Dezbaterea secolului ( CBS ) Dezbaterea secolului (partea 1) Dezbaterea secolului (partea 2)

1977  : Fireside Chat ( CBS ) Fireside chat (partea 1) Pantera roz (extras) Fireside chat (partea 2)

1981  : Un pic de dragoste ( Disc'AZ ) Un pic de dragoste În culorile Franței

1982  : Rody le petit Cid ( Philips ) Rody micul Cid Rody le petit Cid (instrumental)

1984  : The Smurf politic ( WEA ) Pituful politic Pituful politic (rap it yourself)

Teatru

• 1973  : Les Femmes savantes de Molière , regia Michel Debane , Festival d ' Amboise , Trissotin
• 1975  : Chat în buzunar de Georges Feydeau , regia Jean-Laurent Cochet , Teatrul Édouard VII , Dufausset

Filmografie

Thierry Le Luron a participat doar la două filme ca actor, Le Temps des vacances (de Claude Vital , 1979 ) și Părinții nu sunt simpli anul acesta (de Marcel Jullian , 1984 ). Oricum ar fi, face doar o mică apariție, în propriul său rol de imitator de stea. În prima, îl găsim alături de Chantal Goya . În al doilea, îl vedem în cutia artistului său luând vocea președintelui François Mitterrand pentru a prinde, într-o farsă telefonică, un ministru interpretat de Francis Lemaire , spre încântarea grupurilor sale. Dacă nu a repetat niciodată experiența, Thierry Le Luron a avut ideea în 1982 de a face un film cu Jean Poiret , intitulat Aventurile unui pat prin timp . Ulterior, au fost menționate alte proiecte, cu Claude Berri sau Christian Fechner , dar nu au văzut niciodată lumina zilei. Autorul său, Bernard Mabille, vrea să vadă în el vina unui fizic care poate fi „prea curat, prea neted, prea sănătos” pentru un rol principal în cinematografie.

• 1979  : Le Temps des vacances de Claude Vital (în propriul său rol).
• 1984  : Părinții nu sunt ușor în acest an al lui Marcel Jullian (în propriul său rol).

Note și referințe

Note

1. „A fi artist este ceea ce mi-am dorit cel mai mult în lume”. Problema era să-i convingi pe ceilalți. O spun fără pretenții: pentru a reuși în această profesie, trebuie să ai în tine o credință capabilă să ridice munții. »( Le Luron 1978 , p.  67)
2. Tânărul băiat scrie „Vă scriu în speranța că într-o zi voi fi audiat de dvs. pentru că aș vrea să fac din Music Hall profesia mea, fiți atât de amabili încât să-mi răspundeți dacă credeți că merită. "( Moncel 1994 , p.  79)
3. Line Renaud declară: „Patru oameni, pe lângă mine, erau conștienți de boala sa: Jacques Chirac , Jacques Chazot , Dominique Segall și Daniel Varsano . »( Moncel 1994 , p.  200)
4. Celebrul profesor este sancționat de Ordinul medicilor după această declarație pe motiv că a trădat confidențialitatea medicală. Pentru a-l apăra, Thierry Le Luron a trimis o scrisoare lui François Mitterrand , pe atunci președinte al Republicii , explicându-i că Schwartzenberg a acționat la cererea sa. ( Simon-Le Luron 2013 , p.  218-220)
5. La 7 noiembrie 1986, revista Paris Match a realizat o nouă copertă cu Thierry Le Luron cu titlul: „Pentru a-și cruța mama, a trebuit să ascundă adevărul”
6. Comentariul lui Laurent Delahousse ocolește termenul de SIDA: „[Thierry Le Luron] devine apoi conștient de răul care îl afectează. O boală al cărei virus a fost descoperit cu aproape trei ani mai devreme și care atacă sistemul imunitar ”

Referințe

Alain-Guy Aknin și Stéphane Loisy, Thierry Le Luron. Ne vom întâlni din nou mai devreme sau altul , 2011.

1. p.  101.
2. pag.  102.
3. pag.  105.
4. p.  106.
5. pag.  109.
6. pag.  110.
7. pag.  111.
8. pag.  113.
9. pag.  116.
10. pag.  120.
11. p.  122.
12. pag.  128.
13. pag.  121.
14. pag.  130.
15. pag.  132.
16. pag.  135.
17. pag.  136.
18. p.  137.
19. pag.  138.
20. pag.  139.
21. pag.  143.
22. pag.  145.
23. pag.  146.
24. pag.  157.

Thierry Le Luron, Ca trei mere , 1978.

1. pag.  68.
2. pag.  69.
3. pag.  70.
4. pag.  74.
5. pag.  76.
6. pag.  77.

Bernard Mabille, Thierry Le Luron. M-a numit Maboule ... , 1987.

1. pag.  85.
2. p.  86.
3. pag.  88.
4. pag.  91.
5. pag.  92.
6. p.  97.
7. pag.  101.
8. pag.  103.
9. pag.  104.
10. pag.  113.
11. pag.  105.
12. p.  116.
13. pag.  123.
14. pag.  128.
15. pag.  117.
16. pag.  121.
17. p.  115.
18. pag.  14.
19. pag.  19.
20. p.  26.
21. pag.  29.
22. pag.  32.
23. pag.  37.
24. pag.  36.
25. pag.  87.

Bernard Moncel, Thierry Le Luron, imitatorul inimitabil , 1994.

1. pag.  13.
2. pag.  67.
3. pag.  69.
4. pag.  70.
5. pag.  73.
6. pag.  75-76.
7. pag.  82.
8. pag.  85.
9. pag.  92-93.
10. pag.  98.
11. pag.  103.
12. pag.  104.
13. p.  106.
14. pag.  108.
15. pag.  111.
16. pag.  172.
17. pag.  178.
18. pag.  179.
19. . p.  181.
20. pag.  187.
21. pag.  197.
22. pag.  198.
23. pag.  199.
24. pag.  200.
25. pag.  203.
26. pag.  202.
27. pag.  205.
28. pag.  207.
29. pag.  211.
30. pag.  213.
31. pag.  214.
32. pag.  219.
33. pag.  199-200.
34. pag.  208.
35. pag.  58.
36. pag.  79.
37. pag.  127.

Jacques Pessis, La France de Thierry Le Luron , 2006.

1. p.  151.
2. pag.  152.
3. pag.  153.
4. pag.  161.
5. pag.  179.
6. pag.  180.
7. pag.  177.
8. p.  187.
9. pag.  188.
10. pag.  186.
11. pp.  201-202.

Martine Simon-Le Luron , La urma urmei , viața este atât de scurtă. Reuniune cu Thierry , 2013.

1. pag.  85.
2. pag.  61.
3. pag.  47.
4. pag.  65.
5. pag.  135.
6. pag.  84.
7. pag.  90.
8. pag.  233.
9. pag.  155.
10. pag.  156.
11. pag.  157.
12. pag.  158.
13. pag.  159.
14. pag.  161.
15. pag.  163.
16. pag.  168.
17. pag.  170.
18. p.  22.
19. pag.  24.
20. pag.  55.
21. pag.  26.
22. pag.  21.
23. pag.  42.
24. pag.  40.
25. pag.  18.
26. pag.  19.
27. pag.  36.
28. pag.  27.
29. pag.  31.
30. pag.  35.
31. pag.  173.
32. pag.  183.
33. pag.  153.
34. pag.  203.

Alte referințe

1. Institutul Național de Statistică și Studii Economice , „  Dosarul decesului - anii 1980-1989  ” [zip] , pe insee.fr .
2. Laurent Delahousse , „Thierry Le Luron, solitudinea unei vieți”, difuzat Un jour, un destin , 11 decembrie 2013.
3. „  Articol și documente despre grup  ” , pe thierryleluron.net .
4. Un palat de basm , L'Illustré , 28 decembrie 1977.
5. Thierry le Luron, o poveste adevărată , 2016, Edwige Saint-Eloi.
6. Télé 7 jours n ° 1366, săptămâna 2-8 august 1986 (Thierry Le Luron este acolo pe copertă în ținută de jogging așezat pe o motocicletă Honda ), pagina 95: „A debutat pe 10 octombrie 1969 pe etapa „Oazei” din Calais, un mic cabaret, timp de două săptămâni, a hrănit, a adăpostit și a plătit 12,50 F pe spectacol (el a dat două pe seară) ”.
7. „  Thierry Le Luron - The Barber of Seville  ” , pe INA (accesat la 2 martie 2015 ) .
8. Thierry le Luron, râsul de uitat , 2016, Patrice Guerin.
9. Thierry Le Luron. Adevărul despre moartea sa , Paris Match , 27 februarie 2013.
10. Thierry Le Luron, oglinda unei ere .
11. Thierry Le Luron, râsul de uitat , 2016, Patrice Guerin.
12. (ro) „  Generic Rody le petit Cid  ” , pe coucoucircus.org .
13. https://www.cerclerenaissance.info/contact , Premiul Artei Renașterii.
14. "  Thierry Le Luron" Le Pen attention danger "  " , pe Ina (accesat la 18 martie 2015 ) .
15. "  Thierry Le Luron" L'emmerdant c'est la rose "  " , pe Ina (accesat la 18 martie 2015 ) .
16. „  În ziua în care Thierry Le Luron a aflat că avea să moară  ” , pe gala.fr (accesat pe 12 iulie 2020 ) .
17. Arnaud Bizot, "  Thierry Le Luron, adevărul despre moartea sa  ", Paris Match ,27 februarie 2013( citește online ).
18. „  Elementele esențiale ale Europei 1 - Martine Le Luron  ” , despre Europa 1 (consultat la 22 februarie 2015 ) .
19. „  Programe din 9 până în 15 martie 1991  ”, Télé K7 , nr .  417,Martie 1991, p.  45 ( ISSN  1248-9948 ).
20. https://mediatheque.seez.fr/noticeajax/biographie/id/43373 , pe site-ul mediatheque.seez.fr .
21. https://www.lebouquetdesbibliotheques.fr/author/view/id/24613 , pe site-ul www.lebouquetdesbibliotheques.fr .
22. worldcat.org .
23. „  Programe în perioada 7-13 septembrie 1991  ”, Télé K7 , nr .  417,2 septembrie 1991, p.  85 ( ISSN  1248-9948 ).
24. „  Programe din 2 până în 15 aprilie 2016  ”, Télé 2 săptămâni , nr .  320,aprilie 2016, p.  72 ( ISSN  1763-5640 ).
25. Martine Simon-Le Luron, La Vie est si courte après tout , Éditions Jean-Claude Lattès, 2013, ( ISBN  9782709639514 ) , 300 p.
26. Jacques Josselin, „  The People: Thierry Le Luron  ”, Paris Match , n o  1946,12 septembrie 1986.
27. D. Simonot, E. Favereau, Léon Schwartzenberg, voluntarul , Eliberare, 15 octombrie 2003, Citește online .
28. Élisabeth Quin , Bel de nuit, Gérald Nanty , Paris, Grasset, 2007.
29. Hélène Cardin și Danielle Messager, Revoluția SIDA , Paris, Odile Jacob, 2013, p.  10 .
30. „  Ziarul de la 8 pm din 13 noiembrie 1986 (Antenne 2)  ” , pe Youtube și INA (consultat 7 martie 2015 ) .
31. Ariane Chemin, clasa The Sciences-Po 86 , Paris, Stock, 2004.
32. Florimond Rakotonoelina, „Aspecte ale mărturiilor în presa scrisă: Exemplul Zilei Mondiale a SIDA” în Întâlniri discursive între știință și politică în mass-media: specificități lingvistice și construcții semiotice , Fabienne Cusin-Berche (dir.), Studii de centru despre obișnuit și discursuri specializate - Universitatea din Paris III, Presses Sorbonne Nouvelle, 2000 ( ISBN  2878541995 ) , p.  97.
33. Alain Miguet, „Întrebări adresate lui Nathalie Kosciusko-Morizet, deputat UMP pentru Essonne” , serviciul de informații Sida , 28 noiembrie 2006.
34. https://www.purepeople.com/article/regardez-line-renaud-briser-le-tabou-sur-la-mort-de-thierry-le-luron_a52436/1 .
35. https://www.purepeople.com/media/line-renaud-evoque-la-mort-de-thierry_m384021 .
36. https://www.lezappingdupaf.com/article-le-sommaire-de-sept-a-huit-de-ce-dimanche-21-mars-line-renaud-47034402.html .
37. https://www.dhnet.be/medias/television/line-renaud-thierry-le-luron-est-mort-du-sida-51b79d8be4b0de6db98440ef .
38. „  Thierry Le Luron, singurătatea unei vieți  ” , pe France 2 (consultat la 7 martie 2015 ) .
39. „  Thierry Le Luron cenzurat de familia sa  ” , pe Le Point (consultat la 7 martie 2015 ) .
40. „  30 de ani de HIV, ce urmează?”  » , Despre Arcat Santé (consultat la 7 martie 2015 ) .
41. Eliberare, 25 iunie 2013 .
42. L'Express, 26 septembrie 2013 .
43. „ bun!” din 13 martie 2013 - special Thierry Le Luron  ” , pe RTL (consultat la 7 martie 2015 ) .
44. Bertrand Dicale , Tout Aznavour , În primul rând,2017, cap.  31 („Păpuși și judecători”).

Anexe

Bibliografie

 : document utilizat ca sursă pentru acest articol. Lucrările sunt clasificate în funcție de autor (i) în ordine alfabetică. Surse

• Thierry Le Luron , Ca trei mere , Paris, Flammarion ,1978, 268  p. ( ISBN  2-08-064093-3 , EAN  978-2080640932 ) Autobiografie
• Thierry Le Luron și Luc Fournol , Pinul fixat , Paris, Sylvie Messinger,1984( ISBN  2-86583-046-2 , EAN  978-2865830466 )

Lucrări

• Jean-Pierre Mogui , Thierry Le Luron, Featured Featured , Paris, Ed. Saint-Germain,1971, 124  p.
• Robert Lassus , Conferințele de presă false ale lui Thierry Le Luron , Paris, Robert Laffont ,1985, 264  p. ( ISBN  978-2-221-04781-1 )
• Rosalie Beauchamp și Franco Sparafucile , Thierry notre Luron , Paris, Ed. N o  1,1986, 73  p. ( ISBN  2-86391-205-4 , EAN  978-2863912058 )
• Bernard Mabille , Thierry Le Luron. M-a numit Maboule ... , Paris, Seghers & Club des Stars,1987, 201  p. ( ISBN  2-232-10117-7 , EAN  978-2232101175 )
• Bernard Moncel , Thierry Le Luron, imitatorul inimitabil , Paris, Ed. N o  1,1994, 220  p. ( ISBN  2-86391-630-0 , EAN  978-2863916308 )
• Jacques Pessis și Jacques Collard , Anii Thierry , Paris, Michel Lafon ,1996, 258  p. ( ISBN  2-84098-209-9 , EAN  978-2840982098 )
• Jacques Pessis , La France de Thierry Le Luron , Paris, Ed. Télémaque,2006, 206  p. ( ISBN  2-7533-0038-0 , EAN  978-2753300385 )
• Jacques Collard și Pascal Djemaa , Memoriile lui Thierry Le Luron , Paris, Ed. Autre temps,2006, 205  p. ( ISBN  2-84521-278-X , EAN  978-2845212787 )
• Alain-Guy Aknin și Stéphane Loisy , Thierry Le Luron. Ne vom întâlni din nou într-o zi sau alta , Paris, Didier Carpentier ,2011, 174  p. ( ISBN  978-2-84167-730-6 )
• Martine Simon-Le Luron , La urma urmei , viața este atât de scurtă. Reuniune cu Thierry , Paris, JC Lattès ,2013, 300  p. ( ISBN  978-2-7096-3951-4 )
• Virginie De Clausade , De zgomot și furie: Thierry Le Luron, simbolul anilor 80 , Paris, Plon ,2016, 270  p. ( ISBN  978-2-259-24963-8 )
• Patrice Guérin , Thierry Le Luron, râsul de uitat , Paris, Editions du moment,2016, 343  p. ( ISBN  978-2-35417-507-8 )
• Edwige saint-Eloi , Thierry Le Luron, o poveste adevărată , Paris, City Editions,2016, 286  p. ( ISBN  978-2-8246-0846-4 )

Cărți dedicate parțial lui Thierry le Luron

• Fabien Leceuvre și Bruno Takodjerad, romanul Ani-fotografii , ed. Veyrier, Paris, 1991 ( ISBN  2851995901 și 9782851995902 )
• Alain Rustenholz, Morts de rire: Reiser, Coluche, Le Luron, Desproges, 1968-1988 , ed. Stoc, Paris, 1997 ( ISBN  2234048257 și 978-2234048256 )
• Loïc Sellin și Bertrand Tessier, Furia vieții: eroii generației noastre , Paris, J.-C. Lattès, col.  „Omul zilei”,1993, 272  p. ( ISBN  978-2-7096-1277-7 , OCLC  463756383 )

Articole similare

• Bernard Mabille , autorul său din 1978 până în 1986.
• Richard Lornac , pianistul său din 1980 până în 1986.
• Personalități și SIDA

linkuri externe

• Site-ul oficial
• Resurse legate de muzică  :
  • Discogs
  • Last.fm
  • (ro)  MusicBrainz
  • (  fr ) Muziekweb
• Resursă legată de spectacol  :
  • Arată Arhive
• Resursă audiovizuală  :
  • (ro)  Baza de date Internet Movie
• Înregistrări de autoritate  :
  • Fișier autoritate internațională virtuală
  • Identificator de nume internațional standard
  • Biblioteca Națională a Franței ( date )
  • Sistem de documentare universitară
  • Biblioteca Congresului
  • Gemeinsame Normdatei
  • WorldCat Id
  • WorldCat