Secesionismul lingvistic

Separatismului limba este o atitudine de a separa un dialect al limbii de care aparține , de obicei , să - i dea statutul de limbă separat .

În terminologia utilizată în tipologia sociolingvistică a limbilor , este vorba despre constituirea unei limbi Ausbau , sau limbă prin elaborare , prin promovare și standardizare separată a unei varietăți a unui diasistem . Acest lucru nu trebuie confundat cu accentuarea unui dialect asupra altor soiuri sau a unei limbi standard. Într-adevăr, secesionismul lingvistic urmărește motive ideologice și politice care au ca scop separarea unui grup, iar aspectele obiective ale unei unități lingvistice sunt refuzate în mod deliberat. Acest fenomen a fost analizat și definit inițial în sociolingvistica catalană , dar se regăsește și în alte domenii lingvistice.

Secesionismele lingvistice în limbi precum catalană , occitană sau română sunt foarte departe de a fi consensuale și se pot opune anumitor cercetări în lingvistică. Ei nu reușesc să încetinească dinamica majoritară care face ca aceste limbi să păstreze o funcționare unitară.

Dimpotrivă, secesionismul lingvistic al altor limbi, cum ar fi sârbo-croata, este un fenomen majoritar, consensual și puternic instituționalizat. Acest lucru ne permite să spunem că acest fenomen a creat „ limbi politice ” pentru a desemna croata, bosniaca, muntenegrina și sârba, deoarece elaborările divergente sunt bine stabilite în practica generală.

Domeniu vorbitor de limba engleză

Încercările la începutul secolului al XIX - lea secol, pentru a dezvolta un standard american distinct de engleza britanică ( în jurul lui Noe Webster, care a considerat engleza britanică coruptă de aristocrația) ar fi rezultat prin adoptarea distincțiile de ortografie înguste.

Engleza australiană a urmat , de asemenea , același proces.

Moșie romană

În domeniul limbilor romanice , anumite mișcări au fost interpretate ca încercări de secesionism lingvistic :

Valon

Valon este o limbă de ulei de regionale vorbite în Belgia (în Valonia ), uneori , considerată o altă limbă decât franceza, mai ales în atlas german, și că a fost mai mult decât vorbit franceză înainte de XX - lea secol .

Saintongeais

Saintongeais dialectul este uneori subiectul secesionismului lingvistice vis- a -vis de Poitevin-Saintongeais , de asemenea , numit Aguianais, o limbă de tranziție între langue d' de petrol și occitană .

Daco-română

Română este limba oficială în România și Republica Moldova , dar statutul acesteia din urmă la numit „ moldovenească “ și țara pro-ruse susțin că este o limbă de România.

În perioada sovietică, autoritățile URSS au recunoscut și promovat oficial moldovenii și moldovenii ca etnie și limbă distinctă. Un alfabet chirilic a fost introdus în RSS moldovenească pentru a întări această afirmație. Din 1989, limba oficială s-a schimbat în scrierea latină și a suferit aceleași reforme lingvistice ca și limba română.

În zilele noastre, alfabetul chirilic rămâne utilizat oficial doar în teritoriile controlate de autoritățile disidente din Transnistria , unde este numit „moldovenesc”, spre deosebire de versiunea în caractere latine folosită în altă parte, pe care autoritățile locale o numesc română .

Occitano-roman

Până în 1934, catalana contemporană a fost ea însăși proclamată ca o limbă distinctă de occitană . În spațiul occitano-romanic , secesionismul lingvistic este un fenomen care s-a dezvoltat abia în anii 1970 în occitană și catalană. Secesionismul lingvistic din domeniul occitano-catalan se caracterizează prin următoarele trăsături:

O respingere nejustificată a dezvoltării catalanii și a occitanului ca limbi ale comunicării normale în societate. Acesta este probabil principalul motiv al secesionismului lingvistic în limbile subordonate, cum ar fi catalană și occitană. Acest secesionism lingvistic reprezintă, de fapt, o incapacitate de a inversa diglosia și substituția lingvistică . În același timp, apare o ideologie care idealizează coexistența dintre limba subordonată (o varietate de catalană sau occitană) și limba dominantă (spaniolă, franceză sau italiană), negând sau minimizând conflictul lingvistic. Nu limba dominantă obiectiv (spaniolă, franceză sau italiană) este stigmatizată ca principal adversar al supraviețuirii idiomului, ci propria limbă (catalană sau occitană) pentru a separa o varietate regională.
O pauză și contrazică tradițiile renaissantistes mișcările catalane și Occitană, susținând unitatea catalană și occitană din XIX - lea secol.
O ignoranță adesea intenționată a cercetărilor în lingvistică romanică care afirmă unitatea catalană și occitană.
Tensiuni de identitate în jurul dialectelor, astfel încât acestea să fie considerate ca limbi distincte.
O lipsă de rezultate sau o poziție foarte marginală în cercetarea științifică în lingvistică.
Lobby activ față de cercurile politice regionale.
Aderarea la un script sau la un standard care rupe unitatea lingvistică și exagerează particularitățile dialectale.

Occitană

În occitană, există trei cazuri principale:

Limba separatismului Auvergne este dezvoltat și susținut de la mijlocul anilor 1970 de geograful Pierre BONNAUD , designer de standardul bonnaudienne , fondator al Pământului Cercul Auvergne și revista Biza Neira . Impactul asupra populației este neglijabil. Viziunea bonnaudiană, răspândită în special în anii 1970/80, a fost la începutul anilor 2020 în minoritate, în favoarea recunoașterii limbii occitane.

Limba separatismul Gascon a apărut la sfârșitul anilor 1990, în principal ca răspuns la instalarea în apropierea Pau occitană Institute. Institutul Béarnais et Gascon a fost creat pentru a promova o limbă gasconă independentă, de fapt pentru a promova standardul literar bearnez care s-a impus în Gasconia. Se bazează pe cercetarea personală a unui soldat pensionar, Jean Lafitte, care oferă două sisteme grafice originale pentru gascon, o variantă anti-normativă a standardului clasic și o variantă anti-normativă a normei mistraliene, sau mai precis o abatere de la norma Fébusiană care este versiunea gasconă a normei Mistraliene. Secesionismul acestei mișcări anti-occitaniste trebuie diferențiat de dezbaterea dintre lingviști cu privire la complicata categorizare a gasconei. Impactul asupra populației este neglijabil, mediul cultural gascon aderă la viziunea unificată a limbii occitane aproape în unanimitate. În Val d'Aran, Gascon este foarte oficial definit ca o varietate de occitană. Statutul din 1990 prezintă Aranese Gascon ca o varietate a limbii occitane specifice Val d'Aran . La fel, statutul autonom al Cataloniei, renovat în 2006, confirmă această formulă: limba occitană, numită araneză în Val d'Aran .

Limba separatismului provensal a apărut în anii 1950 cu Louis Bayle și Sully Andrew Peyre, și a fost teoretizat de Jean-Claude Rivière în reacție la succesul occitană în desfășurarea ortografiei convenționale în anii 1960 și 1970. Ea se bazează de asemenea , pe opera lui Philippe Blanchet care a dezvoltat noi concepte sociolingvistice pentru a ocoli unitatea istorică a ceea ce Albert Dauzat numește provensal mediu (set dialectal de occitană care include Languedocien și provensal). Partizanii secesionismului provensal revendică norma mistraliană, dar nu sunt reprezentativi pentru utilizatorii acestei norme, care sunt în mod tradițional adepți ai unității limbii d'oc. Limba independentă provensală pe care o promovează se bazează în esență pe standardul literar din Rhône, care a avut succes datorită lui Frédéric Mistral . Impactul asupra populației este slab, dar putem observa o anumită influență asupra politicienilor din regiunea PACA care uneori au preluat acest discurs, apoi pentru a se abate de la el sau, dimpotrivă, pentru a-l folosi împotriva învățăturii provensale. Mediul cultural din Provența este împărțit între viziunea unitară a limbii occitane a cărei provensală este constitutivă (cu susținători atât a standardului mistralian, cât și a standardului clasic) și a susținătorilor unei limbi provensale independente (folosind doar norma mistraliană). Consiliul regional Provence-Alpi-Coasta de Azur dispune de două luni adoptat în afară de două texte contradictorii, prima pe17 octombrie 2003, unde a afirmat: "limba Provence și limba Nisa sunt limbile regionale din regiunea Alpi-Provența-Coasta de Azur" în timp ce15 decembrie 2003el a afirmat că „limba occitană sau limba Oc este limba regională a regiunii Provența-Alpi-Coasta de Azur: provensal Rhodanien, provensal maritim, niçard și alpin sunt formele regionale ale limbii sau limbii occitane d'Oc în Provence-Alpi-Coasta de Azur ” .
- Putem observa că există și un curent care apără un limbaj de la Nisa independent de provensal. Vorbirea Nisa este uneori considerată ca o limbă independentă de occitană și provensală, uneori ca o variantă a provensalului și alteori ca o variantă a occitanului, dar separată de provensală.

Există, de asemenea, inițiative reduse la una sau câteva persoane:

Un secesionism lingvistic Cévennes în jurul lui Yves Gourgaud, care a militat și pentru Partidul Națiunii Occitane.
Secesionismul lingvistic Limousin .
Un secesionism lingvistic Marchois îl vede pe Marchois ca pe un limbaj separat care nu se încadrează în domeniul oc. Lucrările unor erudiți locali promovează ideea unei limbi independente care este de tranziție între occitană în sud și langue d'oïl în nord. Aspectele geohistorice sunt, de asemenea, avansate.

Paradoxal, secesionismele lingvistice din jurul occitanului tind să se regrupeze la nivelul spațiului occitan: astfel, este o asociație ad hoc, Confederația asociațiilor culturale și a profesorilor din oc (cu Pierre Bonnaud și Louis Bayle) care obține, în timpul președinției de Valéry. Giscard d'Estaing , interzicerea utilizării ortografiei clasice a provensalului în Provence.

Publicațiile ostile unității limbii occitane dezvoltă în general același argument:

nu ar exista o înțelegere reciprocă între diferitele dialecte ale oc.
occitanii ar încerca să impună o limbă ( Languedocien asimilată occitanului ) și o ortografie artificială (ortografie clasică ) în detrimentul limbilor „autentice” și „istorice” din Auvergne, Béarn, Provence, ...
că un „occitan standard” cauzat din exterior va înlocui soiurile lingvistice locale, ceea ce motivează atașamentul la o limbă „regională” locală.
occitanistii ar constitui o amenințare pentru identitatea regională, chiar și pentru unitatea națională. În timp ce grupurile au denunțat, în general partidul națiunii occitane și grupurile care au dispărut acum, au avut puțin sau deloc rol în codificarea în jurul ortografiei clasice.
Occitanul (limba oc) nu ar exista, deoarece Occitania nu a existat niciodată - ar fi vorba de demontarea „miturilor” „crezului occitanist”.
în consecință, asociațiile pentru apărarea „limbilor oc” solicită recunoașterea lor oficială ca limbi independente.

Trebuie remarcat faptul că aceste asociații au reușit să construiască o rețea, proastă dar prezentă, în sociolingvistica universitară:

Philippe Blanchet (unul dintre liderii Astrado ) a prezentat în 1992 o teză despre provensală în care dezvoltă o parte din acest argument și propune să propună un „drept al vorbitorilor de a-și numi limba”.
Pentru a justifica includerea în provençal a majorității vivaro-alpine (nord-occitană), Philippe Blanchet a reutilizat recent conceptul de limbă polinomică dezvoltat pentru limba corsică.
Jean Lafitte, care prezintă Béarnais și Gascon ca un limbaj independent de langue d'oc, a susținut și o teză sub supravegherea lui Philippe Blanchet.

catalan

În catalană există trei cazuri:

Secesionismul lingvistic valencian sau blaverismul a apărut la sfârșitul anilor 1970, în timpul tranziției democratice. Este susținută de anumite sectoare politice și culturale conservatoare ale societății valenciene, adesea „post-Franco”. Impactul asupra populației este nuanțat: majoritatea valențienilor își numesc limba valenciană , dar sunt împărțiți în problema unității limbii catalane. Unii recunosc că valencianul este un alt nume posibil pentru catalană , în timp ce alții susțin că valencianul este o limbă separată de catalană . Impactul Blaverismului este zero în comunitatea științifică a lingviștilor. Dar a influențat tranziția politică valenciană impunându-și ideologia în statutul de autonomie al Comunității Valenciene și încă rezistă, dar într-o măsură mai mică, grație prezenței academiei valenciene a limbii . Blaveriștii scriu în valenciană urmând standardele del Puig și respectă prescripțiile Academiei Regale de Cultură Valenciană . În timp ce susținătorii unității catalane și instituțiile oficiale acceptă regulile oficiale ale catalanii ( standardele Castellón , prescripțiile Institutului d'Estudis Catalans și Academia Valenciană a limbii ).
Secesionismul lingvistic balear este destul de marginal. Este susținut de grupuri culturale și politice dezorganizate și slabe. Este legat de o puternică catalanofobie, dar nu trebuie confundat cu tendința sociolingvistică istorică, mai răspândită și mai bine structurată: gonellismul . Aceasta admite unitatea limbii catalane, dar insistă pe apărarea soiurilor sale baleare, susținătorii săi fiind critici cu modelul standard al normei care, potrivit lor, privilegiază vorbirea Barcelonei. Fundamentele sale sunt statutul autonomiei din Insulele Baleare și o scrisoare de manifest semnată în vara anului 1972 în numele lui Pep Gonella, printre alte surse de inspirație trecută și ulterioară (neo-gonellism sau gonellism ilustrat).
Secesionismul lingvistic din marginea Aragonului (zona vorbitoare de catalană din Aragon) este destul de marginal și a apărut recent. Este susținut de grupuri legate de mișcări care resping prezența catalană în Aragon. În 2012, guvernul Aragonului a inventat denumirea de limbă aragoneză specifică zonei de est (LAPAO) (oc) pentru a înlocui utilizarea oficială a termenului catalan . Legea privind limbile comunitare a fost modificată în acest sens în 2013.

Galaico-portugheză

În timpul reconquistei , limba galaico-portugheză s-a răspândit din Galiția în sudul Peninsulei Iberice. Portugalia, spre sud, va deveni independentă, în timp ce partea de nord va fi condusă ulterior de Regatul Castiliei, care va deveni nucleul viitoarei Spanii. La sfârșitul secolului al XV-lea, stăpânirea castiliană a devenit mai puternică, alungând galaico-portughezii de toate utilizările oficiale, inclusiv în biserică. În secolul al XIX-lea, s-a născut o mișcare renascentistă. Această mișcare a apărat limba galiciană și a creat un standard provizoriu, cu ortografie castiliană și multe cuvinte de împrumut. Când autonomia a fost acordată Galiției , a fost creat un standard și o ortografie pentru o limbă galiciană. De reintegrators din Galiția în portugheză susțin că standardul oficial publicat în 1982 a fost impusă de guvernul spaniol, cu intenția secretă de a separa galiciană de portugheză.

Domeniul slav

În domeniul limbilor slave , găsim secesionismul lingvistic:

în sistemul slave sud-central , cunoscut anterior sub numele de sârbo-croată, secesionismul lingvistic a dus la oficializarea limbilor bosniacă , croată , muntenegreană și sârbă . Totuși, sârbo-croata are o puternică unitate structurală, potrivit marii majorități a lingviștilor specializați în limbile slave . Cu toate acestea, limba este vorbită de populații cu o conștiință națională proprie: bosniaci , croați , muntenegrini și sârbi . De la dizolvarea Iugoslaviei în 1991, sârbo-croata și-a pierdut codificarea unitară și statutul unitar oficial. Acum este împărțit în patru limbi oficiale care urmează codificări separate.

Hindi și urdu

Referințe

* Miquel Strubelle (1991) Catalană în Valencia: povestea unei tentative de secesiune , Colocviul de standardizare al Academiei Elvețiene de Științe Sociale: Parpan / Chur ( Grisons ) 15-20 aprilie 1991
- Miquel Àngel Pradilla (1999) El secessionisme lingüístic valencià , în Miquel Àngel Pradilla (1999) (ed.) La llengua catalana al tombant del mil·leni , Barcelona: Empúries, p. 153-202.
- Article lingisticic secessionism , in: Francesc Ruiz i San Pascual, & Rosa Sanz i Riblles, & Jordi Solé i Camardons (2001) Diccionari de sociolingüística, col. Diccionaris temàtics , Barcelona : Enciclopèdia Catalana.
Sylvie Sagnes, " Unitate și (sau) diversitate a limbii (limbilor) oc: istorie și actualitate a unei divergențe ", Lengas - sociolinguistics review , Montpellier , Presses universitaire de la Méditerranée ( Université Paul- Valéry ), vol. 71 „Marja lingvistică, puterea, statutele și controversele”,2012, p. 51-78 ( ISSN 2271-5703 , DOI https://doi.org/10.4000/lengas.346 , citiți online )
Meyers Handatlas , Ausgabe B, Bibliographisches Institut Leipzig 1933, harta lingvistică 6a.
(oc) Joan-Cristòu Dourdet ( University of Poitiers ), „ Brejadís sus la question linguistica en“ Aguiana ”: lo separatisme sentongista ” , Jornalet , Barcelona , Associacion entara Difusion d'Occitània en Catalonha (ADÒC),2018( ISSN 2385-4510 , OCLC 1090728591 , citiți online )
(oc) Domergue Sumien, " Nòveis aggressions còntra lo peitavin-santongés e l'occitan " , Jornalet , Toulouse , Barcelona ,10 iulie 2017( ISSN 2385-4510 , citiți online )
În declarația de independență a acestei țări și conform hotărârii Curții Constituționale a Moldovei din [1]
În articolul său 13: Constituția Republicii Moldova .
Manifesto Desviații en els conceptes de llengua i de pàtria , mai 1934
Domergue Sumien, Standardizarea pluricentrică a occitanului : Nouă problemă sociolingvistică, dezvoltarea lexiconului și morfologiei , Turnhout, Brepols , col. „Publicații ale Asociației Internaționale de Studii Occitane”,2006, 514 p. ( ISBN 978-2-503-51989-0 , citit online )
Pierre Bec (1970-71) = Pierre Bec (colab. Octave Nandris, Žarko Muljacic) Manual practic de filologie romană, Paris: ediții Picard , 2 vol.
Georg Kremnitz, Une approach sociolinguistique , în F. Kirsch Peter, & Kremnitz Georg, & Brigitte Schlieben-Lange (2002) O scurtă istorie socială a limbii occitane: utilizări, imagini, literatură, gramatici și dicționare , col. Cap al Sud, F-66140 Canet: Trabucaire, p. 109-111 [versiune actualizată și traducere parțială de: Günter Holtus, & Michael Metzelin și Christian Schmitt (1991) (ed.) Lexikon der Romanistischen Linguistik . Zbor. V-2: Okzitanisch, Katalanisch , Tübingen : Niemeyer]
Domergue Sumien Standardizarea pluricentrică a occitanului : nouă provocare sociolingvistică, dezvoltarea vocabularului și morfologiei , Turnhout, Brepols , al. „Publicații ale Asociației Internaționale de Studii Occitane”,2006, 514 p. ( ISBN 978-2-503-51989-0 , citit online )
Domergue Sumien, „ Central Romance Languages. Către o nouă convergență catalană, occitană, aragoneză, aguiană (Poitevin-Saintongeais) ”, Hápax , Universitatea din Salamanca , nr . 6,2013, p. 135-163 ( ISSN 1988-9127 , citiți online ) :
„Este legat de secesionismul lingvistic din Auvergne. Acesta combină ortografia franceză și soluțiile lexicale cu soluții extrem de originale, dar puțin ancorate în tradiția istorică a limbii. "
Jean-Claude Lugan, „ Pentru o dezbatere asupra studiului lui Pierre Bonnaud: câteva observații generale ”, Ethnologia. Journal of Ethnology and Ethnoecology Countries Occitan studies and limousines , Limoges , Ethnographic Society Limousin, Marche and regions vecine, n o 16,1980, p. 275-278 ( ISSN 0398-5555 )
Hervé Lieutard, „ Sistemele grafice ale occitanului. Un caleidoscop al reprezentărilor și al schimbărilor lingvistice ”, Lengas - review of sociolinguistics , Montpellier , Presses universitaire de la Méditerranée , vol. 86 „Minuscule și majuscule. Sisteme grafice de limbi în Franța și în alte părți ”,2019( ISSN 2271-5703 , citiți online ) :
„Această tendință de retragere în identitatea locală poate fi rezultatul vechilor occitaniști convinși. De exemplu, este conceptul apărat de Pierre Bonnaud, care propune un eicritürà euvarnhatà vunefiadà pentru a sublinia mai bine caracterul distinct al lui Auvergnat ”
(oc) Domergue Sumien, " Los secessionismes lingüistics: la diferéncia auvernhata " , Jornalet , Barcelona , Associacion entara Difusion d'Occitània en Catalonha,2015( ISSN 2385-4510 , citiți online )
(ca) Carles Castellanos i Llorenç, Manel Zabala, " La traducció de Lo garrèl, by Loís Delluc, by Joan Sales " , Quaderns: revista de traducció , Barcelona , Universitatea Autonomă din Barcelona , n o 18,2011, p. 81-89 ( ISSN 1138-5790 )
Philippe Martel, „ Histoires d'Occitanie ”, Revue d'Alsace , Federația societăților istorice și arheologice din Alsacia , nr . 133,2007, p. 217-243 ( ISSN 0181-0448 , citiți online ) :
„Ambii iau cu plăcere lucrările controversate ale geografului din Auvergne, Pierre Bonnaud, care își îndepărtează Auvergna de ansamblul occitan pentru a-l face componenta centrală a unei„ medioromanii ”lingvistice în care niciun romanist serios nu crede. "
Jean Lafitte și Guilhem Pépin, "Langue d'oc" sau limbile oc? , PyréMonde (Princi negue),2009, 211 p.
Jean Lafitte, „ Situația sociolingvistică și scrierea gasconei astăzi ” , la Institut Béarnais et Gascon ,2005
James Costa, " Igiena verbală în sudul Franței sau Occitanie ", Lengas - recenzie sociolingvistică , Montpellier , Presses universitaire de la Méditerranée ( Université Paul-Valéry ), vol. 72 „Aspecte ideologice ale dezbaterilor lingvistice din Provence și din alte părți”,2012, p. 83-112 ( ISSN 2271-5703 , citiți online )
„Procesul occitanismului”, Louis Bayle, 1975
Marie-Jeanne Verny, „ Predarea occitanului în secolul XXI. Provocări și probleme ”, Tréma - revistă internațională în științe și didactică a educației , Montpellier , Facultatea de Educație din Montpellier , vol. 31 „Predarea limbilor regionale în Franța astăzi: situația și perspectivele”,2009, p. 69-83 ( ISSN 2107-0997 , citiți online ) :
„Există, ici și colo, în spațiul occitan, unele înclinații localiste, refuzând să recunoască unitatea langue d'oc, referindu-se la„ limbi ale oc ”[...]. Susținătorii acestor poziții sunt totuși extrem de minoritari, în ceea ce privește recunoașterea populară (chiar dacă influența lor este uneori vizibilă în Provence, Béarn sau Auvergne). Marea majoritate a academicienilor, la fel ca marea majoritate a activiștilor, inclusiv actualii susținători ai scriptului mistralian, recunosc unitatea langue d'oc în diversitatea sa dialectală. "
Întrebarea nr. 22674 (Journal officiel 13/05/2008: 3919) din Sylvie Sagnes, 2014: întrebare scrisă a președintelui consiliului regional Provence-Alpi-Coasta de Azur, Michel Vauzelle , adresată în septembrie 2008 ministrului culturii și de comunicare, Christine Albanel: "Provençal are propriile sale caracteristici care îl diferențiază puternic de occitană. Ca atare, merită să fie recunoscută de sine stătător între limbile regionale. Prin urmare, îl întreabă cu privire la voința Guvernului de a recunoaște Mistralienul provensal printre limbile regionale " .
Christian Estrosi , președinte regional, primar la Nisa și candidați adjuncți la alegerile regionale: propunerile lor în 5 puncte
În Provença: anti- occitanism s'ocuparà de la cultura e lenga del país Jornalet , 07.07.2021 Președintele anti-occitanism al colectivului Prouvènço , Jean-Pierre Richard, ales pe lista de dreapta la puterea Renaud Muselier , a fost numit șef al comisiei „patrimoniu, tradiții și limbi regionale” pentru regiunea Provența-Alpi-Coasta de Azur.
Provença redă un augur oficiau a Mistral ... e Vausèla reconeis l'occitan Jornalet 17.05.2014
Provença subvenciona antioccitanism e lowered the adjuda a las Calandretas Jornalet 21.12.2016
Louis-Jean și Alain Calvet Les Confettis de Babel ,, Éditions OIF, p. 12-13 citit online
De exemplu Jean Lafitte, Guilhem Pépin, La "langue d'oc" sau limbile oc? - Idei comune, mituri și fantezii în fața istoriei , PyréMonde / Princi Negue, 2009
Consulta Provenzale
Franck Martin, „ Secesionismul lingvistic valencian: pericole și abuzuri ale unei utilizări partizane a lingvisticii ”, Lingvistică în toate statele sale , Perpignan , University Press of Perpignan ,2003
Vicent Flor, „ „ Llengua valenciana, mai catala ”. Secesionismul lingvistic și revitalizarea lingvistică în țara valenciană (Spania) ”, Lengas - sociolinguistics review , Montpellier , Presses Universitaires de la Méditerranée , vol. 72 „Aspecte ideologice ale dezbaterilor lingvistice din Provence și din alte părți”,2012, p. 133-151 ( ISSN 2271-5703 , citiți online )
Limbile slavone, Comrie Bernard, Corbett | , Greville G., 2002, prima pub. 1993, Londra și New York, Routledge
În ce măsură sunt croata și sârba aceeași limbă? Dovezi dintr-un studiu de traducere, Bailyn John Frederick, Journal of Slavic Linguistics, 2010, volumul 18, pagini = 181-219, online , ( ISSN 1068-2090 )