Colonizarea Normandiei

Colonizarea Normandia este procesul de implantare a populațiilor de origine germanica de Vest, în special francilor și saxon, apoi anglo-Scandinavian în provincia ecleziastică din Rouen , care servește în principal ca cadru geografic pentru Normandia . Acesta din urmă își ia numele de la invadatorii vikingi , deoarece cronicarii îi numeau uneori în latină medievală Nortmanni / Normanni „normani” (pluralul lui Nortmannus , Normannus ), etimologic „bărbați din nord”. După acordarea terenului către conducătorul scandinav Rollo de către regele francilor în 911, această parte a Neustriei a luat treptat numele de Normandia. Colonizarea acestei regiuni a făcut obiectul cercetărilor toponimice, antroponimice și arheologice. Amploarea sa dă naștere unor dezbateri istoriografice.

Așezări france și săsești

În timpul migrațiilor germanice , teritoriul viitoarei Normandii a făcut deja obiectul unei colonizări a francilor și a sașilor, care se referea la

Colonizarea Normandiei de către franci a fost inegală: destul de densă în partea de est și aproape zero în partea de vest a Normandei actuale. Se manifestă prin necropole cu rânduri de Envermeu , Londinières , Hérouvillette și Douvrend etc. Ne putem întreba despre originea locală sau mai îndepărtată a populațiilor îngropate în acest tip de necropole cu rânduri. Totuși, toponimia dezvăluie elemente germanice inconfundabile care nu se găsesc mai la sud, de exemplu numele de loc din -hlar- („ moor ”, vechi francez larris „friche, mande”) în Meulers sau Flers , in avisna („ Pășune ”) în Avesnes-en-Bray sau Avesnes-en-Val , în -alah- („templu”) în Bouafles sau Neaufles-Auvergny , în bure („locuință”) în Hambures sau Bures-en-Bray , în -baki („ stream ”) în Rebets sau Hambye (deși o ipoteză anglo-scandinavă este admisibilă pentru acesta din urmă), în -mark- („ limit, walk ”) în Marques , în -berg- („ elevation ”) în Barc sau Marques , în -mer ( "mare") , în Blingemer sau Mortemer , în -eng în Hodeng-Hodenger sau Nesle-Hodeng , în -court și cea mai veche în - oraș data de la această perioadă francă. Regiunea devine o parte esențială din Neustria până la moartea lui Clovis și Rouen rămâne un oraș important. Din această perioadă datează și împărțirea administrativă și militară în județe, contele francilor fiind un înalt oficial al statului. În cele din urmă, estul regiunii, lângă Paris, era un loc de reședință pentru regii și prințesele merovingiene . Colonizarea francă a fost sporadică la vest de viitoarea Normandie.
Colonizarea săsească este bine atestată de texte și săpături arheologice, în special în câmpia Caen (la est de Bessin). În 843 și 846 sub regele Carol cel Chel , documentele oficiale menționează încă existența unui pagus numit Otlinga Saxonia în regiunea Bessin. Înțelesul termenului Otlinga ne scapă. Toponimia de Bessin și campania Caen ne oferă exemple posibile de numele locului de origine săsească, de exemplu: Cottun ( Colțun 1035-1037; Cola e «oraș», engleză -ton comparați Colton ). O comparație a denumirilor din -ham / -hem (anglo-saxon hām > home cf. hamlet ) prezente în Bessin cu cele din Boulonnais este convingătoare și apar doar sub forma unei finale în actualul departament. Din Calvados , care susține ipoteza unei origini săsești. Acest exemplu de Ouistreham ( Oistreham 1086) Étréham ( Oesterham 1350?) Huppain ( * Hubbehain ; „șunca” lui Hubba ), Surrain ( Surrehain sec . XI ) etc. În altă parte din Normandia, exemplele din -ham sunt îndoielnice, de exemplu Canehan (Seine-Maritime, Kenehan 1030 / Canaan 1030 - 1035) poate reprezenta un Canaan biblic sau Grohan (Eure). Extensia toponimică ulterioară a diminutivului hamel din această provincie, fără măsură comună în altă parte, și a numelui de familie comun nu sunt cu siguranță străine. În Normandia de Jos, este de la mijlocul V - lea secol care putem data primele așezări săsești cu studiul de nouă cimitire ( Reville , Vierville-sur-Mer , Ifs , Benouville , Frénouville , Giberville , Hérouvillette , Sannerville , Lisieux ) . Prezența arheologică saxon continuă aici până la sfârșitul VII - lea secol, apoi se topesc în populație. În afară de polii nordici ai Bresle (Ponthieu și Boulonnais) și sud-vestul Senei de-a lungul coastelor Canalului, prezența saxonă este încă sugerată de descoperiri izolate, ca în Muids (Eure) .

Colonizarea de către vikingi

Proces

Primele raiduri vikinge au sosit între 790 și 800 pe coastele Galiei de Vest. Coasta neustriană a fost atinsă în timpul domniei lui Ludovic cel Cuvios (814-840). Incursiunea din 841 a provocat mari pagube Rouenului și Jumièges. Vikingii atacă comori monahale, pradă ușoară, deoarece clericii nu le pot apăra. Expediția 845 urcă pe Sena și atinge Parisul. Raidurile au avut loc în timpul verii, vikingii revenind cu prada lor în Scandinavia pentru a petrece iarna.

Din 851 , iarnă în Basse-Seine; au ars mănăstirea Fontenelle : călugării au trebuit să fugă la Boulogne-sur-Mer în 858 și Chartres în 885. Moastele Sfintei Honorine au fost transportate de la mănăstirea Graville la Conflans , în regiunea pariziană. Unele dintre arhivele și bibliotecile monahale au fost, de asemenea, mutate (volume de la Jumièges la St. Gallen ), dar multe au fost arse.

Regii carolingieni au condus uneori politici contradictorii și consecințe grele. În 867 prin Tratatul de la Compiègne, Carol al II-lea cel Chel a trebuit să cedeze regelui breton Solomon , județul Cotentin , cu condiția să-i facă jurământ de loialitate și să-l ajute în lupta sa împotriva vikingilor. Între 862 și 869 , Carol al II-lea Chelul a construit un pod de lemn la Pîtres, apărat de două capete de pod din zidărie, ele însele protejate de două fortificații, dintre care una a devenit orașul Pont-de-l'Arche . Lupte importante au avut loc în special în 881. Cu toate acestea, în ciuda acestor fortificații importante, francii nu au reușit să apere locul. Garnizoana era prea slabă și încă se străduiau să-și mobilizeze armata la scurt timp.

Astfel, în 911 , liderul viking Rollo a încheiat un acord cu Carolingianul Carol cel Simplu . În condițiile Tratatului de la Saint-Clair-sur-Epte , regele i-a acordat custodia județului Rouen, sau mai mult sau mai puțin Normandia Superioară , în schimbul unui jurământ de vasalitate (pronunțat în 940 ) și a unui angajament de a fi botezat. Rollo trebuia, de asemenea, să protejeze estuarul Senei și Rouenului de incursiunile scandinave. În urma cuceririlor progresive, teritoriul aflat sub suveranitate normandă a crescut: Hiémois și Bessin în 924 .

În 933, vikingii din Normandia și-au însușit Cotentinul și Avranchin în detrimentul vikingilor din Bretania comandați de Incon . În acel an, regele Raoul al Burgundiei a fost obligat să cedeze „țara bretonilor de lângă mare” prințului normanilor Guillaume Longue-Epée . Această expresie desemna Cotentin și, fără îndoială, și Avranchin până la Sélune, al cărui frontieră sudică era atunci.

Deși multe clădiri au fost jefuite, arse sau distruse de raidurile vikingilor atât în orașe, cât și în mediul rural, imaginea elaborată de surse ecleziastice nu trebuie întunecată prea mult: niciun oraș nu a fost complet distrus. Pe de altă parte, mănăstirile au fost jefuite de oamenii din nord și toate mănăstirile normande au fost distruse. Cu toate acestea, preluarea puternică a lui Rollo și a succesorilor săi a restabilit situația destul de repede.

În 942 , după moartea lui William longsword , normanzi amenințat de regele Ludovic al IV al Outremer și Hugh , Marchiz de neustria a apelat la un rege danez numit Hagrold (în) , probabil Harald I st al Danemarcei, care a aterizat cu o armată în Dives estuar . Potrivit lui Dudon de Saint-Quentin, care raportează evenimentul, acestei armate i s-au alăturat nordici deja instalați în Bessin și Cotentin , ceea ce a dus la o înființare scandinavă suplimentară în regiune. Potrivit lui Guillaume de Jumièges , regele Hagrold era deja prezent la Cherbourg la momentul succesiunii celui de-al doilea duce normand.

Între 960 și 962 , ducele Richard I a chemat pentru prima dată noi cote vikingi pentru a se opune regelui Lothair și contelui Thibaud de Blois, care a invadat Normandia. Odată ce pacea a fost restabilită, un număr mare dintre ei au fost de acord să se convertească la credința creștină și li sa permis să rămână în Normandia.

La nivel global, coloniștii s-au concentrat pe partea Normandiei orientată spre Canalul Mânecii: la nord de o linie Granville / Falaise / Les Andelys, Eu; invers, se pare că anumite regiuni din Normandia au scăpat de stabilirea masivă a coloniștilor scandinavi: Pays de Bray , Vexin , Mortainais , Avranchin , Pays d'Ouche și parțial departamentul Orne .

Onomastic

Toponimie

Normandy este singura regiune din Franța , care conține, în cantități foarte mari, nume de locuri din nordici și engleză veche, în special maritim și fluvial Normandia, pe fiecare parte a Senei inferioare. Toponimia face posibilă enumerarea zonelor de stabilire a coloniștilor anglo-scandinavi, adică: întreaga țară Caux , Roumois , partea de vest a Norman Vexin , nordul Évrecin , zona rurală a Neubourg , împrejurimile orașului Caen , fâșia de coastă a Bessin , coasta Clos și coasta de vest a Cotentinului și partea de coastă a Pays d'Auge între Sena și Orne. Se bazează în principal pe termeni legați de topografie : curs de apă, vale, deal, insulă, estuar; dar și așezări umane: câmp curățat, fermă, sat, biserică, dar și multe antroponime .

Principalele nume toponimice ( -tot, -bec, -dal [le], -mare, -fleur, -tuit, -beuf, -crique, -busc, -vic / -vy, -lon [de] ) nu apar niciodată în numele de locuri atestat în textele care datează din perioada merovingiană și carolingiană, dar în documente care datează mai devreme de la sfârșitul lui X - lea secol. Pe de altă parte, apelativele romane ( -bosc, -court, -mont, -val, -ville ) sau germanice (francice sau săsești) sunt deja atestate în textele merovingiene sau carolingiene, dar apelativele romane par să se înmulțească ulterior cu cu excepția -court .

De Norman țările din sud ( Campagne de Saint-Andre , plătește d'Ouche , Hiémois , Bocage virois , Domfrontais , plătește d'Houlme , plătește d'Andaine , Mortainais ), precum și Avranchin și o parte din Bessin au fost afectate de instalarea coloniștilor nordici și aceștia au păstrat un substrat pre-normand semnificativ. Apelativele de origine scandinavă se găsesc cu greu în sudul Normandiei, departe de centrele de coastă, în regiunile împădurite care au rămas slab populate în Evul Mediu (la sud de Pays d'Auge , la sud de Orne , Pays d'Ouche , Bocage …).

Antroponimia

Multe familii normande au în jur de treizeci de nume de familie din Scandinavia. Aceste nume personale au fost franțuzite: Anfry (varianta Lanfry, Anfray), Angot (varianta Ango ), Anquetil (variante Anctil, Anquetille, Amptil, Anquety), Auber (varianta Osbert), Burnouf (varianta Burnel), Dodeman (varianta Doudement) ), Estur, Gounouf, Ygout (variantele Ingouf, Ygouf), Néel ( Nigel ), Onfray, Osmond (varianta Osmont, Omont), ouf, Renouf, Roberge, Surcouf, Théroude (variantele Troude , Throude, Thouroude, Touroude), Tougard (Varianta Turgard), Toutain (varianta Tostain, Toustain), Turgis (varianta Tourgis), Turgot, Turquetil (varianta Turquety, Teurquetil, varianta Truptil), Quétil etc. Acum numele noastre de familie, moștenite generație în generație, au apărut doar din secolul al XIV- lea în Normandia, ceea ce arată că timp de patru sau cinci secole, acest antroponim de origine păgână, a continuat să fie purtat ca nume de uz sau ca nume de botez.

Antroponimele de origine scandinavă sau anglo-scandinavă domină în țara Caux , Roumois , Clos du Cotentin , coastele de vest ale Cotentinului , valea inferioară a Senei și împrejurimile orașului Caen . Ele sunt, în general, combinate cu nume toponimice din scandinava veche, anglo-saxonă sau galo-romanică pentru a forma un set caracteristic specific Normandiei numai , uneori denumit toponimie normandă . În aceste regiuni, elementele normande au înlocuit adesea toponimele anterioare. Sunt martori ai utilizării unei varietăți sau a unor varietăți de limbi nordice până în secolul al XI- lea; funcționarul Touraine Benoît de Sainte-Maure spune că încă vorbeau „danez” pe coasta Normandiei în secolul al XII- lea.

Normandia este, de asemenea, regiunea franceză unde întâlnim cea mai mare rată de matronime, adică a numelor de familie - transmise de mamă - provenind dintr-un prenume sau poreclă feminină: Marie, Jeanne, Anne, Catherine, Madelaine, Jacqueline, Marguerite , Suzanne, Julienne, Collette, Berthe, Louise, Agnès etc. Matronimele normande mărturisesc o influență scandinavă, revenind la practica medievală a „căsătoriei daneze” ( mai danico ), adică uneori coabitarea multiplă, dar acceptată social; în Normandia, copiii rezultați din aceste uniuni, ilegitimi ( nothus ) în ochii Bisericii, s-au bucurat, ca și în Scandinavia, de un statut juridic destul de favorabil și de o integrare socială remarcabilă.

Lingvistic

Coloniștii anglo-scandinavi, stabilindu-se pe o mare parte a teritoriului cunoscut astăzi sub numele de Normandia , au adoptat rapid o formă de langue d'oïl , o limbă romanică vorbită de locuitorii acestei părți a Neustrei antice .

Noii veniți vor exercita asupra limbii vulgare o influență limitată asupra vocabularului (cel mult 200 de cuvinte, rezultate din norvegiană sau din engleza veche ) și într-un mod mai marginal asupra foneticii. Astfel, pentru anumiți dialectologi, se pare că h [x] „expirat”, de fapt un fonem apropiat de hr pe care îl auzim încă în Cotentin și mai ales în Haga (pronunțați: [χɑ: g]) și că am putea auziți în altă parte, până în cel de-al doilea război mondial, de-a lungul coastelor Calvados ( Bessin ), la nord de Bocage , la sud de estuarul Senei ( Pays d'Auge , Roumois ) și între Vatteville-la- Rue și Berville-sur-Seine , se datorează, la fel ca în franceză, influenței germanice; în timp ce el era amuzat în franceză ( h spune „aspiré”) să aibă o singură funcție de a preveni conexiunea ( hiatus , ex: o ființă / un fag), instalarea coloniștilor scandinavi în această parte a nordului Neustrei ar fi împiedicat aceeași dezvoltare.

Această dispariție a limbii nordice poate fi explicată în diferite moduri, printre care menționăm: numărul mic de femei nordice care au urmat coloniștii, care vor stabili, prin urmare, rădăcini cu femeile native din limba romanică; apoi, însăși crearea Ducatului Normandiei integrează mari porțiuni de teritorii, în care populațiile sunt de limbă romanică și poate și în diversitatea contribuțiilor etnice (britanice, anglo-saxone, norvegiene, daneze și irlandeze), care vorbeau diferite limbi, promovează utilizarea unei singure limbi vernaculare; precum și nevoia de relații economice cu vecinii continentali.

Cu toate acestea, utilizarea norvegianului s-ar fi menținut pe coasta Normandiei până în secolul al XII- lea . Trubadurul Benoît de Sainte-Maure , la sfârșitul XII - lea secol , în statele sale Cronica Ducilor de Normandia . Potrivit acestuia, ei încă vorbeau „danez” pe litoral.

Influența scandinavă se manifestă astăzi în dialectul normand, care anterior includea în jur de 150 de cuvinte de origine scandinavă sau anglo-scandinavă, un lexicon care de atunci a devenit sărăcit. Mulți dintre ei au rămas în locuri de muncă limitate la Normandia și regiunile de graniță și nu au fost niciodată angajați în franceza standard, de exemplu acre , o măsură de suprafață normandă veche, bingue , bruman, eluger, houvelin, malva, mucre, sandon, tangon, vâtre, vignon, ha, genotte, grill etc.

Aproape jumătate din cuvintele împrumutate de la Norman de îngrijorare franceză standard tehnicile navale ale marinei antice moștenite de la normanzii, alți termeni se referă la natura și viața maritimă, și anume: vag , Flot , chila , varec , ping , Equip , golfuleț , port etc.

Arheologie

Dacă descoperirile arheologice legate de vikingi sunt rare, ele există și, în cea mai mare parte, au fost făcute în regiune. Astfel, descoperirea remarcabila a unei femei Viking gravă la Pierre Saint-Martin în Pitres arată că scandinavi au stabilit, cel puțin temporar, în acest loc , la sfârșitul IX - lea secol . În special, s-a găsit acolo o pereche de fibule în formă de broaște țestoase , caracteristice părții de est a lumii nordice și care a intrat în colecțiile muzeului departamental de antichități din Rouen . În plus, prima comoară monedă vikingă găsită în Franța a fost dezgropată în 2007 pe teritoriul municipalității Saint-Pierre-des-Fleurs (Eure). Se compune din două monede carolingiene (inclusiv un denar al regelui Eudes 888 - 898, bătute la Beauvais), nouă monede englezești cu factură scandinavă ( Danelaw , imitația numéraireului lui Alfred cel Mare ), o monedă arabă și nouă fragmente de lingouri. Monedele fuseseră pliate și testate cu cuțite, o practică obișnuită în rândul vikingilor pentru a le verifica calitatea. Comoara trebuie să fi fost îngropată în jurul anilor 890 - 895.

Am găsit un ciocan Thor pe teritoriul comunei Saint-Pierre-de-Varengeville și unul în comuna Sahurs . Probabil că nu trebuie comparate cu raidurile vikingilor din secolul al IX- lea, ci mai degrabă stabilirea coloniștilor anglo-scandinavi în zonă din secolul al X- lea. Într - adevăr, Jens Christian Moesgaard, curator la Muzeul Național al Danemarcei consideră că ciocanelor Thor sunt mai mult din a doua jumătate a X - lea secol, în ultimele zile ale păgânismului, probabil ca răspuns la dezvoltarea creștinismului.

În plus, multe săbii, în special anglo-saxone folosite probabil de scandinavi, și fiare de topor scandinave au fost dragate în cea mai mare parte în partea de Normandia a Senei.

Genetic

Un studiu științific ale cărui prime rezultate au fost dezvăluite în aprilie 2016a căutat să determine ponderea patrimoniului nordic în patrimoniul genetic al popoarelor normande din secolul XXI . Acest studiu este rezultatul muncii de colaborare între cercetătorii britanici și francezi, „Viking DNA Project”.

Normandia îi interesează pe cercetători deoarece este singura bază politică durabilă stabilită de vikingi pe continentul european. Oamenii de știință și-au concentrat studiul asupra populației peninsulei Cotentin , deoarece densitatea locurilor și a persoanelor ale căror nume sunt de origine scandinavă este deosebit de mare acolo. Cercetătorii au selectat, conform acestor criterii, 89 de bărbați. Acestea au completat un chestionar genealogic și au fost supuse unui test de salivă. Oamenii de știință au căutat apoi o „semnătură vikingă” pe cromozomul Y (prezent doar la bărbați și transmis de la tată la fiu) extrasă din celulele conținute în salivă. Cercetătorii au putut să se intereseze de variațiile genetice prezente pe acest cromozom , aceste variații putând fi grupate în funcție de mai multe criterii făcând posibilă clasificarea unui individ într-un anumit haplogrup .

Dintre cei 89 de bărbați care au participat la studiu, 65 sunt compatibili cu strămoșii vikingi:

52 de participanți au reprezentat haplogrupul R1b , tipul de variații ale cromozomului Y cel mai răspândit în Europa de Nord și de Vest. Originea sa, încă neclară, ar putea fi găsită la păstorii din stepele de la nordul Mării Negre care au imigrat în Occident în urmă cu 4.000 de ani. Nu este o semnătură genetică tipic vikingă, dar nu este incompatibilă cu originile nordice, deoarece acest haplogrup se găsește în Scandinavia .
11 participanți aveau haplogrupul I 1, sugerând mai clar o posibilă ascendență germanică, eventual vikingă. Aceste variații sunt într-adevăr foarte prezente în rândul scandinavilor , mai mult de 45% din populație aparținând acestui grup genetic în anumite regiuni. Dar acest haplogrup poate dezvălui o origine germanică (francă sau săsească de exemplu) și nu neapărat scandinavă chiar dacă proporția observată în studiu este apropiată de cea găsită în alte regiuni colonizate de vikingi.
2 participanți au prezentat un haplogrup R1a considerat a fi tipic nordic.
24 de participanți au prezentat haplogrupuri a priori fără legătură cu vikingii. Aceștia ar fi martori de alte origini, în special în jurul Mediteranei și extinzându-se mai departe spre Orientul Apropiat și Europa de Est.

Și aproximativ zece femei care au participat la studiu, 9 din 10 femei sunt compatibile cu strămoșii vikingi: Acesta este genomul mitocondrial H5a1-T152C! .

Aceste rezultate nu sunt definitive, chiar dacă reflectă atât o mare diversitate genetică în cadrul populației cotentine, cât și legături cu lumea germanică și scandinavă. Cercetătorii „Viking DNA Project” intenționează să își perfecționeze analiza haplogrupurilor pentru a identifica mai clar originile geografice ale fiecăruia; de asemenea, vor să studieze ADN-ul mitocondrial lăsat de data aceasta de mamă copiilor ei. În cele din urmă, este planificat să se preleveze mostre de ADN străvechi de la cranii vikingi pentru a le compara cu cea a normanilor pentru a afla dacă sunt înrudite.

Originea coloniștilor

Conform surselor documentare, toponimiei și tuturor datelor lingvistice, așezarea nordică a Normandiei ar fi fost în esență daneză, dar este probabil că au existat norvegieni și poate chiar suedezi. Există o distorsiune între bogăția materialului lingvistic, în special toponimia care are un caracter nordic evident în special în țara Caux , Baza-Seine și Cotentin și sărăcia materialului arheologic viking, adică că nu o face. Nu au arătat suficient, sau este puțin. Acest lucru l-a determinat pe arheologul Jacques Le Maho să spună că cea mai mare parte a așezării nordice a fost făcută de fermieri anglo-scandinavi și nu de vikingi. Această teorie este confirmată și de toponimie și antroponimie, care au un caracter distinct anglo-scandinav cu nume tipic englezești vechi sau scandinave din Anglia. Pierre Bouet apără, de asemenea, ipoteza că printre coloniștii scandinavi stabiliți în Normandia , puțini au venit direct din Danemarca sau Norvegia . Majoritatea dintre ei ar fi rămas anterior în Marea Britanie și Irlanda , după cum arată numeroase indicii lingvistice. Putem distinge zonele de colonizare de origine daneză și cele de origine norvegiană:

Se spune că coloniștii sunt în mare parte danezi care au trecut prin Danelaw în Anglia și au adus cu ei un anumit număr de anglo-saxoni; în țara Caux (la vest de linia Rouen / Dieppe ) și în valea Senei inferioare (până la Andelle ), prezența toponimică daneză este importantă. Există, de asemenea, multe nume de locuri în Roumois (valea Risle ) și în câmpia Neubourg , precum și pe coastele Calvados ( Bessin , văile inferioare ale Dives și Orne ). Danezii nu veneau întotdeauna direct din Danemarca ci de la Danelaw ( Northumbria , Mercia , East Anglia ), uneori însoțiți de războinici anglo-saxoni și coloniști ca aceștia, trimiși de regele Æthelstan la Rollo în douăsprezece nave . Acești englezi s-au stabilit cu danezii în Neustria: prezența anglo-scandinavilor și anglo-saxonii în Normandia este atestată de toponimele formate din nume tipice ale Danelaw precum Brétantot din numele anglo-saxon Beorthstan sau Dénestanville du numele anglosaxon Dunstan sau Létantot din numele anglo-saxon Athelstan . Prezența coloniștilor anglo-saxoni este confirmată de prezența monedelor sau a săbiilor.
Au existat, de asemenea, norvegieni care s-au concentrat în nordul Cotentinului , ceea ce mărturisește toponimia. Acești vikingi s-au stabilit în Normandia cu oameni de origine celtică, ceea ce se explică prin călătoriile în țara celtică a norvegienilor și ceea ce mărturisește și toponimia: Digulleville , al prenumelui irlandez Dicuil , Doncanville, al prenumelui irlandez Duncan , Quinéville , al prenumelui scoțian Kined ; într-adevăr, vikingii norvegieni s-au integrat în armatele lor de nativi irlandezi și scoțieni după stabilirea lor în grămezile situate în nordul Scoției , în Irlanda și în Insula Man . Emigrate țări celtice au continuat mult timp să dea descendenții lor nume celtice, încă în documentele de la sfârșitul XII - lea secol.

Bilanț

Fuziunea dintre elementele scandinave și cele native a ajutat la crearea celui mai puternic stat feudal din Occident. Dinamismul și know-how-ul în ceea ce privește construcția de nave, după cum reiese din lexicul tehnic normand, apoi francez, noii veniți le vor permite să plece după aceea pentru a cuceri Anglia , sudul Italiei , Sicilia și Orientul Mijlociu al cruciadelor .

Importanța semnului lăsat de vikingi este dezbătută și poate fi înțeleasă în diferite domenii.

În domeniul manierelor, ducele Richard al II-lea are două soții: Judith, căsătorită după ritul creștin, și Papia, căsătorită în mod danez ( mai mult danico ). Nu a ezitat să primească la Rouen chiar și o flotă de jefuitori vikingi . La fel, filiația nobilă este redată prin adăugarea substantivului prefixat filz- / fitz - („fiul lui”) la prenumele tatălui, un obicei moștenit din practica germanică (în acest caz precis, scandinav) pentru a adăuga - fiul la sfârșitul numelui tatălui să numească fiul. De exemplu, cele mai frecvente nume Fi (l) z- / Fitz- precum Fitz-Tostain, Fitz-Turstin, Fitz-Toustain (numele de familie Toutain, Tostain, Toustain corespund cu numele scandinav Þorsteinnson , la fel ca Fitz-Turgis (nume de familie) Tourgis, Turgis ) nume scandinav Þorgilson . cu toate acestea, alianțe matrimoniale contractate de Ducilor în X - lea și XI - lea secole întăresc teza de o pauză cu mediul original. comandanţii Normandia n 'nu se căsătorească cu fiicele sau surorile daneze sau norvegiană regi, preferă să ia soții (cel puțin cele căsătorite după ritul creștin) la vecinii lor: Bretania, Franța, Flandra.
În domeniul instituțional, noii lideri din Normandia își modelează statul pe organizația carolingiană. Se proclamă conti, uneori marchiz sau duce. Atâtea titluri de origine romană sau francă. Ducele are drepturi suverane, în tradiția regilor carolingieni: dreptul de a bate bani, dreptul de înaltă justiție, dreptul asupra pădurilor ... Vechea lege scandinavă subzistă doar prin elemente precum ullac (dreptul de exilare) sau hamfara ( reprimarea atacurilor armate asupra caselor). În prima jumătate a XI - lea secol, oferte Normandia imaginea unei țări franțuzit. Una peste alta, amprenta Viking pare a fi destul de limitată.
În domeniul lingvistic, pierderea limbii originale, nordica este un element semnificativ al rupturii cu originile. Latinul în actele scrise și limba locală prevalează. În principal, vocabularul marin și maritim este împrumutat de la norvegiană veche
În domeniul material, invazia scandinavă dă impresia că nu a deranjat cu greu nimic: arheologii caută în zadar urme de artă vikingă; chiar și în ceea ce privește tipurile de ceramică sau obiectele produse. Dedicațiile parohiale rămân aceleași. Nu știm niciun exemplu de dezertare a unui sat în acest moment. Pe scurt, există continuitate cu Neustria Carolingiană.
În domeniul cultural, creștinarea , o condiție inclusă în Tratatul de la Saint-Clair-sur-Epte , cu siguranță nu are legătură cu fenomenul francizării. A jucat un rol integrator de netăgăduit atunci când știm că în Evul Mediu esența culturii, a civilizației din Europa de Vest este foarte mult creștinismul .
În domeniul demografic, numărul scăzut de imigranți scandinavi din Normandia poate forma o a doua explicație: „Nicăieri colonizarea nordică nu era un fenomen de masă. Desigur, nu este exclus, având în vedere densitatea microtoponimelor nordice, că la un moment dat populația teritoriilor mici, cum ar fi Haga, era în mare parte formată din imigranți (dovadă fiind absența virtuală a toponimelor pre-scandinave). Dar a fost doar o situație excepțională ”. Dar asta este o presupunere, deoarece nu avem o estimare demografică. Anumite regiuni din Normandia ( Pays de Caux , Roumois , Nord du Cotentin ) prezintă o densitate mare de toponime de origine scandinavă: municipalitățile al căror nume se termină în -beuf / -bot (din cuvântul norvegian de l ' Est * bóð cf engleză stand , varianta lui búð "casă, vatră etc."), en -bec (din bekkr "pârâu, pârâu"), en -dal (le) (din dalr "vale, vale"), en -lon (de) ( de mondr „livadă, lemn“) și în special eN -tot (de topt, Toft „terenuri rezidențiale.“ Există mai mult de 300 de nume în -tot în cele mai multe dintre Normandia țări ). Această abundență poate sugera o colonizare vikingă densă. Cu toate acestea, se explică mai degrabă prin afluxul de coloniști de diferite origini, nordici, dar nu neapărat direct vikingi. Ar putea fi danezi, norvegieni, anglo-scandinavi, anglo-saxoni, chiar și celți din Marea Britanie și Irlanda. Acest lucru explică, pe de o parte, densitatea mare a toponimelor anglo-scandinave și, pe de altă parte, absența descoperirilor arheologice „vikinge” în mod corespunzător. În ceea ce privește aristocrația laică, contribuția scandinavă este importantă pentru partea sa cea mai înaltă: cu unele excepții, cum ar fi familia Tosny , Bellême sau Giroie , cei mai mari aristocrați coboară de la tovarășii lui Rollo sau direct de la ducă. Pe de altă parte, la nivel subordonat, originea nobilimii normande este, fără îndoială, mai eterogenă: Bretania , Île-de-France , Anjou .

Pe scurt, particularismul viking al ducatului pare să dispară rapid. La începutul în XI - lea secol, un secol după Tratatul de la Saint-Clair-sur-Epte , Normandia este un principat anglicizat. Ochii normandilor nu se mai întorc spre țara strămoșilor lor.

Principala moștenire a vikingilor din Normandia este astăzi onomastică, cea a numelor proprii: în jur de treizeci de nume de familie și sute de nume de locuri care rămân la unsprezece secole după sosirea lor, acestea sunt situate acolo unde colonizarea lor a fost cea mai puternică. malurile Basse-Seine.

Note și referințe

Note

În ciuda tuturor, toponimia și, în special, legătura acesteia cu descoperirile arheologice, trebuie folosite cu precauție, deoarece este supusă unei datări mai puțin precise decât descoperirile arheologice și identificarea etimonilor și atribuirea lor unui limbaj bine cunoscut. dificil. Astfel, Brucquedalle până la Hesdin-l'Abbé (Pas de Calais, Blokendale în 1208, Brokeldale în 1210) datează probabil din Saxon * brōc-dale (cf. GB, Brookdale ), dar primul element este dificil de identificat, în pe de altă parte, omofonul său Bruquedalle (Seine-Maritime, Brokedale în 1185 - 1189) este mai probabil de origine anglo-scandinavă. Înțelegem cu aceste două exemple incertitudinea care există la nivelul atestărilor de nume de locuri, adesea târzii și, prin urmare, avansate, precum și identificarea limbilor, așa cum se întâmplă aici cu limbile germanice , adesea foarte asemănătoare.
Acest concept a fost inventat pentru prima dată de Jean Adigard des Gautries în „Études de toponymie normann, 1: Les surnames en -torp” în Études germaniques 6 (1951), p. 3-10 și „Études de toponymie normann, 2: Les Caudecote” în Études germaniques 8 (1953), p. 1-5 etc.
„Mulți [vikingi] ar fi venit să se stabilească în Normandia , aducând cu ei anglo-saxoni , pe care îi luaseră în slujba lor sau care, într-un context istoric necunoscut, se alăturaseră soartei lor; poate că găsiseră și în această provincie alți vikingi venind direct din Scandinavia . Oricum ar fi, termenul „anglo-scandinav” pare să poată caracteriza etnia vikingilor, iar toponimia îl confirmă și din moment ce revelează în Normandia coexistența numelor anglo-saxone și scandinave, din care el provine adesea. rămâne dificil de distins între ele datorită înrudirii dialectelor germanice. »În François de Beaurepaire, Numele orașelor și fostelor parohii din La Manche , Éditions Picard 1986. p. 44 .
„Colonizarea scandinavă fusese strict masculină, iar limba familiei, născută din cupluri mixte, a fost foarte repede limba mamei, adică limba romanică a regiunii, mai ales după conversia normanilor [adică vikingi ] la creștinism. »În Henriette Walter , Aventura cuvintelor franceze din alte părți , edițiile Robert Laffont , p. 95 .
„Ne-au interesat bărbații cu nume de familie cu elemente sonore scandinave care ar putea reflecta această moștenire: nume precum Anquetil, Dutot, Equilbec, Gonfray, Ingouf, Lanfry, Osouf, Osmont, Quetel, Tougis, Tostain, Raoult și numeroasele lor variante , explică Richard Jones de la Universitatea din Leicester (Marea Britanie). De asemenea, am reținut doar oameni ai căror patru bunici s-au născut și au trăit pe o rază de 50 km în jurul casei lor actuale. Această reședință stabilă este adesea indicativă a unei istorii familiale mai lungi într-o zonă. "
„Când examinăm„ amprentele ”subiacente ale haplogrupului l1 , unii cromozomi Norman Y arată o afinitate cu germanicii, în timp ce alții dezvăluie o afinitate cu scandinavii”, spune Richard Jones de la universitate. Din Leicester . (...) „Este foarte tentant să considerăm l1 ca o urmă lăsată de vikingi în Normandia , deoarece este prezentă în aproximativ aceleași proporții ca și cele observate la alte populații cu o istorie vikingă cunoscută”, adaugă cercetătorul.
Problema importanței relative a francului moștenire și scandinavi au trecut numărul de studii istorice de la sfârșitul al XIX - lea secol. Continuitate sau discontinuitate între Neustria francă și Normandia Ducală? Dezbaterea, încă deschisă astăzi, este rezumată de Pierre Bauduin în primul rând Normandia, X - lea - XI - lea secol , Caen, Presses Universitaires de Caen, 2004, p. 25-28 .

Referințe

Bruno Dumézil, „ Au existat francii? » , Pe https://www.lhistoire.fr/les-francs-ont-ils-exist%C3%A9 ,1 st ianuarie 2009(accesat pe 21 decembrie 2020 )
Albert Dauzat și Charles Rostaing , Dicționar etimologic de nume de locuri din Franța , Librairie Guénégaud 1979. p. 215 .
Louis GUINET, Imprumuturile galo-romanice în germanic (The I ST până la sfârșitul V - lea lea) , Klincksieck 1982.
François de Beaurepaire, Numele orașelor și fostelor parohii din Seine-Maritime , edițiile Picard 1979. p. 56 .
Louis Guinet, op. cit.
Christian Delabos și Jean Soulat în Muzeul Călătoriei, site-ul unei asociații pentru mediere culturală în Evul Mediu
Bouet 2016 , p. 142.
Bouet 2016 , p. 143.
Cantonele Valognes , Saint-Sauveur-le-Vicomte și Bricquebec
Enciclopedia numelor de familie (Colaborator: Marie-Odile Mergnac), Arhive și cultură, 2002. ( ISBN 2911665627 )
Norman Heritage N o 28, „ Nume Norman: matronime normande ”, august-septembrie 1999.
Jean Renaud, Vikingii și Normandia , universitatea Éditions Ouest-France 1989. p. 198 .
René Lepelley , La Normandie dialectale , Presses Universitaires de Caen 1999.
Patrice Brasseur, „Limite dialectale în Haute-Normandie”, în Études normandes , n o 3, 1982, p. 20-21 .
Charles Bruneau , Monique Parent, Gérard Moignet. O scurtă istorie a limbii franceze: de la origini până la revoluție , A. Colin, 1969, p. 34 .
Ridel 2009 , p. 114.
Bouet 2016 , p. 154.
Thibault Cardon, în colaborare cu Jens-Christian Moesgaard, Richard Prot și Philippe Schiesser, Revue Numismatique , vol. 164, 2008, p. 21-40 .
Ridel 2009 , p. 52-53.
Elisabeth Ridel, Ciocanele lui Two Thor descoperite în Normandia în Patrice Lajoye, Mituri și legende scandinave în Normandia , OREP éditions, Cully, 2011, p. 17 .
Elisabeth Ridel, Ibidem.
Normanii au cu adevărat vikingii pentru strămoși? De Morgane Kergoat. Publicat pe 11 mai 2016 pe site-ul web Sciences et Avenir .
Lucrări de colaborare semnificative între Universitatea din Leicester (Regatul Unit) și Centrul de cercetări arheologice și istorice și antice și medievale UMR 6273 (CNRS / UCBN), Universitatea din Caen Basse-Normandie (Franța).
Genom mitocondrial al normandilor cu origini scandinave. [1]
Normarii au într-adevăr vikingii pentru strămoși? De Morgane Kergoat. Publicat pe 11 mai 2016 pe site-ul web Sciences et Avenir.
François de Beaurepaire ( pref. Marianne Mulon), Numele municipalităților și fostelor parohii Seine-Maritime , Paris, A. și J. Picard,1979, 180 p. ( ISBN 2-7084-0040-1 , OCLC 6403150 )Carte publicată cu sprijinul CNRS ; Numele municipiilor și fostelor parohii din Eure , 1981; Numele orașelor și fostelor parohii din La Manche , Éditions Picard, Paris, 1986
Bouet 2016 , p. 143-144.
Bouet 2016 , p. 144.
Bouet 2016 , p. 146.
Mathieu Arnoux și Christophe Maneuvrier , Le pays normand. Peisaj și Decontare ( IX - lea - al XIII - lea de secole) , articol despre revista on - line Tabularia
Lucien Musset , „Nașterea Normandiei”. în Michel de Bouärd (dir.), Istoria Normandiei , Privat, Toulouse, 1970, p. 103 .

Vezi și tu

Bibliografie

Elisabeth Ridel, Les Vikings et les mots: Contribuția vechiului scandinav la limba franceză , Paris, ediții eronate,2009
Pierre Bouet , Rollon , Tallandier,2016
Elisabeth Ridel (fișier educațional), Jean-François Miniac (scenariu), Andrea Rossetto (desen), Vikings, Rois des Mers , colorat de Alessandra Baccaglini, OREP, octombrie 2020 ( ISBN 978-2-8151-0520-0 ) .