Apostrofe

Definită de Bernard Pivot ca o „revistă de idei bazată pe cărți” , spectacolul devine treptat o revistă culturală dedicată știrilor editoriale , dacă nu chiar literaturii luate în sensul său cel mai larg.

Programul a oferit discuții deschise între patru sau cinci autori în jurul unui subiect comun, dar și interviuri individuale (numite „Interviuri extraordinare”) cu un singur autor atunci când acesta din urmă a dobândit un loc important în domeniul academic sau literar.

În cincisprezece ani de existență, Apostrofe a devenit programul literar emblematic al televiziunii franceze în această perioadă, aproape invers proiectului inițial. Aceasta se datorează unei combinații de factori favorabili: programare avantajoasă la prime time, sprijin continuu din partea directorilor canalului Antenne 2 și un peisaj audiovizual francez aproape nou când a fost creat programul.

Personalitatea prezentatorului său, alegerea inițială a formatului programului (dezbatere în jurul unei teme care se schimbă în fiecare săptămână), eterogenitatea vorbitorilor săi joacă, de asemenea, un rol preponderent în recunoașterea apostrofelor cu marele public, profesioniștii cărții, dar și „întregul Paris” literar.

Aura spectacolului îi eclipsează oarecum pe predecesorii săi ( Lectures pour tous ) sau pe cei care o vor succeda ( La Grande Librairie ), pe cât de mult a estompat criticile care i-au fost adresate cu privire la deținerea sa asupra producției editoriale, chiar și pe cele factice natura controverselor alimentate de Bernard Pivot în timpul programului.

Istoric

Concept

În timpul primelor numere de Apostrofe , prezentatorul Bernard Pivot îl are pe Gilles Lapouge , fost cronicar al programului Deschide citatele ; din 24 octombrie 1975, Pivot prezintă singur, care în sine rupe cu tradiția consacrată a programelor literare în care producătorul este înconjurat de cronicari.

Emisiunea, care durează o oră și zece, este dedicată unei teme alese în funcție de știrile editoriale pentru difuzarea pe platou sau a unui autor recunoscut care face obiectul unui interviu difuzat după înregistrare. Formatul variază între discuțiile deschise între patru sau cinci autori sau interviurile individuale cu un singur autor.

Ritualul spectacolului este bine stabilit. Este necesar ca persoanele invitate să respecte lectura preliminară a lucrărilor scrise de celelalte invitate, pentru a le putea discuta pe platou.

Generic

Tema cântec de generic al emisiunii este luat de la concertul de pian n o 1 de Rahmaninov , realizat de pianistul Byron Janis .

Personalități invitate

Printre autorii notabili care au apărut în spectacol, putem cita: Vladimir Nabokov , Norman Mailer , Alexandre Solzhenitsyn , Marguerite Yourcenar , Susan Sontag , Neil Sheehan , Milan Kundera , Georges Simenon , William Styron , John Le Carré , Tom Wolfe , Umberto Eco sau Marguerite Duras .

Apariția lui Charles Bukowski în programul22 septembrie 1978 a rămas celebru deoarece scriitorul, vizibil beat, l-a insultat pe prezentator înainte de a pleca în mijlocul spectacolului.

Spectacolul a avut ca invitați personalități politice (precum Valéry Giscard d'Estaing , Dalai Lama , Robert Badinter sau François Mitterrand ), intelectuali, istorici, sociologi și lingviști (de exemplu Pierre Bourdieu , Claude Lévi-Strauss sau Claude Hagège ), actori și regizori (precum Marcello Mastroianni , Roman Polanski , François Truffaut sau Jean-Luc Godard ), dar și cântăreți (precum Georges Brassens , Serge Gainsbourg , Guy Béart , Pierre Perret sau chiar Renaud ) pentru a discuta despre cărțile și literatura lor în general.

Bun venit și influență

Personalitatea prezentatorului Apostrofe , Bernard Pivot , precum și varietatea personajelor prezente au făcut din program unul dintre cele mai urmărite programe culturale de la televiziunea franceză (cu o medie de 3 până la 5 milioane de telespectatori și vârfuri la 6 milioane ).

Vorbim astfel de „Efectul pivot” care este definit de un public mai mare decât programele de televiziune literare din aceeași perioadă ( Ex-Libris , Boite aux lettres , Océaniques ), o creștere rapidă a vânzărilor anumitor opere prezentate în timpul programului. și o reputație internațională a programului, vândut și difuzat în special în America de Nord. Departe de a fi uniform și automat, acest efect este fluctuant.

Lider de joc, Bernard Pivot a exercitat o mare influență asupra producției editoriale a timpului său (astfel se găsesc „ departamente Apostrofe ” în librării și FNAC unde sunt prezentate lucrările oaspeților acolo). Această ascendență asupra vieții culturale franceze rămâne totuși inegală și supusă controverselor (vezi mai jos). Se bazează, de asemenea, pe creația din același an cu Apostrofele revistei Lire , care oferă extrase din cărți și mijloace de citire. Lectura , regizată și de Bernard Pivot, permite o primă sortare a lucrărilor susceptibile de a fi prezentate apostrofelor .

În același timp, a existat un fenomen curios la care toată lumea legată de (sau care a vrut să se raporteze la) cultură a trebuit să urmeze spectacolul pentru a vorbi despre ceea ce, în zilele următoare, va fi tendința temei literare. De asemenea, autorii trebuiau să meargă la spectacol dacă doreau să obțină recunoaștere din partea publicului literar de masă. „Efectul pivot” nu a beneficiat pe toată lumea și beneficiul nu a fost neapărat reînnoit pentru cei care s-au întors la spectacol, destinat în primul rând scriitorilor începători și / sau prima dată în spectacol.

Pe de altă parte, Bernard Pivot a arătat întotdeauna că nu a admis nicio formă de cenzură din partea televiziunii publice franceze, ceea ce i-a conferit o mare credibilitate în fața publicului .

Acest magisteriu astfel exercitat de Bernard Pivot nu a fost lipsit de întrebări sau de simple întrebări.

La un an de la stagiul la Apostrofe , Annie Ernaux se întreabă despre natura „efectului pivot”:

„Publicul presupune că a fost făcută o selecție a celor mai bune cărți, iar scriitorul este conștient de această atitudine care simte lipsa sa de trecere la Apostrofe ca o nedreptate și o nedemnitate: nu a fost ales. Spectatorul este, de asemenea, convins să se aleagă fără intermediar. O anumită limbă a apărut în cercurile literare, vorbim de „carieră” în loc de operă, de „public” mai degrabă decât de „cititori” […] Există o renunțare treptată și aproape generală la întrebările pe care literatura le are întotdeauna mai mult sau mai puțin concentrat asupra rolului său, a scopului său, a relației sale cu realitatea, cu societatea, chiar dacă este vorba de a o nega. Nu ar trebui ca scriitorul, o categorie de definit, să fie „situat” în toate domeniile - social, economic, lingvistic și artistic - și nu numai în lista celor mai bine vândute L'Express ? În cele din urmă, este posibil ca, printr-un sentiment ciudat al limitelor latente sub batjocura ambientală, literatura să renunțe la alte puteri decât cele ale plăcerii și distragerii. "

În 1982-1983, a apărut o controversă între Bernard Pivot și Régis Debray , pe atunci consilier al lui François Mitterrand , președintele Republicii Franceze ; Debray denunță ascendența luată de Apostrofe asupra vieții intelectuale din Franța, vorbind despre „arbitrariul unui singur om” . Pivot, care se gândea atunci să oprească spectacolul după câteva semne de oboseală, contraatacă și decide să continue aventura. Anul 1983 va corespunde cu vârful Apostrofelor din punct de vedere al audienței (cu cote de piață care depășesc 12% din spectatori în intervalul său de timp), dar și cu cel al Antennei 2 , care în acel an a devenit cel mai vizionat canal de televiziune din Franța înainte de TF1 .

Înlocuire și longevitate

Programul a rulat pentru 724 de numere până la Iunie 1990. A fost înlocuit de programul Caractères produs de Bernard Rapp și difuzat din septembrie 1990 pe Antenne 2 apoi de Bouillon de culture , produs și prezentat și de Bernard Pivot și difuzat de la12 ianuarie 1991 la 29 iunie 2001.

Difuzat pentru 724 de numere, programul va stabili în cincisprezece ani de existență un record de longevitate pentru un program cultural din Franța.

În Mai 2015, programul Ce soir (ou never!) egalează și bate recordul pentru Apostrofe după nouă ani de existență, devenind programul cu cea mai lungă longevitate la televiziunea franceză . Cu toate acestea, a fost difuzat zilnic în primii cinci ani, spre deosebire de emisiunea lui Bernard Pivot care a fost difuzată săptămânal.

Câteva momente importante ale emisiunii

Anii 1970

7 februarie 1975 : François Mitterrand își surprinde publicul cu filonul său literar.
14 martie 1975 : cantautorul Georges Brassens , alături de, printre alții, generalul Bigeard , își explică ura față de disciplină și antimilitarismul său .
11 aprilie 1975 : scriitorul Alexandre Soljenitsyne îl primește pe Bernard Pivot pentru un interviu la proprietatea sa din Vermont . În acest program care îi este dedicat în întregime, Soljenitsin mărturisește în special asupra genezei muncii sale în gulag. Potrivit lui Bernard Pivot, ambasada URSS a încercat să împiedice difuzarea programului solicitând anularea acestuia de la președintele Antenne 2 , Marcel Jullian .
30 mai 1975 : Bernard Pivot îl primește pe Vladimir Nabokov . În sensul acestui special, setul a fost reamenajat. Autorul apare așezat la un birou, în spatele unui șir de cărți împrăștiate. Vladimir Nabokov a fost într-adevăr incapabil să se exprime fără sprijin scris. Deci, gazda a fost de acord să-i dea întrebările în avans, astfel încât scriitorul să poată pregăti răspunsurile. Însemnările sale erau ascunse de teancul de cărți de pe masă.
12 septembrie 1975 : Bernard Pivot îl invită pe Gabriel Matzneff pentru cartea sa The Under Sixteen . În timpul acestui program, un profesor (profesor de liceu) care tocmai fondase o asociație pentru apărarea drepturilor copilului, Jeanne Delais, în timp ce încerca să-și scutească stima de sine a lui Gabriel ca scriitor Matzneff, începe să conteste cu tărie tezele de cartea lui. Ea îl acuză pe Matzneff că nu respectă copiii și adolescenții, că le atacă demnitatea, folosindu-i în beneficiul ei.
12 decembrie 1975 : o dezbatere l-a opus pe Han Suyin lui Lucien Bodard . Han Suyin a denunțat fascinația „schizofrenică” a lui Bodard față de China antică , în timp ce ea a lăudat modelul economic Great Leap Forward creat, potrivit ei, de „economiști reali” pentru o țară subdezvoltată. Ei s-au opus și personalității lui Mao Zedong , a împăratului Puyi , comunismului și metodelor sale, dictatura proletariatului .
1975: ciocnire violentă între Jean Daniel și Jean d'Ormesson asupra gulagurilor din fața ochilor stupefiați ai lui Alexandre Soljenitsyn.
1976: schimb tensionat între Mohamed Ali și restul publicului, inclusiv Jean Cau , despre tăcerea sa asupra Israelului în cartea sa.
1977: scriitorul Jacques Robert lansează o diatribă împotriva a patru critici literari : „timp de patru secole ați fost judecători și, noi, scriem cărțile pe care trăiți! "
22 septembrie 1978 : Charles Bukowski , beat beat, mângâie genunchiul Catherinei Paysan și face observații incoerente, în timp ce Cavanna încearcă din răsputeri să-l tacă. Bukowski se clatină apoi de pe scenă și, în afara camerei, scoate un cuțit și amenință ( „pentru distracție” , spune el) o persoană responsabilă cu securitatea.
1977: Bernard Henri-Lévy și André Glucksmann proclamă moartea lui Marx , la care François Aubral și Xavier Delcourt răspund că noua filozofie este moartă și îl tratează pe Maurice Clavel ca pe un „idiot” .
10 noiembrie 1978 : spectacolul, centrat în jurul cărții Rue du proletaire rouge , provoacă un scandal în cadrul Partidului Comunist Francez (PCF). În timpul programului, au fost prezenți disidentul sovietic Vladimir Boukovski , precum și Claude Frioux și Alexandre Adler , doi dintre cei cinci autori ai URSS și noi , o lucrare colectivă care a fost salutată de biroul politic al PCF. În timpul programului, C. Frioux și A. Adler au afirmat două principii: reabilitarea militantului bolșevic Buharin executat în 1936 (și care nu a fost reabilitat de Hrușciov ) și angajamentul pentru fermitate în problema libertăților în relațiile lor cu familiile lor. al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) - în timp ce era destul de critic față de cartea Kéhayan -. Drept urmare, lucrarea a fost dezbătută în cadrul PCF și a fost denunțată în termeni diferiți de L'Humanité și Agenția Tass . Cartea a fost un mare succes în librărie.
1 st decembrie 1978 : Lucien Combelle și Henri Amouroux discută despre Drieu la Rochelle .
27 iulie 1979 : președintele Republicii Valéry Giscard d'Estaing se încredințează pasiunii sale pentru Guy de Maupassant . Este pentru prima dată când un președinte activ al Republicii Franceze se împrumută unui astfel de exercițiu.
28 septembrie 1979 : Bernard Pivot îl primește pe Alain de Benoist despre noua dreaptă .

Anii 1980 și 1990

1980: dispută între Pierre Guyotat și Benoite Groult , apoi între Françoise Renaudot și Élisabeth Badinter .
27 noiembrie 1981 : întâlnire cu Georges Simenon acasă, la Lausanne , cu ocazia lansării celui de-al doilea volum din Amintirile sale intime . El se încredințează în viața sa și - împotriva oricărui pronunț - asupra sinuciderii fiicei sale Marie-Jo.
1982: întâlnire improbabilă, într-un program de limbaj, între Pierre Bourdieu , Auguste Le Breton și Pierre Perret .
1982: un schimb puțin tensionat între Daniel Cohn-Bendit și Paul Guth despre sexualitatea fetelor mici.
1983: zdrobirea Maria-Antonietta Macciocchi ( De la Chine , 1970) de Simon Leys ( The Forest on Fire: Essays on Chinese Culture and Politics , 1983): „Este normal ca imbecilii să pronunțe imbecilitate pe măsură ce mării produc mere , dar am văzut că în fiecare zi, de la fereastra mea , cadavrele galbene ale râului , nu pot accepta această prezentare idilică a doamnei revoluția culturală . „ A doua zi după spectacol, vânzările cărții de Maria Antonietta Macciochi se prăbușesc și prestigiul este pătat în mod singular.
28 septembrie 1984 : program special despre Marguerite Duras , care tocmai a publicat L'Amant . Într-o singură secvență, se deschide, mai ales asupra viziunii sale despre scris. Secvența va fi retransmisă în noiembrie, când va câștiga Premiul Goncourt pentru acest roman.
1985: în urma unei invitații a lui Marc-Édouard Nabe de a-și prezenta cartea Au régal des vermines , Georges-Marc Benamou intră în incinta Antenne 2 și îl atacă fizic pe Nabe în timpul cocktail-ului de după spectacol.
1985: Bernard Pivot cade sub vraja actriței Jane Fonda , puțin, după propriile sale cuvinte, „în detrimentul celorlalți invitați ... limitându-se astfel la abaterea profesională din acea zi” .
26 decembrie 1986 : ciocnire între cantautorii Serge Gainsbourg și Guy Béart . Gainsbourg, întrebat despre cealaltă pasiune a sa, pictura, afirmă că piesa este o „artă minoră” , ceea ce îl face pe Béart rebel. Urmează o conversație aprinsă pe această temă.
1987: dezbatere aprinsă între Maurice Bardèche și Bernard-Henri Lévy .
1987: Bernard Pivot ne asigură că Paul-Loup Sulitzer nu va fi autorul propriilor sale cărți.
1987: Bernard Pivot susține un interviu clandestin cu Lech Wałęsa în Polonia comunistă , pentru a vorbi despre cartea sa de amintiri O cale a speranței .
1989, în timpul unui program dedicat drepturilor omului, cu câteva luni înainte de a fi distins cu Premiul Nobel pentru Pace , al 14- lea Dalai Lama este invitat de Bernard Pivot alături de Claude B. Levenson , Edgar Morin și Robert Badinter care vor vorbi despre genocidul cultural din Tibet .
2 martie 1990 : tensiune față în față între Gabriel Matzneff și Denise Bombardier , aceasta din urmă asemănându-se cu opera lui Matzneff, Mes amours descompuse la o scuză pentru pedofilie și o compară cu „domnii care atrag copiii cu bomboane” . Pivotul îl minimizează vorbind despre „bebeluși” .

În cultura populară

Literatură

L'Assassin d'Apostrophes (1983): foto-roman / text de Gérard Guégan ; fotogr. de Maya Sachweh; cu Pierre Bourgeade (Raymond Dellebourre / Fernand); Edith Develeyne (Léa Simonet), Ruth Henry ( M me Dellebourre), Alain Massiot și Bernard Pivot (în rolul ei propriu), publicat în Playboy France înMartie 1983, N o 112 ( vol. 12, n o 3), p. 39-43 .
Romanul La Cadillac blanche de Bernard Pivot de Alain Beaulieu (2006) spune povestea complotului lui Bernard Pivot împotriva unui personaj misterios.

Comic

Spectacolul Apostrofe este esențial pentru povestea unui album de desene animate cu Pétillon , Apostoli lipsă (1982), unde eroul Jack Palmer Abduction Investigation invită la un program despre Paul Claudel .

Comedianți

În 1991, grupul de comedieni Les Inconnus parodieză spectacolul într-o schiță numită Apostrofes , care ar trebui să aibă loc în 2033 și în care îl prezintă pe prezentatorul fictiv Frank Pivot (interpretat de Bernard Campan ), nepotul lui Bernard Pivot, care primește fictivul academicianul Bob Toison (interpretat de Didier Bourdon ) pentru cei cincizeci de ani ai spectacolului. Această schiță anticipativă parodează, printre altele, reforma ortografică din 1990 .

Variat

Un panou de decor show - ului a fost pus la Fnac pe Avenue des Ternes , Paris 17 - lea , între 3 - lea și 4 - lea etaje. O versiune a decorului, semnată Michel Millecamps și Philippe Starck , a fost licitată de Artcurial în 2017.

Note și referințe

(fr) Acest articol este preluat parțial sau în totalitate din articolul Wikipedia în limba engleză intitulat „ Apostrofe (talk show) ” ( vezi lista autorilor ) .

"Apostrofe" , pe Toutelatele .com .
„ Apostrofele lui Bernard Pivot ”, Télérama , n o 1358, săptămâna 17-23 ianuarie 1976, p. 16.
Frédéric Delarue, „ Anii 1970 în Franța prin prisma medierii literare pe micul ecran ”, Enthymema ,Decembrie 2012( citește online ).
Robert Balmet, „ Ne-am întâlnit cu Bernard Pivot ”, Télé-Moustique , săptămâna 10-16 ianuarie 1976.
Sophie Bachmann, „ Suprimarea ORTF în 1974 ”, recenzie de istorie a secolului al XX-lea ,1988, p. 63-72 ( citește online ).
Frédéric Delarue, „ A existat cu adevărat programul literar? », Acta Fabula ,Februarie 2009( citește online )
(în) „Emisiunea TV franceză pe cărți se încheie” , Reuters , The New York Times , 5 septembrie 1989.
(în) Rone Tempest, „Gazda se pleacă din show-ul literar francez„ Apostrofe ”” , Los Angeles Times , 5 septembrie 1989.
Gisèle Gschwind-Holtzer, „ „ Vă voi prezenta oaspeților mei ... ”sau Apostrofe și actul de prezentare ”, SEMEN ,Mai 1993( citește online )
Claude Duneton, „Cronica limbii vorbite: Apostrofe 1/2: numărătoarea inversă” , France Culture , 21 octombrie 1984.
Claude Duneton, „Cronica limbii vorbite: Apostrofe 2/2: Alternativa lui Maspero” , France Culture, 28 octombrie 1984.
Această sursă radio oferă mai multe perspective: despre „efectul pivot” de care a beneficiat Annie Ernaux după aceea stagiul său la Apostrofe mai departe6 aprilie 1984și asupra singurătății audiovizuale care a fost cea a lui François Maspero cu aceeași ocazie; la pregătirile oaspeților în timpul săptămânii premergătoare spectacolului; despre pregătirile pentru spectacol în ultima oră înainte de începerea live-ului.
(în) Roger Cohen, „The Media Business; Books Star la televizor, dar numai în Franța ” , The New York Times , 10 septembrie 1990.
(în) Howard Sounes (în) , Charles Bukowski: Locked in the Arms of a Crazy Life , Grove Press, 1998, pp. 182-3. ( ISBN 0-8021-3697-4 )
Hervé de Saint Hilaire, „„ Apostrofe ”: viața literară între paranteze” , Le Figaro .fr , 30 iunie 2009.
Edouard Brasey, Efectul pivot , Paris, Ramsay,1987
În Quebec , Apostrofe a fost difuzat pe TVFQ 99 apoi pe TV5 ; sursă: Annick Cojean, „ TVFQ 99: Patchwork sau voce a Franței? ", Le Monde ,23 octombrie 1982, p. 7
Patrick Saffray, " Presa vinde cartea?" », Cărți săptămânale ,6 octombrie 1981, p. 103-107.
Bernard Pivot, Profesia lecturii , Gallimard,2001, 616 p. ,
„Pierre Boncenne, pe atunci redactor-șef al Lire , foarte conștient de tot ce se întâmpla în edituri, a fost un informator valoros la care am recurs pentru a completa un set sau pentru a colecta rapid o opinie despre o carte pe care„ o avea deja citit. "
Annie Ernaux, „ Scriitorul în țara minată ”, Le Monde ,25 aprilie 1985( citește online ).
Edouard Brasey, L'Effet Pivot, op. cit. , Paris, Ramsay,1987, 364 p.
Philippe Chevilley, „ Bernard Rapp, o viață de eleganță ”, Les Echos ,21 august 2006( citește online ).
„ Bouillon de culture ” , pe toutelatele.com (accesat la 3 februarie 2021 ) .
Benjamin Locoge, „Frédéric Taddeï: Tonight more than ever” , Paris Match .com , 25 mai 2015.
"Marile momente ale" Apostrofelor "" , Le Monde .fr , 13 mai 2016.
„China ieri și azi” , INA .fr.
(în) „ Charles Bukowski l-a invitat pe Bernard Pivot în problema literară Apostrofe ” pe charlesbukowski.free.fr (accesat la 11 iunie 2010 ) .
Jérôme Garcin , "vineri febra de noapte", Le Nouvel Observateur n ° 2562, săptămâna din 12 decembrie 2013, pagina 118.
http://www.inamediapro.com/notice/notice/key/3246079234/id/n:CPB79055720
Inamediapro.com
(în) „ Drepturile omului ” , pe video.aol.com (accesat la 11 iunie 2010 ) .
„O romancieră din Quebec povestește ziua în care a încercat în„ Apostrofe ”să spargă omerta în fața scriitorului Gabriel Matzneff” , Francetvinfo.fr , 26 decembrie 2019.
„ Cadillacul alb al lui Bernard Pivot Alain Beaulieu ” , pe critiqueslibres.com (accesat la 12 septembrie 2020 ) .
„ The Unknowns - Apostrofes ” [video] , pe YouTube.com , canalul oficial Vevo ,7 octombrie 2013.
" Apostrofes [sic] - Les Inconnus (1991) " , pe cavesdumajestic.canalblog.com (accesat la 13 ianuarie 2017 ) .
Bertrand Guyard, „ O pagină se întoarce pentru seturile de apostrofe vândute cu 16.900 de euro ” , pe Le Figaro .fr ,15 iunie 2017.

Anexe

Surse și bibliografie

Surse

„Literatură și televiziune”, în Dossiers de l'Audiovisuel , n o 29, ianuarieFebruarie 1990 [Catalog de programe literare la televiziunea franceză din 1953 până în 1990 întocmit de bibliotecara INA Christine Barbier-Bouvet].
Claude Duneton, „Cronica limbii vorbite: Apostrofe 1/2: numărătoarea inversă” , France Culture, 21 octombrie 1984 (pagină consultată la 7 aprilie 2021).
Claude Duneton, „Cronica limbii vorbite: Apostrofe 2/2: alternativa lui Maspero” , France Culture, 28 octombrie 1984 (pagină consultată la 7 aprilie 2021).
Bernard Pivot , Meseria de a citi. Răspunsuri la Pierre Nora : de la Apostrofe la Bouillon de culture , Gallimard, col. „Folio”, Paris, 2001.

Bibliografie

Édouard Brasey , L'Effet Pivot , Ramsay, Paris, 1987.
Aurélie Barrière, Cartea și televiziunea. Programe literare la televiziunea franceză (1953-2000) , teză de masterat în istorie sub conducerea lui Jean-Yves Mollier și Diana Cooper-Richet, Universitatea din Versailles-Saint-Quentin-en-Yvelines, 2001.
Tamara Chaplin-Matheson, Turning on the mind: French philosophers on television , Chicago, Chicago University Press, 2007.
Patrick Charaudeau (dir.), La Télévision. Dezbaterile culturale „Apostrofe” , Paris, Didier Erudition, col. „Limbi, discurs, societăți”, 1991, 389 p.
Sylvain Chavaribeyre, Le moment “Apostrophes” , teză DEA în istorie de la Institut d'Etudes Politiques, dirijată de Jean-Noël Jeanneney, 2003.
Frédéric Delarue, „La răscruce de mediere: programe literare la televiziunea franceză din 1968 până în 1990” , teză de doctorat în istoria contemporană sub supravegherea lui Christian Delporte, 2010. (pagină vizitată la 8 aprilie 2021).
Frédéric Delarue, „Anii 1970 în Franța prin prisma medierii literare pe micul ecran” , Enthymema , decembrie 2012, p. 485-512 (pagină vizitată la 8 aprilie 2021).
Jean-Noel Jeanneney , L'Écho du siècle. Dicționar radio-televiziune , Hachette Littératures, Paris, 1999.

[O Biblie audiovizuală produsă de un grup de cercetători sub egida fostului președinte al BNF , raportor pentru proiectul de lege privind depozitul legal al imaginilor animate în 1992 și unul dintre pionierii istoriei mass-media din Franța. Vezi, printre altele, avizul dedicat lui Bernard Pivot și rezumatul scurt produs de Yannick Dehée în revistele literare de la televiziune]

Noël Nel, Cu folii pătate. 25 de ani de dezbateri la televiziunea franceză , Paris, Nathan, 1988, 243 p.
Priscilla Parkhurst Clark, La France, nation littéraire , Paris, Labor, 1990 (trad. Fra).
Maria Pourchet , Chipul și chipul ecranelor literaturii (1950-2007). Arheologia unei lumi a discursului: imagini, actori și audiențe de televiziune , teză de doctorat în științele informației și comunicării sub supravegherea lui Jacques Walter, Universitatea din Metz , 2007.
Rémy Rieffel , Tribul clericilor. Intelectualii din cadrul V - lea Republica , Editions CNRS, Paris, 1993.
Michel Trebitsch , "Les Intellectuels au micro", Cahiers de l'IHTP, 21, noiembrie 1992
Patrick Tudoret, Viața și moartea programului literar , Paris, INA / Le Bord de l'eau, 2008.
Michel Winock , Jacques Julliard , Dicționarul intelectualilor francezi , Le Seuil , Paris, 1998.

Printre numeroasele articole, vezi cel scris de Jérôme Bourdon , intitulat: „Televiziunea: emisiuni literare”.

Articol asociat

Emisiune literară de televiziune în Franța

linkuri externe

Resursă audiovizuală :
- (ro) Baza de date Internet Movie
Apostrofe pe site-ul INA .fr