Consoana spirantă laterală alveolară velarizată vocală
| Consoana spirantă laterală alveolară velarizată vocală
|
| Simbol API |
Acolo |
|---|
| Numărul API
|
208 |
|---|
| Unicode |
U + 006C U + 02E0 |
|---|
|
| Simbol API alternativ |
Acolo |
|---|
| Număr API alternativ |
|
|---|
|
Unicode alternativ |
U + 006C U + 02E4 |
|---|
|
| Simbol API alternativ (învechit) |
ɫ |
|---|
| Număr API alternativ (învechit) |
|
|---|
|
Unicode alternativ (învechit) |
U + 026B |
|---|
|
| X-SAMPA |
5 |
|---|
| Kirshenbaum |
l<vzd> |
|---|
|
|
Exprimat velarized alveolar lateral fricativ consoană este un sunet consonantic prezentă în anumite limbi, cunoscute sub diferite denumiri „impresioniste“ , care variază în funcție de limbile considerate: l întuneric , l bold , l greu . Simbolul care îl transcrie în alfabetul fonetic internațional este [lˠ] (sau lˤ când este faringealizat).
În unele cazuri, această consoană este faringealizată mai degrabă decât velarizată ; Cu toate acestea, este obișnuit să se utilizeze același semn în transcrierile fonetice largi (adică, care intră puțin în detaliile articulației telefoanelor ).
În limbile care o cunosc, această consoană este adesea un alofon al consoanei spirale laterale alveolare vocale [l]. Cu toate acestea, alte limbi îl folosesc ca fonem complet și îl pot contrasta cu alte tipuri de consoane laterale .
Spirantul lateral alveolar velarizat cu voce este foarte probabil să vocalizeze în [ u ], [ w ] sau alte sunete similare: fenomenul se găsește în evoluția multor limbi, inclusiv franceză .
Caracteristici
Iată caracteristicile consoanei spirale laterale alveolare vocale.
- Modul său de articulare este spiralat , ceea ce înseamnă că este produs prin apropierea unui punct de articulație de altul, fără a crea turbulențe în curentul de aer.
- Punctul său de articulare este alveolar , ceea ce înseamnă că este articulat fie cu vârful ( apical ), fie cu lama ( laminală ) a limbii împotriva creastei alveolare. Are simultan o articulație velară secundară , adică partea posterioară a limbii se apropie de palatul moale . Când este o variantă faringealizată , articulația secundară constă dintr-o constricție în faringe.
- Fonația sa este exprimată , ceea ce înseamnă că corzile vocale vibrează în timpul articulației.
- Este o consoană orală , ceea ce înseamnă că aerul scapă doar prin gură.
- Este o consoană laterală , ceea ce înseamnă că este produsă lăsând aerul să curgă pe ambele părți ale limbii, mai degrabă decât pe mijloc.
- Mecanismul său de curent de aer este egresiv pulmonar , ceea ce înseamnă că este articulat prin împingerea aerului prin plămâni și prin tractul vocal, mai degrabă decât prin glotă sau gură.
In franceza
Franceză modernă nu are [ɫ] .
Cu toate acestea, acest sunet a existat în franceza veche , ca alofon al lui [l] înainte de consoană, înainte de a vocaliza în [u̯] formând un diftong sau triftong cu vocala precedentă. Mai târziu în evoluția limbajului, aceste diftongi sau triftongi au fost reduși la vocale unice prin monoftongare sau la secvențe semi-vocale + vocale, iar ortografia ține evidența pronunției antice:
- latin alba > franceză veche albe apoi aube > franceză modernă aube
- Latină Bellos > franceză veche beli apoi Beaus / biaus > franceză modernă Beaux
- Latină melius > franceză veche mielz apoi mieuz > franceză modernă mai bine
- latin dulcem > franceză veche dolz apoi douz > franceză modernă moale
- Latină capillōs > franceză veche chevels apoi cheveus > păr modern francez
Acest fenomen se află la originea multor pluraluri în x în ortografia franceză modernă: în franceza veche, combinația -us la sfârșitul unui cuvânt, foarte frecventă din cauza acestei vocalizări, ar putea fi prescurtată ca -x (astfel se poate scrie chevaus chevax ), iar ortografia modernă rezultă dintr-o contaminare între aceste două ortografii.
În franceza mijlocie , era obișnuit ca originalul l să fie rescris după u care provenea din vocalizarea sa: astfel se putea scrie sault pentru seif , chevaulx pentru cai . Acest tip de ortografie persistă astăzi în anumite substantive proprii ( Arnault ) și în câteva cuvinte izolate precum puls , aulx (plural de usturoi ), arin , năpârlire . L este uneori reintrodusă în pronunția de supracorecția , sub influența ortografiei.
Alte limbi
- Englezii au folosit [ɫ] spune „ întuneric“ (întunecat l ) ca alofon non velarized consoane corespunzătoare numit „ clar“ (clar l ). Distribuția acestor două sunete variază în funcție de utilizările limbii engleze. În Pronunția primită , acestea se află în distribuție complementară: [l] este folosit înaintea unei vocale, [ɫ] în celelalte poziții (inclusiv cea a consoanei silabice ). În engleza americană și scoțiană , l întunecat este folosit în toate pozițiile.
- Clasică latină știa [ɫ] a spus „bold“ ( a pinguis ) ca alofon [a] spune „subțiri“ ( a exilis ).
-
[ɫ] este, de asemenea, un alofon al [l] în portugheza europeană. În portugheza braziliană, se vocalizează în [u̯] la sfârșitul silabei .
- În alte limbi, [ɫ] și [l] sunt foneme distincte și pot fi folosite pentru a face diferența între cuvinte. Acesta este de exemplu cazul în albaneză unde [ɫ] este scris ll în timp ce [l] este scris l .
- Polonez știa istoric un contrast între [ɫ] și [l], respectiv în scris ³ și . În poloneza modernă, [ɫ] este acum vocalizat în [w]. Cu toate acestea, vechea pronunție este încă folosită în estul Poloniei și în rândul minorității poloneze din Lituania , Belarus și Ucraina .
- În rusă , [ɫ] se numește " l tare" (л) și contrastează cu un l [ lʲ ] palatalizat numit " l moale" ( л înainte de e , ë , и , ь , ю sau я ).
- Arabul are [ɫ] ca alofon ale literei ل „L“ numai în cuvântul „Allah / الله“ (numele lui Dumnezeu).
Vezi și tu