Romanz occitan antic, Lemosis, Proensals | ||
Harta limbii occitană la sfârșitul XII - lea secol. | ||
Perioadă | 900 - 1500 | |
---|---|---|
Limbi pentru fete | occitană | |
Tipologie | SVO flexional accentual | |
Scris | Alfabet latin | |
Clasificare pe familie | ||
|
||
Coduri de limbă | ||
ISO 639-2 | pro | |
ISO 639-3 | pro | |
IETF | pro | |
Probă | ||
Textul inițial sau traducerea textului atribuit lui Richard Inima de Leu Ja nuls hom pres non își va spune razonulJa nuls hom pres non își va spune razonul Adrechament, si com hom dolens non; Mas per conort deu hom faire canson. Nu am prieteni, dar donația mea este plătită; Ancta lur es si, per ma rezenson, Soi dos ivers near. Or sapchon ben miei hom e miei baron, Angles, norman, peitavin e gascon, May God no ay ja si paure companhon Dumnezeu să plece, în medie, în închisoare. No ho dic mia per nulla retraison, Mas anquar soi ie [u] pres. Pentru că sai a avut certitudinea lui ben per ver Că nici mortul, nici apropiatul nu are prieteni și rude; E si m laissezan per aur ni per argent Mal m'es per mi, mas pieg m'es per ma gent, Că după moartea mea nu va fi reproșat Dacă mă lași aproape. Numele meravilh s'ieu ay lo cor dolent, Lasă-l pe mos senher să-mi pună terenul în suferință; No li membra del nostre sagrament Că feimurile noastre fără comunicare Ben sai ver que gaire longament Nu va fi aproape. Suer comtessa, pretzul tau sobru Sal Dieus, e gart la bela ceieu am tan Ni per cui soi ja pres. | ||
Vechi Occitană , de asemenea , cunoscut sub numele de provensal vechi , este limba occitană a Evului Mediu așa cum a fost transmis de către noi scrieri din XI - lea secol , până în jurul anului 1500 .
Ca urmare a acestei Pierre Bec numit „limba de decadență“ la al XV - lea secol , vechiul occitană a evoluat în mijloace occitană sau de tranziție occitană ( XV - lea - al XVI - lea lea) și occitană moderne (The XVI - lea la XIX - lea lea). Textele vin în multe forme și destinații: religioase, administrative și literare și sunt adesea numite scripta .
Occitanul antic are totuși mai multe nume, dar cel mai răspândit în Evul Mediu a fost Lemozis , „ limba limousină ” .
Zona lingvistică a occitanului era mai mare în epoca medievală. Până în secolul al XII-lea actualele Charentes ( Angoumois , Aunis și Saintonge ) și o parte sudică a Poitou vorbeau occitan. Granițele sudice ale Savoiei , marginile nordice ale Aragonului ( cispirenean , dialect au dispărut) și părți mai importante din Berry, dar și din Piemontul italian au făcut, de asemenea, parte din acesta.
Limba este numită mai întâi lingua romana , dar acest termen desemnează de fapt toate limbile vulgare din sudul Europei, în opoziție cu latina, care este limba literaturilor. În secolul al XIII- lea primește numele de catalan lemosi (Limousin); în același timp, scriitorii italieni au numit-o proensal , care se referea la provincia romana (sudul Galiei sub Imperiul Roman). Acest termen ultimul va cunoaște o posteritate în XIX E secolul când Romaniștilor și filologi îl va folosi pentru a desemna limba trubadurilor sub termenul de „vechi provensal“ nu fără a introduce o ambiguitate cu dialectul de Provence . Dante îi dă numele de lingua d'oco care devine în limba franceză langue d'oc , în opoziție cu limba de si pentru italiană și cu limba d'oil pentru franceza de nord.
În XIX - lea secol Raynouard a considerat, se pare în mod greșit, a juramintelor Strasbourg ca cel mai vechi document produs în occitană. Cu toate acestea, unii critici actuali cred că este de fapt un text în strămoșul rustic al limbii romanice al langue d'oïl. Două texte sunt considerate cele mai vechi dovezi din occitanul antic, acestea fiind Cançó de Santa Fe și poemul despre Boethius , ambele datând din secolul al XI- lea. Urmați cartele păstrate în regiunea Toulouse, datând din secolul al XI- lea .
Pronunția occitanului antic a fost reconstruită în funcție de evoluțiile ulterioare ale limbii. Unii îl citesc și după regulile pronunției moderne.
Potrivit lui Joseph Anglade , occitanul antic era pronunțat după cum urmează:
Autorul adaugă că gramatica vremii a suferit „din capriciul cărturarilor”, ceea ce i-a redus uniformitatea.
Articole din occitanul antic după François Raynouard .
Franceză masculină | Occitan masculin antic | Femeie franceză | Occitană feminină antică |
---|---|---|---|
Le | El, Elh, Lo | La | La, He, Ill, Ilh |
Les | Els, Elhs, Los, Li, Il, Ill | Les | Asul |
De | Del, De lo | Din | Din |
De | Dels, Des, De los, De li | De | Din oboseală |
La | Al, El, A lo | Pentru | Pentru |
Pentru | Als, As, A los, A li | Pentru | Obosit |
Majoritatea vocalelor finale sau inițiale ale articolelor sunt de la sine înțelese.
Element normal | Articol cu scrisoare elidată |
---|---|
Iată, La | |
El, Elh, Il, Ilh, Ill | 'l', lh, 'll |
Els, Elhs | "Ls", lhs |
Acest mod de a face lucrurile nu este sistematic, dar este întâlnit în general atunci când cele două vocale se succed.
Exemplu:
Pronumele personale ale occitanului antic după François Raynouard .
Franceză singulară | Singulară Occitană Antică | Plural francez | Plural occitan vechi |
---|---|---|---|
Eu mie | Ieu, Eu, Me, Mi | Noi | Al nostru |
Pe mine | Eu, Mi | Noi | Al nostru |
De mine | De la mine, de la mi | De la noi | A noastră |
Mie | A eu, A mi, Eu, Mi | A noastra | Pentru a noastră |
Tu | Tu | Tu | Ta |
Tu | Tu, Tu, Ti | Tu | Ta |
De tine | De tine, De tine, De ti | de la tine | Al tau |
A ta | Pentru tine, pentru tine, pentru ti, pentru tine, pentru ti | Pentru tine | Pentru a ta, a ta |
El | El, Elh, El | Ei | Els, Elhs, Il, Ill, Ilh |
El, El | El, Elh, Iată, El | Le, The | Els, Elhs, Los, Li, |
De la el | D'el, D'elh, De lo, De li, De lui | Dintre ei | D'els, D'elhs, De lor |
Pentru el, pentru el | A el, A elh, Li, Him, A li, A lui, Il, Ilh | Pentru ei, ai lor | Els, A els, A elhs, A li, A lor, Lor |
Aceasta | Ela, Elha, Ella, Il, Lei, Leys | ei | Elas, Elhas, Ellas |
The, Ea | La, Lei, Leis, Lieys | Les | Asul |
De la ea | D'ela, D'elha, D'ella, De li, De lei, D'ellei, De leys, D'elleis, De lieys | Dintre ei | De las, De lor |
Pentru ea | A ella, A li, A lei, A leys | Pentru ei, ai lor | A ellas, A lor, Lor |
Singura prezentare a vocabularului vechii occitană care doresc cuprinzătoare merge înapoi până în prima jumătate a XIX - lea secol: este între 1836 și 1845 pare romanul Lexiconul lui François Raynouard (în 6 volume). La începutul secolului următor, Emil Levy a adăugat lui Provenzalisches Supplementwörterbuch (în 8 volume, 1894-1924). Un proiect al unui Dicționar de Occitan Medieval a fost lansat la München din 1997 .
Lista neexhaustivă în ordine alfabetică (nume de familie).