Occitanul antic

Romanz occitan
antic, Lemosis, Proensals
Imagine ilustrativă a articolului occitan antic
Harta limbii occitană la sfârșitul XII - lea  secol.
Perioadă 900 - 1500
Limbi pentru fete occitană
Tipologie SVO flexional accentual
Scris Alfabet latin
Clasificare pe familie
Coduri de limbă
ISO 639-2 pro
ISO 639-3 pro
IETF pro
Probă
Textul inițial sau traducerea textului atribuit lui Richard Inima de Leu Ja nuls hom pres non își va spune razonulJa nuls hom pres non își va spune razonul Adrechament, si com hom dolens non; Mas per conort deu hom faire canson. Nu am prieteni, dar donația mea este plătită; Ancta lur es si, per ma rezenson, Soi dos ivers near. Or sapchon ben miei hom e miei baron, Angles, norman, peitavin e gascon, May God no ay ja si paure companhon Dumnezeu să plece, în medie, în închisoare. No ho dic mia per nulla retraison, Mas anquar soi ie [u] pres. Pentru că sai a avut certitudinea lui ben per ver Că nici mortul, nici apropiatul nu are prieteni și rude; E si m laissezan per aur ni per argent Mal m'es per mi, mas pieg m'es per ma gent, Că după moartea mea nu va fi reproșat Dacă mă lași aproape. Numele meravilh s'ieu ay lo cor dolent, Lasă-l pe mos senher să-mi pună terenul în suferință; No li membra del nostre sagrament Că feimurile noastre fără comunicare Ben sai ver que gaire longament Nu va fi aproape. Suer comtessa, pretzul tau sobru Sal Dieus, e gart la bela ceieu am tan Ni per cui soi ja pres.

Vechi Occitană , de asemenea , cunoscut sub numele de provensal vechi , este limba occitană a Evului Mediu așa cum a fost transmis de către noi scrieri din XI - lea  secol , până în jurul anului 1500 .

Ca urmare a acestei Pierre Bec numit „limba de decadență“ la al XV - lea  secol , vechiul occitană a evoluat în mijloace occitană sau de tranziție occitană ( XV - lea  -  al XVI - lea  lea) și occitană moderne (The XVI - lea la XIX - lea  lea). Textele vin în multe forme și destinații: religioase, administrative și literare și sunt adesea numite scripta .

Occitanul antic are totuși mai multe nume, dar cel mai răspândit în Evul Mediu a fost Lemozis , „  limba limousină  ” .

Zona lingvistică a occitanului era mai mare în epoca medievală. Până în secolul al XII-lea actualele Charentes ( Angoumois , Aunis și Saintonge ) și o parte sudică a Poitou vorbeau occitan. Granițele sudice ale Savoiei , marginile nordice ale Aragonului ( cispirenean , dialect au dispărut) și părți mai importante din Berry, dar și din Piemontul italian au făcut, de asemenea, parte din acesta.

Denumire

Limba este numită mai întâi lingua romana , dar acest termen desemnează de fapt toate limbile vulgare din sudul Europei, în opoziție cu latina, care este limba literaturilor. În secolul  al XIII- lea primește numele de catalan lemosi (Limousin); în același timp, scriitorii italieni au numit-o proensal , care se referea la provincia romana (sudul Galiei sub Imperiul Roman). Acest termen ultimul va cunoaște o posteritate în XIX E  secolul când Romaniștilor și filologi îl va folosi pentru a desemna limba trubadurilor sub termenul de „vechi provensal“ nu fără a introduce o ambiguitate cu dialectul de Provence . Dante îi dă numele de lingua d'oco care devine în limba franceză langue d'oc , în opoziție cu limba de si pentru italiană și cu limba d'oil pentru franceza de nord.

Istorie

Cele mai vechi texte

În XIX - lea  secol Raynouard a considerat, se pare în mod greșit, a juramintelor Strasbourg ca cel mai vechi document produs în occitană. Cu toate acestea, unii critici actuali cred că este de fapt un text în strămoșul rustic al limbii romanice al langue d'oïl. Două texte sunt considerate cele mai vechi dovezi din occitanul antic, acestea fiind Cançó de Santa Fe și poemul despre Boethius , ambele datând din secolul  al XI- lea. Urmați cartele păstrate în regiunea Toulouse, datând din secolul  al XI- lea .

Nașterea limbii

Epoca de aur a limbajului: trubadurii

Apariția primelor evoluții și sfârșitul vechiului limbaj

Gramatică

Fonetic

Pronunția occitanului antic a fost reconstruită în funcție de evoluțiile ulterioare ale limbii. Unii îl citesc și după regulile pronunției moderne.

Potrivit lui Joseph Anglade , occitanul antic era pronunțat după cum urmează:

Autorul adaugă că gramatica vremii a suferit „din capriciul cărturarilor”, ceea ce i-a redus uniformitatea.

Articol

Articole din occitanul antic după François Raynouard .

Franceză masculină Occitan masculin antic Femeie franceză Occitană feminină antică
Le El, Elh, Lo La La, He, Ill, Ilh
Les Els, Elhs, Los, Li, Il, Ill Les Asul
De Del, De lo Din Din
De Dels, Des, De los, De li De Din oboseală
La Al, El, A lo Pentru Pentru
Pentru Als, As, A los, A li Pentru Obosit


Majoritatea vocalelor finale sau inițiale ale articolelor sunt de la sine înțelese.

Element normal Articol cu ​​scrisoare elidată
Iată, La
El, Elh, Il, Ilh, Ill 'l', lh, 'll
Els, Elhs "Ls", lhs

Acest mod de a face lucrurile nu este sistematic, dar este întâlnit în general atunci când cele două vocale se succed.
Exemplu:

Pronume

Pronume personal

Pronumele personale ale occitanului antic după François Raynouard .

Franceză singulară Singulară Occitană Antică Plural francez Plural occitan vechi
Eu mie Ieu, Eu, Me, Mi Noi Al nostru
Pe mine Eu, Mi Noi Al nostru
De mine De la mine, de la mi De la noi A noastră
Mie A eu, A mi, Eu, Mi A noastra Pentru a noastră
Tu Tu Tu Ta
Tu Tu, Tu, Ti Tu Ta
De tine De tine, De tine, De ti de la tine Al tau
A ta Pentru tine, pentru tine, pentru ti, pentru tine, pentru ti Pentru tine Pentru a ta, a ta
El El, Elh, El Ei Els, Elhs, Il, Ill, Ilh
El, El El, Elh, Iată, El Le, The Els, Elhs, Los, Li,
De la el D'el, D'elh, De lo, De li, De lui Dintre ei D'els, D'elhs, De lor
Pentru el, pentru el A el, A elh, Li, Him, A li, A lui, Il, Ilh Pentru ei, ai lor Els, A els, A elhs, A li, A lor, Lor
Aceasta Ela, Elha, Ella, Il, Lei, Leys ei Elas, Elhas, Ellas
The, Ea La, Lei, Leis, Lieys Les Asul
De la ea D'ela, D'elha, D'ella, De li, De lei, D'ellei, De leys, D'elleis, De lieys Dintre ei De las, De lor
Pentru ea A ella, A li, A lei, A leys Pentru ei, ai lor A ellas, A lor, Lor

Lexicon

Singura prezentare a vocabularului vechii occitană care doresc cuprinzătoare merge înapoi până în prima jumătate a XIX - lea  secol: este între 1836 și 1845 pare romanul Lexiconul lui François Raynouard (în 6 volume). La începutul secolului următor, Emil Levy a adăugat lui Provenzalisches Supplementwörterbuch (în 8 volume, 1894-1924). Un proiect al unui Dicționar de Occitan Medieval a fost lansat la München din 1997 .

Bibliografie

Lista neexhaustivă în ordine alfabetică (nume de familie).

Referințe

  1. Definiția termenului „occitan” pe site-ul CRNTL.
  2. Dicționar de occitană medievală , prezentarea proiectului
  3. Pierre Bec La Langue Occitane , Paris University Press of France , colecția Que sais-je? ( ISBN  2-13-039639-9 ) 1963.
  4. Dar, de asemenea, uneori romanț, dar acest termen este relativ și desemnează orice limbă romanică între secolele XIe și XIIe, în special limbajul petrolului pentru istoriografie.
  5. Henri Boyer și Philippe Gardy, Zece secole de utilizări și imagini ale occitanului: de la trubadori la Internet (2001) p.  206.
  6. Bernard Cerquiglini , Nașterea francezilor , PUF 1991.
  7. Cum se pronunță occitanul antic? pe site-ul DOM
  8. André Bianchi și Alan Viaut, La lenga del trobar. Precís de gramatica d'occitan ancian , Fragmente online
  9. Joseph Anglade, Gramatica vechii limbi provensale sau vechi din Oc, 1921, p.20 Ortografie și pronunție, capitolul 1, prima parte Fonetică
  10. François Raynouard, Grammaire romane: ou, Grammaire de la langue des troubadours, p.14, https://books.google.fr/books?id=O3ASAAAAIAAJ&printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false
  11. François Raynouard, Grammaire romane: ou, Grammaire de la langue des troubadours, p.59-62-67, https://books.google.fr/books?id=O3ASAAAAAIAAJ&printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false

Vezi și tu