În lingvistică , alternanța fonetică este un fenomen morfofonologic prin care rădăcina unui cuvânt prezintă o variație a realizării sale sonore. Alternanța are loc între două telefoane (sunete) sau grup de telefoane, sau între un sunet / grup de sunete și absența acestuia. Apare în timpul flexiunii sau derivării , prin marcarea singură sau asociată cu un afix , trăsăturile gramaticale ale cuvântului, adică, în funcție de limba în cauză, numărul său , genul său , cazul său , forma sa verbală etc. , respectiv diferențiază cuvântul derivat de la baza cuvântului.
Sunetele sau grupurile de sunete care alternează sunt uneori considerate ca infixe , adică mijloace de îndoire sau derivare numite interne. În engleză , de exemplu, există infixe precum vocalele cuvintelor s i ng (formă de bază a verbului „a cânta” ~ s a ng ( timpul trecut simplu al verbului) ~ s u ng ( participiul verbului) ~ s o ng ( numele „melodie”).
Dacă o alternanță nu este asociată cu adăugarea unui afix, ca în exemplul de mai sus, se numește independentă. Dacă, pe de altă parte, este cauzată de adăugarea unui afix, este o alternanță combinatorie, numită și condiționată.
Alternarea poate apărea între vocale, ca în exemplul anterior, între o vocală și o semi-vocală , între o vocală și un diftong , între diftongi, între o vocală și o consoană , între consoane sau grupuri de consoane, iar o alternanță vocală poate au loc în același timp cu o alternanță consonantică. Există, de asemenea, cazuri în care un sunet sau un grup de sunete alternează cu zero.
Alternanțele sunt modificări fonetice care au loc în starea limbii la un moment dat, sunt sincrone . Unele există în virtutea modificărilor produse într-o anumită perioadă a dezvoltării limbajului ( diacronic ). Un exemplu de astfel de alternanță este, în română , [o] ~ [o̯a]. Diftongul s-a format în timpul evoluției de la latină la română, modificare condiționată de prezența unei [a] în silaba următoare, devenită [ə] , ex. p o rta > p oa rta „portal”. În limba română, această modificare rămâne combinatorie, prin urmare, dacă în silaba următoare nu mai există [ə], diftongul devine din nou [o]: p oa rtă ~ p o rți „portaluri”.
Alternanța fonetică, în special cea independentă, este caracteristică pentru limbile numite flexive , dar, deoarece tipurile de limbă nu sunt exclusive, se găsește și în limbi de alte tipuri.
În franceză există alternanțe de următoarele tipuri:
Română se remarcă printre limbile romanice prin sistemul său complex de alternanțe. Ei pot fi:
Numărul de membri ai alternanțelor fonetice din aceeași paradigmă poate fi doi în limba română (exemplele de mai sus) sau trei: să v a dă "he / she comes" ~ v ă d "I see" ~ v e from “he / she comes ”, p o rt “ I carry ”~ p oa rtă “ he / she carry ” ~ p u rtăm “ we carry ”, răm a s “ left ”~ răm ă sei “ I lived ”~ răm â n " I stau".
În sârbă :
În limba germană : H au s "casa" ~ H Äù ser "case" ~ H Äù schen "Maisonette".
În latină: f a cio "I do" ~ f e ci "I do" ~ eff i cio "I complete".
În spaniolă : h a ce "he / she does" ~ h i this "I did" ~ h e cho "fait" (participă).
În arabă : k i t a b "carte" ~ k a t i b "scrib, scriitor" ~ k a t a ba "a scris".
Deși este un limbaj aglutinant , există și alternanțe similare cu cele anterioare în limba maghiară , dar numai de natură combinatorie.
Adăugarea anumitor sufixe determină modificarea cantității de vocală cea mai apropiată de sufix de la lung la scurt. Exemple de alternanță la adăugarea sufixului de plural : v í z "ape" ~ v i zek , t ű z "foc" ~ t ü zek , ú t "cale" ~ u tak , szót ő "rădăcină de cuvânt ~ Szót ö vek , l ó "cal" ~ l o vak . În cazul vocalelor á [o ː ] și é [e ː ] există o modificare a cantității și a altor caracteristici: ny á r [ɲa ː r] " de vară" ~ ny un rak [ɲɒrɒk], k é z [ke ː z] "main" ~ k e zek [kɛzɛk].
Un fenomen mai general decât cel de mai sus se referă la vocalele a [ɒ] și e [ɛ] atunci când acestea sunt finale de radical sau sufix. Deci, cu relativ multe sufixe, modificarea este inversă: alm a "apple" ~ alm á s "with mere", medv e "bear" (caz nominativ ) ~ medv é t (caz acuzativ ).
Există, de asemenea, alternanțe de vocală zero, în cazul unor cuvinte: bok o r "tufiș" ~ bokrok "tufișuri", für ö dtem "M-am scăldat" ~ fürdik "el / ea se scaldă", ter e m "cameră" (caz nominativ) ~ termet (caz acuzativ), feket e "negru" ~ feketít "el / ea înnegrește".
În unele tulpini verbale există, ca nereguli, alternanță consoană ~ consoană sau consoană ~ zero, de exemplu e sz ünk "we eat" ~ ehet "he / she can eat" (tulpina e + sufixul -het ) ~ e v és „acțiunea de a mânca”.