La Roque-en-Provence | |||||
În înălțime, biserica Sainte-Pétronille , sub Estéron. | |||||
Stema |
|||||
Administrare | |||||
---|---|---|---|---|---|
Țară | Franţa | ||||
Regiune | Provence-Alpi-Coasta de Azur | ||||
Departament | Alpes-Maritimes | ||||
Târg | Gras | ||||
Intercomunalitate | Comunitatea urbană Sophia Antipolis | ||||
Mandatul primarului |
Alexis Argenti 2020 -2026 |
||||
Cod postal | 06910 | ||||
Cod comun | 06107 | ||||
Demografie | |||||
Grozav | Roquerois | ||||
Populația municipală |
73 loc. (2018 ) | ||||
Densitate | 3 locuitori / km 2 | ||||
Geografie | |||||
Informații de contact | 43 ° 52 ′ 18 ″ nord, 7 ° 00 ′ 20 ″ est | ||||
Altitudine | Min. 289 m Max. 1.565 m |
||||
Zonă | Dar 23.98 de km 2 | ||||
Unitate urbană | Comuna rurală | ||||
Zona de atracție | Nice (municipiul coroanei) |
||||
Alegeri | |||||
Departamental | Cantonul Vence | ||||
Legislativ | A doua circumscripție electorală | ||||
Locație | |||||
Geolocalizare pe hartă: Provence-Alpi-Coasta de Azur
| |||||
La Roque-en-Provence , numit anterior Roquesteron-Grasse , este o comună franceză situată în departamentul de Alpes-Maritimes în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur .
În Grasse Prealpi , orașul este situat la nord de Cheiron lanțului și la sud de Estéron râului care se învecinează și care formează o curbă în cazul în care fluxul de Riou curge în Peïroulet viroage .
Sigale | Roquesteron | |
Aiglun | Consegude | |
Gréolières | Coursegoules |
La Roque-en-Provence este un oraș rural. De fapt, face parte din municipalitățile cu densitate mică sau foarte mică, în sensul grilei de densitate municipală a INSEE .
În plus, municipalitatea face parte din zona de atracție din Nisa , din care este o municipalitate în coroană. Această zonă, care include 100 de municipalități, este clasificată în zone cuprinse între 200.000 și mai puțin de 700.000 de locuitori.
Terenul orașului, după cum se reflectă în baza de date a ocupației europene a solului biofizic Corine Land Cover (CLC), este marcat de importanța pădurilor și habitatelor seminaturale (99,1% în 2018), o proporție identică cu cea din 1990 (99,1 %). Defalcarea detaliată în 2018 este următoarea: păduri (95,6%), vegetație arbustivă și / sau erbacee (3,5%), suprafețe agricole eterogene (0,8%).
IGN , de asemenea , oferă un instrument online pentru a compara evoluția în timp a utilizării terenurilor în municipiu (sau în teritorii la diferite scări). Mai multe ere sunt accesibile ca hărți aeriene sau fotografii: harta Cassini ( secolul al XVIII- lea), harta personalului (1820-1866) și perioada actuală (1950 până în prezent).
Numit inițial Roccasterone, la Rocca sau Rocha, la Roccha de Sterono, Roca-Staroni 3 sau Rocca Steronis, satul a fost numit „la Roque-en-Provence” în timpul partiției din 1760 sau „Roque d'Estéron” „a devenit francez” .
La sfârșitul XVIII - lea secol, există o mențiune în actele civile de „Roque Estéron“. Denumirea finală s-a schimbat în 1793 din „la Roque Stéron” în „la Roquestéron”, articolul dispărând în anul următor, în anul III al Republicii . Roque numit Var în timpul XIX - lea secol, sau din nou , Roque Estéron devine Roquesteron-Grasse în 1860.
Nu este neobișnuit să citești cuvântul Roquesteron care desemnează acest sat în istoria sa, ceea ce poate duce la confuzie, dar nu este în contradicție cu trecutul său: există un singur sat până în 1760, în plus, actualul Roquestéron poartă oficial numele de Roccasterone sub Administrația Sardiniei. Mai mult, cele două comunități au același fel. Un text literar și istoric vorbește despre perioada împărțirii comunității în două.
Pe lângă limbile oficiale, provensal ca latină sardină, în limba occitană vorbită de ambele părți ale esteronului, satul este numit „Sa Ròca” în limba occitană, „Sa Roco” în limba mistraliană (sau respectiv „La Ròca”, „La Roco).
Etimologia este destul de clar: (fortificat) stânca / pe Estéron , potrivit unui clasic onomastică cu un oronymic prefix roque -, cu derivați Rochette , Roquette de ... etimologia râului rămâne mai mult obscur. Cea a lui Peïroulet este atașată, conform lui Giauffret, la sensul de cazan (peiroulet la Nisa, pairol la occitană), cu excepția cazului în care noțiunea de piatră , stâncoasă , nu este prezentă la fel ca pentru municipalitățile Peyroules sau Peyrolles .
Un decret al 16 noiembrie 2015, publicat în Jurnalul Oficial al18 noiembrie schimbă denumirea oficială a orașului, care merge de la Roquestéron-Grasse la La Roque-en-Provence.
Dacă prezența umană este atestată în vale din neolitic ( pietre lustruite la Sigale), este posibil din epoca bronzului chiar pe locul satului care a dezvăluit obiecte din acest metal. Octobon enumeră acolo un sit protohistoric , în timp ce G. Bretaudeau îl vede ca pe o „locație logică” a unei tabere din Liguria cu o incintă „posibilă, dacă nu probabilă”. Poate că poporul ligur din Velauni , menționat pe Trophée des Alpes , a locuit țara.
Prezența romană este cel puțin asigurată, dovadă fiind un cippus care se învecinează probabil cu drumul secundar (acum cunoscut sub numele de drumul roman , rue de Roquestéron), pe malul stâng, care lega Vence de Castellane (sau cel puțin o intersecție secundară care duce la Glandèves ), un mortariu descoperit în Entrevignes, precum și un epigraf încă vizibil pe o fațadă a satului, de-a lungul drumului departamental. Acum aproape ilizibil, Giauffret notează că inscripția lapidară a unui anumit Tit menționează: Parsius Capitus paternus (tatăl său), decurion în vârstă de 75 de ani . Autorul citează , de asemenea , o inscripție descoperită la poalele Cheiron , după Gerbières: Caius, Secondus pasternus [sic] , fiul lui Caius din cătunul Valocia, vindecat de o boală gravă îndeplinit jurământul său dedicându - darul său zeului fag .
Cu un secol înainte de autorul Roquérois, Edmond Blanc a făcut o descriere mai precisă a celor două gravuri din Revista Arheologică . După relatarea descoperirii sale în Gerbières, el a transcris literele „prost îngrijite” FAGO DEO C SECVNDVS CF.PATERNVS EXPAG.STAR VIC.VEL GRAV.INF. [?] VSLM, interpretat ca: „Fago deo, Caius Secundus Caii filius paternus ex pago Star (oni), vico Vel (acio), gravi infirmitate liberatus, votum solvit libens merito ”. În apropiere este dedicată o sursă: BIBE MVLTOS ANNOS BIBAS.
Inscripția satului (a lui Tit, fiul decurionului Marcus Cupitus?) Este transcris după cum urmează: M.CVPITI.PATERNI.DECVRIONI. A LXXV TVTVS [sic] FIL. În cele din urmă, el descrie cippusul din stânga:
„Am descoperit o stelă funerară în stare prea proastă pentru a putea fi citită, dar aș putea recunoaște acolo acronimele de duumvir , IIV și ale centurionului ɔ; la sfârșitul celei de-a patra linii silaba INI, iar la ultima, aproape în totalitate, cuvintele IVI ////// VERVNT, vici posuerunt . Sub și într-un pătrat era gravată, în relief, o sabie scurtă; deasupra, într-un triunghi, o semilună și două obiecte prea brute pentru a putea fi determinate. Se pare, mi se pare, clar din toate acestea, că Roquestéron a existat în epoca romană sub numele de Pagus Staro și că a existat o administrație municipală destul de completă, deoarece există decurții și duumviri ”
În cele din urmă, mai monumental, dar de datare incertă, un pod de grămadă -culée (bazat pe apă pentru Giauffret) este vizibil în cotul Peïroulet sub poarta de acces actuală.
Pentru autorii menționați anterior, aceste vestigii, menționarea decurionului și duumvirului, chiar și a numelor de familie latine, atestă o organizare municipală consecventă cu o administrație capabilă să plaseze orașul în fruntea lui Pagus staroni .
După secolele „obscure” din Înaltul Ev Mediu , unde sursele lipseau, primul stăpân cunoscut al „vechiului castrum de la Rocca”, Raymond Rostaing , a dat pământ în 1025 și 1046 („de la pârâul Albas - Blanc - și Incisius - l'Entaille - până la râul Estéron ”), bunuri și biserica Saint Jean-Sainte Marie de la mănăstirea Lérins care a fondat o prioritate . Această clădire modestă ar fi putut sta pe locul capelei Sainte Pétronille , în vârful dealului care poartă satul, cu excepția cazului în care este viitorul priorat al Haute-Olive. În 1074, Laugier (Laugerie) le Roux, supus contilor de Provence , a devenit prin căsătorie stăpânul La Rocca. Laugier-Rostaing din Thorame-Castellane va păstra feudul până la deducerea către Savoy . Ei ridică un castrum de Rocha în secolul al XII- lea, cu un belveder însărcinat (citat în 1252) și o capelă, actuala biserică Sf . Petronilla . Un alt castrum a fost ridicat în cătunul Gerbières ( Garberii castrum ). În jurul anului 1211, satul a devenit populat și mai multe familii Alziari au venit din Italia pentru a se stabili acolo. La începutul XIII E secol încă, aristocrației locale au răzvrătit împotriva autorității contelui de Provence, aceasta ia Gerbières, menține o garnizoană acolo, și stabilește un alt Castrum / cătun ( „casă de țară de asediu“ pentru Edmond Rossi ) în Haute-Olive, în munții din sudul satului, „castrul Sancti Johannis de la Rocha”. Un priorat al Sfântului Jean de Moustiers (sau al lui Mousteyret , „al mănăstirii”, sau chiar al lui Moustier al Sfântului Honorat ) a fost fondat acolo și dat din nou lui Lérins. O familie a nobilimii inferioare, Saint Jean, a dezvoltat locul în Evul Mediu. La sfârșitul al XIII - lea secol, Raymond Feraud ilustrează înainte, savant trubadur afiliate la aristocrației locale, a scris , de asemenea , o parte din La Vida de Sant Honorat . El l-a introdus și apoi l-a completat în 1300 cu aceste cuvinte:
"Hom l-a numit Raymon Feraut En la Roque tenc his mayson Priols in the valley of Estaron E de l'Oliva near acqui [...] That the year of Diou milet be cen Compli lo priol his novel A l 'onor de Diou and dei sants En la Roccat in mayson Priol in the Esteron valley E de l'Oliva near acqui »
Arheologul medievalist Jean-Claude, purtător de linie, prezintă o lectură mai îndrăzneață a siturilor medievale: după el, zona extinsă a măslinului superior, de origine antică, a întâmpinat încă din secolul al XI- lea o prioritate dedicată Maicii Domnului și Sfântului Jean (Moustiers de Saint Honorat). Castelul, "la Rocca", al domnilor locului ar fi fost construit în Gerbières. Acesta a fost primul castru înainte de a plia sub scaunul contelui de Provence (circa 1230-1240) , pentru a construi cote fortificații situate în biserică ( de mijloc al XIII - lea lea) el numește Sf Arige , viitorul Sainte Pétronille, și mai presus de toate a găsit acolo un sat nou. Temnita / Watchtower nu este completată de o incintă în a doua jumătate a XIV - lea lea, astfel încât ceea ce a construit un nou Gerbières de cetate, abandonate după 1388. Este adevărat că textul menționează „castrul vechi Rocca“ și un cartular DIRECTIVEI XI - lea secol biserica Sf Ioan (Prioratul Saint măsline sau Arige / St. Petronille) este situat între castrul de la Rocca (în Gerbières astfel) și că Cuébris. Textele din 1351 și 1376 menționează atât Sfântul Jean de la Roque, cât și biserica Sfântul Erige de Roquestéron. Cu toate acestea, pare dificil să ne imaginăm lipsa de ocupație a sitului strategic Peïroulet între galo-roman și secolul al XIII- lea, mai ales că un text în jurul anului 1232 distinge castrum Garberiis cel de la Rocca și că situl Gerbières nu pare favorabil pentru a primi o întreagă comunitate a satului. Féraud, care trăiește „în La Roque”, pare atât „prior în valea Estéron”, cât și în Măslin, ceea ce poate sugera unirea a două priorate „Saint Jean”, în orice caz slab locuite (la minimum două religioase) , care va fi Priory Ferres adjunct, în 1325. la sfârșitul XVI - lea lea, primul registru al catolicității menționat ca un nume înainte și biserica „Hiou Jan Frances Arnaud, înainte de gliso parrochialo de Sant Eriei ... ”.
Până în 1388, La Rocha a rămas în Provence. În acel an, Grimaldi de Bueil s- au adunat la Durassiens împotriva Angevinilor Provence și dedicat județul de la Nisa la Savoia . Granița pare șerpuitoare, satul face parte dintr-un avans savoyard (până la Mas / Aiglun) în țara provensală. Dimpotrivă, Sfântul Antonin și cetatea vecină a Cuébris formează un punct străin . Astfel, La Rocca a devenit un teritoriu de frontieră (și cu atât mai mult în 1760) timp de jumătate de mileniu. Castrul Gerbières este abandonat în timpul deducției. Laugerie Rostaing credincioși lui Angevin, sunt aruncați, iar proprietatea Rocca este atribuită familiei Glandevès și altor meleaguri cavalerului Ferres , înainte de a se întoarce la Grimaldi în secolul al XV- lea. Domnia sa a fost acordată lui André Acchiardi în 1598, lui Balthazar Siméon în 1672.
La sfârșitul Evului Mediu, satul agățat de partea stâncii care domină Estéron pe malul drept, coboară spre râu, îl traversează și încetul cu încetul, suburbia cultivată de pe malul stâng este acoperită cu clădiri, unele construite de familiile notabilei Sfântul Ioan („borgho Sangian”) și Alziari; fiul notarului Claude Alziari, Jean, este investit înIanuarie 1724al noului comitat Malaussène . Roverizzio din Pianova, sau Pianavia Roverizio, din San Remo, au devenit conti de Rocca Sterone în 1722 ( Roverizzio di Roccasterone ). La începutul XVIII - lea secol, Biserica Sf . Petronilla este fortificată, acoperiș ridicat pentru a crea un paznic cu mortala pentru arme de foc.
Odată cu Tratatul de la Torino din 1760, Estéron a devenit granița dintre Franța și statele Casei de Savoia ( regatul Sardiniei ). O graniță cu un aspect simplificat, dar care separă satul în două: leagănul original revine pe teritoriul provensal (Regatul Franței din 1481 ) și ia numele de La Roque en Provence / La Roque d'Estéron. Separat de râu și „Pontul Franței”, suburbia de pe malul stâng capătă o identitate administrativă sardă și păstrează numele de Roccasterone, viitorul Roquestéron care va fi atașat Franței în 1860 cu toponimul Roquesteron-Puget. Oamenii continuă să se bucure de partea lor de bunuri de-a lungul pistei, parohia și registrele acesteia, adesea în limba franceză, rămân unice până în 1774. Sfântul Arige titular , precum și obiectele de cult și un clopot, au fost transferate la noua biserică. în construcție din 1735, malul stâng. Comunitatea a suferit frământările războaielor revoluționare: satul a fost ocupat, chiar prădat de trupele austro-sarde sau de milițiile Barbet , trupele republicane au fost închise în biserica Saint Pétronille timp de șase luni în 1792.
După un vârf populației în mijlocul XIX - lea lea, atunci când gazdele sat francez o „taverna“, o fabrică de țiglă și mori, un post de obiceiuri regale și mai mulți orfani ai Hospice din Grasse, datele demografice sale de toamna cinci șesimi într - un secol.
Satul după Pontul Franței.
Vedere actuală a satului.
Vedere din sat la începutul XX - lea secol.
Biserica Sainte Pétronille.
Pasarela care se întinde pe Estéron.
Fontaine-lavoir pe D1.
Place Saint François, decorat cu stema municipală.
Vedere generală, din nord.
Marcaj de frontieră pe pod: fleur-de-lys din Franța (reconstrucție). Terminalul original din secolul al XVIII- lea era un stâlp din lemn, spre deosebire de cel al podului Sigale, întotdeauna vizibil.
Marcaj de frontieră pe pod: crucea Casei de Savoia.
Armele regatului Franței.
Armele Casei de Savoia.
Departamentul Alpes-Maritimes folosește un logo unde găsim crinul și crucea acestui tip de marker de frontieră.
Harta franceză a regiunii Roquestéron, în 1760, ilustrând noua frontieră. Satul este menționat doar sub un singur nume.
Harta La Roque-Estéron în 1841.
Planul general al orașului cu locurile citate, 1841.
Perioadă | Identitate | Eticheta | Calitate | |
---|---|---|---|---|
Datele lipsă trebuie completate. | ||||
1793 | Anul IV | Jean Alziary | ||
Anul IV | Guillaume Muraire | |||
Anul VII | Jean Alziary | |||
Anul VII | Anul XII | Jean Francois Frédy | ||
Anul XIII | 1806 | Jean Niel | ||
1806 | 1813 | Jean Alziary | ||
1813 | 1828 | Bernard Isnard | ||
1828 | 1832 | Jean André Frédy | ||
1832 | 1835 | Ioan Botezătorul Salamit | ||
1835 | 1837 | Bernard Isnard | ||
1837 | 1848 | Jean André Frédy | ||
1848 | 1866? | Onorată Foucon | ||
1866? | 1876 | Joseph Germain Raybaud | ||
1876 | 1878 | Sylvester Ball | ||
1878 | 1904 | Dorința Raybaud | ||
Mai 1904 | 1925 | Marcelin Guichard | ||
Mai 1925 | 1929 | Paul Barrière | ||
Mai 1929 | 1935 | Jean-Marie Cazenove | ||
Mai 1935 | 1953 | Maurice Fortune Raybaud | ||
Mai 1953 | 1977 | Michel Barrière | ||
Martie 1977 | 2008 | Roger gastaud | ||
Martie 2008 | 2020 | Joseph Valletta | ||
Mai 2020 | În curs de desfășurare (începând cu 26 mai 2020) |
Alexis Argenti | SE |
De cand 1 st ianuarie 2014, La Roque-en-Provence face parte din comunitatea urbană din Sophia Antipolis . Ea a fost anterior membră a comunității municipalităților din valea Estéron , până la dispariția acesteia din urmă, când a fost pus în aplicare noul plan departamental de cooperare inter-municipală . Face parte din CASA (Comunitatea de aglomerare a Sophiei Antipolis).
Locuitorii sunt numiți Roquois
Evoluția numărului de locuitori este cunoscută prin recensămintele populației efectuate în municipiu începând cu 1793. Din 2006, populațiile legale ale municipalităților sunt publicate anual de Insee . Recensământul se bazează acum pe o colecție anuală de informații, care se referă succesiv la toate teritoriile municipale pe o perioadă de cinci ani. Pentru municipalitățile cu mai puțin de 10.000 de locuitori, se efectuează o anchetă de recensământ care acoperă întreaga populație la fiecare cinci ani, populațiile legale din anii care urmează sunt estimate prin interpolare sau extrapolare. Pentru municipalitate, primul recensământ exhaustiv care intră sub incidența noului sistem a fost efectuat în 2005.
În 2018, orașul avea 73 de locuitori, în scădere cu 7,59% față de 2013 ( Alpes-Maritimes : + 0,5%, Franța excluzând Mayotte : + 2,36%).
1793 | 1800 | 1806 | 1821 | 1831 | 1836 | 1841 | 1846 | 1851 |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
106 | 85 | 99 | 129 | 208 | 162 | 238 | 237 | 237 |
1856 | 1861 | 1866 | 1872 | 1876 | 1881 | 1886 | 1891 | 1896 |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
250 | 206 | 200 | 159 | 137 | 179 | 149 | 130 | 103 |
1901 | 1906 | 1911 | 1921 | 1926 | 1931 | 1936 | 1946 | 1954 |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
72 | 86 | 86 | 75 | 55 | 57 | 36 | 33 | 41 |
1962 | 1968 | 1975 | 1982 | 1990 | 1999 | 2005 | 2010 | 2015 |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
47 | 40 | 56 | 59 | 59 | 65 | 61 | 63 | 81 |
2018 | - | - | - | - | - | - | - | - |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
73 | - | - | - | - | - | - | - | - |
Stema | Azur spre muntele celor cinci cupe Argent care se mișcă de la capăt. | |
---|---|---|
Detalii | Statutul oficial al stemei rămâne de stabilit. |
Stema înregistrată la Armorialul general al Franței întocmită în conformitate cu edictul din 1696. Deviza menționată este „ Mai dur que lei dur” („mai tare decât durs”).
„… Quam in honor sancte Sanctic Mary Johannis Baptiste construximus, que in territorio [Roche] sita esse videtur, Domino Deo atque beatissime virginis Mary sanctuary Honorato and abbati Amalrico monachisque Lyrinensibus tam futuris quam presentibus concedimus evadere possimus. Consortes honoris predicte ecclesie sunt isit: vallicula that descit de monte, versus orientem posita, et ferit in rivulo qui vocatur Alba usque ad fluvium Staronis, and ascendit per eumdem fluvium usque ad locum quem nominant Incisam, and sicut vadit superciliumdem montis usque ad; istud totum Lirynensi monasterio et predicto abbati atque monachis sempre ibidem Deo militantibus donamus and dando firmamus [...] in territorio ecclesie Sancti Johannis, care sita est inter hec duo castra, quorum I vocatur Roca, alterum dicitur Cobrium, ita ut liceat eis. .. "
Urmează texte referitoare la donațiile de la Ferres și Cadenée [Caïnée, sat dispărut]. Reprezentantul La Roca pare să se numească Guilelm. Dacă postulăm că „pârâul” Alba este Riou actual, posibil că locul Incise este în mod logic Peïroulet, teritoriul dat ar putea fi partea de est a actualului Roquestéron. La Roca ar fi, în această afirmație, efectiv pe munte, primind Sfânta Petronilla.