Antoine Houdar de La Motte

Antoine Houdar de La Motte Imagine în Infobox. Antoine Houdar de La Motte - Palatul Versailles , după Jean Ranc . Funcţie
Fotoliu 14 al Academiei Franceze
18 ianuarie 1710 -26 decembrie 1731
Thomas Corneille Michel-Celse-Roger de Bussy-Rabutin
Biografie
Naștere 17 ianuarie 1672
Paris
Moarte 26 decembrie 1731(la 59 de ani)
Paris
Activități Coregraf , scriitor , libretist , dramaturg , poet , compozitor
Alte informații
Membru al Academia Franceză (1710-1731)

Antoine Houdar (sau Houdart) de La Motte , născut pe17 ianuarie 1672la Paris unde a murit pe26 decembrie 1731Este un scriitor și dramaturg francez . El a deținut un loc important în viața literară a timpului său prin scrierile și concepțiile sale.

Biografie

Fiu de pălărie, Houdar de La Motte a fost student la iezuiți , apoi a studiat dreptul înainte de a se dedica literaturii.

În 1693 , prima sa piesă, comedia The Originals , o glumă în proză amestecată cu versuri date la Teatrul Italian , a fost un astfel de fiasco încât Houdar, deprimat, s-a gândit pentru un moment să devină călugăr. A intrat în mănăstirea din La Trappe și a părăsit-o după două luni, înainte de a fi luat obiceiul, părintele superior l-a sfătuit cu tărie.

Șase ani mai târziu a găsit succes cu un libret de operă , Europe galante ( 1697 ). Încurajat de acest început, el a dat într-o succesiune rapidă numeroase librete de operă-balet , pentru compozitori precum André Campra , Destouches și Marin Marais . El a introdus trei inovații în operă: balet, pastorală și comedie-balet. De asemenea, a oferit șase comedii care au avut mai puțin succes, deși Le Magnifique și L'Amante difficile au avut un anumit succes. În această cameră a apărut pentru prima dată Silvia, interpretul preferat al lui Marivaux. Piesa anunță și jocurile de dragoste puse pe teatru de acest mare dramaturg. Dacă scrierea lui Houdart este mai scurtă, el intră în aceeași problematică, cu un anumit simț al comicului; la fel ca rivalul său în dramaturgie, este feminist. El a scris patru tragedii , dintre care una, Inès de Castro ( 1723 ), bazată pe un subiect preluat de la Camoëns , a triumfat la Théâtre-Français , cu mult înainte de cea a lui Montherlant, care a preluat cu fericire subiectul.

În salonul marchizei de Lambert , al cărui pilon era La Motte, împreună cu prietenul său Fontenelle , cu care împărtășea absența prejudecăților și spiritul de investigație, am discutat problema dacă versificația era esențială pentru poezie. În cele din urmă, s-a simțit că versul l-a făcut pe poet sclav al regulilor de prisos, complicate și dăunătoare, care au favorizat gleznele și perifrazele și au împiedicat adevărata expresie a poeziei. S-a recomandat revenirea la îngrijirea și fermitatea prozei, în special în teatru din motive naturale. Houdar de La Motte a vrut să demonstreze că proza ​​ar putea servi foarte bine poeziei. A dat Aventurile lui Telemachus din Fenelon ca exemplu în acest sens și a pus în proză o scenă a lui Mitridates în Racine pe care i-a asigurat câștigurile pentru acest tratament. Totuși, admirator al lui La Fontaine, a scris fabule în versuri. Unele au un stil foarte finisat și mărturisesc un anumit pesimism.

A fost unul dintre credincioșii Ducesei de Maine , în cercul restrâns al Cavalerilor Mouche à Miel și a participat la saloanele literare și la Grandes Nuits de Sceaux pe care le-a dat în Château de Sceaux .

Houdar de La Motte a discutat, de asemenea, validitatea convențiilor teatrului clasic și, în special, regula a trei unități:

„Nu mă prefac [...] că distrug aceste reguli, a scris el în Discursul său despre tragedie  ; Vreau să spun doar că nu ar trebui să fim atașați de ei cu suficientă superstiție, ca să nu-i sacrificăm în nevoie pentru frumuseți mai esențiale. "

El a versificat, în 1714 , fără să știe limba greacă , traducerea Iliadei publicată de Anne Dacier în 1699 . Prefața acestei traduceri conține un Discurs despre Homer în care, după ce s-a dat unei critici în ordinea originalului în care stigmatizează grosolănimea personajelor, prolixitatea discursurilor lor, repetițiile, enumerările etc., el afirmă: „Am luat libertatea de a schimba acolo ceea ce mi s-a părut neplăcut” . În Reflecțiile sale asupra criticilor , el specifică:

„  Iliada lui Homer , despre care mulți oameni cunosc mai multă reputație decât de la sine, părea demnă de a fi pusă în franceză, pentru a amuza curiozitatea celor care nu cunosc limba originală. Pentru asta îl întreb pe Homer; adică i-am citit cu atenție opera; și convins citind-o că nimic nu este perfect și că greșelile sunt inseparabile de umanitate, sunt de gardă împotriva prevenirii, pentru a nu confunda frumusețile și greșelile. Cred după aceea că zeii și eroii, așa cum sunt ei în poemul grecesc, nu ar fi pe gustul nostru; că multe episoade ar părea prea lungi; că aranjele combatanților ar fi considerate antipatie și că scutul lui Ahile ar părea confuz și nerezonabil de minunat. Cu cât meditez mai mult asupra acestor sentimente, cu atât mă confirm mai mult pentru ele; și după ce m-am gândit la asta atât cât ne cere respectul pe care îl datorăm publicului, propun să schimb, să întrerupem, să inventăm chiar și în nevoie; să fac, în sfârșit, la îndemâna mea, tot ceea ce îmi imaginez că ar fi făcut Homer, dacă ar fi avut de-a face cu secolul meu. "

De fapt, La Motte nu numai că scurtase la jumătate munca lui Homer , redusese de la 24 la 12 cântece, dar îl înfrumusețase și îl adusese la zi. Anne Ironside a apreciat puțin procesul și a răspuns într-un tratat privind cauzele corupției gustului . La Motte a răspuns la rândul său , în lucrarea sa Reflecții asupra critice ( 1716 ), în care, revigorarea cearta Antici și Moderni lansate de Charles Perrault în XVII - lea  secol, el a luat cu fermitate petrecerea modernă. Indiferent de meritele acestei controverse, el a păstrat întotdeauna un spirit și o curtoazie care contrastează foarte favorabil cu metodele rivalilor săi. Cu toate acestea, el a adaptat un text antic: Matrona din Efes, deși nu se indignă de infidelitatea văduvei gata să sacrifice cadavrul bătrânului ei soț pentru a-și salva tânărul iubit. Dimpotrivă, el pare să zâmbească înțelept la această situație neobișnuită.

Afacerea a făcut furori. Jean-Baptiste Rousseau , care nu l-a iertat pe La Motte pentru că a fost ales împotriva sa la Academia Franceză, i-a împușcat epigrame veninoase. S-au făcut mici piese pe subiectul în care protagoniștii erau ușor de recunoscut sub nume presupuse. În cele din urmă, Fénelon, ales ca judecător al ceartei, a pus pe toți de acord declarând „că nu prea putem lăuda modernii care depun eforturi mari pentru a-i depăși pe antici. O astfel de emulație nobilă promite multe; mi s-ar părea periculos dacă ar merge atât de departe încât să disprețuiască și să nu mai studieze aceste mari originale. "

La Motte era, de asemenea, unul dintre obișnuiții cafenelelor filosofice, frecventând stabilimentele din Veuve Laurent, Graudot sau Café Procope. Ales la Academia Franceză la8 februarie 1710, a orbit la scurt timp și și-a îndurat infirmitatea cu stoicism. Unui tânăr care-l pălmuse pentru că îl călcase pe picior, i-a spus astfel: „O să fii foarte supărat, domnule, sunt orb”. " .

În 1726 , el a menținut o corespondență cu ducesa de Maine în care - deși orb și schilodat în membrele sale - avea gută, iar protectorul său l-a ajutat să meargă într-un scaun cu rotile, totuși el l-a jucat pe iubit și pe ea ciobană ingenioasă. Are o pictură a lui cu Fontenelle și Saurin, în sufrageria surorii lui M me Tencin , acesta din urmă aducându-le ciocolată.

A fost înmormântat în biserica Saint-André-des-Arts din Paris .

Lucrări

Posteritatea literară

Houdar de La Motte a compus Odele , în general destul de erotice, printre care le putem cita pe Emulație , la moartea lui Ludovic al XIV-lea sau la Pace , dar dintre care cea despre Om este cea mai apreciată  :

Abia aștept să știu totul Și măgulindu-se pentru a-l atinge, Spiritul vrea să pătrundă în ființa sa, Principiul și viitorul său; Fără încetare se străduiește, devine animat; Pentru a cerceta acest abis profund El își epuizează toată puterea; Degeaba își face griji; Simte că este o forță secretă Îi interzice să se gândească la sine.

El a publicat în 1719 noul fabule , acest calificativ marca doresc ca subiecții sunt invenției sale, spre deosebire de cele de La Fontaine , care a inspirat fabulist antice. Aceste fabule lipsesc în general de poezie și se dezvoltă odată cu uscăciunea unei demonstrații de matematică care pare să nu aibă alt scop decât să ajungă la concluzia morală. Unele dintre ele, cu toate acestea, conțin versuri fericite, de exemplu:

Este o mare plăcere că diversitatea: Suntem bine așa cum suntem. Dă același spirit oamenilor, Scoți toată sarea din societate. Plictiseala a apărut într-o zi din uniformitate. (Și prietenii sunt de acord) Vorbesc puțin, dar spun: Acesta este personajul înțeleptului. (Ceasul și ceasul solar)

De asemenea, a scris textele cantatelor sacre pe care Élisabeth Jacquet de La Guerre le-a pus pe muzică (în 1708  : Esther, Le Passage de la Mer Rouge, Jacob and Rachel, Jonas, Suzanne, Judith  ; în 1711  : Adam, Le Temple rebâti, Potopul, Iosif, Iefta și Samson ).

Reputația sa se bazează astăzi pe proza ​​excelentă în care și-a exprimat opiniile, mult mai bine decât versurile sale dure și incolore. Ne amintim, de asemenea, că s-a abținut să răspundă la o scrisoare a lui Jean-Philippe Rameau căruia i-ar fi plăcut să-și pună muzica unul din libretele sale: probabil o mare oportunitate ratată de Houdar de la Motte. Dar, mai mult decât prin producțiile sale, prin rolul său în mișcarea ideilor și prin locul important pe care l-a ocupat în viața literară a timpului său, numele lui Houdar de La Motte a ajuns la noi. „El a demonstrat, potrivit lui Voltaire , că în arta scrisului se poate fi încă ceva în al doilea rang. "

Lucrări poetice

Lucrări critice

Lucrări dramatice

Decoratiuni

Referințe

Articole similare

linkuri externe

Bibliografie

HOUDAR DE LA MOTTE, Textele critice, Les Raisons du sentiment, ediție critică cu introducere și note editate de Françoise Gevrey și Béatrice Guion, col. Surse clasice, Paris, Honoré Champion, 2002. [carte de 849 de pagini a cărei redactor am fost, în colaborare cu Béatrice Guion și la care membrii Centrului de cercetare „Idei, teme și forme 1580-1789” al Universității din Toulouse-Le Mirail. Pe lângă direcția științifică, am fost în mod special atașat de a doua Querelle des Anciens et des Modernes (Discurs despre Homer, Reflecții asupra criticilor), Discursul despre fabulă, precum și discursurile academice.

Note

  1. Numele său era Houdar (sau Houdart ), La Motte fiind un nume de țară. Există și La Motte-Houdar .
  2. A mers până acolo încât a acuzat-o pe La Motte că este autorul cuplurilor scandaloase răspândite în cafeneaua văduvei Laurent, dar această acuzație părea greu de crezut pentru toți cei care cunoșteau blândețea caracterului și politețea extremă a lui La Motte. . V. Jean-Baptiste Rousseau .

Legături interne