Managementul limbii este o disciplină , care este de a satisface nevoile de utilizare a mai multor limbi în același statului , în companii , în instituții internaționale , în cazul în care va trebui să practici mai multe limbi , sau organizații culturale.
În prezent există în jur de 6.000 de limbi în lume, dintre care 85 sunt protejate de state suverane .
Declarația Universală UNESCO privind diversitatea culturală din 2001 a reamintit bogăția lumii patrimoniului cultural , care derivă din ei diversitate culturală :
„Acest patrimoniu cultural imaterial , transmis din generație în generație, este recreat în mod constant de comunități și grupuri în funcție de mediul lor, interacțiunea lor cu natura și istoria lor și le conferă un sentiment de identitate și continuitate, contribuind astfel la promovarea respectului pentru diversitatea culturală și creativitatea umană. "Declarația de la Montreal din 2007 a reînnoit această preocupare.
UNESCO a organizat o conferință pe tema „ Multilingvismul pentru diversitatea culturală și participarea tuturor cyberspace “ , în Bamako , în Mali , pe 6 și7 mai 2005, în parteneriat cu Academia Africană de Limbi (ACALAN), Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) și guvernul Mali, precum și alte organizații internaționale.
UNESCO este, de asemenea, la originea stabilirii conceptului de patrimoniu cultural imaterial , care își propune să gestioneze patrimoniul cultural în ceea ce privește sprijinul său informațional . De exemplu, textele și imaginile asociate cu marca Luvru fac parte din patrimoniul cultural imaterial și este de la sine înțeles că diversitatea vizitatorilor necesită gestionarea textelor în mai multe limbi .
Această întâlnire a avut ca scop pregătirea celei de - a doua faze a Summitului mondial privind societatea informațională (în Tunis , Tunisia , de la 16 până la 2007)18 noiembrie 2005).
Pe de altă parte, fenomenul globalizării produce schimburi care necesită gestionarea diferitelor limbi în nodurile de interconectare (aeroporturi, stații etc.).
Prelata generează în cele din urmă indiferentă comerciale la granițele lingvistice și comunități virtuale , cum ar fi Wikipedia, în cazul în care participanții din diferite limbi pot interacționa și schimbul de informații și cunoștințe.
Instituțiile internaționale, statele și întreprinderile se confruntă cu nevoi de gestionare a limbii.
În instituțiile internaționale, limbile pot avea diferite statuturi: limba oficială sau limba de lucru.
Multe state au mai multe limbi oficiale pe teritoriul lor:
Este cazul:
În Franța , unde există multe limbi regionale, în special în regiunile transfrontaliere ( limbi transfrontaliere ) și Bretania ( bretonă și galo ), niciuna dintre acestea nu are statut oficial.
Prin urmare, un anumit număr de state au pus în aplicare politici lingvistice .
La o scară mai largă, Uniunea Europeană a definit și o politică lingvistică , care distinge 24 de limbi oficiale .
La intrarea în școală, copiii din diverse culturi sunt obligați să-și abandoneze rădăcinile culturale, limbile lor materne, în favoarea limbajului normativ generat de școală. Cercetările au arătat că școala, prin acțiunea sa de a transmite norma țării , contribuie la distrugerea diversității, ceea ce poate crea chiar și la unii copii o respingere a limbii lor materne care se dovedește a fi cauza dificultăților școlare sau a batjocurii. ..
Pentru a promova atitudini pozitive, cum ar fi recunoașterea și legitimarea plurilingvismului , au fost înființate anumite proiecte în câteva țări. Aceste proiecte permit, de asemenea, copiilor mici să construiască o reflecție metalingvistică care le va facilita învățarea unei a doua limbi.
Istoria metodei trezirii limbajuluiAceastă metodă a fost născută în Marea Britanie în anii 1980 de către Eric Hawkins , instigator al conștientizării lingvistice actuale . În anii 1990, lăsată deoparte de Regatul Unit, Elveția și alte țări europene au actualizat această metodă propunând diverse proiecte precum: Evlang, Eole, Jaling .
În Quebec, se înființează proiectul Elodil , a cărui aplicare arată efecte pozitive, cum ar fi o mai mare participare și sprijin din partea părinților la activitățile școlare.
Multe companii internaționale sunt conduse, urmând o mișcare strategică (și adesea rapidă) către internaționalizare , să schimbe limba de lucru a întregii sau parțiale a activității lor. În marea majoritate a cazurilor, limba aleasă este engleza cunoscută sub numele de „lingua franca” sau lingua franca . Limba companiei-mamă păstrează adesea o importanță alături de această lingua franca . Un număr mare de documente sunt apoi publicate în limba engleză , care poate deveni limba oficială a anumitor întâlniri, conferințe telefonice sau videoconferințe.
Acest lucru ridică întrebări evidente de gestionare a limbajului. Cum să instruiți angajații în noua lor limbă de lucru în cazurile în care engleza nu este limba oficială a statului în care se află sediul? Ce relevanță există în impunerea unei limbi străine angajaților companiei, în măsura în care utilizarea acestei limbi îi privește de o parte din abilitățile lor și le dăunează productivității ? Există o ecuație economică care trebuie rezolvată între, pe de o parte, beneficiile (cel mai adesea semnificative) extrase din internaționalizare și efectele nocive ale acestei internaționalizări la nivel lingvistic, fapte invizibile, dar totuși foarte prezente și care generează costuri. costul ineficienței , costul traducerii , costul formării profesionale ...
La Francophonie formează o comunitate de interes în utilizarea limbii franceze .
Ea a contribuit la două reuniuni la nivel mondial privind societatea informațională , la Geneva în 2003 și la Tunis în 2005 . Agenția Interguvernamentală pentru Francofonie a adunat resurse pe această temă
Organizația Internațională a Francofoniei gestionează o răscruce internațională francofonă de documentare și informații.
În prezent există baze de date documentare care conțin o cantitate mare de informații, într-una sau mai multe limbi :
De obicei, informațiile sursă sunt disponibile într-o singură limbă . Prin urmare, operațiunile de procesare sunt efectuate în acest limbaj, numit limbaj de procesare .
Limba corespunzătoare nevoilor care trebuie satisfăcute se numește limba primară .
Prin urmare , este necesar să fie capabil de a converti o limbă în celelalte și invers, în funcție de nevoile de utilizatori , a regulilor de afaceri , și limba sursei .
De asemenea, este necesar să existe un cadru pentru descrierea resurselor informatice , care să permită efectuarea unei transpuneri fidele în sensul textelor. Este evident că semantica joacă un rol foarte important. Gestionarea limbajului se va face util în cadrul Semantic Web . OASIS a definit un cadru numit Resource Description Framework (RDF).
Sistemele de gestionare a conținutului și sistemele electronice de gestionare a documentelor trebuie să aibă interfețe inteligente care să le permită interoperarea cu sursa (sursele) și să efectueze, dacă este necesar, o traducere (asociată cu o reformatare) pentru nevoile utilizatorului final.
Pentru gestionarea diferitelor limbi ale conținutului web, am introdus un proces de negociere a conținutului , bazat pe protocolul HTTP .