Literatura macedoneană (în macedoneană македонска книжевност) este literatura care sa dezvoltat în Macedonia de Nord . Inițial , constând numai din texte religioase și îngreunate de dominația culturală a țărilor vecine, infloreste la XX - lea secol , împreună cu conștiința națională macedoneană. Recunoașterea literaturii macedonene se potrivește, de asemenea, cu cea a macedoneanului , care a fost cândva considerat un simplu dialect și a devenit o limbă în sine sub regimul lui Tito .
Putem considera că primele texte ale lui Chiril și Metodă sunt cele mai vechi scrieri macedonene de când cei doi evanghelizatori le-au scris în dialectul vorbit atunci în regiunea Salonicului , aproape de limba macedoneană actuală. La scurt timp după moartea lor, călugărul Chrabar a scris o apărare a limbii slave ca limbă liturgică, Biserica greacă dorind de fapt ca toate slujbele să fie pronunțate în greacă .
La sfârșitul IX - lea secol , Macedonene Sf . Clement din Ohrid a fondat o mănăstire , care include prima bibliotecă și prima școală slavă. Această mănăstire a fost situată în orașul Ohrid , pe atunci unul dintre cele mai mari orașe balcanice. Deși limba liturgică este slavona veche , se poate vedea o literatură bulgară-macedoneană Biserica persistă până la XIII - lea secol . Aceste texte religioase sunt în principal traduceri de texte sfinte, scrieri liturgice sau apocrife și hagiografii . Dar dominarea străină a împiedicat dezvoltarea oricărei literaturi reale; Macedoneanul este reprezentativ al limbilor slave puțin utilizate, cum ar fi slovenă , Ucraina sau slovacă , luate în considerare pentru o lungă perioadă de timp ca seturi simple dialecte.
În secolul al XVIII- lea , primele împrumuturi dialecte macedonene sunt resimțite în texte, încă numai religioase, deoarece numai călugării și preoții erau alfabetizați. Cu toate acestea, odată cu creșterea naționalismului și Slavofil XIX - lea secol , autorii seculari dar mai ales preoții chiar să înceapă să scrie versuri în întregime în bulgară naționaliști macedoneni că unii consideră autorii macedoneni, în timp ce ei înșiși se considerau bulgari. Aceste texte sunt în esență poezii, scrise de Joachim Krčovski , Kiril Peïtchinovitch sau Partenija Zografski . Încă în domeniul poeziei, Grigor Prličev , de expresie greacă, traduce poezii în limba bulgară , limba sa maternă. Rajko Žinzifov traduce texte din alte limbi slave în bulgară .
În 1913 , Macedonia de Nord a fost eliberată de turci și a fost împărțită între Grecia , Bulgaria și Serbia . Dar asta nu schimbă considerația macedoneană ca un simplu dialect. În ciuda a tot ceea ce, la începutul XX E secolului marchează întoarcerea la tradiția teatrală, dar în scris, de data aceasta. Poezia continuă să înflorească cu Kole Nedelkovski , Venko Markovski sau chiar Kočo Racin inspirat de idei revoluționare și registrul social.
La sfârșitul celui de- al doilea război mondial , Macedonia de Nord devine Republica Iugoslavia și, ca atare, poate beneficia de propria limbă oficială. Astfel, dialectele macedonene sunt recunoscute ca limbă de sine stătătoare (acest lucru este valabil doar pentru Republica Macedonia de Nord ; Bulgaria și Grecia le consideră în continuare ca patois). Blaže Koneski , filolog, poet și povestitor, este responsabil de unificarea dialectelor pentru a obține o limbă literară „standard”. În același timp, lingviștii au fixat alfabetul chirilic macedonean , inspirându-se din alfabetul sârbesc . Chiar dacă noua literatură în limba standard a rămas în esență poetică, librăriile au văzut prima colecție de nuvele în 1947 și primul roman în 1952 .
În anii 1960 , poezia a continuat să se extindă. În timp ce iese din inspirația populară, păstrează prospețimea liricii și a decorurilor intime. Putem distinge două generații de poeți, prima, al cărei lider este Blaže Koneski , este compusă din Vlado Maleski , Slavko Janevski , Aco Šopov sau Gogo Ivanovski. Al doilea, mai liber de responsabilitățile religioase și societale, este marcat de Mateja Matevski, Vlado Uroševik, Eftim Kletnikov, Branko Pendovski, Lindro Miloš ...
În domeniul prozei, a doua jumătate a secolului XX a văzut autori precum Jovan Boskoski, Meto Jovanovski, Simon Drakul, Tasko Giorgievski, Bozin Pavlovsky și Zivko Cingo.