fundație | 1901 |
---|
Tip | Societate artistică , grup artistic |
---|
Salonul des Artistes Décorateurs (SAD) este un eveniment creat în 1904 , contemporan cu deschiderea Muzeului de Arte Decorative din Paris . A fost proiectat de Societatea Artiștilor Decorativi, înființată în 1901, al cărei acronim poate desemna atât Societatea (SAD), cât și Salonul (SAD). Ambele au atins un vârf în momentul Expoziției Internaționale de Arte Decorative și Industriale Moderne, când stilul art deco a predominat . Deși și-a pierdut o mare parte din faima internațională după al doilea război mondial , a fost revitalizată în anii 1980 sub supravegherea Ministerului Culturii .
Istoria afacerilor cu decoratori de interior se suprapune aproximativ cu cea a modei și cunoaște prima recunoaștere a secolului al XVIII- lea odată cu apariția designului interior care acordă o importanță tot mai mare „tapițerului și decoratorului” în raport cu arhitectul . Apoi, comerțul a cunoscut o nouă reorientare în secolul XIX E cu Revoluția industrială, care este combinată cu o multiplicare a școlilor de arte aplicate și o popularizare a ornamentelor . Catalogul SAD din 1958 rezumă situația după cum urmează:
„Atunci industria artei și meseriile care îi sunt atașate vor trăi pe baza unor formule stereotipe. Pastiche și prostul gust vor invada multe case. Începe o reacție sănătoasă. În 1863, a fondat Uniunea Centrală a Artelor Aplicate din Industrie, apoi Uniunea Centrală a Artelor Decorative , iar în 1889, Societatea pentru Încurajarea Artei și Industriei . Gravitatea problemei alertează opinia publică în urma unei campanii viguroase conduse de Roger Marx și Frantz Jourdain . Un congres de arte decorative reunește peste 400 de delegați. În urma acestui Congres, s-a decis înființarea Societății Artiștilor Decorativi în 1901. "
Revendicarea statutului de artist pentru decorator este o idee care se extinde pe cea a Artelor și meșteșugurilor , William Morris dorind în 1880 „să facă meșteri ai artiștilor noștri și ai meșterilor noștri ai artiștilor” . Ideea a fost susținută la nivel internațional de Henry Van de Velde pe măsură ce Art Nouveau a luat amploare . În Franța, statutul de „artist decorativ” este imediat apărat de protagoniștii acestei mișcări care au oficializat situația prin crearea Societății Artiștilor Decorativi în 1901: membrii acestei prestigioase societăți sunt decoratori, decoratorii nemembri fiind de facto „asamblori” simpli. Această profesie se va contopi imediat cu designul de mobilier de lux și apoi, rapid, cu stilul art deco .
Până la mijlocul XX - lea secol, funcția decorator se va potrivi cu rolul de designer de interior , de lucru pentru a masura pentru fiecare client de până pentru a desena fiecare piesă de mobilier și detalii referitoare la artele decorative . Execuția obiectelor este apoi încredințată unor meșteri renumiți ( dulgher , fierar , sculptor , ceramist etc.). Relațiile dintre diferite meserii au devenit rapid dificile, iar SAD a suferit o primă criză în 1929, când Uniunea artiștilor moderni , în principal arhitecți, s-a separat . De fapt, profesia de decorator a dispărut la scurt timp după cel de- al doilea război mondial când industrializarea mobilierului conceput de „creatorii de modele” a devenit efectivă și s-a făcut o distincție administrativă între profesiile de arhitect , arhitect și arhitect. Designer de interior și industrial (designer ) .
Dificultățile întâmpinate în Franța în jurul noțiunii de „decorație” nu au facilitat lizibilitatea Salon des Artistes Décorateurs, al cărei impact a fost să slăbească foarte clar începând cu anii 1960 . În afara Franței , profesia de decorator are puțin echivalent, opera de arhitectură de interior fiind cel mai adesea încredințată arhitectului . Acum este complet depășit, denumirea de „decorator-setter” în ultimii ani a fost folosită mai mult de tehnicienii responsabili de realizarea unor decoruri fictive, mai mult sau mai puțin provizorii, pentru un spectacol teatral ( decorator (teatru) ) sau pentru o filmare audiovizuală ( proiectant de producție ). Acest termen revine la cărțile de vizită ale unei noi generații de profesioniști care își creează propriul stil sau „casă”, cum ar fi Sarah Lavoine Sau Florence Lopez , Care asamblează obiecte desenate sau antice în decorațiuni proiectate. Pentru clienți de prestigiu și apoi prezentat în presă, în cele din urmă pentru a inspira reviste și magazine de decorare destinate publicului larg.
SAD a fost fondat în 1901 și a fost recunoscut ca fiind de utilitate publică prin decret al 25 iunie 1924. Scopul său, în condițiile statutului său:
„1 ° Organizarea, în Franța și în străinătate, a expozițiilor de noi tendințe.
- 2 ° Ridicarea artelor aplicate.
- 3 ° Participarea activă la toate evenimentele și la toate măsurile publice sau private, implicând, în orice calitate, tot ceea ce este de obicei menționat sub denumirea de artă decorativă, artă industrială și artă aplicată.
- 4 ° Studiul tuturor problemelor legate de educație, legislație, proprietate artistică, apărarea intereselor colective sau private.
Societatea este formată din:
1 ° membri activi;
2 ° Membri asociați;
3 ° Membri de onoare;
4 ° Membri de onoare. "
Prin decret datat 12 aprilie 2016, decretul care a recunoscut asociația cunoscută sub numele de „Societatea artiștilor decorativi” ca instituție de utilitate publică este abrogat.
Membrii fondatori: René Guilleré , Hector Guimard , Eugène Gaillard , Eugène Grasset , Maurice Dufrêne , Paul Follot , Eugène Belville .
Președinți:
An | Număr | Loc | Tema și observațiile | Catalog online |
---|---|---|---|---|
1904 (16.1. - 16.2) | Primul living | Micul Palat al Orașului Paris | ||
1906 (16.11 - 31.12) | Al 2-lea living | Muzeul de Arte Decorative din Paris , | ||
1907 (30.10 - 10.12) | Al 3-lea living | Pavilionul lui Marsan | ||
1908 (6.11 - 12.11) | Al 4-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | ||
1910 (4.3. - 4.4.l) | Al 5-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | Gallica | |
1911 (23.2. - 26.3.) | Al 6-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | Gallica | |
1912 (27.2. - 1.4.l) | Al 7-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | ||
1913 (21.2. - 31.3.) | Al 8-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | ||
1914 sau 15 (26.2.-29.3) | Al 9-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | ||
1919 (28.3. - 30.4.l) | Al 10-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | ||
1920 | Al 11-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | ||
1921 | Al 12-lea spectacol | Pavilionul lui Marsan | ||
1922 | Al 13-lea salon | Pavilionul lui Marsan | ||
1923 | Al 14-lea spectacol | Palat mare | ||
1924 | Al 15-lea spectacol | Palat mare | ||
1926 | Al 16-lea spectacol | Palat mare | ||
1927 | Al 17-lea spectacol | Palat mare | ||
1928 | Al 18-lea salon | Palat mare | ||
1929 | Al 19-lea salon | Palat mare | ||
1930 | Al 20-lea spectacol | Palat mare | Cu secțiunea germană organizată
de Deutscher Werkbund |
|
1931 | Al 21-lea salon | Palat mare | Gallica | |
1932 | Al 22-lea spectacol | Palat mare | ||
1933 | Salonul 23 | Palat mare | ||
1934 | Salonul 24 | Palat mare | Cu secțiunea de artă japoneză | |
1935 | Al 25-lea spectacol | Palat mare | Gallica | |
1936 | Salonul 26 | TRIST la Grand Palais | ||
1937 | Al 27-lea salon | Esplanade des Invalides,
Pavilionul expozițional |
||
1938 | Al 28-lea salon | Palat mare | ||
1939 | Salonul 29 | Palat mare | ||
1942 | Salonul 30 | Palatul Tokyo | Gallica | |
1945 (6-8) | Al 31-lea salon | Palatul Tokyo | Galica | |
1946 | Salonul 32 | Palatul Tokyo | Gallica | |
1947 | Salonul 33 | Palatul Tokyo | ||
1948 | Salonul 34 | Palatul Tokyo | ||
1949 | Salonul 35 | Palat mare | ||
1952 | Salonul 36 | |||
1953 | Al 37-lea salon | |||
1954 | Salonul 38 | |||
1955 | Al 39-lea salon | |||
1956 | Salonul 40 | |||
1959 | Al 41-lea salon | |||
1961 | Al 42-lea salon | |||
1963 | Al 43-lea salon | |||
1965 | Al 44-lea salon | În oraș, la țară | ||
1967 | Al 45-lea salon | Arta de a trăi | ||
1969 | 46-lea salon | Spațiu și lumină | ||
1972 | Al 47-lea salon | Montreal | ||
1975 | 48 salon | Suprafețe | ||
1977 | Al 49-lea salon | |||
1979 | Al 50-lea spectacol | |||
???? | Al 51-lea salon | |||
1983 | Al 52-lea salon | A trăi înseamnă a trăi | ||
1985 | 53 salon | Stilul 85 este Europa creației | ||
1987 | 54 salon | Timpul creatorilor | ||
1990 | 55-lea salon | Anii 90 | ||
2002 | 56-lea salon | Modalitate (moduri) europene de viață |
Altă participare la expoziții și târguri comerciale