Ivanhoé sau Întoarcerea cruciatului | ||||||||
The Slacker Black (King Richard ) in Hermit's Cell (Brother Tuck) | ||||||||
Autor | Walter Scott | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Țară | Scoţia | |||||||
Drăguț | nuvelă istorică | |||||||
Versiunea originala | ||||||||
Limba | Engleză | |||||||
Titlu | Ivanhoe; O poveste romantică | |||||||
Editor | • Constable ( Edinburgh ) • Hurst, Robinson și Co. ( Londra ) |
|||||||
Locul publicării | Edinburgh | |||||||
Data de lansare | 18 decembrie 1819 | |||||||
versiunea franceza | ||||||||
Traducător | Defauconpret | |||||||
Editor | H. Nicolle | |||||||
Locul publicării | Paris | |||||||
Data de lansare | 1820 | |||||||
Tipul suportului | în-12 | |||||||
Cronologie | ||||||||
| ||||||||
Ivanhoe ( Ivanhoe în limba engleză), publicat înDecembrie 1819, este primul roman al scriitorului scoțian Walter Scott dedicat evului mediu . El face parte din romanele Waverley .
In al XII - lea secol , Cedric de Rotherwood a spus saxon, un Thane (sau vavasour la normanzii) nostalgicii pentru Anglia saxonă învins în 1066 , visează la restabilirea tronul Angliei unui monarh indigenă în persoana „Athelstane de Coningsburgh, o vecin, descendent al ultimilor regi sași. În acest scop, el intenționează să o unească cu secția sa, Lady Rowena de Hargottstandstede, prințesă saxonă descendentă din regele Alfred . Cu toate acestea, acesta din urmă este îndrăgostit și iubit de fiul lui Cédric, Wilfrid. Acesta din urmă este respins și dezmoștenit de tatăl său pentru că s-a pus în slujba lui Richard Inimă de Leu , care i-a acordat în fief conacul lui Ivanhoé. Wilfrid l-a însoțit pe Richard în Țara Sfântă pentru a participa la a treia cruciadă .
Povestea începe în 1194 . Wilfrid d'Ivanhoé se întoarce în secret în țara sa și participă la un turneu la Ashby sub numele de Desdichado în spaniolă ), unde îl înfruntă pe Brian de Bois-Guilbert, Norman și Cavalerul Templului .
În timpul absenței fratelui său mai mare, prințul Ioan încearcă să pună mâna pe tron. Pentru aceasta, el încearcă să formeze o petrecere: turneul trebuie să-și promoveze proiectele. Cu toate acestea, cavalerii săi sunt bătuți, în timpul celor două zile de luptă, de Ivanhoé și Richard, ambii mascați.
Opus lui Brian de Bois-Guilbert și aliaților săi normandi, Reginald Front-de-Bœuf (căruia prințul Jean i-a dat cetatea lui Ivanhoé), Maurice de Bracy și Philippe de Malvoisin, Wilfrid d'Ivanhoé trebuie să lupte pentru a-și recupera cetatea lui Ivanhoé și să-i permită lui Richard să-și recapete tronul. De asemenea, se luptă cu Bois-Guilbert pentru a o salva pe Rebecca, o mândră frumusețe evreiască cu talente tămăduitoare, fiica negustorului Isaac de York și acuzată de vrăjitorie de Brian pentru că a refuzat iubirea ei pasională.
Ivanhoé este subtitrat: O romanță , după un cuvânt arhaic francez care desemnează lucrări scrise în limba romanică sau vulgar (spre deosebire de latină). Lucrare de ficțiune pentru a distinge romanul ( romanul ), această formă literară, specifică fabulei epopei sau povestirii, se referă la o formă care nu îndeplinește exact plauzibilitatea, lăsând loc teatralității și supranaturii.
Până în prezent, Scott a produs romane istorice dedicate Scoției și situate în trecutul recent ( secolul al XVIII- lea sau sfârșitul secolului al XVII- lea ), trecut pe care l-a privilegiat cunoștințele prin toate poveștile care i-au marcat copilăria. Aceeași temă trece prin aceste prime cărți: de ce și cum burghezia și protestantismul au reușit să triumfe asupra aristocrației catolice și să topească Scoția în Marea Britanie . Această vastă și dureroasă mișcare de unire a condus în 1822 la prima vizită la Edinburgh a unui suveran protestant din Casa Hanovrei , eveniment al cărui Scott, un arhitect zelos al reconcilierii , a fost marele organizator.
În introducerea lui Ivanhoé din 1830 , Scott explică faptul că se simțise înghesuit în costumul său de scriitor regionalist și că voia să demonstreze - pentru sine și pentru toată lumea - că era capabil să iasă din ea. Cu toate acestea, în scottens ale lui Ivanhoe se pot găsi teme recurente: clasa socială ia locul altuia, un popor domină pe altul, este verdictul istoriei, nu este de folos să cultivăm resentimentul, el Dimpotrivă, trebuie să lucrăm pentru „Reconciliere” între antagoniștii de ieri. Împăcare pe care Scott o sigilează de obicei la sfârșitul cărții cu o căsătorie care simbolizează „unirea” poporului britanic: aici, căsătoria lui Ivanhoé, însoțitorul unui rege normand, și a lui Rowena, descendent al unui rege saxon.
Situându-și romanul în afara Scoției, renunțând la descrierea obiceiurilor unei „regiuni aspre și sălbatice”, scoțându-se din complicațiile politice, clanice și religioase ale unei țări îndepărtate, renunțând la dialoguri în scoțieni , autorul cucerește un audiență mai largă. La Ivanhoé , Istoria devine de înțeles de toată lumea: era feudală este simplificată, mecanismele sunt expuse, conflictele sunt transparente și cristalizează în jurul unui personaj central, lecția este chiar mai clară decât în Waverley .
S -ar putea da vina pe surse de papirus Scott: de exemplu, ostilitatea dintre sași și normanzii la sfârșitul XII - lea secol nu este atestată istoric. Însă autorul avertizează că încearcă doar să dea o culoare a vremii: insistând că nimic nu dăunează verosimilității istorice, își rezervă libertatea în alegerea detaliilor.
Recepția critică este excelentă. Singurele rezerve privesc insipiditatea lui Rowena și învierea incongruentă a lui Athelstane. Tradusă în multe limbi, cartea a lansat popularitatea lui Scott în toată Europa și a stabilit romanul istoric ca un fenomen internațional.
Este cea mai populară lucrare a lui Scott, poate - în date corectate - recordul mondial de vânzări de romane. Cu Ivanhoé , Scott „creează în sistemul său romantic un nou gen, cu consecințe la fel de importante ca cele pe care le-a avut Waverley ”.
Cu toate acestea, în cazul în care romanele pe care Scott a scris înainte de 1819 a inspirat marii romancieri ai XIX - lea secol ( Pușkin , Mérimée , Balzac , Hugo , Manzoni ), Ivanhoe a inspirat în loc literatura populara. Și o parte din critici îl acuză pe autor că a abandonat istoria recentă a Scoției, despre care avea cunoștințe intime, să apeleze mai degrabă la imaginație decât la sensibilitate, să se angajeze în „mari reconstituiri din carton ale unui element de evaziv și prea pitoresc trecut ”, pentru„ un întreg zgomot de dueluri, lupte, plimbări, zgomot de halebarde și scârțâituri de lanțuri ruginite ”, potrivit unora, doar preocupări comerciale. Taine îi reproșează în special lui Scott că se aventurează într-un trecut prea îndepărtat și că pictează o imagine a acestuia în care doar costumele și decorurile sunt corecte; unde acțiunile, discursurile și sentimentele sunt moderne. „La fiecare două sute de ani”, spune Taine, „la bărbați se schimbă proporția de imagini și idei, izvorul pasiunilor, gradul de reflectare, speciile de înclinații. Cu toate acestea, Scott funcționează rapid și cât mai profitabil posibil. Prin urmare, el nu are timp să întreprindă căutarea dificilă a „structurii sufletelor barbare” și nici grija de a arăta un adevăr „atroc și murdar”.
Pictorul romantic Eugène Delacroix a fost inspirat în mai multe rânduri de personajul Rebecca.
Ivanhoe a stârnit numeroase ilustrații din XIX - lea secol; de asemenea, a fost adaptat în mod regulat în benzi desenate
Această intrigă romantică a fost adusă pe ecran de multe ori din 1913 . Cel mai faimos este un film din 1952 cu Robert Taylor și Elizabeth Taylor în rolurile principale . De asemenea, face obiectul unui serial de televiziune britanic alături de Roger Moore , printre primii difuzați în Franța.