Bătălia de pe Insula Savo

Bătălia de pe Insula Savo Descrierea acestei imagini, comentată și mai jos Un distrugător evacuează echipajul HMAS Canberra în dimineața zilei de 9 august 1942. Mai târziu, dimineața, Canberra , fără reparații, va fi împușcat și scufundat de aliați. Informații generale
Datat 8-9 august 1942
Locație Lângă Insula Savo , Insulele Solomon
Rezultat Victoria japoneză
Beligerant
Imperiul Japoniei Statele Unite Australia
Comandanți
Isoroku Yamamoto Gunichi Mikawa
 Richmond K. Turner Victor Crutchley
Forțele implicate
5 crucișătoare grele
2 crucișătoare ușoare
1 distrugător 		6 crucișătoare grele
2 crucișătoare ușoare
15 distrugătoare
Pierderi
3 crucișătoare ușor deteriorate
58 uciși		 3 crucișătoare grele au scufundat
1 crucișător greu au dus
2 distrugătoare avariate
1.077 uciși

Al Doilea Război Mondial - Pacific

Bătălii

Campania Teren Guadalcanal
:

Naval:



Zona rurală a Insulelor Solomon Zona rurală a Insulelor Solomon

Terestru:

Naval:

 
Al Doilea Război Mondial-Războiul Pacificului Bătălii și operațiuni ale războiului din Pacific

Japonia  :

Pacificul central  :

Pacificul de sud-vest  :

Asia de Sud-Est  :

Războiul sino-japonez

Frontul Europei de Vest

Frontul Europei de Est

Bătălia Atlanticului

Campanii africane, din Orientul Mijlociu și mediteraneene

Teatru american

  Coordonatele 9 ° 08 ′ 00 ″ sud, 159 ° 49 ′ 00 ″ est Geolocalizare pe hartă: Oceania
(Vezi situația pe hartă: Oceania) Bătălia de pe Insula Savo

Bătălia de la Savo Island ( de asemenea , cunoscut sub numele de Prima Bătălia de la Insulele Solomon (第一次ソロモン海戦 ) În sursele japoneze) care a avut loc la 8 și 9 august, 1942 a fost primul angajament naval între Imperial navale japoneze și Marina SUA în timpul bătăliei de la Guadalcanal din Teatrul Pacific din cel de-al doilea război mondial .

Ca răspuns la debarcările aliate din estul Insulelor Solomon , viceamiralul Gunichi Mikawa a condus Flota a 8-a a Marinei Imperiale Japoneze , formată din șapte crucișătoare și un distrugător și cu sediul în Noua Britanie și Noua Irlandă , în strâmtoarea Noii Georgii. să atace forțele aliate. Debarcările au fost acoperite de opt crucișătoare și cincisprezece distrugătoare sub comanda contraamiralului britanic Victor Crutchley , dar doar cinci crucișătoare și șapte distrugătoare au participat la luptă. Mikawa a atacat prin surprindere și a rătăcit flota aliată. Japonezii au scufundat un crucișător australian și trei crucișătoare americane cu doar daune ușoare. Forța lui Mikawa s-a retras imediat după bătălie fără a încerca să distrugă transporturile aliate care efectuează debarcările.

Navele aliate și forța de debarcare s-au retras din Insulele Solomon, cedând temporar japonezilor controlul mărilor din jurul Guadalcanal. Trupele aliate au debarcat cu două zile mai devreme pe Guadalcanal și insulele din jur s-au aflat într-o poziție precară, cu abia provizii suficiente și muniție pentru a controla teritoriile cucerite. Cu toate acestea, faptul că Mikawa nu a distrus transporturile aliate atunci când a avut șansa sa dovedit a fi o eroare strategică gravă, deoarece aliații și-au păstrat pozițiile pe Guadalcanal și au ieșit în cele din urmă învingătoare din campanie.

Context

Operațiuni Guadalcanal

La 7 august 1942, forțele aliate (majoritatea pușcașilor marini americani ) au aterizat la Guadalcanal, Tulagi și insulele Florida din estul insulelor Solomon. Debarcările urmau să împiedice japonezii să folosească aceste insule ca baze militare pentru a amenința rutele de aprovizionare între Statele Unite și Australia. Controlul acestor insule trebuia, de asemenea, să servească drept trambulină pentru campania de reconquestare a Solomonilor, pentru a izola sau captura marea bază japoneză de la Rabaul și pentru a sprijini campania din Noua Guinee .

Comandamentul general al forțelor navale aliate în operațiunile împotriva Guadalcanal și Tulagi a fost viceamiralul Frank J. Fletcher . De asemenea, el a comandat grupurile de transportatori care asigură acoperire aeriană pentru aterizări. Contra-amiralul Richmond K. Turner comandat flota amfibie a aterizat 16.000 de soldați pe aliați Guadalcanal și Tulagi. Amiralul britanic Victor Crutchley și forța sa de protecție formată din opt crucișătoare, cincisprezece distrugătoare și cinci măturătoare erau, de asemenea, sub comanda generalului Fletcher. Această forță trebuia să protejeze navele lui Turner și să ofere sprijin pentru foc împotriva pozițiilor japoneze. Crutchley a poruncit flotei sale, mai ales nave americane, din său pilot , The Australian grele crucișătorul HMAS Australia .

Debarcările aliate i-au luat prin surprindere pe japonezi. Aliații au asigurat Tulagi și aerodromul Guadalcanal în construcție în seara de 8 august. Pe 7 și 8 august, aeronavele japoneze cu sediul în Rabaul au atacat în mod repetat forțele amfibii aliate, au scufundat transportul George F. Elliott și au deteriorat grav distrugătorul USS Jarvis . În timpul acestor atacuri, japonezii au pierdut 36 de avioane împotriva a 19 (inclusiv 14 avioane) pentru americani.

Îngrijorat de pierderile din escadrile sale aeriene navale, de amenințarea reprezentată de portavioane și de nivelul de combustibil al navelor sale, Fletcher a anunțat că își va retrage portavioanele în seara zilei de 8 august.

Unii istorici susțin că nivelurile de combustibil ale lui Fletcher nu erau critice și că Fletcher a adus acest argument pentru a justifica retragerea sa din zona de luptă. Biograful lui Fletcher notează că Fletcher a ajuns la concluzia că debarcările au avut succes și că nu există ținte pentru un sprijin aerian strâns . Pe de altă parte, el a considerat că, după pierderea a 21 de luptători, portavioanele sale erau amenințate de bombardierele japoneze și voia să realimenteze înainte de sosirea forțelor navale japoneze. Turner credea, însă, că Fletcher va oferi suport aerian până când toate transporturile vor fi descărcate pe 9 august.

Deși operațiunile de descărcare au fost mai lente decât se aștepta, Turner a decis că fără sprijin aerian va trebui să-și retragă navele din Guadalcanal. Prin urmare, a luat în considerare descărcarea cât mai multor materiale posibil în timpul nopții și plecarea a doua zi.

Răspuns japonez

Luati prin surprindere de operatiunile aliate de la Guadalcanal, japonezii au raspuns initial lansand atacuri aeriene si incercand sa-si intareasca trupele pe insula. Gunichi Mikawa, comandantul noii 8 - lea  flota de baza la Rabaul , adus 519 de soldați în două transporturi pe care le - a trimis la Guadalcanal la 7 august. Cu toate acestea, când japonezii au aflat de amploarea debarcărilor, cele două transporturi au fost reamintite.

Mikawa a adunat toate navele de război disponibile în zonă pentru a ataca forțele aliate la Guadalcanal. Takao clasa grele crucișător Chōkai (pilot Mikawa lui) , crucișătoarele ușoare Yubari și Tenryu, și distrugătorul Yūnagi lăsat să se alăture Rabaul spate contraamiralul Aritomo Goto lui crucișătoare grele Aoba , Furutaka , Kako și Kinugasa din Kavieng .

Marina japoneză s-a antrenat pe larg în tactici de luptă nocturne, fapt de care Aliații nu erau conștienți. Mikawa spera să angajeze forțele navale aliate de pe Guadalcanal și Tulagi în noaptea de 8-9 august, când își putea exploata experiența de luptă de noapte fără teama avioanelor aliate care nu ar putea opera eficient în timpul nopții. Navele lui Mikawa s-au adunat pe mare în sudul Noii Irlanda în seara de 7 august și s-au îndreptat spre sud-est.

Luptă

Preludiu

Mikawa a decis să-și conducă flota la nord de insula Buka și apoi să avanseze de-a lungul coastei de est a Bougainville . Flota avea apoi o pauză de șase ore la Kieta în dimineața zilei de 8 august pentru a evita sosirea seara în largul Guadalcanal și riscul unui atac aerian. Navele vor continua apoi prin periculoasa Strâmtoare din Noua Georgia , în speranța că nicio aeronavă aliată nu le va putea observa. Cu toate acestea, flota japoneză a fost reperată în strâmtoare atunci când nu a reușit să se prăbușească în submarinul submarin USS S-38 . Submersibilul era prea aproape ca să-și tragă torpilele, dar comandantul său și-a informat superiorii că două distrugătoare și trei nave mai mari de tip necunoscut înaintau cu viteză mare la sud-est de paisprezece kilometri vest de Cape St. George. Odată ajuns la Bougainville, Mikawa și-a împrăștiat navele pentru a-și ascunde compoziția de forță și a lansat patru hidroavioane la bordul crucișătoarelor sale pentru a observa navele aliate din sudul Solomonilor.

La 10  h  20 și 11  h  10 , navele sale au fost văzute de recunoașterea australiană Lockheed Hudson în Golful Milne din Noua Guinee. Primul Hudson a raportat doar prezența a „trei crucișătoare, trei distrugătoare și două transporturi cu hidroavion”. Echipajul a încercat să raporteze navele postului de radio aliat din Fall River, Noua Guinee. Neavând niciun răspuns, s-a întors la Milne Bay la 12  h  42 pentru a se asigura că raportul a fost transmis cât mai repede posibil. Al doilea Hudson , de asemenea , nu a reușit radio raportul său, dar a terminat patrula lui înainte de a ateriza la cu 3  p.m. în Golful Milne. El a raportat prezența „a două crucișătoare grele, a două crucișătoare ușoare și a unei nave de tip necunoscut”. Din motive necunoscute, aceste rapoarte nu au fost transmise flotei aliate în largul Guadalcanal înainte de, respectiv, 18  h  45 și 21  h  30 pe 8 august.

Hidroavioane Mikawa sa întors în jurul valorii de 12  la prânz și a raportat prezența a două grupuri de nave aliate, unul de pe Guadalcanal , iar celălalt în afara Tulagi. El și-a adunat corăbiile și a început să avanseze spre Guadalcanal, intrând în strâmtoarea din apropierea insulei Choiseul în jurul orei 16:00  , pe 8 august. Mikawa a comunicat planului de luptă navelor sale: „Vom intra repede din sudul insulei Savo și vom torpila forța principală inamică ancorată în fața Guadalcanal; după care ne vom întoarce către Tulagi la tun și la torpilat inamicul. Ne vom retrage apoi în nordul insulei Savo ”.

Trecerea lui Mikawa prin strâmtoarea Noii Georgii nu a fost detectată de forțele aliate. Turner ceruse ca amiralul John S. McCain, Sr. , comandantul Forțelor Aeriene Aliate din Pacificul de Sud, să efectueze noi misiuni de recunoaștere în strâmtoare în după-amiaza zilei de 8 august. Din motive necunoscute, McCain nu a lansat misiuni și nici nu i-a spus lui Turner că nu au fost efectuate misiuni. În consecință, Turner a crezut din greșeală că strâmtoarea se afla sub supravegherea aliaților.

Pentru a proteja transporturile descărcate peste noapte, Crutchley împărțise forțele aliate în trei grupuri. Un grup „sudic” alcătuit din crucișătoarele australiene HMAS Australia și HMAS Canberra , crucișătorul USS  Chicago și distrugătoarele USS  Patterson și USS  Bagley care patrulează între Cape Esperance și Insula Savo . Un grup „nordic” alcătuit din crucișătoarele USS  Vincennes , USS  Astoria , USS  Quincy și distrugătoarele USS  Helm și USS  Wilson care apărau pasajul dintre Insula Savo și Insulele Florida. Un grup „estic” alcătuit din crucișătoarele USS  San Juan și HMAS Hobart și doi distrugători americani au protejat intrările estice dintre insulele Florida și Guadalcanal. Crutchley plasase două distrugătoare echipate cu radare la vest de insula Savo pentru a oferi o alertă în cazul apropierii de nave japoneze. Distrugătorul USS  Ralph Talbot a patrulat Pasajul Nord și distrugătorul USS  Blue a făcut același lucru în Pasajul Sud, cu un gol de 12 până la 30  km între rutele lor de patrulare necoordonate. La acel moment, aliații nu erau conștienți de limitările radarelor lor la bord și, în special, de reducerea eficienței asociate prezenței insulelor din apropiere. Realizând amenințarea submarinelor, Crutchley își aranjase șapte distrugătoare rămase pentru a proteja cele două plaje de debarcare.

Echipajele aliate au fost epuizate de două zile de alertă constantă și operațiuni de sprijin pentru debarcări. Era, de asemenea, foarte cald și umed și asociat cu oboseala, climatul, în cuvintele lui Samuel Eliot Morison , „îi împingea pe bărbați epuizați să-i dea drumul”. Ca răspuns, majoritatea navelor lui Crutchley au intrat în condiția II în noaptea de 8 august, ceea ce însemna că jumătate din echipaj era de serviciu, în timp ce cealaltă jumătate se odihnea, în sau în apropierea căminelor.

Seara, Turner a organizat o întâlnire pe nava sa de comandă în largul Guadalcanal cu Crutchley și comandantul Corpului Marinei Alexander Vandegrift pentru a discuta despre plecarea portavioanelor Fletcher și retragerea planificată a navelor de transport. La 20  h  55 , Crutchley a părăsit grupul sudic alături de HMAS Australia pentru a participa la ședință și a lăsat comanda căpitanului Howard D. Bode de la USS Chicago . Crutchley nu i-a informat pe comandanții celorlalte crucișătoare despre absența sa și acest lucru a contribuit la dezorganizarea comenzii. Bode, trezit în timp ce dormea ​​în cabina sa, a decis să nu-și așeze nava în fruntea grupului sudic, locul obișnuit al navei de comandă, și s-a întors la culcare. În cadrul ședinței, Turner, Crutchley și Vandergrift au discutat despre rapoartele despre forța navală japoneză a „  transporturilor cu hidroavion  ”, observate de un avion de recunoaștere australian mai devreme în acea zi. Au decis că aceasta nu va fi o amenințare în timpul nopții, deoarece transporturile cu hidroavionul nu participă în general la lupta de suprafață. Vandergrift a anunțat că va trebui să inspecteze descărcările de la Tulagi înainte de a recomanda un timp de retragere pentru transport și a părăsit nava la scurt timp după miezul nopții pentru a-și efectua inspecția. Crutchley a decis să nu se alăture grupului sudic cu HMS Australia și să-și parcheze nava chiar în afara zonei de descărcare Guadalcanal fără a-i informa pe ceilalți căpitani aliați cu privire la intențiile sau poziția sa.

Pe măsură ce forța lui Mikawa se apropia de Guadalcanal, navele japoneze au lansat trei hidroavioane pentru o recunoaștere finală a forței aliate și pentru a oferi iluminat pentru bătălia care urmează. Mai multe nave aliate au văzut și / sau au auzit una sau mai multe dintre aceste bărci zburătoare de la 23  pm  45 august, dar niciuna nu a interpretat acest lucru ca pe o amenințare și niciuna nu a raportat acest fapt lui Crutchley sau Turner.

Forța lui Mikawa s-a apropiat urmând o coloană de 3  km condusă de Chōkai , urmată de alte patru crucișătoare grele: Aoba , Kako , Kinugasa , Furutaka , crucișătoarele ușoare Tenryū și Yubari și distrugătorul Yunagi . Între 0  h  44 și 0  h  54 pe 9 august, navele de observație Mikawa au semnalat prezența USS  Blue cu 9  km înainte de coloana japoneză.

Confruntare la sud de insula Savo

Pentru a evita USS Blue , Mikawa a schimbat cursul pentru a trece la nord de Insula Savo. De asemenea, el a ordonat navelor sale să încetinească la 41  km / h pentru a reduce trezirea care ar face navele mai vizibile. Patru minute mai târziu, priveliștii au observat fie USS Ralph Talbot la aproximativ 16  kilometri distanță, fie o mică goeletă de naționalitate necunoscută. Navele japoneze și-au continuat înaintarea în timp ce au vizat peste 50 de tunuri către USS Blue , gata să tragă la cel mai mic semn că nava americană le-a văzut. Când USS Blue se afla la 2  km de navele japoneze, s-a întors brusc, întrucât ajunsese la capătul rutei de patrulare, neștiind flota japoneză din apropiere. Văzând că navele sale încă nu fuseseră văzute, Mikawa s-a îndreptat spre sud către Insula Savo și a crescut viteza la 48  km / h și apoi la 56  km / h . La 1  oră  26 , Mikawa a eliberat comanda pentru ca vasele sale să acționeze independent de pilotul său pilot și la 1  oră  31 , a ordonat atacul general.

Aproximativ în același timp, Yunagi de la capătul coloanei japoneze s-a întors, posibil pentru că pierduse din vedere celelalte nave sau fusese ordonat să joace rolul din spate. La scurt timp după, observatoarele japoneze au observat o navă pe partea portului . A fost distrugătorul grav avariat USS Jarvis cu o zi înainte de a părăsi Guadalcanal pentru reparații în Australia. Nu se știe dacă a văzut nava japoneză, deoarece radiourile sale au fost distruse. Furutaka a lansat mai multe torpile la distrugătorul , dar toți au trecut prin. Navele japoneze au trecut la 1.100  m de USS Jarvis , suficient de aproape încât ofițerii Tenryū să poată observa punțile navei fără a vedea un singur membru al echipajului. Dacă USS Jarvis ar fi observat trecerea navelor japoneze, nu a făcut nimic pentru a-l face cunoscut.

La două minute după ce au văzut USS Jarvis , gărzile japoneze au văzut distrugătoarele și crucișătoarele aliate ale grupului sudic la aproximativ 12.500  m, în timp ce siluetele lor s-au evidențiat pe strălucirea transportului arzător George F. Elliott . Câteva minute mai târziu, în jurul valorii de 1  h  38 , crucișătoarele japoneze au început lansarea salve de torpile în direcția de nave de grup sudic. În același timp, observatoarele Chōkai au observat navele grupului nordic la aproximativ 16  km distanță . Chōkai se întoarse pentru a face față acestei noi amenințări, iar restul coloanei japoneze au urmat după cum au pregătit pentru a arma în jos navele aliate ale grupului sud.

Echipajul USS Patterson era în alertă, căpitanul luând în serios rapoartele de după-amiază despre prezența navelor japoneze și observarea avioanelor necunoscute seara și a ordonat echipajului său să stea în picioare. Se pregătesc pentru luptă. La 1  oră  43 , USS Patterson a văzut o navă, probabil Kinugasa la 5 000  m în fața sa, a trimis o alertă radio și a folosit-o pentru semnale luminoase pentru a transmite mesajul „Alarmă! Alarma! Navele necunoscute care intră în port! ". Nava a accelerat la viteză maximă și a tras scoici iluminante în direcția coloanei japoneze. Căpitanul a ordonat lansarea torpilelor, dar ordinul său a fost acoperit de sunetul armelor distrugătorului.

Aproape în același timp în care USS Patterson a observat navele japoneze și a intrat în luptă, hidroavioanele japoneze, la ordinul lui Mikawa, au lansat rachete chiar deasupra HMAS Canberra și USS Chicago . HMAS Canberra a răspuns imediat și căpitanul Frank Getting a ordonat să accelereze la viteză maximă pentru a roti nava și a o poziționa între navele japoneze și cele de transport și a ordonat artilerilor să deschidă focul asupra tuturor țintelor vizibile. Mai puțin de un minut mai târziu, în timp ce tunurile HMAS Canberra vizau navele japoneze, Chōkai și Furutaka au angajat nava australiană, care a primit câteva obuze în câteva secunde. Aoba și Kako alăturat canonada și în următoarele trei minute HMAS Canberra a fost lovit de 24 de ori de cochilii de mare calibru. Primele impacturi au ucis ofițerul de artilerie, au rănit fatal Get și au distrus sălile mașinilor, privând nava de electricitate înainte ca aceasta să poată trage chiar o dată sau să comunice cu alte nave aliate. Cruizierul a fost imobilizat și a luat foc, avea o bandă de 5 până la 10 ° la tribord și nu a putut să stingă focul sau să pompeze apă din compartimentele inundate, deoarece nu avea putere. Întrucât toate navele japoneze se aflau în partea de port a HMAS Canberra , avarierea din partea de tribord a navei a fost cauzată fie de obuzele care au ajuns jos în partea de port și au ieșit sub linia de plutire din partea de tribord, fie de impactul uneia sau două torpile.la tribord. Dacă torpile l-au lovit pe HMAS Canberra la tribord, atunci acestea proveneau cu siguranță de pe o navă aliată din apropiere și în acest moment distrugătorul american USS Bagley era singura navă de pe acea parte a navei australiene și aruncase anterior mai multe torpile.

Echipajul USS Chicago , observând iluminarea navei lor și schimbarea bruscă a cursului HMAS Canberra , a intrat în alertă și l-a ridicat pe căpitanul Bode dintr-un „somn profund”. Bode a ordonat pistolelor sale de 127  mm să tragă cochilii iluminante asupra coloanei japoneze, dar obuzele nu au funcționat. La 1  oră  47 , o torpilă, probabil condusă de Kako , a atins arcul USS Chicago și unda de șoc care a urmat a afectat controlul focului principalelor sisteme de baterii. O a doua torpilă a lovit nava fără a exploda și o obuză a distrus catargul navei, ucigând doi marinari. USS Chicago a navigat spre vest timp de 40 de minute, lăsând în urmă transporturile pe care trebuia să le protejeze. Crucișatorul a deschis focul cu artileria sa secundară asupra navelor japoneze din spatele său și este posibil să fi lovit Tenryū căruia i-a cauzat pagube ușoare. Bode nu a încercat să-și afirme autoritatea asupra celorlalte nave din grupul sudic al cărui comandant era din punct de vedere tehnic. Mai serios, Bode nu a făcut nimic pentru a semnala altor nave aliate sau soldaților de pe țărm că părăsea zona de luptă.

În acest timp, USS Patterson s-a angajat într-un duel de artilerie cu coloana japoneză și a primit o coajă în spatele navei care a provocat pagube și a ucis zece marinari. USS Patterson a continuat să avanseze și să tragă asupra navelor și este posibil să fi lovit Kinugasa, care a fost ușor deteriorată. USS Patterson a pierdut apoi din vedere coloana japoneză în timp ce înainta de-a lungul coastei de est a insulei Savo. USS Bagley , al cărui echipaj îi văzuse pe japonezi la scurt timp după USS Patterson și HMAS Canberra , a virat complet la tribord înainte de a trage mai multe torpile în direcția generală a coloanei japoneze; unul sau doi dintre ei ar fi putut atinge HMAS Canberra . USS Bagley nu a jucat alt rol în luptă. Yunagi schimbat mai multe fotografii cu USS Jarvis , fără a lovit - o înainte de a pleca la vest de luptă cu intenția de a reintregirea nord - vest coloana japoneză a Savo Island.

La 1  oră  44 , în timp ce navele Mikawa înaintau spre forța aliată din nord, Tenryu și Yubari s-au separat de coloană și au pornit spre vest. Furutaka , fie din cauza unei probleme de direcție sau pentru a evita o posibilă coliziune cu HMAS Canberra urmat Yubari și Tenryu . Prin urmare, grupul aliat din nord ar fi învăluit și atacat din două părți.

Confruntare la nord de Insula Savo

Când Mikawa a atacat forța aliată din sud, căpitanii celor trei crucișătoare americane din grupul nordic dormeau și navele lor navigau liniștite cu o viteză de 19  km / h . Chiar dacă echipajele au observat exploziile la sud de Insula Savo și au primit mesajul de la USS Patterson avertizând despre sosirea unor nave necunoscute în zonă, a durat ceva timp pentru ca navele să fie pregătite pentru acțiune. La 1  h  44 , crucișătoarele japoneze au început să tragă torpile împotriva grupului nordic și la 1  h  50 , au brațat proiectoare puternice pe crucișătoarele americane și au deschis focul. Echipajul USS Astoria și-a alăturat pozițiile de luptă la 1  h  49 la 1  h  52 , obuzele japoneze au început să cadă în jurul navei. Principalii tunari ai bateriei USS Astoria au văzut crucișătoarele japoneze și au deschis focul. Căpitanul USS Astoria , care dormea, s-a repezit la punte și a ordonat încetarea focului pentru că se temea să tragă asupra forțelor aliate. În timp ce obuzele au continuat să plouă, căpitanul a ordonat reluarea focului mai puțin de un minut mai târziu. Chōkai a ajustat cu toate acestea , focul și crucișătorul american a fost lovit de mai multe scoici și a luat foc. Între 2  pm și 2  am  15 , The Aoba , The Kinugasa , și Kako au aderat la Chōkai la canonada USS Astoria . Sala mașinilor a fost distrusă și nava în flăcări sa oprit. La 2  h  16 , una dintre ultimele turele principale încă în funcțiune ale USS Astoria a împușcat proiectorul Kinugasa, dar a ratat, iar fața turnului Chōkai a fost lovită și scoasă din acțiune.

USS Quincy văzuse, de asemenea, exploziile și flăcările spre sud, primise alarma de la USS Patterson și tocmai ordonase acțiunea la sosirea crucișătorilor japonezi. Căpitanul crucișătorului american a ordonat să deschidă focul, dar artileriații nu erau pregătiți. În câteva minute, USS Quincy a fost luat în focuri încrucișate de la Aoba , Furutaka și Tenryū și a luat foc. Căpitanul USS Quincy a ordonat navei sale să se îndrepte spre coloana japoneză, dar, în timp ce se îndrepta în direcția corectă, a fost lovită și grav avariată de două torpile lansate de Tenryū . USS Quincy a reușit să concedieze câteva salvări, dintre care una a lovit sala de hărți Chōkai la 6  m de amiralul Mikawa și a ucis sau rănit 36 ​​de marinari. La 2  h  10 , obuzele japoneze au ucis sau rănit aproape tot echipajul podului, inclusiv căpitanul. La 2  h  16 , crucișătorul a fost lovit de o torpilă din Aoba și ultimele tunuri ale navei au încetat să tragă. Al doilea ofițer de artilerie al USS Quincy , trimis la pod pentru a cere comenzi, a raportat ce a văzut:

„Când am ajuns pe podium, am văzut trei sau patru persoane care stăteau încă în mijlocul unei grămezi de cadavre. În cabină, singura persoană care stătea în picioare era semnalistul de la bar care încerca cu disperare să stăpânească casa la tribord pentru ao aduce înapoi în port. Mi-a spus că căpitanul, care în acel moment stătea [sic] lângă cârmă, îi spusese să alunece nava și că încerca să se îndrepte spre insula Savo, la 6  km distanță de port. Am mers prin cabină până în port pentru a vedea unde se află insula și am observat că nava se înclină repede spre tribord și începe să se scufunde de la prova. În acel moment căpitanul s-a îndreptat și a căzut înapoi, aparent mort, fără să scoată alt sunet decât un geamăt. "

USS Quincy s-a scufundat la 2  ore  38 .

La fel ca USS Quincy și USS Astoria , USS Vincennes a văzut rachete și focuri de tun spre sud. La 1  ora  50 , în timp ce crucișătoarele americane erau iluminate de reflectoare japoneze, USS Vincennes a ezitat să tragă pentru că el credea că ar putea fi nave aliate. La scurt timp, Kako a deschis focul asupra USS Vincennes, care a răspuns imediat la 1  h  53 . După ce nava americană a primit mai multe obuze, comandantul acesteia, căpitanul Frederick L. Riefkohl, a ordonat să accelereze până la 46  km / h, dar la scurt timp după aceea, două torpile de pe Chōkai au provocat pagube grave crucișătorului american. Kinugasa a aderat la Kako în canonada , dar a fost lovit de un proiectil de pe USS Vincennes , care a cauzat o ușoară deteriorare a propulsiei sale. Crucișătorul american a fost lovit de aproximativ 74 de obuze și cu 2  pm  3 , el a fost lovit de o torpilă de Yubari . Odată cu distrugerea cazanelor sale, USS Vincennes s-a oprit, arzând peste tot și călcând în port. La 2  h  16 , Riefkohl a ordonat să abandoneze nava care s-a scufundat în 2  h  50 .

În timpul logodnei, distrugătoarele americane USS Helm și USS Wilson s-au luptat să localizeze navele japoneze. Cei doi distrugători au tras câteva obuze asupra navelor lui Mikawa, dar nu au provocat pagube și nici ele nu au fost avariate.

La 2  h  16 , coloana japoneză a încetat să tragă asupra grupului nordic, în timp ce se îndepărta spre nordul insulei Savo. USS Ralph Talbot a întâlnit Furutaka , Tenryū și Yubari în timp ce înconjurau insula. Japonezii au deschis focul asupra distrugătorului, care a fost grav avariat, dar a reușit să scape datorită unei perdele de ploaie.

Sfârșitul bătăliei

La 2  h  16 , Mikawa a discutat cu personalul său dacă va continua lupta și va încerca să scufunde transporturile aliate până la ancoră. Mai mulți factori i-au influențat decizia. Navele sale au fost împrăștiate și ar avea nevoie de timp pentru ei să regroup.The diagramă Camera de cruiser Chōkai , lui pilot , a fost devastată de o cochilie de pe USS  Astoria lipsind amiralului de majoritatea mijloacelor sale de navigație în zonă. În plus, crucișătoarele sale ar trebui să-și reîncarce tuburile torpilelor , o manevră lungă și dificilă. De asemenea, Mikawa nu era conștient de poziția și numărul ultimelor nave aliate, iar navele sale își epuizaseră muniția.

Mai important, Mikawa nu avea nicio acoperire aeriană și credea că portavioanele americane se aflau în zonă. Mikawa era, probabil, conștient de faptul că marina japoneză nu mai avea croaziere grele în construcție și, prin urmare, nu va putea înlocui niciunul pe care l-ar putea pierde într-un atac aerian a doua zi dacă rămâneau în jurul Guadalcanal. Nu știa că portavioanele americane s-au retras din zonă și că nu vor fi o amenințare a doua zi. Dacă mai mulți ofițeri Mikawa l-au îndemnat să atace transporturile aliate, consensul a fost să se retragă. Prin urmare, la 2  h  20 , Mikawa a ordonat flotei sale să cadă înapoi spre Rabaul.

Consecințe

La ora 4:00  a.m. , la 9 august, USS  Patterson tras în sus , alături de HMAS  Canberra pentru a ajuta la stingerea incendiilor. La de 5  pm , se pare că focul a fost aproape sub control, dar Turner, care a vrut să elimine toate navele aliate la 6  h  30 , dispus pe vapor navei , dacă el nu a putut însoți flota. După ce supraviețuitorii au fost evacuați, distrugătoarele USS  Selfridge și USS  Ellet au împușcat și au torpilat HMAS Canberra .

Mai târziu, în dimineața zilei de 9 august, generalul Vandergrift i-a indicat amiralului Turner că are nevoie de transporturi pentru a finaliza descărcarea lor. Prin urmare, Turner a întârziat retragerea până după-amiaza. În același timp, echipajul USS  Astoria a încercat să-și salveze nava care se scufunda. Cu toate acestea, focul a scăpat de sub control și crucișătorul s-a scufundat la 12  h  15 .

În dimineața zilei de 9 august, un observator de coastă australian de pe Bougainville a văzut o escadronă japoneză venind de la Rabaul. Echipajele de transport aliate au încetat temporar operațiunile de descărcare, dar au rămas nedumeriți când atacul aerian nu s-a concretizat, avioanele japoneze concentrându-se pe USS  Jarvis și l-au scufundat la sud de Guadalcanal. Navele aliate au părăsit toate zona Guadalacanal în noaptea de 9 august.

În noaptea de 9 august, Mikawa a întors patru crucișătoare în portul lor natal Kavieng. La 8  pm  10 pe 10 august, Kako a fost torpilat și scufundat de submarinul USS  S-44 la 110  de km de destinație. Doar 71 de marinari nu au fost găsiți, iar celelalte crucișătoare japoneze au continuat spre Kavieng.

Timp de câteva luni după luptă, aproape toate armăturile și rezervele aliate au ajuns la Guadalcanal la bordul unor mici convoaie de nave de transport care navigau în principal în timpul zilei pentru a profita de acoperirea aeriană oferită de aeronavele aliate cu sediul în Noile Hebride , la Henderson Field și s-au angajat portavioane. În această perioadă, forțele aliate de pe Guadalcanal au avut suficientă muniție și provizii pentru a respinge ofensivele japoneze.

În ciuda înfrângerii lor în această bătălie, aliații au câștigat în cele din urmă bătălia de la Guadalcanal. A posteriori, dacă Mikawa ar fi ales să-și riște navele pentru a scufunda transporturile aliate în dimineața zilei de 9 august, el ar fi putut pune capăt bătăliei de la Guadalcanal de la începutul ei și cursul războiului din Pacificul de Sud ar fi putut fi foarte diferit. Chiar dacă navele de război aliate de la Guadalcanal au fost puternic zdrobite, și-au îndeplinit misiunea de a proteja transporturile. Majoritatea acestor transporturi au fost utilizate în numeroase ocazii pentru aprovizionarea și consolidarea trupelor aliate la Guadalcanal în lunile următoare. Decizia lui Mikawa de a nu distruge navele de transport aliate atunci când a avut șansa sa dovedit a fi o eroare strategică gravă pentru japonezi.

Un comitet de anchetă al Marinei Statelor Unite a pregătit un raport asupra bătăliei. Începând din decembrie 1942 și timp de câteva luni, comitetul a intervievat majoritatea ofițerilor aliați implicați. Raportul recomanda sancționarea unui singur ofițer, căpitanul Howard D. Bode, dar alți ofițeri, inclusiv amiralii Fletcher, Turner, McCain și Crutchley și căpitanul Riefkohl, erau aproape de a primi mustrări severe. Carierele lui Turner, Crutchley și McCain nu par să fi fost afectate de pierderi sau de greșelile lor de contribuție. Riefkohl, pe de altă parte, nu a recâștigat niciodată comanda unei nave. După ce a aflat că raportul avea să fie deosebit de critic împotriva lui, căpitanul Howard D. Bode, care comanda USS Chicago , s-a împușcat în cartierele sale la Balboa din zona Canalului Panama la 19 aprilie 1943 și a murit la 19 aprilie 1943 a doua zi. Crutchley a fost distins cu gradul de comandant-șef al Legiunii Meritului în septembrie 1944. Amiralul Yamamoto l-a felicitat pe Mikawa pentru victoria sa, afirmând „Apreciez curajul și tenacitatea tuturor oamenilor din organizația dumneavoastră. Vă aștept să vă prelungiți exploatările și să faceți tot ce vă stă în putință pentru a sprijini trupele terestre ale Armatei Imperiale angajate acum într-o luptă disperată ”. Ulterior, când a devenit clar că Mikawa ratase ocazia de a distruge transporturile aliate, el a fost aspru criticat de tovarășii săi. Amiralul Turner a explicat apoi de ce forțele sale au fost atât de aspru bătute în luptă:

„Marina americană a avut întotdeauna un puternic sentiment de superioritate tehnică și psihologică asupra inamicului. În ciuda numeroaselor demonstrații ale capacităților inamicului, majoritatea ofițerilor și marinarilor noștri au privit în jos pe inamic și au crezut că vor fi învingători în orice caz. Rezultatul a fost o letargie fatală a minții care a dus la o încredere nepregătită și la acceptarea de rutină a standardelor de pace învechite. Cred că acest factor psihologic a jucat un rol mai important decât elementul surpriză în înfrângerea noastră. "

Istoricul Richard B. Frank adaugă că „această letargie a minții nu a dispărut complet până când încă câteva lovituri grele au ajuns la mândria Marinei SUA din jurul Guadalcanal, dar după Savo SUA s-au întors pe punte și s-au pregătit pentru cea mai sălbatică bătălie din istorie ".

Transportatorul de escorta marinei americane USS Savo Island lansat în februarie 1944 a fost numit după această luptă.

Note și referințe

Guadalcanal: Contul definitiv al bătăliei de referință

  1. pag.  100.
  2. pag.  100-101.
  3. pag.  117.
  4. pag.  121.
  5. pag.  621-624.
  6. pag.  80.
  7. pag.  94.
  8. pag.  87
  9. pag.  88
  10. pag.  89-92
  11. pag.  99
  12. pag.  96-97
  13. p.  103
  14. pag.  103-4
  15. pag.  104
  16. pag.  105
  17. pag.  105-106
  18. p.  107
  19. pag.  107-108
  20. pag.  111-113
  21. pag.  114
  22. pag.  115
  23. pag.  117-118
  24. pag.  121
  25. pag.  122
  26. p.  123

Lupta pentru Guadalcanal, august 1942 - februarie 1943

  1. pag.  14.
  2. pag.  14-15.
  3. pag.  28.
  4. pag.  59
  5. pag.  19
  6. pag.  20
  7. pag.  32
  8. p.  36
  9. pag.  36-37
  10. pag.  37
  11. pag.  39
  12. pag.  38-39
  13. pag.  40-47
  14. pag.  41-44
  15. pag.  47
  16. pag.  50-51
  17. pag.  53
  18. pag.  57-59

Rușinea lui Savo: Anatomia unui dezastru naval

  1. pag.  90-103.
  2. pag.  104-105.
  3. p.  126
  4. pag.  43-44
  5. pag.  129
  6. pag.  139-150
  7. pag.  80-81
  8. pag.  165-166
  9. pag.  171
  10. pag.  171-173
  11. pag.  176-177
  12. pag.  178
  13. pag.  179-180
  14. pag.  206-207
  15. pag.  180-184
  16. pag.  185-205
  17. pag.  213
  18. pag.  207
  19. pag.  208
  20. pag.  217-221
  21. pag.  231
  22. pag.  225-228
  23. pag.  237-239
  24. pag.  250-253
  25. pag.  267

O istorie de luptă a marinei imperiale japoneze, 1941-1945

  1. pag.  193-194
  2. pag.  195
  3. p.  197
  4. pag.  199
  5. pag.  201
  6. pag.  203
  1. Detaliu pe navă: Chōkai -34, Tenryū -23 și Kinugasa -1. Kako a fost scufundat în ziua următoare (10 august) , atunci când a intrat în portul de origine al Kavieng și 71 de marinari au fost uciși , dar această pierdere este considerat distinct de bătălia de la Savo Island. Toate celelalte pagube primite de crucișătoarele japoneze au fost reparate la fața locului.
  2. Detaliu pe navă: USS Quincy -389, USS Vincennes -342, USS Astoria -235, HMAS Canberra -85, USS Ralph Talbot -14, USS Patterson -10 și USS Chicago -2. USS Jarvis a fost scufundat mai târziu pe 9 august și toți cei 233 de membri ai echipajului au pierit, dar această pierdere este considerată distinctă de bătălia de pe insula Savo. USS Chicago a rămas în reparații până în ianuarie 1943. USS Ralph Talbot a fost reparat în Statele Unite până în noiembrie 1942. USS Paterson a fost reparat la fața locului.
  3. Hammel 1999 , p.  99.
  4. Lundstrom 2006 , p.  368-385.
  5. Coombe 1991 , p.  21
  6. După retragerea a două transporturi, unul dintre ele, Meiyo Maru a fost scufundat în nordul insulei Bougainville la 21  h  25 pe 8 august de submarinul USS S-38 și au fost uciși 373 de persoane. Această ciocnire este considerată, în general, separată de bătălia de pe insula Savo.
  7. Pregătirile japoneze pentru lupta de noapte au inclus utilizarea unor belvedere special antrenate pentru operațiuni nocturne cu optică specială, torpile cu rază lungă de acțiune de tip 93 , aruncarea bengalelor de către hidroavioane la bordul crucișătoarelor și cuirasatelor și exerciții realiste și frecvente de antrenament.
  8. Toland 1970 , p.  355
  9. Hidroavioanele lansate de Mikawa includeau trei Aichi E13A Jakes și un Kawanishi E7K Alf. Un Jake a fost doborât de un avion de la USS  Wasp și echipajul său a fost ucis.
  10. Unele surse indică faptul că echipajul primului Hudson a identificat corect navele, dar că componența forțelor inamice a fost schimbată de ofițerii de informații din Golful Milne.
  11. Prima confuzie a lui Hudson cu două dintre crucișătoarele Mikawa cu transporturile cu hidroavionul ar fi putut fi cauzată de dispersia largă a navelor japoneze și de a vedea un hidroavion în apropiere. Primul raport al lui Hudson nu a fost primit prin radio, deoarece stația Fall River fusese închisă din cauza unei alerte aeriene. Când cel de-al doilea avion plutitor a încercat să-și lanseze raportul, Fall River a refuzat să îl primească și a dat vina pe aeronavă pentru că a rupt tăcerea radio. Loxton califică afirmațiile lui Morison, Dull, Richard Newcomb și alți istorici conform cărora primul Hudson nu a încercat să-și transmită raportul, și-a încheiat în liniște patrula și „a luat ceai” înainte de a-și transmite raportul la Milne Bay ca „zvon scandalos” și „calomnie” contrar a ceea ce a găsit în cercetările sale.
  12. Avans plictisitor 0  h  44 , Loxton și Coulthard-Clark 1997 , p.  171 specifică 0  h  53 , Morison 1958 , p.  35 dă 0  h  54 și Frank 1990 , p.  103 indică 0  h  50
  13. Morison 1958 , p.  55 susține că USS Blue a văzut atunci o „goeletă auxiliară japoneză” în aceeași zonă, dar nu spune de ce USS Blue a crezut că goela este japoneză. Loxton și Coulthard-Clark 1997 , p.  216 susține că USS Blue a considerat goleta „inofensivă”.
  14. Frank nu crede că torpilele japoneze au lovit HMAS Canberra și nici nu discută despre posibilitatea ca torpilele aliate să fi lovit nava.
  15. Loxton crede cu tărie că HMAS Canberra a fost lovită de o torpilă de la USS Bagley pe baza mărturiilor supraviețuitorilor, a documentelor navei și a estimărilor pagubelor. Morison 1958 , p.  37-38 consideră că HMAS Canberra a fost lovit de două torpile la tribord, dar consideră că erau japonezi.
  16. Cuvintele exacte ale căpitanului USS Astoria când a ajuns pe pod erau „  Topper, cred că tragem pe propriile noastre nave. Să nu ne încântăm și să acționăm prea grăbit! Încetați să trageți!  ("Topper, cred că ne tragem propriile nave. Să rămânem calmi și să nu acționăm prea repede. Încetează focul!"). Ofițerul de artilerie USS Astoria a răspuns: „  Pentru numele lui Dumnezeu, dă cuvântul pentru a începe să tragi!” („Pentru dragostea lui Dumnezeu, dă porunca să tragi!”). După a patra salvare a lui Chōkai , căpitanul a declarat dacă navele noastre sau nu, va trebui să le oprim. Începeți să trageți!  ("Indiferent dacă acestea sunt sau nu navele noastre, va trebui să le oprim. Deschideți focul!") ( Loxton și Coulthard-Clark 1997 , pp.  226-227).
  17. Textul original: Când am ajuns la nivelul podului, l-am găsit ca un amestec de cadavre, cu doar trei sau patru persoane în picioare. În Casa Pilotului, singura persoană care stătea în picioare era semnalistul de la volan, care în zadar se străduia să verifice oscilația navei la tribord pentru a o aduce în port. Când l-am întrebat, am aflat că căpitanul, care la acea vreme stătea [sic] lângă volan, îl instruise să plajeze nava și încerca să se îndrepte spre Insula Savo, la o distanță de aproximativ 6 km pe cartierul portului. M-am îndreptat spre partea de port a Casei Pilotului și am privit afară pentru a găsi insula și am observat că nava se înclină rapid către port, scufundându-se de prova. În acea clipă, căpitanul s-a îndreptat și a căzut înapoi, aparent mort, fără să fi scos alt sunet decât un geamăt.
  18. Toland 1970 , p.  362
  19. Murray și Millett 2001 , p.  211-215
  20. (în) Sandy Shanks, „  The Bode Testament: Author's Interview  ” pe Microworks
  21. Hackett, CombinedFleet.com .

Anexe

Bibliografie

linkuri externe