De Marcajele digitale pot ridica arta preistorică sau nu.
Amprentele rămase pe pereții de lut ai peșterilor din Toirano ( Italia ) ar putea fi comparate cu o ocupație mai ludică decât artistică. Cu toate acestea, găsim un număr mare de urme digitale în peșteri decorate preistorice; ceea ce le permite să fie interpretate ca lucrări rupestre cu o conotație artistică.
În arta preistorică, urmele digitale sunt linii lăsate de degete pe o suprafață inițial moale, una dintre tehnicile artei rupestre . Se mai numesc meandre, macaroane sau serpentine. Termenul „urmă digitală” este o adaptare a degetelor , termen inventat de Robert Bednarik .
Găsim marcaje digitale în unele peșteri din Europa de Vest , din sudul Australiei și Noua Guinee , datând dintr-o parte majoră a paleoliticului superior . Majoritatea nu par a fi desene sau simboluri figurative și rămân enigmatice.
În general, acestea se desfășoară pe suporturi de rocă degradate sau pe un speleotem hidratat, numit mondmilch (literalmente „lapte lunar” în germană ). Uneori trec printr-o peliculă subțire de lut sau sunt urmărite complet în lut.
Așa cum scris de Henri Breuil , vârsta lor paleoliticului este recunoscută în Europa de la începutul XX - lea secol. O vârstă similară a fost obținută de Sandor Gallus (ro) în Australia ( peștera Koonalda (ro) ). Printre site-urile renumite pentru urmele lor digitale se numără peșterile din Gargas și balsamul Latrone din Franța și peștera din Altamira din Spania .