Wushu (termen)

În franceză, termenul „  wushu  ” se poate referi la:

• transcrierea fără a accentului chineze simplificate caracterele武术( tradițională武術), transcrise în pinyin de wǔshù , și literalmente tradus prin expresia franceză „  artă marțială  “, fără a face referire explicită la o origine chineză ( a se vedea continuarea articolului).
• un sport competitiv contemporan, reglementat din 1949 în Republica Populară Chineză , denumit și mai precis în franceză „  wushu modern  ”.
• prin deriva semantică, acest termen poate desemna în franceză toate artele marțiale chinezești tradiționale și moderne, desemnate și popular prin „  kung-fu  ”

Etimologia lui 武術

Examinarea caracterelor care îl compun arată că termenul chinez are un sens general:

• 武( wǔ ): această sinogram ( pictogramă ) reprezintă radicalul止"stop" sub戈o "  halebardă  ".
• 術sau 术 ( shù ): mijloacele necesare intră sub ideograma Shu, know-how, cunoștințe multiple (medicină, arta luptei, arta războiului, tehnici de armare, diplomație etc.). Aici, termenul „artă” trebuie înțeles în sensul său vechi: acela (meșterul) care printr-o ucenicie lungă și riguroasă are o meserie.

În limbile chineze, mai mulți termeni diferiți ai wushu se referă la artele marțiale din China. În special 中国 功夫 (pinyin: zhōngguó gōngfū pentru a desemna artele marțiale naționale.

Origini ale termenului 武術

Potrivit lui Kang Gewu în cartea sa „Practical Compendium of Chinese Martial Arts”, termenul „wushu” apare pentru prima dată în timpul dinastiei Liang din timpul dinastiilor nordice și sudice (Nanbei chao, 502-557), în colecția de texte de Xiao Tong (501-531), care este nimeni altul decât fiul cel mare al împăratului Liang Wudi , Xiao Yan. Termenul se referă la tehnicile militare în general care anterior erau denumite „tehnici de luptă” (jiji) și „arte de războinic” (wuyi). Noțiunea de tehnici militare este înțeleasă ca un mijloc de păstrare a unui regat, păstrarea dinastiei și păstrarea integrității fizice a conducătorului.

Termenul „wushu” a fost puțin folosit în antichitatea chineză, nu s-a răspândit cu adevărat decât la sfârșitul dinastiei Qing și după apariția Republicii Chinei în 1911. În 1915, Ma Liang și-a publicat celebrul manual de instruire pe care îl numește „ Noile arte marțiale chineze ". Din acel moment, termenul „wushu” și-a pierdut simțul tehnicilor de conservare militară pentru a desemna mai degrabă un tip de activitate sportivă tradițională. Această schimbare ia în considerare contribuția concepției occidentale a sportului (igiena fizică și anatomo - raționalitatea fiziologică ) și concepțiile medicale tradiționale chinezești . Definiția wushu utilizată în manuale devine apoi: un mod de a practica și utiliza artele de luptă, practicile și tehnicile conexe (gimnastică, igiena sportivă etc.) și secvențele estetice sau gimnastice codificate.

Note și referințe

1. Cuvântul „wushu” este absent din dicționarele franceze, dar utilizarea sa a fost frecventă încă din anii 1990 în lucrările care prezintă arte marțiale. Vezi în special Gabrielle și Roland Habersetzer , Enciclopedia Artelor Marțiale din Extremul Orient . Pentru vorbitorul de franceză, sensul său este diferit de 武术 și poate fi comparat cu semnificația lui 中国 武术zhōngguó wǔshù „chineză wushu”.
2. „  Zhongguo wushu shiyong daquan  ”, Beijing, 1990, p.2.
3. Titlu original: „  Zhonghua xin wushu  ”.

Articole similare

• Termeni sinonimi: quanfa , kung-fu , kuntao