Analectele actorului

Analectele actorului
Yoshizawa Ayame I pe o ilustrație din cartea Amayo no Sanbai Kigen (1693). Personajele tipărite pe partea dreaptă sunt cele care alcătuiesc numele actorului.
Autor	Sugi Kuhee, Tominaga Heibee, Fukuoka Yagoshirō, Kaneko Kichizaemon
Țară	Japonia
Drăguț	Diverse
Titlu	Yakusha Rongo 役 者 論語( )
Traducător	Charles Dunn și Bunzō Torigoe în engleză
Data de lansare	1776 , posibil mai devreme
ISBN	0-231-03391-5

De actori Analectele (役者論語, Yakusha Rongo ( ) Sunt o colecție de scrieri ale XVII - lea  secol și începutul XVIII - lea privind practica si estetica formei în calitate de teatru japonez Kabuki , compilate în timpul sau în jurul erei Genroku (1688-1704). Deși nu furnizează prea multe informații directe despre originile sau istoria dezvoltării kabuki în perioadele anterioare, lucrările culese sunt scrise într-un moment în care majoritatea standardelor kabuki cad în loc și sunt formalizate, astfel încât lucrarea reflectă filosofiile și estetica uneia dintre cele mai formative perioade ale kabuki. Una dintre cele mai vechi versiuni existente a fost publicată inițial în 1776 , ca un set de cărți tipărite în patru volume. Nu este clar dacă Analectele au fost tipărite ca o colecție înainte de acea dată, dar trimiterile la „șapte scrieri” indică faptul că textele erau considerate de ansamblu ment ca un grup, chiar dacă acestea nu au fost publicate în acest fel, de la începutul lor la începutul XVIII - lea  secol.

Unele dintre lucrările colectate în Analecte au fost, de asemenea, tipărite separat sau cu alte lucrări, ca proiecte de piese de teatru non-kabuki sau diverse alte scrieri de sfaturi pentru actori și altele asemenea. Unele dintre aceste impresii separate indică faptul că versiunile găsite în Analectele colectate sunt versiuni incomplete sau versiuni evoluate și revizuite ale lucrărilor originale.

Titlul derivă din ce rongo (論語 ) Este numele original chinezesc pentru ceea ce este cunoscut sub numele de Analectele lui Confucius .

Secțiuni

• „  O sută de obiecte pe scenă  ” de Sugi Kuhee, este de fapt alcătuit nu dintr-o sută, ci din șapte puncte discutate de autor, inclusiv preocuparea sa cu privire la standardele regresive, sfaturile sale pentru actorii care se pregătesc pentru un rol și descrierile tipurilor generale de roluri. Sugi a fost consilier al lui Sakata Tōjūrō I , unul dintre cei mai influenți actori ai vremii. Sugi îi sfătuiește pe actori să-și pună toată energia în repetiție, așa că rolul va veni natural de la ei în timpul spectacolului. El abordează, de asemenea, un subiect care vine mai târziu în Analecte , cel al echilibrului dintre a juca pentru public și a juca pentru rol; cu alte cuvinte, actorul ar trebui să se concentreze asupra piesei ca realitate, acționând ca și cum ar fi reală sau ar trebui să țină cont de ceea ce arată bine din punctul de vedere al publicului? Principalul exemplu al lui Sugi al acestei dileme vine sub forma de garduri. Ar trebui ca actorul să îndrepte sabia către colegul său de actori cu mișcările, atitudinea și limbajul trupului cuiva cu adevărat gata să lupte cu inamicul sau cu unul care a memorat o serie de mișcări scenice menite să reprezinte o sabie care luptă pentru public?

Un alt element conex prezentat în această secțiune este cel al echilibrului dintre ficțiune și realitate pe scenă. Spre deosebire de teatrul occidental, kabuki nu caută să reprezinte realitatea fotografică, ci mai degrabă să creeze o lume fantastică mai mare decât viața ancorată în realitate. Afirmația paradoxală a lui Sugi conform căreia „realismul unei piese provine din ficțiune; dacă o piesă comică nu se bazează pe viața reală, este nenaturală ”rezumă acest concept.Pe lângă partea dedicată doar jocului și rolurilor în sine, această secțiune și altele tratează și atitudinile și comportamentele actorilor în general cu privire la public și la colegii lor de actori. Ei sfătuiesc să nu umbrească alți actori și să transforme acțiunea în competiție. De asemenea, recomandă să nu oferiți complet din cauza unui public mai mic. Cu toate acestea, Analectii avertizează și împotriva opusului. Actorii nu ar trebui să se absoarbă complet într-un ansamblu și ar trebui să caute să-și facă un nume. De asemenea, ar trebui să caute să adapteze fiecare spectacol la public. Acest lucru duce la o altă diferență cheie între kabuki și teatrul occidental. Kabuki nu caută niciodată să reproducă o performanță exact așa cum este scrisă, nici exact așa cum a fost descrisă în trecut. Fiecare spectacol este un nou efort creativ.

• „  Oglinda pentru actori  ” a lui Tominaga Heibee constă în principal din rezumate ale unui număr de piese interpretate la acea vreme, dintre care multe altfel s-ar fi pierdut și, prin acestea, oferă unele dintre singurele descrieri existente ale formelor anterioare de kabuki. Descrie diverse obiceiuri din trecut, precum și evoluții, cum ar fi interdicția (posibil inexactă) impusă bărbaților în 1656 de a purta anumite tipuri de coafuri feminine sau închiderea teatrelor impuse de autorități în mai mulți ani. astfel de interdicții fuseseră încălcate. Deoarece originile kabuki sunt strâns legate de prostituție, exemplele pieselor anterioare oferite în această secțiune oferă o perspectivă asupra modului în care teatrul s-a dezvoltat de-a lungul timpului.

• „ Cuvintele lui Ayame ”   , cea mai cunoscută secțiune a Analectelor , este o compilație a dramaturgului Fukuoka Yagoshirō a cuvintelor lui Yoshizawa Ayame I , primul mare onnagata . Ea descrie practic sfaturile lui Ayame cu privire la actorie, concentrându-se pe sfaturi pentru onnagata împreună cu gândurile lui Ayame despre alte aspecte ale teatrului. Unele dintre punctele cheie includ sfaturi despre cum să subsumăm tendințele și calitățile masculine ale actorului în caracteristici feminine esențiale pentru o bună interpretare. Se știe că Ayame a trăit ca femeie în viața sa privată și în multe feluri și a sfătuit să cultive harul și feminitatea pe scenă și în afara scenei, astfel încât spectacolul să se desfășoare fără probleme și ceilalți actori să poată vedea mai ușor onnagata ca femeie și mai ușor și mai liber se joacă singuri. Ayame, căsătorit cu mai mulți copii, sa comportat totuși într-un mod foarte feminin în viața de zi cu zi. De asemenea, el a sugerat că, la fel cum o femeie adevărată nu poate deveni bărbat, un onnagata nu ar trebui să aspire să-și încerce rolurile masculine. Acest lucru a fost scris și compilat în Analecte înainte ca Ayame însuși să încerce să o facă și a eșuat lamentabil în acest sens.

Această secțiune descrie, de asemenea, o serie de tipuri diferite de roluri ale femeilor și modalitățile prin care un actor ar trebui să le abordeze. Descrie, de exemplu, echilibrul delicat, în piesa unui samurai feminin sau a unui alt războinic, între competența în luptă și o înfățișare nu prea masculină, precum și diferențele fine dintre rolurile samurailor feminine, soția oamenilor de rând și diferitele tipuri sau rânduri de curtene.Ayame este renumită pentru succesul ei alături de Sakata Tōjūrō, care este specializată în rolurile principale ale bărbaților și elaborează multe puncte deja tratate în O sută de obiecte și Praf în urechile lui Tōjūrō.

• „  Praful în urechi  ” este o colecție, compilată de Kaneko Kichizaemon, a cuvintelor și punctelor de vedere ale lui Sakata Tōjūrō.

• „  Sequel to Dust in the Ears  ” oferă anecdote despre alți actori ai vremii.

• „  Colecția Kengai  ” se întoarce la Sakata Tōjūrō și oferă, cu Praf în urechi , o perspectivă excelentă asupra atitudinilor și caracterului actorului.

• „  Jurnalul lui Sadoshima  ”, ultimul dintre Analecte , este un fel de biografie a actorului Sadoshima Chōgorō.

Bibliografie

• Dunn, Charles și Torigoe Bunzō (1969). Analectele actorilor . New York: Columbia University Press.

Sursa de traducere

• (fr) Acest articol este preluat parțial sau în întregime din articolul din Wikipedia în engleză intitulat „  Actors 'Analects  ” (a se vedea lista autorilor ) .