Ministerul Educației Naționale (Turcia)

Ministerul Educației
Situatie
Creare 1920
Scaun Ankara
Limba turc
Organizare
Ministrul Educației Naționale Ziya Selçuk
Site-ul web http://www.meb.gov.tr

Turc Ministerul Educației Naționale este administrația turcă responsabilă cu pregătirea și punerea în aplicare a politicii guvernamentale în domeniul educației.

Istorie

Ministerul Turc al Educației Naționale a fost fondat inițial în 1869 sub Imperiul Otoman , apoi modernizat în 1920, cu puțin înainte de înființarea Republicii Turcia în 1923 .

În 1939, ministerul a refuzat lui Béla Bartók permisiunea de a locui în Turcia pentru a studia muzica tradițională turcească.

Pentru anul școlar 2010-2011, Ministerul Educației Naționale a numărat 15.729.710 elevi pentru 726.033 profesori în 42.078 unități. Bugetul său anual pentru 2011 s-a ridicat la 14,8 miliarde de euro, cu 20,8% mai mult decât în ​​anul precedent.

În iulie 2016, guvernul turc anunță suspendarea a 15.200 de oficiali ai educației naționale (sau 21.738 conform surselor) ca parte a epurărilor în urma încercării de lovitură de stat din 2016 din Turcia . Anul următor, programele școlare sunt schimbate pentru a introduce încercarea de lovitură de stat din 2016 , conceptul de jihad (învățarea „adevăratului sens al jihadului”), și pentru a elimina teoria evoluției lui Darwin , aceste schimbări fiind calificate drept „sfârșitul viziunii eurocentrice prevăzute, de exemplu, în lecțiile de istorie ”.

În 2017, ministrul educației naționale İsmet Yılmaz afirmă că mai mult de jumătate din cei 850.000 de sirieni care locuiesc în Turcia și care au vârsta școlară au beneficiat de sistemul școlar turc în 2016-2017 și își arată clar ambiția de a educa toți copiii sirieni din Turcia

Lista miniștrilor din 1923

№ ministru start Sfârșit Stânga
Miniștri ai educației naționale (1923-prezent)
1 İsmail Safa Özler 30 octombrie 1923 6 martie 1924 Partidul Popular Republican
2 Hüseyin Vasıf Çınar 6 martie 1924 22 noiembrie 1924
3 Șükrü Saraçoğlu 22 noiembrie 1924 3 martie 1925
4 Hamdullah Suphi Tanrıöver 3 martie 1925 19 decembrie 1925
5 Mustafa Necati Uğural 20 decembrie 1925 1 st ianuarie 1929
6 İsmet İnönü 1 st ianuarie 1929 8 ianuarie 1929
7 İsmet İnönü 9 ianuarie 1929 27 februarie 1929
8 Hüseyin Vasıf Çınar 28 februarie 1929 7 aprilie 1929
9 Recep Peker 7 aprilie 1929 10 aprilie 1929
10 Cemal Hüsnü Taray 10 aprilie 1929 15 septembrie 1930
11 Refik Saydam 17 septembrie 1930 27 septembrie 1930
12 Esat sagay 27 septembrie 1930 18 septembrie 1932
13 Reinițializați Galip 19 septembrie 1932 13 august 1933
14 Refik Saydam 13 august 1933 26 octombrie 1933
15 Yusuf Hikmet Bayur 27 octombrie 1933 8 iulie 1934
16 Zeynel Abidin Ozmen 9 iulie 1934 9 iunie 1935
17 Saffet Arıkan 9 iunie 1935 28 decembrie 1938
18 Hasan Âli Yücel 28 decembrie 1938 5 august 1946
19 Reșat Șemsettin Sirer 5 august 1946 9 iunie 1948
20 Hasan Tahsin Banguoğlu 10 iunie 1948 22 mai 1950
21 Hüseyin Avni Bașman 22 mai 1950 2 august 1950 partid democratic
22 Nuri Özsan 3 august 1950 10 august 1950
23 Ahmet Tevfik İleri 11 august 1950 5 aprilie 1953
24 Rıfkı Salim Burçak 9 aprilie 1953 17 mai 1954
25 Hüseyin Celal Yardımcı 17 mai 1954 9 decembrie 1955
26 Ahmet Özel 9 decembrie 1955 13 aprilie 1957
27 Ahmet Tevfik İleri 13 aprilie 1957 25 noiembrie 1957
28 Hüseyin Celal Yardımcı 26 noiembrie 1957 22 mai 1959
29 Ahmet Tevfik İleri 22 mai 1959 8 decembrie 1959
30 Mehmet Atıf Benderlioğlu 9 decembrie 1959 27 mai 1960
31 Fehmi Yavuz 30 mai 1960 27 august 1960
32 Fehmi Yavuz 27 august 1960 8 septembrie 1960
33 Bedrettin Tuncel 8 septembrie 1960 5 ianuarie 1961
34 Turhan Feyzioğlu 5 ianuarie 1961 7 februarie 1961
35 Ahmet Tahtakılıç 7 februarie 1961 2 martie 1961
36 Ahmet Tahtakılıç 3 martie 1961 25 octombrie 1961
37 Ahmet Tahtakılıç 25 octombrie 1961 20 noiembrie 1961
38 Mehmet Hilmi İncesulu 20 noiembrie 1961 25 iunie 1962 Partidul Popular Republican
39 Șevket Rașit Hatipoğlu 25 iunie 1962 8 iunie 1963
40 İbrahim Öktem 11 iunie 1963 20 februarie 1965
41 Nevzat Cihat Bilgehan 20 februarie 1965 27 octombrie 1965 Partidul Justiției
42 Orhan Dengiz 27 octombrie 1965 1 st aprilie 1967
43 Mehmet İlhami Ertem 1 st aprilie 1967 3 noiembrie 1969
44 Orhan Oğuz 3 noiembrie 1969 26 martie 1971
45 Șinasi Orel 26 martie 1971 13 decembrie 1971 Independent
46 İsmail Hakkı Arar 13 decembrie 1971 22 mai 1972 Partidul Popular Republican
47 Sabahattin Özbek 22 mai 1972 15 aprilie 1973 Partidul Justiției
48 Orhan Dengiz 15 aprilie 1973 26 ianuarie 1974
49 Mustafa Üstündağ 26 ianuarie 1974 17 noiembrie 1974 Partidul Popular Republican
50 Safa Reisoğlu 17 noiembrie 1974 31 martie 1975 Independent
51 Ali Naili Erdem 31 martie 1975 21 iunie 1977 Partidul Justiției
52 Mustafa Üstündağ 21 iunie 1977 21 iulie 1977 Partidul Popular Republican
53 Nahit Menteșe 21 iulie 1977 5 decembrie 1978 Partidul Justiției
54 Mustafa Necdet Uğur 5 ianuarie 1978 12 noiembrie 1979 Partidul Popular Republican
55 Orhan Cemal Fersoy 12 noiembrie 1979 12 septembrie 1980 Partidul Justiției
56 Hasan Sağlam 21 septembrie 1980 13 decembrie 1983 militar
57 Vehbi Dinçerler 13 decembrie 1983 13 septembrie 1985 Petrecerea patriei
58 Metin Emiroğlu 13 septembrie 1985 21 decembrie 1987
59 Hasan Celal Güzel 21 decembrie 1987 30 martie 1989
60 Avni Akyol 30 martie 1989 20 noiembrie 1991
61 Köksal Toptan 20 noiembrie 1991 25 iunie 1993 A mers pe drumul cel bun
62 Nahit Menteșe 25 iunie 1993 24 octombrie 1993
63 Nevzat Ayaz 24 octombrie 1993 05 octombrie 1995
64 Turhan Tayan 05 octombrie 1995 28 iunie 1996
65 Mehmet Sağlam 28 iunie 1996 30 iunie 1997
66 Hikmet Uluğbay 30 iunie 1997 11 ianuarie 1999 Partidul de Stânga Democrată
67 Metin Bostancıoğlu 11 ianuarie 1999 10 iulie 2002
68 Necdet Tekin 10 iulie 2002 18 noiembrie 2002
69 Erkan Mumcu 18 noiembrie 2002 14 martie 2003 Partidul Justiție și Dezvoltare
70 Hüseyin Çelik 14 martie 2003 1 st mai 2009
71 Nimet Çubukçu 1 st mai 2009 6 iulie 2011
72 Ömer Dinçer 6 iulie 2011 24 ianuarie 2013
73 Nabi Avcı 24 ianuarie 2013 24 mai 2016
74 İsmet Yılmaz 24 mai 2016 10 iulie 2018
75 Ziya Selçuk 10 iulie 2018 în birou

Note și referințe

  1. Yılmaz Aydın , Întemeierea Școlii Naționale Turcești: „grupul celor cinci” turci , Studii balcanice,2006( citiți online ) , p.187-213
  2. Anne Andlauer, „ BINE DE ȘTIT  - Sistemul de învățământ din Franța și Turcia  ”, Le Petit Journal ,20 februarie 2012( citiți online , consultat la 3 septembrie 2017 )
  3. „  Turcia: 15.000 de funcționari ai Ministerului Educației suspendate  ”, Europa 1 ,19 iulie 2016( citiți online , consultat la 3 septembrie 2017 )
  4. Selma Kasap și Tuncay Çakmak , „  Turcia: 21.738 de oficiali ai educației naționale suspendate  ”, Anadolu Ajansi ,20 iulie 2017( citiți online , consultat la 3 septembrie 2017 )
  5. Marie Jégo , „  În Turcia, Erdogan convertește școlile în„ jihad bun ”  ”, Le Monde ,28 iulie 2017( citiți online , consultat la 3 septembrie 2017 )
  6. „  Turcia: jihadul intră în programa școlară  ”, RT ,18 iulie 2017( citiți online , consultat la 3 septembrie 2017 )
  7. „  Ministrul turc al educației: obiectivul nostru este de a educa toți copiii sirieni  ”, TRT ,14 februarie 2017( citiți online , consultat la 3 septembrie 2017 )

Vezi și tu

Articole similare

Link extern