| Preot de Paris | |
|---|---|
| 1401-1408 | |
| Jean de Foleville Pierre des Essarts |
| Moarte | 1414 |
|---|---|
| Activități | Magistrat , camarlean |
Guillaume de Tignonville este un nobil, magistrat și administrator francez, de asemenea om de scrisori, care a murit în 1414 .
Provenea dintr-o familie nobilă de Beauce , a cărei casă era Thignonville (ortografia actuală), la jumătatea distanței dintre Étampes și Pithiviers . Primul deținător cunoscut al acestei domnii, dependent de bailia din Étampes , este un Guillaume de Tignonville contemporan cu Philippe Auguste . În 1347 , a fost raportat un Pierre de Tignonville, iar în 1382 un Louis de Tignonville, predecesorul lui Guillaume în calitate de deținător al seignoriei (poate tatăl său).
El a fost CHAMBERLAIN regelui Carol al VI - lea și Ducele de Orleans în 1391 , consilier al regelui în 1398 , executor judecătoresc de Chartres în 1,399 / de 1400 , instalat ca rector al Parisului de către Jean de Popincourt , primul președinte al Parlamentului de la Paris , The6 iunie 1401. În această funcție, el a fost responsabil în special de ancheta asupra asasinării lui Louis d'Orléans , rue Vieille du Temple ,23 noiembrie 1407seara. El a stabilit, în special, că casa din imaginea Notre-Dame , unde asasinii prevăzuți de Jean Sans Peur au fost ambuscadați, fusese închiriată cu șase luni înainte de către un fost administrator al ducelui de Orleans, demis pentru indelicare. .
Însă o altă aventură, exploatată fără îndoială de partizanii lui Jean Sans Peur , a condus în curând la demiterea sa: doi clerici de la Universitatea din Paris , Normand Loyer de Montillet (sau Léger Dumoussel) și bretonul Olivier Bourgeois, au fost condamnați pentru jaf pe autostradă și omucidere și fusese arestat; prepostul a luat legătura cu autoritățile universitare, oferindu-se să investigheze cazul respectând în același timp privilegiile instituției, dar Universitatea, la început, a refuzat să recunoască cei doi delincvenți ca studenți ; Tignonville a continuat apoi urmând cursul obișnuit (tortura învinuitului, condamnarea la închisoare, executarea noaptea,26 octombrie 1407, la spânzurătoarea Montfaucon , pentru a evita orice adunare de studenți). Dar studenții Națiunii Normandiei au început să se agite în legătură cu această afacere, cursurile au fost suspendate, o delegație de maeștri și studenți au cerut audiență la rege. În cele din urmă, o decizie a Consiliului a condamnat imprudența și graba prepostului, iar la 14 (sau 17 mai), 1408 , trupurile celor doi condamnați depindeau de spânzurătoare (unde fuseseră lăsați după obiceiul vremii) ) și acordat solemn rectorului Universității, care i-a îngropat în mănăstirea Mathurins cu un epitaf . Conform poveștii lui Enguerrand de Monstrelet : „ Și de atunci, prin urmăririle Universității, a fost privat de orice funcție regală și, odată cu aceasta, a fost condamnat să facă o cruce de piatră liberă, mare și înaltă, destul de aproape. a spus spânzurătoare pe drumul către Paris unde erau imaginile acestor clerici ”. Printre celelalte măsuri pe care le luase în atribuțiile sale de provost, putem menționa, de asemenea, interzicerea accesului la gibbets, deoarece oasele și sângele torturatului au fost colectate pentru a produce pulberi folosite în vrăjitorie.
El a fost apoi președinte al Camerei de Conturi până la moartea sa în 1414 . Pe de altă parte, pe parcursul carierei sale, a participat la mai multe ambasade la Avignon (lângă curtea papală), în Germania și la Veneția .
Guillaume de Tignonville a fost, de asemenea, un erudit, care a participat la Cartea celor sute de balade . A fost prieten cu poetul Eustache Deschamps și a avut relații strânse cu Jean de Montreuil și cu ceilalți reprezentanți ai „primului umanism francez” sub domnia lui Carol al VI-lea . Se pare că, în celebrul „cearta Romance Trandafirului “ , care a zguduit scena literară parizian în 1401 / 02 : este să - l și Regina Isabella Bavaria ca Christine de Pisan adresat „record“ de cearta. El a fost, de asemenea, „ministru” al celebrei curți amoroase fondată în 1401 de ducii Louis de Bourbon și Philippe de Bourgogne .
Păstrăm un text care a avut mare succes: așa-numiții filozofi morali (sau Cartea filosofilor sau Cronici ale mai multor filozofi saiges ). Aceasta este traducerea în mod francez de Liber philosophorum moralium Antiquorum lui John Procida († 1298 ), el însuși o traducere latină de Mukhtar al-hikam Arabă savant al-Mubashshir Ibn Fatik ( XI - lea secol). Această lucrare a fost efectuată înainte de 1402 , data celui mai vechi manuscris păstrat, produs la Aix-en-Provence de un secretar al lui Ludovic al II-lea de Anjou . Aproximativ cincizeci de manuscrise au ajuns la noi (inclusiv 17 la BnF, 10 la Biblioteca Regală din Bruxelles , 3 la Biblioteca Britanică etc.) și există nu mai puțin de nouă ediții tipărite între 1477 și 1533 (prima , nedatat, de Colard Mansion din Bruges , al doilea de Antoine Vérard la Paris, datat27 aprilie 1486, etc.).
Textul mediu francez Tignonville a fost supus XV - lea secol de o traducere în occitană ( Los dichs dels filozofi ), și pe de altă parte , cel puțin două traduceri în mijloace în engleză : a făcut în jurul valorii de 1450 pentru contul John Fastolf , de către un anumit Stephen (sau Stebin) Scrope; cealaltă efectuată în 1473 , în timpul unei traversări pe mare, de Anthony Woodville, conte de Rivers ( The Dictes and Sayenges of the Philosophers ), care lucra dintr-o copie a textului lui Tignonville împrumutat de un tovarăș de călătorie numit Louis de Bretaylles Această ultimă traducere a devenit prima carte tipărită pe pământ englezesc (de William Caxton , prieten cu Woodville, care a completat-o pe18 noiembrie 1477în studioul său din Westminster ).