În nomenclatura botanică și micologică , citarea autorilor este utilizată pentru a se referi la numele de familie , adesea prescurtate, indicate după numele taxonilor . Acesta este numele autorului (sau autorilor) care a folosit prima dată acest nume într-o publicație validă (cel mai adesea cu descrierea originală):
Când doriți să specificați originea unui nume de taxon , care este util în anumite circumstanțe, acesta este urmat de unul sau mai multe nume de autor , într-o citație de autor.
De exemplu pentru cais , putem scrie indiferent:
Citarea autorilor poate fi simplă sau mai mult sau mai puțin complexă în funcție de răspunderea nomenclaturală a taxonului : recombinare într-un alt gen sau alt rang, validare sau sancțiune ulterioară (= adoptare) a bazionimului sau recombinarea acestuia etc.
Alegerea și formularea acestora urmează în general liniile directoare definite în Codul internațional de nomenclatură pentru alge, ciuperci și plante .
Cu toate acestea, citarea autorilor este opțională și nu face parte din numele în sine. Deși este adesea indicat în publicațiile științifice și în bazele de date, este în general omis în literatura populară. Este totuși de dorit atunci când se dorește să se dea detalii cu privire la originea numelui plantei. Într-adevăr, diferiți autori ar fi putut folosi de-a lungul istoriei același termen sau aceeași combinație de termeni pentru a desemna taxoni diferiți. Deoarece poate exista un singur nume corect pentru un taxon dat, regulile de prioritate și validitate își găsesc rațiunea de a fi acolo și se reflectă în citarea autorilor.
Numele unui autor poate fi dat pe larg, dar de cele mai multe ori o prescurtare mai mult sau mai puțin trecută în schimb. În Abrevierile numelor autorilor nu sunt nici obligatorii , nici codificată în mod oficial.
Cu toate acestea, există standarde private, precum Autori de nume de plante de Brummitt & Powell (1992), care pot fi mai mult sau mai puțin respectate, ceea ce este, în general, responsabilitatea editorilor de reviste la fel de mult ca a autorilor.
Mai mult, CIN (în recomandarea sa 46A Nota 1) recomandă implicit a doua ediție a acestei lucrări: „46A. Notă 1. Autorii de nume de plante de Brummitt & Powell (1992) furnizează abrevieri standard neechivoce conforme cu această Recomandare pentru un număr mare de autori de nume de plante. Aceste citate ale autorilor au fost urmărite în tot acest Cod. "
Pentru a găsi abrevieri recomandate, consultați site-urile IPNI pentru plante și site-ul CABI pentru ciuperci. IPNI încearcă să fie exhaustiv atât pentru plante cât și pentru ciuperci. Un micolog și un botanist sau fitolog nu pot avea aceeași abreviere dacă nu sunt aceeași persoană. Cu toate acestea, IPNI poate asocia doar numele fiecărui autor cu numele științifice ale angiospermelor sau gimnospermelor. IPNI enumeră peste 44.000 de abrevieri ale autorilor în 2015.
A se vedea, de asemenea, lista abrevierilor autorilor din taxonomia plantelor .
Câteva exemple de citate de autor, pentru diferite nume de rang:
Abrevierile pot conține orice literă a alfabetului latin; aceste litere pot avea diacritice, dar nu sunt niciodată legate. Abrevierile pot conține puncte, dar și cratime sau apostrofe. Uneori conțin spații. Abrevierile nu pot conține alte caractere, cum ar fi virgule, paranteze sau ghilimele.
Niciun autor nu are o abreviere cu un singur caracter. În caz contrar, cu cât numele este prescurtat, cu atât este mai faimos autorul.
Un singur autor beneficiază de o abreviere de două caractere, inclusiv o singură literă: Carl von Linné , tatăl sistemului linean, a cărui abreviere este „L.”. Se poate considera că aceasta este cea mai scurtă abreviere. Cu toate acestea, aceasta nu este singura abreviere formată din doar două caractere.
Doar patru autori beneficiază de o abreviere de trei caractere, inclusiv două litere, toți patru autori majori: Augustin Pyrame de Candolle („DC.”), Elias Magnus Fries („Fr.”), James Edward Smith („Sm.”) Și Olof Peter Swartz („Sw.”).
Autorul poate fi un colectiv de autori (toți autorii care publică împreună numele și care își asumă responsabilitatea pentru acesta). Ca în orice citare bibliografică, „și” sau „&” sunt apoi utilizate în mod interschimbabil pentru a lega numele autorilor care au colaborat la publicarea numelui:
Când un nume de taxon este publicat colectiv de mai mult de doi autori. De asemenea, putem scrie (Rec. 46C.2):
Întrucât așa-numitul Cod „Saint Louis”, atunci când un autor B preia și completează descrierea unui taxon de la un autor A, el poate raporta „Autorul A ms”. (sau msc, sau mscr.) care înseamnă „manuscris” pentru a indica faptul că a avut acces la descrierea acestui autor înainte de ao publica. Găsim aceste forme diferite, deoarece abrevierea „manuscris” nu este standardizată.
În bazele de date și publicațiile științifice unde este considerat util, citarea autorului este urmată de data validării numelui taxonului. Această dată indică anul efectiv de publicare a cărții sau jurnalului în care a fost publicat valid acest nume de taxon. Menționarea sa este doar opțională, dar această dată este foarte utilă pentru a găsi o specie citată chiar dacă a schimbat genul, mai ales atunci când se consultă lucrări vechi (adică cu cinci ani mai devreme în anumite discipline).
În nomenclatura botanică și micologică, această dată este indicată cel mai adesea între paranteze și corespunde datei ultimei validări (care diferă de nomenclatura zoologică ).
Astfel, ori de câte ori este necesară rigoarea, ar trebui să fie urmat numele citării autorului și anul validării . De exemplu :
Există trei categorii de autori:
Când este creat, numele unui nou taxon nu include nicio paranteză în citarea autorului.
Exemplu: Boletus castaneus var. badius pr .: pr.
Când un sistematist consideră că genul ales nu este cel mai bun pentru această specie (în special după crearea unui nou gen), el poate decide să transfere acest nume (aici de specie) către un alt gen, sau la un alt rang etc. Numele original devine apoi bazionimul unei noi combinații ( comb. Noiembrie ). În acest caz, numele autorului combinației originale rămâne, dar este plasat într-o paranteză , care este urmată de numele transferantului .
Exemple:
- Boletus badius (Fr .: Fr.) Pr. Sanctioning: Fries (1821); Boletus castaneus var. ß badius Fries (1818), (Basionym)
- Xerocomus badius (Fr .: Fr.) Kühner ex Gilbert. Aici Kühner a transferat specia Fries 1818 sancționată de Fries 1821 în genul Xerocomus, iar acest transfer a fost sancționat de Gilbert.
În botanică și în micologie , de fiecare dată când o specie a fost transferată într-un alt gen, numele persoanei care a publicat pentru prima dată această nouă combinație trebuie menționat după paranteze de închidere .
Cu alte cuvinte, ori de câte ori taxonul căruia i se aplică inițial numele (presupus valid publicat) a fost modificat de gen și se păstrează epitetul de basionim (ceea ce nu este întotdeauna posibil), procedăm după cum urmează:
Regula se aplică chiar dacă publicarea sau transferul sunt opera mai multor autori în comun.
Se recomandă calificarea unui nume ca bazionim numai dacă a făcut deja obiectul a cel puțin unui transfer sau dacă este destinat să fie subiectul acestuia.
Dacă un transfer prezentat ca nou se dovedește că a fost deja publicat, se spune că este învechit și superflu . Nu are valoare nomenclaturală și ar trebui evitată, cu excepția faptului că indică faptul că este retrogradată.
Expresia „ stat. nov ”( status novum ) este utilizat atunci când un transfer este însoțit de o schimbare de rang taxonomic.
În practică, rezervăm stat. nov. sau pieptene. și stat. nov. cu nume supraspecifice și pieptene. nov. pentru transferuri la ranguri infraspecifice.
Simbolul colonului înconjurat de un spațiu „:”, între două nume de autori, se găsește doar în micologie în cazul denumirilor sancționate (art. 13.1d) pentru grupuri de ciuperci bine specificate, cum ar fi adoptate în două lucrări de sancționare:
De exemplu, trompeta morților , Craterellus cornucopioides ( L .: Fr. ) Pers. (1825).
Mențiunea „: Pers. "Și": pr. ", Nu obligatoriu, dar folosit în unanimitate, înseamnă că autorul citat în stânga semnului este într-adevăr autorul numelui original, dar că tipificarea taxonului a fost considerată insuficientă înainte de a fi adoptată (sancționată) de Fries sau Persoon (articolul 13.1 litera (d)). Acest semn se aplică atât numelor sancționate, cât și celor care sunt pur și simplu „în sistemul de sancționare”. Rolul real al simbolului „:” este de a semnala că numele beneficiază:
- un statut privilegiat de tipificare , care prevede că, pentru a păstra stabilitatea nomenclaturală, „materialul asociat” al structurii sancționatoare devine material eligibil pentru desemnarea tipului (pe lângă materialul original al protologului ).
- protecție modulată, pentru nume specifice și infraspecifice în conformitate cu trei categorii de nume (clarificări introduse de Codul St Louis privind statutul combinațiilor tuturor rangurilor unui nume sancționat):
Deși s-au înmulțit în ultimii ani, trebuie remarcat faptul că notațiile „ ex ” și „ în ”, inserate între două nume de autori , sunt întotdeauna opționale . Decizia eventualei lor cereri se bazează pe analiza publicației originale . Aceștia subliniază că numele taxonului publicat într-un articol al unui autor trebuie să fie atribuit unui alt autor sau că autorul a publicat taxonul respectiv în postarea unui alt autor.
Exemplu: Salix foetida
Există două cazuri posibile:
De la Codul „Tokyo”, mențiunea „ ex ” într-o citație de tipul „ Author X ex Author Y ”, răspunde acum unor criterii precise care fac apel la două concepte (destul de greu de interpretat) care au fost redefinite în acest moment oportunitate:
NB. autorii citați după „ex” au publicat taxonul valabil la data dată. Astfel, în exemplul „ Campanula muralis Portenschl. ex A.DC., 1830 ”, Alphonse Pyrame de Candolle a fost cel care a descris specia în 1830, în urma lucrărilor lui Franz von Portenschlag-Ledermayer (1772-1822).
Termenul „ ex ” se aplică atunci când, în descrierea originală, cel puțin două dintre cele trei categorii de autori posibili sunt persoane diferite și concurează pentru atribuirea numelui taxonului. Acestea sunt :
Dacă descrierea (în sens larg) este atribuibilă parțial lui B și parțial lui C (caz frecvent al unui autor B care reproduce total sau parțial o descriere primită personal de la C, completând-o înainte de ao publica), aceasta este atribuită până la C singur: Rosa nova C.
Regulile practice de aplicare sunt următoarele:
Dar, în practică, codul etic este că ne străduim să-l respectăm pe primul, deoarece este expresia unei voințe clare a autorului A (Reveal), care dorește să aducă un omagiu autorilor publicației originale (chiar nevalide) chiar dacă noul nume este imputat lui B. Astfel: „ Hebeloma edurum Métrod ex Bon”, astfel publicat, trebuie, prin urmare, să fie menținut sub această formă.
Rețineți că, cel puțin în micologie, „ex” nu este niciodată precedat sau urmat imediat de o paranteză. Exemple:
„B ex A” și „(B ex A) C” sunt ghilimele corecte, în timp ce „(B ex ) A” sau „(B) ex A” sunt incorecte. Într-adevăr, nu contează că B a descris anterior ciuperca sub un nume invalid într-un alt gen sau într-un alt rang, deoarece numele și rangul unui nume invalid nu au nicio valoare nomenclaturală.
În cele din urmă, noua noțiune de imputare este dificil de interpretat, atunci când un autor validează un nume anterior invalid . Nu este vorba de simpla recunoaștere a unei anteriorități, ci de o imputare nomenclaturală :
Aici, există doar două tipuri de autori, iar configurația este mai simplă:
Autorul basionimului sau al sinonimului înlocuit (desemnat de D) nefiind luat în considerare în discuție, dacă B este diferit de A, rămâne de stabilit dacă B a contribuit efectiv la publicarea lui A.
[restul de reciclat]
Acest lucru se poate datora unei publicații prea vechi (de exemplu o placă însoțită de o descriere prea scurtă) care necesită validarea unui alt autor care o ia în considerare, completând-o (el o recuperează ). Dar, de asemenea, numele poate fi derivat dintr-un ierbar . El poate rămâne autorul dacă un alt om de știință (sau el însuși) efectuează validarea ulterior (de exemplu, furnizează diagnosticul latin care lipsește în descriere sau indicația obligatorie a holotipului etc.).
Se poate întâlni, de asemenea, urmând un nume de taxon, mențiunea sensu (sau una dintre abrevierile sale, s. Sau ss. ) Urmată de numele unui botanist, altul decât autorul taxonului;
de exemplu: Boletus lupinus Fr. sensu Romagnesi, non sensu Bresadola
Pur și simplu indică faptul că boletul de lup numit de Fries, la care se face referire aici, este preluat din concepția particulară pe care a avut-o Romagnesi și că este diferită de cea a Bresadolei. Prin urmare, acești doi micologi au desemnat specii diferite sub același nume.
Este doar o chestiune a indicației taxonomice opționale a unei interpretări divergente , fără valoare nomenclaturală.
Aceste abrevieri nu fac parte din citarea unui taxon . Ele sunt întâlnite doar în publicația originală și nu se repetă ulterior, cu excepția discuțiilor și analizelor nomenclaturale.
Acestea indică care dintre situațiile posibile se aplică numelui pe care îl publicăm:
Tot sau o parte din acest articol este preluat de la Guy Redeuilh, „Vocabulaire nomenclatural”, Bull. Soc. Micol. Franța 118 (4): 299-326