Antonio Bonfini

Antonio Bonfini Imagine în Infobox. Biografie
Naștere 1427
Patrignone
Moarte 1502 sau 1503
Buda
Activități Poet , heraldist , biograf , umanist renascentist , istoric

Antonio Bonfini (în latină , Antonius Bonfinius ) (născut în 1427 în Patrignone în actuala provincie Ascoli Piceno , în regiunea Marche și decedat în Buda în 1502 ) a fost un scriitor italian din secolul  al XV- lea , care era atât umanist , istoric și poet.

Biografie

Se știe puțin despre originile familiei sale: tatăl său Francesco di Achille Bonfini din regiunea Patrignone s-a mutat la Ascoli Piceno când fiul său era încă un copil. Acestea sunt detalii cunoscute ale vieții și operelor fratelui său Matteo, de asemenea umanist și gramatician , care a predat la Ascoli, Ancona și apoi la Roma, unde a devenit secretar al cardinalului Raffaele Riario .

Antonio Bonfini a crescut și a studiat în acest mic oraș din Ascoli, din care a luat chiar naționalitatea. Apoi s-a străduit să descrie orașul Ascoli în diferitele sale lucrări. A fost discipolul filologului și umanistului Enoch d'Ascoli , s-a remarcat în studiul literelor latine și grecești de care va fi un mare cunoscător toată viața. A predat mai întâi la școala publică din Ascoli din 1463 până în 1472 , apoi la Recanati (din 1473 până în 1478 ). El a fost, de asemenea, tutor al mai multor familii numeroase. În 1456 s-a căsătorit cu Donna Spina, fiica căpitanului și steagul patriciatului din Ascoli, Marino della Rocca. Din această unire s-au născut Francesco, Achille, Muzio, Giulio și o fiică, Francesca Ventidia, sora benedictină a mănăstirii Sant'Egidio d'Ascoli care a murit la vârsta de 115 ani.

Fiul cel mare, Francesco, și-a însoțit tatăl în Ungaria, a devenit medic al Papei Clement al VII-lea și a predat medicina la universitățile din Bologna și din Perugia . Bonfini a fost chemat în Ungaria de regina Beatrice de Aragon . Suverana îl întâlnise în timpul pelerinajului ei la Casa Sfântă din Loreto . La Budapesta , el a contribuit, alături de alți savanți italieni ai curții, la diseminarea culturii renascentiste în Ungaria în timp ce exercita funcția de istoriograf la curtea regelui. Matthias Corvin l-a angajat, de asemenea, ca maestru de capelă pentru regina Beatrice. Monarhul maghiar a atras într-adevăr mulți artiști și umaniști la curtea sa și a construit o bibliotecă renumită: Bibliotheca Corviniana . Titlul de istoriograf i-a fost confirmat lui Bonfini de Ladislas al IV-lea al Boemiei , succesorul lui Corvin, care i-a cerut să continue compoziția „Istoriei Ungariei” sale, începută sub predecesorul său. Umanistul a reușit să finalizeze în 1495 această lucrare, compusă în limba latină. Ladislas IV, l-a acoperit cu onoruri și recompense:10 octombrie 1492, l-a ridicat la rangul de cavaler, un titlu onorific transferabil moștenitorilor săi; i-a prezentat emblemele regale și i-a conferit privilegiul de a purta Leul Boemiei pe stema sa. A murit la vârsta de 75 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral care l-a lovit în 1502, când era pe punctul de a se întoarce în Italia . A fost înmormântat în Biserica Sf. Margareta de Buda . Cu ocazia jubileului celui de-al cincilea centenar al morții sale, ungurii au ridicat o statuie a acestuia în Castelul din Budapesta.

Lucrări

Îi datorăm în special o lucrare care a devenit rapid o referință, Istoria Ungariei (în latină Rerum Ungaricarum decenii ), comandată de Mathias Corvin. Această lucrare a fost continuată de Nicolas Istuanfius , apoi de Jacques Ketteler .

Bibliografie

Note și referințe

  1. Cf. G. Cantalamessa Carboni , Memorie intorno ai letterati della città di Ascoli nel Piceno , Ascoli, Impr. Luigi Cardi,1830, p.  96.
  2. Cf. S. Andreantonelli ( trad.  Paola Barbara Castelli și Alberto Cettoli), Storia di Ascoli , Ascoli Piceno, G. și G. Gagliardi Editori, Centro Stampa Piceno,2007( reeditare.  Index și note de Giannino Gagliardi), p.  57.
  3. A se vedea articolul dedicat lui Antonio Bonfini pe Dizionario biografico degli italiani , Treccani.it
  4. Cf. G. Marinelli , Dizionario Toponomastico Ascolano: La Storia, i Costumi, i Personaggi nelle Vie della Città , Ascoli Piceno, D'Auria Editrice,2009, p.  51.
  5. S. Andreantonelli, op. cit . p. 206.
  6. S. Andreantonelli, op. cit . p. 205.
  7. G. Marinelli. op. cit . pag. 51.
  8. G. Marinelli, op. cit . p. 51.
  9. G. Cantalamessa Carboni, op. cit . p. 102.
  10. A se vedea articolul dedicat lui Antonio Bonfini în Dizionario biografico degli italiani , Treccani.it

linkuri externe