Contemplări

Contemplări
Imagine ilustrativă a articolului Les Contemplations
Autor Victor Hugo
Țară Franţa
Drăguț Poezie
Locul publicării Paris
Data de lansare 1856
Număr de pagini 496

Les Contemplations este o colecție de poezii, scrisă de Victor Hugo , publicată în 1856 . Este compus din 158 de poezii culese în șase cărți.

Majoritatea acestor poezii au fost scrise între 1841 și 1855 , dar cele mai vechi poezii din această colecție datează din 1830 . Les Contemplations este o colecție de amintiri, iubire, bucurie, dar și moarte, doliu și chiar o anumită credință mistică. Amintirea, mai presus de toate, ocupă un loc preponderent acolo, de vreme ce Victor Hugo experimentează genul autobiografiei versificate. Această colecție este, de asemenea, un omagiu adus fiicei sale Léopoldine Hugo , care s-a înecat în Sena la Villequier .

Structura cărții

Cartea este organizată în două părți, respectiv intitulată Formerly și Today , fiecare cuprinzând trei capitole.

La prima vedere, colecția pare organizată în ordine cronologică. Dar Victor Hugo a falsificat data scrierii unor poezii sale. Trebuie dedus că ordinea aleasă este mai mult psihologică decât istorică.

Contemplații ca o colecție de iubire

Iubirea în contemplații ia diferite forme. Poate fi dragostea tâmpită a copilăriei ( Cântec vechi al zilelor tinere ). Este o iubire în care exprimarea sentimentelor este incomodă și ezitantă.

Dragostea senzuală este de asemenea importantă. Senzualitatea este fie discretă (ca în majoritatea poeziilor), fie, în mod excepțional, erotică. Iubirea este astfel o sursă de fericire și bucurie.

Iubește lirismul și natura

Poeziile iubirii sunt și poezii ale naturii: „am fost la livadă să culegem bigarreaux”. Lirismul iubirii se amestecă cu lirismul naturii fără a se contopi. Hugo nu cântă dragostea nefericită, ci dimpotrivă iubirea ca sursă de plenitudine, fericire pentru doi și comuniune cu natura.

Poetul exprimă natura și dragostea sub forma unor poezii scurte, de parcă Hugo ar fi căutat mai mult să surprindă un moment trecător decât să-și facă o imagine lungă a sentimentelor sale. Hugo se concentrează pe câteva părți ale realității, oferind astfel o imagine fragmentată: nu face un portret complet al femeii pe care o iubește, ci îi evocă gâtul sau picioarele și părul. Natura însăși este descrisă într-un mod foarte fragmentar: Hugo evocă un copac și ramurile sale, malul și papura. În poeziile de dragoste, dragostea și natura sunt strâns legate, făcând natura să apară ca spațiu privilegiat pentru fuziunea poetului și a femeii iubite.

Contemplațiile ca lucrare de doliu

Contemplațiile sunt mai presus de toate o colecție de nostalgie și în special a amintirii lui Léopoldine , fiica poetului, care s-a înecat în Sena împreună cu soțul ei4 septembrie 1843, a cărui moarte Hugo învață întâmplător în presă 9 septembrie 1843la Rochefort, când s-a întors dintr-o călătorie în Spania cu Juliette Drouet. Moartea fiicei sale condiționează într-adevăr structura cărții și separarea acesteia în două părți.

Hugo alege versurile pentru a spune povestea durerii sale, permit să modeleze această experiență dureroasă și să o depășească. Constrângerea poetică este un mod de a canaliza afectul prin scufundarea informalului ca într-o formă de forme preexistente; sonetul sau structurile ritmice.

Destinatarul Pauca meae pare a fi mai întâi fiica sa Léopoldine, căreia i se adresează Hugo. Scrie de exemplu „vezi, știu că mă aștepți”. Poetul, care nu mai pare capabil să înțeleagă planurile lui Dumnezeu, se adresează și altor oameni pentru că suferințele sale sunt cele ale tuturor: „homo sum” scrie în prefață. Poezia face apel la sentimentele universale.

Poetul evocă momentele fericite petrecute alături de fiica sa: Hugo evocă și poveștile pe care le-a spus copiilor săi. Titlul pauca meae se referă la fiica sa. Întrucât pauca înseamnă „puține lucruri” și meae „al meu”, s-ar putea traduce prin „puținele lucruri rămase pentru / fiicei mele”. Momentele petrecute împreună sunt evocate întotdeauna într-un mod vag și fragmentar: dintre cele șaptesprezece poezii ale lui Pauca meae , doar patru poezii descriu scene din trecut. Pauca meae sunt mai presus de toate poezii ale suferinței: este vorba de durere în nouă poezii ale celor șaptesprezece care compun Pauca meae .

Hugo își arată în mod clar refuzul de moarte și nu încetează niciodată să-l întrebe pe Dumnezeu cu privire la semnificația morții lui Leopoldine. Moartea lui Leopoldine zdruncină credința lui Hugo și încrederea lui în Dumnezeu. și chiar ideea că poetul ar trebui să devină mesager al lui Dumnezeu și călăuzitor al popoarelor (o idee care este totuși veche în Hugo). În același timp, Hugo își recunoaște incapacitatea de a înțelege planurile lui Dumnezeu și supunerea sa către voința divină. Hugo schițează astfel ideea că viața se termină într-un mister pe care nimeni nu îl poate înțelege.

În ceea ce privește tonul și stilul lui Hugo, limbajul și poezia sa se caracterizează prin simplitatea lor. Aceleași rime provin de la o poezie la alta. Hugo respinge patosul  ; el recurge astfel la un dublu pentru a vorbi despre propriile suferințe, dând astfel impresia că vorbește despre altul. Evită să-și exagereze lirismul personal, scriind de exemplu în: „Nu voi privi nici aurul serii care cade / Nici vălurile din depărtare care coboară spre Harfleur” ca pentru a respinge sentimentalismul ușor.

Mistica poetului

În 1853, la Delphine de Girardin au avut loc sesiuni de platan . Această experiență îi permite poetului să formeze o nouă religie, foarte precis menționată în poezia Contemplațiilor intitulată „Ce spune gura umbrei”. Panteismul și creștinismul se amestecă acolo pentru a forma un gând care se referă la religie, precum și la filosofie.

Zeul lui Hugo nu este nici complet impersonal, nici complet antropomorf: el este mai degrabă vocea conștiinței, o formă intimă și vie a legii morale. El este un zeu atotputernic, dar de necunoscut omului și al cărui creștinism ar oferi doar o imagine aproximativă, deoarece ar fi o entitate universală și liberă de orice religie. Hugo crede în caracterul supranatural al poeziei care i-ar permite să traducă vocea dincolo. Poetul este pentru el un văzător și un mesager al infinitului.

În cele din urmă, Les Contemplations este pentru Hugo posibilitatea de a-și afirma credința în nemurirea sufletului și în metempsihoză .

Place des Contemplations în opera lui Hugo

Desigur, colecția de contemplații din prima sa parte extinde lirismul unor opere anterioare precum Les Rayons et les ombres, dar este, de asemenea, o rupere cu acest lirism, anunțând o poezie mai întunecată. Contemplațiile constituie o operă majoră care corespunde unei a doua nașteri poetice a lui Victor Hugo.

Poezii importante

Lista poeziilor

Lista poeziilor

Prefaţă

"Într-o zi trăiesc ..."

FOST 1830–1843

CARTEA UNA

AURORE I. Fiicei mele

II. „Poetul merge pe câmp ...”

III. Cele două fiice ale mele

IV. „Fermamentul este plin de vasta claritate”

V. Către André Chénier

VI. Viața pe câmpuri

VII. Răspuns la o acuzare

VIII. După

IX. „Poemul plângător plânge; drama "

X. către doamna DG de G.

XI. Lise

XII. Vere novo

XIII.

Despre Horace

XIV. La Granville, în 1836

XV. Gărgărița

XVI. În jurul anului 1820

XVII. Domnului Froment-Meurice

XVIII. Păsările

XIX. Cântec vechi din vremuri tinere

XX. Pentru un poet orb

XXI. „Era descultă, era dezgolită”

XXII. Petrecerea de la Thérèse

XXIII. Copilărie

XXIV. "Fericit omul ..."

XXV. Unitate

XXVI. Câteva cuvinte către altul

XXVII. "Da, eu sunt visătorul ..."

XXVIII. "Poetul trebuie ..."

XXIX. Nu te mai plimba CARTEA DOUĂ

SUFLET ÎN FLORI I. Mai

II. "Viermii mei ar fugi, dulci și fragili"

III. Roata rotitoare a lui Omphale

IV. Cântec

V. Ieri seara

VI. Scrisoare

VII. „Mergeam la livadă ...”

VIII. "Poți, după bunul plac ..."

IX. Ascultând păsările

X. „Brațul meu ți-a strâns talia fragilă”

XI. „Femeile sunt pe pământ”

XII. Eglogă

XIII. „Vino! - un flaut invizibil "

XIV. Bilet de dimineață

XV. Cuvinte în umbră

XVI. „Rândunica în primăvară ...”

XVII. Sub copaci

XVIII. "Știu foarte bine că este obișnuit"

XIX. Nu invidiați nimic

XX. E frig

XXI. "I-a spus: Vezi ..."

XXII. „Iubeste mereu! inca iubesc "

XXIII. După iarnă

XXIV. „Lasă soarta, oricare ar fi ea ...”

XXV. "Respir unde pulsezi"

XXVI. Amurg

XXVII. Cuibul de sub portal

XXVIII. Într-o seară mă uitam la cer

CARTEA A TREIA

LUPTE ȘI VISE

I. Scris pe o copie a „Divina Commedia”

II. Melancolie

III. Saturn

IV. Scris în partea de jos a unui crucifix

V. Quia pulvis es

VI. Sursă

VII. Statuia

VIII. " Citesc. Ce citeam? ... ”

IX. „Fată tânără, grația se umple ...”

X. Dragoste

XI. ?

XII. Explicaţie

XIII. Bufnita

XIV. Mamei copilului mort

XV. Epitaf

XVI. Maestrul de studii

XVII. Lucru văzut într-o zi de primăvară

XVIII. Interior

XIX. Standuri corecte

XX. Insomnie

XXI. Scris pe soclul unui basorelief antic

XXII. „Lumina din afară ...”

XXIII. Fantoma

XXIV. La copaci

XXV. „Copilul, văzându-o pe bunica ...”

XXVI. Bucurii de seară

XXVII. „Iubesc păianjenul și iubesc urzica”

XXVIII. Poetul

XXIX. Natură

XXX. Magnitudo parvi

AZI 1843–1855

CARTEA A PATRA

PAUCA MEÆ I. „Inocență pură! Sfânta virtute! "

II. 15 februarie 1843

III. 4 septembrie 1843

IV. Trei ani mai tarziu

V. „O! Eram ca un nebun ... ”

VI. "Ea luase acest rând ..."

VII. „Când am trăit împreună”

VIII. „Era palidă și totuși roz”

IX. "Deci cine suntem? ..."

X. „O amintiri! arc! zori! "

XI. "În timp ce marinarul ..."

XII. „Trăim, vorbim ...”

XIII. La ce se gândeau cei doi călăreți în pădure

XIV. Veni, vidi, vixi

XV. "Mâine, în jos ..."

XVI. În Villequier

XVII. Pic

XVIII. Charles Vacquerie


CARTEA A cincea

ON I. TO Aug. V.

II. Fiului unui poet

III. Scris în 1846 Scris în 1855

IV. „Izvorul a căzut din stâncă”

V. Pentru domnișoara Louise B.

VI. Pentru tine care ești acolo

VII. „Pentru eroare, a ilumina înseamnă a apostazi”

VIII. Pentru Jules J.

IX. Cersetorul

X. Feuillantine

XI. Ponto

XII. Dolorosae

XIII. Cuvinte pe dună

XIV. Claire P.

XV. Către Alexandre D.

XVI. Lumina apusului

XVII. Boom Mugitusque

XVIII. Aspect

XIX. Poetului care îmi trimite o pană de vultur

XX. Cerigo

XXI. Pentru Paul M.

XXII. „L-am plătit pe pescarul care și-a mers drumul”

XXIII. Pastori și turme

XXIV. „Am cules această floare pentru tine ...”

XXV. „O strofă a poetului, fostă ...”

XXVI. Nefericit

CARTEA A ȘASEA

PE MARGAREA INFINITULUI

I. Podul

II. Ibo

III. „Mă aștepta un spectru ...”

IV. " Asculta. Eu sunt Jean ... ”

V. Crede, dar nu în noi

VI. Plângând noaptea

VII. "Într-o zi, spiritul sumbru ..."

VIII. Claire

IX. La fereastră, noaptea

X. Subțierea

XI. „O! prin plăcerile noastre ticăloase ... ”

XII. Îngerilor care ne văd

XIII. Cadavru

XIV. „O prăpastie! sufletul cade ... ”

XV. Celui care este acoperit

XVI. Groază

XVII. Dulce

XVIII. "Vai! totul este mormânt ... "

XIX. Excursie de noapte

XX. Religie

XXI. Spes

XXII. Ce este moartea

XXIII. Magii

XXIV. Bătând la o ușă

XXV. Nomen, numen, lumen

XXVI. Ce spune gura umbrei

Celui care a rămas în Franța

 

Note și referințe

Notă: Pentru toate poeziile fără titlu, cităm numărul cărții în cifre romane și numărul poemului în cifre arabe, precum și prima linie a poemului.

  1. Lise , I, 11, The Ladybug , I, 15.
  2. Cf. II, 8; II, 2; II, 10 printre altele.
  3. Cf. pentru ultimul caz „era descultă, era dezmembrată”, I, 21.
  4. Cf. II, 8; II, 11.
  5. Cf. Buburuza și cf. II, 7.
  6. (Vezi de exemplu II, 11).
  7. Cf. II, 7; II, 10.
  8. Cf. La Coccinelle precum și II, 7.
  9. I, 21.
  10. Cf. II, 7.
  11. Cf. IV, 14 și15 februarie 1843, IV, 2.
  12. Cf. Pauca meae , IV, 9.
  13. vezi Trei ani mai târziu .
  14. Cf. To Villequier , IV, 12.
  15. de exemplu „mormânt” ca substantiv rimează cu „mormânt” ca verb în Trois ans après (IV, 3), și în „  Mâine, din zori ...  ” (IV, 14).
  16. Ce gândeau cei doi călăreți ai pădurii , IV, 12.
  17. IV, 14: „  Mâine, în zori ...  ”.

linkuri externe