Guillaume Apollinaire
Naștere |
25 august 1880 Roma , Regatul Italiei |
---|---|
Moarte |
9 noiembrie 1918 Paris , Franța |
Înmormântare | Cimitirul Pere Lachaise |
Numele nașterii | Guglielmo Alberto Wladimiro Alessandro Apollinare de Kostrowitzky |
Poreclă | Guillaume Apollinaire |
Naționalități |
Rusă franceză (din9 martie 1916) |
Casele | Nîmes , Nisa , Cannes , Roma (1880-1887) , Monaco (1887-1895) , Stavelot (1899) , Aix-les-Bains (1899) , Lyon (1899) , Paris (până la1918) |
Instruire | Colegio Niño Jesús de Praga ( ro ) (din1887) |
Activitate | Poet , scriitor francez |
Perioada de activitate | De cand 1898 |
Soț / soție | Jacquelina Alvarez ( în ) |
Membru al | Societatea normandă de pictură modernă |
---|---|
Grad militar | Locotenent |
Conflict | Primul Razboi Mondial |
Circulaţie | Precursorul suprarealismului , simbolismului , spiritului nou, cubismului |
Instrument | Pian |
Gen artistic | Viermi albi |
Locul de detenție | Centrul închisorii Paris-La Santé (1911) |
Distincţie | A murit pentru slujba Neamului |
Guillaume Albert Vladimir Alexandre Apollinaire de Kostrowitzky , cunoscut sub numele de Guillaume Apollinaire , este un poet și scriitor francez, critic și teoretician al artei care s-ar fi născut subiect polonez al Imperiului Rus ,25 august 1880în Roma. A murit la Paris pe9 noiembrie 1918a gripei spaniole , dar a fost declarat mort pentru Franța , din cauza angajamentului său în timpul războiului.
Considerat unul dintre cei mai importanți poeți francezi ai XX - lea secol , este autorul poeme zona , Cântecul neiubit , Le Pont Mirabeau , care au făcut obiectul mai multor adaptări cântec în secolul. Partea erotică a operei sale - incluzând în principal trei romane (inclusiv una pierdută), numeroase poezii și introduceri către autori licențioși - a trecut, de asemenea, în posteritate. A experimentat o vreme cu practica caligramei (termenul invenției sale, deși nu a fost inventatorul genului în sine, desemnând poezii scrise sub formă de desene și nu în formă clasică în versuri și strofe). A fost cantorul multor avangarde artistice din vremea sa, în special cubismul și orfismul , la gestația cărora a participat ca poet și teoretician al Noului Duh . Precursor al suprarealismului , el și-a falsificat numele în drama Les Mamelles de Tirésias (1917).
Guillaume Apollinaire s-a născut la Roma sub numele de Guglielmo Alberto Wladimiro Alessandro Apollinare de Kostrowitzky , în polonez Wilhelm Albert Włodzimierz Aleksander Apolinary Kostrowicki, iarbă. Wąż . Apollinaire este de fapt - până la naturalizarea sa în 1916 - al cincilea nume dat al lui Guillaume Albert Vladimir Alexandre Apollinaire de Kostrowitzky .
Mama ei, Angelika Kostrowicka ( clanul Wąż , sau Angelica din Wąż-Kostrowicky), s-a născut în Nowogródek în Imperiul Rus (acum Navahrudak în Belarus ), într-o familie a nobilimii poloneze . După moartea tatălui ei, cameraman onorific al papei, ea rămâne la Roma, unde devine amanta unui nobil și are o sarcină nedorită . Fiul său s-a născut pe25 august 1880 și este declarat primăriei ca fiind născut pe 26 august 1880a unui tată necunoscut și a unei mame care dorește să rămână anonimă, astfel încât administrația i-a dat un nume de familie asumat: Dulcigny. Angelika îl recunoaște câteva luni mai târziu în fața unui notar ca fiul ei, sub numele de Guglielmo Alberto Wladimiro Alessandroi Apollinare de Kostrowitzky. Conform celei mai probabile ipoteze, tatăl său ar fi un ofițer italian, Francesco Flugi d'Aspermont. În 1882, i-a dat un frate vitreg, Alberto Eugenio Giovanni. În 1887 s-a mutat la Monaco împreună cu fiii ei sub numele Olga de Kostrowitzky. Foarte repede a fost arestată acolo și listată de poliție ca o femeie galantă, câștigându-și probabil existența ca antrenor în noul cazinou. Guillaume, plasat la internat la Colegiul Saint Charles, condus de frații maristi , a studiat acolo din 1887 până în 1895 și s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni elevi. Apoi s-a înscris la liceul Stanislas din Cannes și apoi la liceul Masséna din Nisa unde a picat primul bacalaureat și nu a mai repetat. În cele trei luni din vara anului 1899, mama lui l-a instalat, împreună cu fratele său, la pensiunea Constant din micul sat valon Stavelot , pensie pe care au lăsat-o pe5 octombrie, către „clopotul de lemn”: mama lor, care le-a trimis doar banii pentru tren, nu poate plăti factura hotelului și trebuie să fugă în secret, odată ce toată lumea doarme. Episodul valon i-a îmbogățit permanent imaginația și creația. Astfel, din această perioadă datează amintirea dansurilor festive din această regiune („C'est la maclotte qui sautille ...”), în Marie , cea a Hautes Fagnes , precum și împrumuturile de la dialectul valon .
Mama lui ApollinaireJurnalul lui Paul Léautaud la20 ianuarie 1919 : „Văd o doamnă care intră [mama lui Apollinaire, în biroul lui Léautaud la Mercure de France ] suficient de înaltă, elegantă, cu un aspect oarecum neobișnuit. Mare asemănare facială cu Apollinaire, sau mai bine zis Apollinaire cu ea, nasul, puțin ochii, mai ales gura și expresiile gurii în râs și în zâmbet. / Mi se pare foarte original. Exuberant. Una dintre acele femei despre care se spune că sunt cam „scoase din cutie”. În jumătate de oră, îmi povestește despre viața ei: rusă, niciodată căsătorită, multe călătorii, aproape toată Europa. (Apollinaire mi se pare brusc că a moștenit această vagabonditate în imaginația mea.) Apollinaire născut la Roma. Nu-mi spune nimic despre tată. / Îmi vorbește despre bărbatul cu care a trăit de douăzeci și cinci de ani, prietena ei, un alsacian, un jucător grozav, uneori plin de bani, alteori fără bani. Nu-i lipsește nimic. Cina la Paillard, Prunier , Café de la Paix etc. / Îmi spune că a „instalat” Apollinaire de mai multe ori, pentru a-l fi îmbrăcat cu bani. Vorbind despre el, ea spune întotdeauna: Wilhelm. / Sentimente feroce față de soția lui Apollinaire. / [...] Ea îl descrie pe Apollinaire ca pe un mic fiu tandru, interesat, deseori dus, cerând întotdeauna bani și nedorind să-i dea când îi avea. / Nu mi-a ascuns vârsta: 52 de ani. Foarte bine conservat pentru această epocă, în special mers subțire și ușor, ușor. "
În 1900, s-a mutat la Paris, centrul artelor și literaturii europene din acea vreme. Trăind în precaritate, mama lui l-a rugat să câștige existența, să ia o diplomă de stenografie și a devenit angajat al băncii, ca și fratele său vitreg Alberto Eugenio Giovanni. Avocatul Esnard l-a angajat pentru o lună ca negru să scrie telenovela Ce să faci? în Le Matin , dar refuză să o plătească. Pentru a se răzbuna, își seduce tânăra amantă.
În Iulie 1901, a scris primul său articol pentru Tabarin , un săptămânal satiric regizat de Ernest Gaillet, apoi înSeptembrie 1901primele sale poezii au apărut în recenzia La Grande France sub numele său Wilhelm Kostrowitzky. DeMai 1901 la 21 august 1902, el este tutorele fiicei lui Élinor Hölterhoff, vicontesa de Milhau, de origine germană și văduvă a unui cont francez. Se îndrăgostește de guvernanta engleză a fetiței, Annie Playden , care îi refuză avansurile. Atunci a fost perioada „Rinului” a cărei colecții au urme ( La Lorelei , Schinderhannes ). Înapoi la Paris înAugust 1902, menține contactul cu Annie și o vizitează de două ori la Londra. Dar în 1905, ea a plecat în America. Poetul sărbătorește durerea celui respins în Annie , La Chanson du mal-loved , The Emigrant of Landor Road , Rhénanes .
Între 1902 și 1907, a lucrat pentru diferite organizații de burse și în același timp a publicat povești și poezii în reviste. La acea vreme, l-a luat pe Apollinaire ca pseudonim după prenumele bunicului său matern, Apollinaris, care amintește de Apollo , zeul poeziei. ÎnNoiembrie 1903, creează o revistă lunară din care este redactor-șef, Le festin d'Ésope, o recenzie a literelor frumoase în care publică câteva poezii; există și texte ale prietenilor săi André Salmon , Alfred Jarry , Mécislas Golberg , printre altele.
În 1907, s-a întâlnit cu pictorul Marie Laurencin . Vor menține o relație haotică și furtunoasă timp de șapte ani. În același timp, a început să trăiască din stilou și s-a împrietenit cu Pablo Picasso , Antonio de La Gandara , Jean Metzinger , Paul Gordeaux , André Derain , Edmond-Marie Poullain , Maurice de Vlaminck și Douanier Rousseau , face un nume pentru poet și jurnalist, lector și critic de artă la L'Intransigeant . În 1909, L'Enchanteur pourrissant , opera sa decorată cu reproduceri de gravuri pe lemn de André Derain, a fost publicată de dealerul de artă Daniel-Henry Kahnweiler . 7 septembrie 1911, acuzat de complicitate la furtul La Mona Lisa pentru că unul dintre cunoscuții săi a furat statuete din Luvru , este închis o săptămână în închisoarea Sănătății ; această experiență îl marchează. În acel an, a publicat prima sa colecție de poezii, Le Bestiaire ou Cortège d'Orphée , decorată cu gravuri de Raoul Dufy . În 1913, edițiile Mercure de France au publicat Alcools , suma operei sale poetice din 1898.
24 decembrie 1913, Guillaume Apollinaire înregistrează Le Pont Mirabeau și Le Voyageur la Archives de la Parole, documente sonore păstrate la Biblioteca Națională a Franței și ascultătoare în Gallica .
În August 1914, încearcă să se înroleze în armata franceză , dar comisia de revizuire îi amână cererea, deoarece nu are naționalitatea franceză.
Lou și MadeleinePleacă la Nisa unde a doua sa cerere, în Decembrie 1914, va fi acceptat, care își va lansa procedura de naturalizare. La scurt timp după sosirea sa, un prieten i-a prezentat-o pe Louise de Coligny-Châtillon , în timpul unui prânz într-un restaurant din Nisa. Divorțată, locuiește cu fosta ei cumnată la Villa Baratier, lângă Nisa, și duce o viață foarte liberă. Guillaume Apollinaire s-a îndrăgostit imediat de ea, a poreclit-o Lou și inițial a curtat-o degeaba. Apoi, ea îi acordă favorurile, le retrage de la el și când este trimis să studieze la Nîmes după acceptarea cererii sale de angajare, ea i se alătură acolo timp de o săptămână, dar nu îi ascunde atașamentul față de un bărbat. a poreclit-o pe Toutou . O corespondență apare din relația lor; pe dosul scrisorilor pe care Apollinaire le-a trimis la început cu ritmul de una pe zi sau la fiecare două zile, apoi din ce în ce mai spațiate, sunt poezii care au fost colectate ulterior sub titlul Ombre de mon amour apoi de Poèmes către Lou .
Declarația sa de dragoste, într-o scrisoare datată 28 septembrie 1914a început în acești termeni: „După ce ți-am spus în această dimineață că te iubesc, vecinul meu de aseară, acum simt mai puțină jenă când ți-l scriu”. Am simțit-o deja la prânz în vechiul Nisa, unde ochii tăi mari și frumoși de căprioară mă tulburaseră atât de mult încât am plecat cât mai curând posibil pentru a evita vertijul pe care mi l-au dat. "
Dar tânăra nu-l va iubi niciodată așa cum și-ar fi dorit; refuză să plece de la Toutou și în ajunul plecării lui Apollinaire pe front,Martie 1915, se despart promitând să rămână prieteni. Începe cu Regimentul 38 de artilerie de câmp pentru frontul Champagne4 aprilie 1915. În ciuda vicisitudinilor existenței în timpul războiului, el scrie ori de câte ori poate pentru a menține moralul și a rămâne poet ( Case d'Armons ) și o corespondență extinsă cu Lou, numeroșii săi prieteni și o tânără fată, Madeleine Pagès , pe care o întâlnise la trenul,2 ianuarie 1915, după ce s-a întors de la o întâlnire cu Lou. Odată ajuns în față, el îi trimite un card, ea îi răspunde și astfel începe o corespondență rapid inflamată care duce în august și întotdeauna prin corespondență, la o cerere de căsătorie. ÎnNoiembrie 1915, cu scopul de a deveni ofițer, Wilhelm de Kostrowitzky a fost transferat la cererea sa către infanteria ale cărei grade erau decimate. El a intrat în 96 - lea regiment de infanterie , cu gradul de locotenent și la Crăciun sa dus la Oran găsi logodnicei lui pentru primul său concediu.
De asemenea, începe, în Iulie 1915, o corespondență cu poetul Jeanne Burgues-Brun , care devine nașa ei de război . Aceste scrisori vor fi publicate în 1948 de Editions Pour les fils de roi, apoi din 1951 de edițiile Gallimard .
9 martie 1916, și-a obținut naturalizarea franceză, dar câteva zile mai târziu, 17 martie 1916, a fost rănit în templu de o șrapnelă. Citea atunci Mercure de France în tranșee. Evacuat la Château-Thierry , a fost transferat în Val de Grâce , la Paris . El a fost trepann acolo mai departe10 mai 1916apoi începe o lungă convalescență în timpul căreia se oprește din a-i scrie Madeleinei. La sfârșitul lunii octombrie, a fost publicată colecția sa de povești, Le Poète Assassiné, iar publicația a fost încoronată,31 decembrie, cu un banchet memorabil organizat de prietenii săi în Palatul Vechi din Orleans .
Suprarealiștii sunt apoi interesați într - un tablou de Giorgio de Chirico , datând din 1914, care, după ce a fost , probabil , cu denumirea Omul țintă , își găsește titlul finală: Portret (premonitorie) Guillaume Apollinaire . Acesta îi datorează acest nume profilului prezent în compoziție și care cuprinde un cerc alb pe tâmpla stângă. O țintă chiar în locul în care doi ani mai târziu, Apollinaire a fost rănit. Acesta din urmă îl vede ca pe un semn al destinului, iar suprarealiștii urmează exemplul , predispuși să recunoască anumite daruri premonitorii în De Chirico .
Anul trecutÎn martie 1917 , a creat termenul de suprarealism care apare într-una din scrisorile sale către Paul Dermée și în programul baletului Parade pe care l-a scris pentru interpretarea18 mai. 11 mai, este declarat definitiv incapabil să facă campanie în forțele armate de către comisia medicală și reclasificat într-un serviciu auxiliar. 19 iunie 1917, este atașat la Ministerul de Război care îl repartizează la Cenzură. 24 iunie, își joacă piesa Les Mamelles de Tirésias (subtitrat dramă suprarealistă în două acte și un prolog ) în sala conservatorului Renée Maubel, astăzi teatrul Galabru. 26 noiembrie, a spus că este bolnav și l-a pus pe actorul Pierre Bertin să țină faimoasa sa prelegere L'Esprit Nouveau la teatrul din Vieux Colombier .
În 1918, Éditions Sic și-a publicat piesa Les Mamelles de Tirésias . Poemul ei, La jolie rousse , dedicat noului ei tovarăș, a apărut în revista L'Éventail în martie . În aprilie, Mercure de France își publică noua colecție de poezii, Calligrammes . 2 mai, s-a căsătorit cu Jacqueline („frumoasa roșcată” a poemului), căruia îi datorăm multe publicații postume ale operelor lui Apollinaire. Martorii săi sunt Picasso, Gabrièle Buffet și renumitul dealer de artă Ambroise Vollard . Alocat pe21 mai la biroul de presă al Ministerului Coloniilor, a fost avansat la locotenent 28 iulie. După o concediu de trei săptămâni cu Jacqueline, la Kervoyal (în Damgan , în Morbihan ), s-a întors la biroul său de minister și, în același timp, a continuat să lucreze la articole, la un scenariu pentru cinematograf și la repetițiile nuvelei sale. . piesă, Culoarea timpului .
Slăbit de rănirea sa, Guillaume Apollinaire a murit 9 noiembrie 1918la locul lui, bulevardul Saint-Germain , 202 , colțul străzii Saint-Guillaume . A fost gripa spaniola care L -au dus într - un final de asfixiere , „gripa intestinale complicată de congestie pulmonară“ , așa cum Pavel Léautaud scrie în jurnalul său du11 noiembrie 1918. În timp ce prietenii săi vin să-i întâmpine rămășițele, parizienii defilează sub ferestrele sale strigând „Kill Guillaume!” », Referindu-se nu la poet ci la Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei care a abdicat în aceeași zi. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise .
În Mai 1921, tovarășii și intimii săi formează un comitet pentru a colecta fonduri pentru executarea, de către Picasso, a monumentului funerar al mormântului său. Șaizeci și cinci de artiști oferă opere ale căror licitații la Galerie Paul Guillaume, 16 și18 iunie 1924, raportează 30.450 franci. În 1927 și 1928, Picasso a propus două proiecte, dar niciunul nu a fost reținut. Primul este considerat obscen de către comitet. Pentru a doua - o construcție de tije metalice - Picasso a fost inspirat de „monumentul gol” creat de pasărea Beninului pentru Croniamantal în Le Poète assassiné . În toamna anului 1928, a realizat patru construcții cu ajutorul prietenului său Julio Gonzalez, pictor, aurar și fierar, pe care comitetul l-a refuzat; trei sunt păstrate la Muzeul Picasso din Paris, al patrulea aparține unei colecții private.
În cele din urmă, prietenul lui Apollinaire, pictorul Serge Férat, a proiectat monumentul-menhir din granit care învinge mormântul din cimitirul Père-Lachaise , divizia 86. Mormântul poartă, de asemenea, un epitaf dublu preluat din colecția Calligrammes , trois stanzes discontinues of Colline , care evocă proiectul său poetic și moartea sa și o caligramă de cioburi verzi și albe în formă de inimă care citește „inima mea ca o flacără răsturnată” .
Influențat de poezia simbolistă în tinerețe, admirat în timpul vieții de tinerii poeți care au format ulterior nucleul grupului suprarealist ( breton , Aragon , Soupault - Apollinaire este inventatorul termenului „ suprarealism ”), el a dezvăluit foarte devreme o originalitate care la eliberat de orice influență de școală și care a făcut din el unul dintre precursorii revoluției literare din prima jumătate a XX E secol . Arta sa nu se bazează pe nicio teorie, ci pe un principiu simplu: actul de a crea trebuie să provină din imaginație, din intuiție, pentru că trebuie să se apropie cel mai mult de viață, de natură. Acesta din urmă este pentru el „o sursă pură din care se poate bea fără teama de otrăvire” ( Œuvres en prose complete , Gallimard, 1977, p. 49).
Dar artistul nu trebuie să-l imite, el trebuie să-l facă să apară din punctul său de vedere. „Sunt un susținător ferm al excluderii intervenției inteligenței, adică a filosofiei și a logicii în manifestările artei. Arta trebuie să se bazeze pe sinceritatea emoției și pe spontaneitatea expresiei: ambele sunt în relație directă cu viața pe care se străduiesc să o mărească estetic ”, spune Apollinaire (interviu cu Perez-Jorba în La Publicidad ). Opera artistică este falsă în sensul că nu imită natura, dar este dotată cu o realitate proprie, care constituie adevărul ei.
Apollinaire se caracterizează printr-o interacțiune subtilă între modernitate și tradiție. Nu este pentru el să privească spre trecut sau spre viitor, ci să urmeze mișcarea timpului. Pentru aceasta, el folosește mult prezentul, timpul vorbirii în poeziile sale, în special în colecția Alcools . El își situează poeziile fie în trecut, fie în prezent, dar se adresează întotdeauna oamenilor din altă perioadă, adesea din viitor. Mai mult, „Nu poți purta cu tine cadavrul tatălui tău oriunde, îl abandonezi în compania celorlalți morți. Și ne amintim, regretăm, vorbim despre asta cu admirație. Și dacă devenim tată, nu ar trebui să ne așteptăm ca unul dintre copiii noștri să dorească să se reproducă pentru viața cadavrului nostru. Dar picioarele noastre sunt detașate în zadar doar de pământul care conține morții ”( Meditații estetice , Partea I: Despre pictură ).
Acesta este modul în care caligrama substituie liniaritatea simultaneității și constituie o creație poetică vizuală care unește singularitatea gestului de scriere cu reproductibilitatea paginii tipărite. Apollinaire pledează pentru o reînnoire formală constantă (versuri libere, monostiche, creație lexicală, sincretism mitologic). În cele din urmă, poezia și arta, în general, sunt un mod prin care artistul își poate comunica experiența altora. Acesta este modul în care, încercând să exprime ceea ce îi este particular, reușește să acceseze universalul. În cele din urmă, Apollinaire vis formează o mișcare generală poetică, fără școli, una la începutul XX - lea secol, o perioadă de reînnoire pentru arte și scris, odată cu apariția cubismului în anii 1900, The futurismul italian în 1909 și a dadaismului în 1916. De asemenea, a dat picturii lui Robert Delaunay și Sonia Delaunay termenul de orfism , încă o referință în istoria artei . Apollinaire menține legături de prietenie cu un număr de artiști și îi susține în cariera lor artistică (vezi conferința „Noua falangă”), precum pictorii Pablo Picasso , Georges Braque , Henri Matisse și Henri Rousseau .
Poezia sa Zone a influențat poetul italian contemporan Carlo Bordini și așa-numitul curent „ poezie narativă ”.
În spatele operei poetului, uităm adesea opera unui povestitor, în proză, cu povești precum Poetul asasinat sau Femeia așezată , care arată eclecticismul său și dorința sa de a da prozei un nou gen, în opoziție cu realismul. și naturalismul la modă la vremea sa. La moartea sa, am găsit multe schițe pentru romane sau povești, pe care nu a avut timp să le proceseze până la sfârșit.
Referințe:
În 1941, un premiu Guillaume-Apollinaire a fost creat de Henri de Lescoët și a fost destinat inițial să permită poeților să plece în vacanță. În 1951, partea de vest a Rue de l'Abbaye în 6 - lea arondisment din Paris , a fost redenumit în onoarea de stradă Guillaume Apollinaire .
Un timbru poștal cu o valoare de 0,50 + 0,15 franci a fost emis pe 22 mai 1961cu efigia lui Guillaume Apollinaire. Anularea „ Premier jour ” a avut loc la Paris pe20 mai.
În 1999, Rahmi Akdas a publicat o traducere în turcă a Eleven Thousand Yards , sub titlul On Bir Bin Kirbaç . El a fost amendat cu o grea „pentru publicație obscenă sau imorală care ar putea excita și exploata dorința sexuală a populației” și lucrarea a fost confiscată și distrusă.
Numele său este menționat pe plăcile comemorative ale Panteonului din Paris în lista scriitorilor care au murit sub steaguri în timpul Primului Război Mondial.
Biblioteca istorică a orașului Paris , are biblioteca personală a lui Guillaume Apollinaire, achiziționată de oraș în 1990, care include în jur de 5000 de opere de o varietate foarte largă. Donația lui Pierre-Marcel Adéma, primul adevărat biograf al lui Apollinaire, precum și cea a lui Michel Décaudin , specialist al scriitorului, care și-a oferit biblioteca de lucru, a făcut posibilă extinderea colecției Guillaume Apollinaire.
Este doar 29 septembrie 2013că opera lui Guillaume Apollinaire a intrat în domeniul public în Franța, adică după 94 de ani și 272 de zile.
În 2016, Muzeul de l'Orangerie , din Paris , a dedicat o expoziție relației sale cu lumea artei sub titlul Apollinaire, le regard du poète .
Vânzarea a o sută de suveniruri, inclusiv mai multe sculpturi africane, din fostul său apartament de la 202, bulevardul Saint-Germain din Paris, a avut loc la Corbeil pe 24 iunie 2017.
1 st octombrie 2018, pentru a sărbători centenarul morții lui Apollinaire, recenzia Adieu publică, într-o liniște mediatică totală (inclusiv lauda poetului), o poezie complet inedită a lui Apollinaire intitulată pentru ocazia „Trece o santinelă”.
[…]
M-am detașat în sfârșit de
toate lucrurile naturale
În cele din urmă pot muri, dar nu păcat
Și ceea ce nu
am atins niciodată L-am atins Am simțit-o
și am cercetat tot ce nimeni nu-și
poate imagina nimic
Și am cântărit de multe ori
Chiar și imponderabil viață
Pot muri zâmbind Obișnuiește
-mă ca mine
Cu aceste minuni pe care le vestesc
Bunătății care vor domni
Suferinței pe care le voi îndura
Și vei cunoaște viitorul
Bunătății care vor domni
Suferinței pe care o suport
Și vei cunoaște viitor