Iosephus pe Isus este numele dat de autori moderni la un pasaj găsit în cele trei manuscrise majore ale Antichități evreiești ale istoricului evreu târziu I st secolului Josephus , în care se menționează pe Isus din Nazaret . A făcut obiectul a numeroase studii, iar autenticitatea sa este în dezbatere în comunitatea exegeților. Adăugările de origine creștină, care datează probabil din Antichitate, au modificat într-adevăr anumite secțiuni, astfel încât să se potrivească dogmelor creștine.
Trei pasaje din Antichitățile iudaice evocă personaje din Noul Testament. Primul este Testimonium flavianum , al doilea - în care nu se pune problema lui Iisus - prezintă „ Ioan Botezătorul ”, al treilea menționează foarte scurt „ Iacov, fratele lui Isus spune Hristosul”.
Iosephus pe Isus se găsește la punctele 63 și 64 din cartea XVIII . Mai multe manuscrise care datează din Evul Mediu prezintă versiuni diferite. Cea mai comună este aceeași cu cea citată de Eusebiu din Cezareea (~ 265- ~ 340) în două dintre cărțile sale: Istoria ecleziastică și demonstrația evanghelică . Cu toate acestea, textul ar fi putut fi modificat, în special prin pasajele indicate între paranteze drepte:
„În acel moment a apărut Isus , un om înțelept, [dacă trebuie numit om, pentru]; era un făcător de minuni, un stăpân al oamenilor care primeau cu bucurie adevărul. El a instruit mulți iudei și, de asemenea, mulți greci; [Acesta a fost Hristosul.] Și când Pilat, la denunțarea primului dintre noi, l-a condamnat la cruce, cei care l-au iubit anterior nu au încetat. [Căci în ziua a treia li s-a arătat din nou viu; profeții divini au spus aceste lucruri și alte zece mii de minuni despre el.] Până acum, grupul de creștini [așa numit după el] nu a dispărut. "
Există multe alte versiuni cu variații destul de semnificative, în textele lui Flavius Josephus în diferite limbi, dar și în greacă și latină . O versiune slavonă se găsește chiar în Războiul evreilor , (în loc de Antichități iudaice ), o altă lucrare a lui Flavius Josephus.
Creștină Istoria universală în limba arabă a Agapie de Menbidj , episcop melchită de Hierapolis în X - lea secol , pare să se refere la o versiune poate , în sine , araba care corespunde aproape exact cu textul redactat posibile interpolări:
„Iosif Iosus evreu a vorbit despre acest lucru și în cărțile sale despre războaiele evreilor: în acea vreme era un om înțelept pe nume Isus a cărui conduită era bună; virtuțile sale erau recunoscute. Și mulți evrei și alte națiuni au devenit discipolii săi. Iar Pilat l-a condamnat să fie răstignit și să moară. Dar cei care s-au făcut ucenici i-au propovăduit doctrina. Au spus că li s-a arătat la trei zile după răstignire și că era în viață. El a fost considerat (de ei) ca fiind mesia despre care profeții vorbiseră minuni. "
Dacă trebuie să credem mărturia lui Origen ( sec . III ) al lui Teodoret din Cirus ( sec . V ) al lui Photios ( sec . IX ) și chiar al lui Jacques de Voragine ( sec . XIII ), care par să aibă versiuni care nu includ această secțiune ar fi existat, pe de altă parte, alte câteva pasaje care vorbeau despre personajele fondatoare ale mișcării creștine din cărțile lui Flavius Josephus. Cu toate acestea, aceste pasaje nu se găsesc în cărțile lui Iosifus așa cum le cunoaștem astăzi.
Problema autenticității lui Iosifus asupra lui Iisus apare din secolul al XV- lea cu Lorenzo Valla și din secolul al XVI- lea cu poziția luată de Lucas Osiander (1534-1604).
Într-adevăr, Origen , comentând cartea a XVIII- a a Antichităților evreiești în „ Împotriva lui Celsus ”, regretă că Iosif „ nu l-a recunoscut pe Iisus ca fiind Hristos ” și a spus ceva surprinzător: potrivit lui, Iosif a atribuit ruina Templului ” pentru răzbunarea pe care Dumnezeu a vrut să o dea asupra morții pe care o aduseseră lui Iacob cel Drept (fratele lui Iisus) ". Un pasaj care a dispărut versiuni pe care îl cunoaștem astăzi, dar încă în secolul al XIII- lea Jacques de Voragine în cartea sa Legenda de aur , citată prin atribuirea lui Iosif .
Alți scriitori creștini până în secolul al IV- leaEusebiu din Cezareea , la ( secolul al IV- lea ), este primul care menționează Flavianum Testimonium în versiunea sa clasică, dar s-a considerat în repetate rânduri puțin probabil ca acesta să fi fost scris de Iosifus înainte de el, niciun alt autor nu îl menționează sau menționează.
Jacques Giri spune: „Unii adaugă că [pasaj] nu este niciodată citat de Părinții Bisericii din II - lea din secolul al III - lea din secolul care a citit Josephus. În același timp, după secolul al IV- lea, unii scriitori creștini care l-au citit pe Josephus, ca Photios de exemplu, nu vorbesc de parcă copia antichităților evreiești pe care le-au avut mâinile nu ar conține acest pasaj. "
Biblioteca PhotiosÎn secolul al IX- lea , Photius , patriarhul Constantinopolului , scrie recenzii de cărți pe o serie de cărți. Biblioteca Constantinopolului era atunci una dintre cele mai bune biblioteci, renumită pentru calitatea manuscriselor sale, iar Photios era unul dintre cei mai mari cărturari ai timpului său. El a stabilit în special note despre trei cărți ale lui Flavius Josephus ( Războiul evreilor , antichități iudaice și o carte pe care a numit-o Antichități ale evreilor ) și, dacă menționează pasajul care vorbește despre „ Ioan poreclit Baptistul ”, el face nu menționează niciunul care vorbește despre Isus. Când și-a stabilit nota de lectură pentru o carte acum pierdută, Cronica Regilor Evreilor , a regretat-o:
„La fel ca toți ceilalți scriitori evrei, [ Drepții din Tiberias , un alt istoric evreu] nu a făcut nicio mențiune despre venirea lui Hristos, despre lucrurile care i s-au întâmplat, despre minunile sale. "Acest lucru indică faptul că pasajul care îl menționează pe Isus, Testimonium flavianum , nu exista în cărțile autorului evreu Flavius Josephus aflate la dispoziția lui Photios. Pare să fie adevărat pentru versiunea a V - lea lea citit de Teodoret al Cirului , deoarece expune aproape aceeași idee că Origen : Josephus nu a recunoscut pe Isus ca Hristos.
Doar din Tiberias a fost guvernator militar al Galileii în același timp cu rivalul său Flavius Josephus . El nu-l menționează pe Isus. Flavius Josephus în autobiografia sa spune de mai multe ori că s-a ciocnit cu Drepții din Tiberiada și cu ceilalți membri ai tendinței sale, ambii se critică sever în cărțile lor, se fac responsabili reciproc pentru înfrângerea revoltei, nu menționează niciunul răzbunare divină provocată de uciderea unui profet.
Versiunea slavonă a Războiului evreilorGăsim pasajul care corespunde aproximativ versiunii dezvăluite de Eusebiu din Cezareea în cealaltă carte majoră a lui Flavius Josephus : Războiul evreilor în limba slavonă ( slavonă veche ). Acest lucru este foarte diferit de cel al manuscriselor grecești despre care știm. Slavona este limba liturgică a slavilor ortodocși , această versiune este cunoscută de mai multe manuscrise care datează din secolul al XV- lea până în secolul al XVIII- lea . Aceasta nu este o traducere a textului grecesc, deoarece numitul „Josephus slavon” conține douăzeci și două de pasaje absente din versiunea greacă.
Cu toate acestea, această versiune a Testimonium flavianum are diferențe cu cea a lui Eusebiu din Cezareea, diferențe care i-au determinat pe partizanii tezei de interpolare parțială să considere la un moment dat că a fost versiunea din care au derivat toate celelalte. Această teză merge mână în mână cu ipoteza prezentată în 1928 de HSJ Thackeray conform căreia textul slavon ar putea fi traducerea originalului pierdut „pe care Flavius Josephus l-ar fi scris în aramaică, ceea ce ar explica diferențele. Această ipoteză, preluată de mai mulți specialiști ai Școlii Biblice din Ierusalim, se opune însă lucrării de traducere pacientă a NA Mescerskij, a cărei analiză minuțioasă a scos la iveală un număr atât de mare de neconcordanțe pe care este dificil să le atribuie. Flavius Josephus . Pare îndoielnic faptul că această versiune slavonică datează din antichitate. „Majoritatea cercetătorilor care au analizat întrebarea consideră că este mai ușor să considerăm că adăugirile slavonești datează din Evul Mediu . Lucrarea a fost adaptată de traducătorul său medieval pentru a completa ceea ce trebuie să fi trecut pentru lacune în ochii cititorului creștin; această explicație este cu atât mai probabil cu cât cele opt adăugiri slavone principale îl privesc pe Ioan Botezătorul , Iisus și originile creștinismului . "
De la publicarea versiunii Agapios de către Shlomo Pines , majoritatea susținătorilor interpolației parțiale consideră că ar fi mai degrabă cea a Agapios care ar fi putut fi versiunea de bază.
Controversa intensificat în XVII - lea lea și XVIII - lea secol , în cazul în care Voltaire și Enciclopediștilor a impus ideea de un fals. Ernest Renan a fost primul mare erudit modern, după Henri Wallon , totuși, care a apărat autenticitatea, sub rezerva unor interpolații minore. Teza interpolației totale a predominat între cele două războaie, apoi, în urma publicării în 1971 a manuscriselor siriace de către Shlomo Pinès , cea a interpolației parțiale.
Această teză, cea mai obișnuită în rândul istoricilor contemporani, este o poziție intermediară între teza unei falsificări complete - o interpolare completă a pasajului - și cea a unei autenticități totale - textul nu ar conține nicio adăugare: prin izolarea interpolărilor punctuale care sunt probabil originea adăugări creștine , probabil , care datează din antichitate, se poate obține un text care ar fi putut scrie un istoric al Iudeei I st secol .
Interpolare completăConform acestei teze este întregul pasaj ar fi un plus creștin, înainte de trimiterea făcută de Eusebiu de Cezareea (începând din IV - lea secol ).
Argumentele în favoarea acestei teze sunt următoarele:
Reprezentanți ai acestui punct de vedere : Alfred Loisy , Prosper Alfaric , Paul-Louis Couchoud , Jacques Moreau , Charles Guignebert , Pierre Battifol , Léon Herrmann , Daniel-Rops , Marie-Joseph Lagrange , Marcel Simon , Pierre-Aimé Puech , Edmond Stapfer , Solomon Zeitlin , Pierre Geoltrain , Gérard Mordillat , Jérôme Prieur .
Interpolare parțialăConform acestei teze, textul este doar parțial revizuit: odată cu eliminarea expresiilor cu conotații creștine, apare un text coerent, conform stilului lui Iosif, unde Iisus este pur și simplu considerat „un om înțelept”. Acesta este punctul de vedere adoptat de Ernest Renan și care apare astăzi în favoarea sa.
Grupurile de cuvinte considerate a fi interpolate variază în funcție de autori, dar fac cel mai adesea parte din el: „dacă totuși este necesar să-l numim om” și „Acesta a fost Hristosul”, mai rar „Pentru el le-a apărut ... ", și altele.
Shlomo Pinès , de la Universitatea Ebraică din Ierusalim , a evidențiat această ipoteză publicând versiuni abandonate ale Testimonium : cea a lui Agapios și cele ale cronicarilor Georges Kédrénos (scris în greacă) și Mihail Sirul .
Se pare că a circulat o scurtă formă a Testimonium , care apare specific sirian, care nu include pasajele controversate și care ar fi opusă tradiției „occidentale”. Concordanța manuscriselor, în ciuda existenței variantelor, este în favoarea acestei teorii.
Ideea de bază este că ar fi păstrat mai bine textul original, deoarece este prezent într-o regiune în care creștinismul a persistat independent de creștinismul ortodox și care a fost sub dominația musulmană.
Versiunea siriană ar avea, potrivit detractorilor săi, originea în versiunea greacă și ar reprezenta un stat degradat. După cum subliniază Étienne Nodet , „El a fost considerat Mesia” implică faptul că Iosif nu a folosit cuvântul ca nume, ci a ridicat problema Mesia lui Isus (ceea ce ne aduce înapoi, într-un fel, la obiecția inițială împotriva text tradițional) și că cititorii săi romani erau conștienți de ce este vorba.
Potrivit lui Alice Whealey (Whealey, Alice, "The Testimonium Flavianum in Syriac and Arabic, New Test. Stud. 54, 2008, pp. 573-590 , doi: 10.1017 / S0028688508000301), care a analizat textele siriace, Agapios ar avea aceeași sursă siriană ca Mihail Sirul, și anume o traducere a Istoriei ecleziastice a lui Eusebiu; textul lui Mihail Sirul ar fi o reflectare mai fidelă a acestuia și ar merita mai multă atenție decât cea a lui Agapios; în cele din urmă, ar fi necesar să corectăm în greacă doar propoziția „el a fost Hristosul”, deoarece Flavius Josephus ar fi scris „a fost considerat Hristos”.
Reprezentanți ai acestui punct de vedere : Henri Wallon , Ernest Renan , Albert Réville , Maurice Goguel , Adolf Harnack , Robert Eisler , Giuseppe Ricciotti , Shlomo Pinès , Jean Daniélou , Antoine Guillaumont , Pierre Prigent , Charles Perrot , André-Marie Dubarle , Mireille Hadas -Lebel , John P. Meier .
Autenticitate completăConform acestui punct de vedere, ar fi o mărturie a iudaismului a I st secolul neamurilor, pentru care Hristos este doar un agitator, iar evreii pentru care este o parte din fluxul mesianic.
Această teză este susținută încă de unii contemporani care încearcă să salveze integritatea textului în timp ce încearcă să-i dea un sens acceptabil.
Argumentele în favoarea acestei teze sunt următoarele:
Reprezentanți ai acestui punct de vedere : Gustave Bardy , Louis-Claude Fillion , Théodore Reinach , Alphonse Tricot , Léon Vaganay , Eugène Mayaud , André Feuillet , René Draguet , Franz Dornseiff , Henri Cazelles , André Pelletier , Étienne Nodet , Serge Bardet .