Demonii

Demonii
Imagine ilustrativă a articolului Demonii
Pagina de titlu a primei ediții.
Autor Fiodor Dostoievski
Țară Imperiu rus
Drăguț roman
Versiunea originala
Limbă Rusă
Titlu Бѣсы
Locul publicării Sfântul PETERSBOURG
Data eliberării 1871 și 1872
versiunea franceza
Traducător Boris de Schloezer
Editor Gallimard

Demonii sau Demonii (original Rusă titlul : Бѣсы ) este un roman de rus scriitorul Fiodor Dostoievski , serializat din 1871 până în 1872 , în Rusă Messenger , șicărui compozițieînceput în 1869 . Spune povestea tinerilor revoluționari care doresc să răstoarne ordinea stabilită și al căror lider, Pyotr Stepanovich Verkhovensky, dorește ca Nicolai Vsévolodovich Stavrogin, un aristocrat fascinant pe toți oamenii pe care îi întâlnește, să-i ia locul în fruntea grupului.

Dostoievski , acum un conservator și un naționalist convins, a dorit să-și exprime în acest roman teama față de revoluționari printr-o ficțiune în care figurează eroii (conservatorii) care se confruntă cu „dușmanii Rusiei  ” ( socialiștii , nihilistii ); el a dorit, de asemenea, să arate legătura directă dintre liberalismul anilor 1840 și nihilismul rus din anii 1870 , așa cum a scris în scrisoarea sa către viitorul Alexandru al III-lea . Cu toate acestea, cartea se dovedește a fi o critică de perspectivă asupra tuturor ideologiilor. Mihail Bakhtin explică acest lucru prin faptul că Dostoievski nu încearcă să-și impună viziunea asupra lumii prin intermediul personajelor sale, ci le lasă „să trăiască”, ceea ce îl privește de orice posibilitate de a-și exprima propriile opinii prin intermediul lor .

Ideea pentru acest roman îi venise lui Dostoievski înainte de știrea asasinării pentru insubordonare a studentului Ivanov, membru al organizației Narodnaya Volia de către liderul său Serge Nechayev ,21 noiembrie 1869. Acest eveniment a jucat un rol important în geneza operei.

„Mărturisirea lui Stavrogin” către episcopul Tykhone a fost respinsă de editorul Mihail Katkov (oricum ar fi fost cenzurat) și, prin urmare, a fost ștearsă din ediția originală. Nu a apărut decât în ​​1922. Bilanțul romanului a fost cumva supărat, fără nicio contrapondere la toți acești „demoni”, iar sfârșitul lui Stavrogin a lipsit de coerență. Acest ultim capitol a fost restabilit .

Demonii sau posesorii  ?

Există o dezbatere despre traducerea titlului. Termenul rusesc Бѣсы înseamnă „ demoni  ” și nu „ posedat  ”. Cele două epigrafe sunt probabil la originea confuziei. Primul citat este un extras din poezia Demonii de Alexandru Pușkin (titlul romanului lui Dostoievski este același cu cel al poemului lui Alexandru Pușkin , Бесы ). Al doilea citat, preluat din Evanghelie după Luca, relatează episodul în care Iisus, după ce a eliberat o persoană posedată, le permite demonilor să se refugieze într-o turmă de porci, care apoi se reped în lac din vârful unei stânci.

Potrivit slavistului Georges Nivat , Les Démons este titlul corect; titlul Les Possédés este o eroare în traducerea în limba engleză preluată de Albert Camus . Traducerile în franceză ale lui Boris de Schloezer și André Markowicz indică în aceeași direcție. Explicațiile date de Dostoievski și preluate de Pierre Pascal confirmă această traducere.

Les Possédés este totuși titlul primei traduceri în franceză a operei (de Victor Derély), publicată de Plon în 1886.

Publicare și găzduire

Romanul a fost publicat pentru prima dată în The Russian Messenger în 1871 pentru primele două părți și în 1872 pentru a treia parte. Prima ediție în volume separate a avut loc la Sankt Petersburg în 1873 .

Când a ieșit, romanul a primit o primire de public entuziast, ceea ce a permis Anna Snitkina să pregătească oa doua ediție auto -a publicat la începutul anului 1873. Pe de altă parte, ea a stârnit reacții puternice din partea socialiștilor , atei , progresiști , etc. , care au privit lucrează ca o broșură împotriva lor, care la rândul său a provocat o reacție puternică din partea criticii literare . Criticii vremii, cu tendințe populiste ( Nikolai Mihailovski ), revoluționare sau liberale, au negat operei orice valoare literară, au găsit personajele prea caricaturiste sau au văzut încă în ele o falsificare a realității . Astfel, conform lui Pyotr Tkatchev , Dostoievski era doar un aliat retrograd al capacității și al caracterelor sale ale „oamenilor bolnavi” .

Sub Sovietul , romanul a fost cu toate acestea nu a emis din nou ( cu excepția celor în 1935, prezentate și comentate de Leonid Grossman , specialist Dostoievski, și în 1982) critica cu cercurile revoluționare ale XIX - lea  secol nu plăcut cenzorilor sovietici.

Astăzi, cartea este considerat un clasic al literaturii, iar unii critici ca fiind înclinat excesele totalitare al XX - lea  secol .

Planul romanului

Prima parte

  1. Cu titlu introductiv: câteva detalii biografice despre cinstitul Stepane Trophimovich Verkhovensky
  2. Prințul Harry. Cerere in casatorie
  3. Păcatele altora
  4. Șchiopii
  5. Șarpele subtil

A doua parte

  1. Noaptea
  2. Noaptea (continuare)
  3. Dualul
  4. Toată lumea așteaptă
  5. Înainte de petrecere
  6. Piotr Stepanovich se zbate
  7. Cu ale noastre
  8. Țarevici Ivan
  9. O „sechestru” la Stéphane Trophimovitch
  10. Bucanierii. O dimineață fatală

A treia parte

  1. Celebrare
  2. Sfârșitul petrecerii
  3. Sfârșitul romanului
  4. Decizie supremă
  5. Calatorul
  6. Noaptea durerilor și a chinului
  7. Ultima călătorie a lui Stéphane Trophimovich
  8. Concluzie

Chez Tikhone (Mărturisirea lui Stavrogin)

9. La Tikhone

rezumat

Romanul este împărțit în trei părți. Primul prezintă personajele, în special spiritul frumos, cu idealurile clasice ale lui Stepan Trophimovich Verkhovensky, care locuiește împreună cu văduva Barbara Pétrovna Stavrogin ca fost tutore al fiului ei și ca prieten. În partea a doua, se dezvoltă conflicte între protagoniști, care vor izbucni în cele din urmă în partea a treia.

Acțiunea are loc într-o provincie anonimă de lângă Sankt Petersburg  ; este spus de oficialul Anton Lavrentievici, un prieten al lui Stepan, care a urmărit el însuși anumite evenimente și anumite schimburi, deși informați indirect, în cea mai mare parte, prin mărturiile martorilor oculari. În multe capitole, această construcție formală ascunde o perspectivă plurală.

Prima parte

Acțiunea principală începe cu întoarcerea fiului Barbara, Nikolai Vsévolodovich Stavrogin, care, după o viață de desfrânare la Sankt Petersburg și apoi în străinătate, a fost confiscat cu o dragoste reînnoită pentru patria sa. Semnele ambiguității în personalitatea sa și problemele de relație rezultate se acumulează, după ce se află că este legat în secret de legături de căsătorie. Se presupune că pe un capriciu, s-a căsătorit pe vremea Sfântului Petersburg cu Maria Timoféievna Lebiadkine, sora deformată și bolnavă mintal a ofițerului alcoolic Lebiadkine: o susține financiar fără să iubească sau să trăiască cu ea. Lebiadkin a sosit în oraș cu sora lui care se așteaptă ca Nikolai, „nobilul său prinț” (II, 2), să o recunoască drept soție, ceea ce frustrează planurile Barbara de a aranja căsătoria lui Nikolai cu el. Bogata Elisabeth Nikolaevna Tushin (Lisa) cine este îndrăgostit de el. Pentru a înlătura obstacolul în calea unei astfel de uniri, Barbara îl încurajează pe Stepan, prietenul familiei, prin promisiuni de bani să atașeze o tânără soție în persoana lui Daria Pavlovna (I, 2), lucru pe care el îl înțelege încă și refuză în cele din urmă să o facă, după ce cazul a fost făcut public printr-o indiscreție intenționată îndreptată împotriva lui de către fiul său.

Fiul lui Stepan Trophimovich, Pyotr Stepanovich Verkhovensky , își face apariția în același timp cu Nikolai. Intriga pentru mai multe pagini jucând rolul de prieten și admirator al lui Nikolai și urmărește scopul răsturnării tuturor autorităților laice și religioase. Pentru a face acest lucru, el folosește fără scrupule un grup de cinci conspiratori (oficialii Liputin, Lemchine, Virginsky și cumnatul său Zhigalov, precum și Tolkachenko, un angajat feroviar), cărui cerc îi aparține și studentul Ivan Pavlovich Shatov, inginer Alexy Nilich Kirilov, precum și intelectualul Chigalev. Piotr îi face să creadă că ar exista mii de celule revoluționare împrăștiate în toată țara, care ar fi legate de revoluția mondială pregătită în Europa. Cu ajutorul lui Nikolai care trebuie să joace pentru oameni rolul mesiei, al legendarului Ivan Tsarevich (II, 8), Pyotr vrea să stabilească în toată țara un sistem politic propus de Chigalev în care 90% din omenire ar trebui să lucreze în cele mai primitive condiții de viață și ar fi dominate fără rezerve de restul de 10%, pentru că, potrivit lui, în Rusia, nimic nu este posibil fără disciplină. Chigalevisme așteptat la egalitate pentru toate de dictatura și dezumanizarea; Dostoievski își exprimă astfel luciditatea față de realitatea proiectelor politice socialiste . Argumentarea revoluționarilor este, printre altele, prezentată în timpul unei întâlniri cu Virginski (II, 7).

A doua parte

În a doua parte, conflictele izbucnite de Stavrogin sunt dezvăluite în timpul unei întâlniri de oameni ale căror speranțe dezamăgite se concentrează asupra lui, figura centrală a romanului. Pe de o parte, controversele ideologice dintre anarhia ateistă și credința ortodoxă, pe de altă parte aspectele relaționale: Ivan Pavlovici Chatov este sfâșiat între dispreț și admirație pentru Stavrogin, de care dorește să-și fi găsit credința în Dumnezeu (II, 1 ). Este în aceeași poziție ca mișcarea Potchvennichestvo - de care Dostoievski era aproape - și ajunge să se abată de la doctrină. El este profund jignit de aventura lui Stavrogin cu soția sa Maria, dar se împacă din nou cu ea când reapare la el acasă, însărcinată și grav bolnavă, și o ia pe ea și pe copilul ei în casa lui (III, 5). Bucuria dată lui Shatov de mica sa familie - fiul Mariei trebuie să-i ia numele Ivan - este foarte repede tulburată pentru cititor de semnele de avertizare ale unei noi nenorociri.

Nikolai este aici punctul de referință pentru noi întorsături dezastruoase din care nu pare să se poată extrage și care să ducă majoritatea oamenilor pe care îi întâlnește la un sfârșit tragic: logodnicii Maurice și Lisa, trio-ul Barbara, Stépan și Daria, Lébiadkine și sora ei ...

Piotr folosește aceste tensiuni în beneficiul său. Astfel, el lansează pe urmele lui Stavrogin, ucigașul scăpat Fedka, care îi propune să-l omoare pe Lebiadkine și pe Maria pentru a-i permite recăsătorirea cu Lisa (II, 2). El respinge propunerea. Cu toate acestea, potențialii vinovați se simt încurajați de comportamentul irezolvat al lui Nikolai de a-și urmări scopul. Stavrogin se încurcă apoi în noile sale operațiuni cu consecințe tragice, deși încearcă să se elibereze de demonii săi răi și să își asume responsabilitatea pentru trecutul său. Așa că își cere scuze Daria, sora lui Shatov, pentru crimele sale din trecut și din viitor. Ea îl convinge să vorbească cu un duhovnic căruia Stavrogin îi mărturisește incapacitatea de a crede și de a iubi, precum și violul unei fetițe al cărei sinucidere nu a putut să-l împiedice (III, 9). Acest capitol a fost cenzurat în prima versiune a romanului, fiind privit de autorități ca blasfem și amoral.

Între timp, Piotr stabilește contactul cu noul guvernator André Antonovich von Lembke și soția sa Julia (II, 6), le câștigă încrederea și le folosește pentru a-și servi planurile revoluționare și propriile interese. Așa că își denunță înșelător tatăl ca un revoluționar pentru a se răzbuna pentru abandonul la care l-a supus, astfel încât să fie închis temporar. Dar el nu și-a atins principalul obiectiv - și anume de a-l câștiga pe Stavrogin pentru cauza sa și de a-l face liderul revoluției sale.

A treia parte

A treia parte începe cu un ospăț dat la casa guvernatorului, constând dintr-o lectură și o minge care degenerează în provocări din mâna lui Pyotr Stepanovich (III, 1-2). Spectacolul este întrerupt de un incendiu pe care Fedka a început să șteargă urmele asasinării lui Lebiadkine și Maria. În aceeași noapte, Nikolai o găsește pe Lisa care și-a renegat logodnicul Maurice Nikolayevich Drosdov și a decis să locuiască cu iubitul ei. Dar când află de incendiu și că Stavrogin îi recunoaște că nu a împiedicat uciderea Mariei, a mers în grabă cu Maurice la locul crimei, unde a fost ucisă de curioșii adunați care au făcut-o să fie instigator. (III, 3).

Piotr reușește să-l determine pe Alexei Nilitch Kirilov să își asume responsabilitatea pentru uciderea Mariei, fratelui ei și a lui Chatov înainte de sinuciderea sa și îi dictează o confesiune falsă (III, 6). De fapt, Alexei și-a dezvoltat propria filosofie și îi explică că se sinucide pentru a demonstra tuturor că Dumnezeu nu există, că omul este liber și că el însuși este Dumnezeu - comportament pe care Albert Camus îl descrie ca „sinucidere educativă”.

Anterior, Pyotr a sugerat grupului de socialiști că Șatov a vrut să-i trădeze și să-i convingă să-l ucidă. După care se desprinde de grup pentru a merge la Saint Petersburg, în timp ce membrii grupului, consumați de remușcări, ajung să fie închiși.

Stépan Trophimovitch , căzut în dezacord , decide să părăsească orașul, dar se îmbolnăvește pe drum (III, 7). Barbara Pétrovna merge să-l caute și îl aduce acasă. Înainte de moartea sa, ei își mărturisesc dragostea reciprocă, păstrată secret de ani de zile.

Deși Daria spune că este gata să trăiască cu Nikolai în Elveția , el se spânzură ca fetița pe care o sedusese, din cauza sentimentului său de vinovăție din ce în ce mai insuportabil, care îi apare în mod constant sub forma unor „demoni răi” în halucinații care enumeră oamenii. a cărei pierdere a cauzat-o, direct sau indirect (III, 8).

Lista personajelor

Ediția de Jean-Louis Backès, bazată pe traducerea de Elizabeth Guertik, oferă o listă organizată a diferitelor personaje:

Casa Stavrogin

Agacha, servitoare

Cercul lui Stépane Trofimovich

Notă: Pierre Stépanovitch Verkhovensky (Pétroucha), fiul abandonat al lui Stépan Trofimovitch. Tatăl său nu a avut niciodată grijă de el ... El nu face parte din cerc.

Familia Drozdoff Locuitorii casei Philippov (proprietar) „Les Nôtres”, celulă revoluționară Oficiali Alte personaje

Adaptări

La teatru

La cinematograf

1988  : The Possessed , de Andrzej Wajda .

La televizor

La radio

Demonii lui Fedor Dostoievski în 15 episoade difuzate înMai 2016 pe cultura Franceză.

Note și referințe

  1. The Demons , Introducere p.  XI , Biblioteca Pleiadei .
  2. The Demons , Introducere p.  XIV .
  3. Demonii , partea a treia, capitolul 11.
  4. Jacques Catteau, articolul „Fyodor Dostoievski” în Efim Etkind , Istoria literaturii ruse , Volumul 3, p.  993 .
  5. L. Chtcherba, Great Dictionary Russian-French , articol „  Бес  ”, p.  17 , Drofa, Moscova, 2008.
  6. Alexandru Pușkin, Opere complete , Volumul II , poezia „Demonii”, p.  144 , L'Âge d'Homme , Lausanne, 1981.
  7. Evanghelia după Luca , capitolul VIII, versetele 32-36.
  8. Georges Nivat , Living in Russian , p.  9 , Éditions l'Âge d'homme, colecția „Slavica”, Lausanne, 2007.
  9. Demonii , Introducere, p.  XV , Biblioteca Pléiadei .
  10. Demonii , Notă bibliografică, Biblioteca Pleiadei
  11. Jacques Catteau, articolul „Fyodor Dostoievski” în Efim Etkind , Istoria literaturii ruse , Volumul 3, p.  995 .
  12. Anna Grigorievna Dostoievskaya , Memoriile unei vieți , p.  299 . Soția lui Dostoievski face o descriere foarte precisă a aspectelor practice ale publicării literare la acea vreme.
  13. Jacques Catteau, Ibidem .
  14. Schramm, Adelheid. , Probleme der Poetik Dostoevskijs , C. Hanser,1 st ianuarie 1971( OCLC  611855908 , citiți online )
  15. din traducerea lui EK Rahsin
  16. În partea a doua, capitolul 5 „Înainte de petrecere” face loc unui duel între Marsiliază și melodia Ô dragă Augustin . Această scenă este modelul cântării amoebée din Casablanca (cf. http://pov.imv.au.dk/Issue_28/section_2/artc10A.html ). Dostoievski, la rândul său, trebuie să fi servit drept model pentru unele dintre liniile lui Messire Thadée (cf. Waclaw Lednicki, Hutchinson, Londra, 1950, p. 306.)
  17. Backès 2011 , p.  19

Ediții franceze

Document utilizat pentru scrierea articolului : document utilizat ca sursă pentru acest articol.

Vezi și tu

Bibliografie

linkuri externe