Garshuni , garshuni , Karshuni , carchuni sau scrie carchunie este un sistem de transcriere a limbii arabe , folosind literele alfabetului siriacă . În utilizare în rândul creștinilor vorbitori de limbă arabă de siriană tradiție , dispariția lui pare să coincidă cu Nahda , renașterea arab al XIX - lea secol.
Fonologia dintre cele două limbi fiind diferite, aplicarea alfabetului siriacă la arabă presupune unele adaptări: astfel, Guyhouni utilizează în mod obișnuit în diacriticele ale alfabetului arab care se provin din limba siriană; în același mod, alfabetul siriac cuprinde 22 de litere contra 28 pentru alfabetul arab , anumite grafeme pot nota două sau trei foneme diferite (siriacul <ṭ> poate nota / ṭ / sau / ẓ / în arabă, siriacul <ṣ> / ṣ /, / ḍ / sau / ẓ / în arabă; <g> nota / ğ / sau / ġ / etc.). Uneori, sunetele nu sunt echivalente, același fonem arab poate fi notat prin două grafeme siriace diferite.
Guyshouni a fost folosit de creștinii de limbă arabă aparținând bisericilor cu siriac ca limbă liturgică. Cele mai vechi atestări privesc bisericile siriace occidentale, mai precis Biserica maronită . Unul dintre primele texte datate este o notă marginală într - un manuscris maronit al Omiliile lui Jacques de Saroug , cu data10 iulie 1141(anul 1452 al erei seleucide în text): raportează despre promovarea unui călugăr numit Daniel ca stareț al mănăstirii Sfântul Ioan de Khuzbandu, din Cipru , de către patriarhul maronit. Codex de Rabbula , de asemenea , de origine Maronit, iar marginile din care au fost folosite ca arhivele diverselor acte notariale, conține 35 de note în arabă , din care 12 sunt în alfabetul arab și 23 în Guzhouni; cel mai vechi (folio 7b), care se referă și la numirea unui călugăr, de data aceasta numit Iš'aya, ca stareț al Sfântului Ioan de Khuzbandu, poartă data de8 septembrie 1154(anul 1465 al erei Seleucidelor ). Anterior, BL Add. 14644 (manuscris al VI - lea de colectare din secolul nitrienne , trecut din Mesopotamia spre Egipt , în 932 ) este , probabil , un exemplu izolat de garshuni text (o notă de a da o rețetă pentru prepararea de cerneală), care datează VIII e sau IX - lea secol , dar întâlnirile sunt incerte. În ceea ce privește primele cărți întregi transcrise conform acestui sistem, acestea sunt mai recente: SK Samir dă manuscrisul Vat. arab. 135 , datând din 1384 , și TVA. arab. 146 , din 1392 . Pentru siriacul de est, cele mai vechi dovezi datează doar din secolul al XVII- lea (probabil legate de dezvoltarea influenței catolice).
Prin urmare, folosirea alfabetului arab a fost răspândită anterior în rândul creștinilor care vorbeau arabă. Uneori alternează cu cea a tipului guyhouni din același text, ceea ce indică faptul că motivația nu este pur și simplu practică. Atașamentul față de alfabetul siriac tradițional a corespuns, în principal în rândul maroniților , afirmării identității culturale amenințate a unei comunități. Dar , cu renaștere culturală arab al XIX - lea lea ( al-Nahda ), The garshuni au avut tendința de a ieși din uz.
Cuvântul „guyhouni” a fost extins uneori la transcrierea altor limbi decât araba prin alfabetul siriac : turcă (în principal azeră ), persană , armeană , kurdă , malayalamă . Aceste cazuri se referă în principal la siriacii de est.
În această scriere, prima carte tipărită în Liban, un Psaltire , a fost produsă în 1610 , la Mănăstirea Sfântul Antonie din Qozhaya, la inițiativa lui Sarkis al-Rizzi , episcop maronit al Damascului . Biblioteca mănăstirii patriarhale siro-catolice Charfet din Liban, fondată în 1789, păstrează o importantă colecție de texte și manuscrise în Guyshouni: acestea sunt în esență texte sau comentarii la Scripturi, colecții liturgice, viețile sfinților, explicația Tainele și legile Sinodelor, predicilor, Mimrés și omiliilor ...