Dezvoltată la sfârșitul anilor 1960 de către geneticianul și biologul francez de origine română Denis Buican , teoria sinergică a evoluției evidențiază o selecție multipolară, care se exercită nu numai la nivelul indivizilor, ci și al genomului (selecția genotipică). Inspirată de teoria sistemelor datorată matematicianului Ludwig Von Bertalanffy , această paradigmă poate fi considerată ca o actualizare a teoriei sintetice a evoluției sau a neodarwinismului , dezvoltată în anii 1940.