Titlul original | Lo straniero |
---|---|
Producție | Luchino Visconti |
Scenariu |
Luchino Visconti Suso Cecchi D'Amico Georges Conchon Emmanuel Roblès |
Personaje principale |
Marcello Mastroianni |
Companii de producție | Dino De Laurentiis Cinematografica |
Tara de origine |
Italia Franța |
Drăguț | Dramă |
Durată | 110 minute |
Ieșire | 1967 |
Pentru mai multe detalii, consultați fișa tehnică și distribuția
Străinul (titlul original: Lo straniero ) este un film franco - italian regizat de Luchino Visconti și lansat în 1967 . Este adaptat din romanul lui Albert Camus publicat în 1942.
Acțiunea are loc în Alger , în 1935. Meursault, un bărbat aparent insensibil, duce o viață monotonă. Când mama sa în vârstă moare, el nu arată nicio emoție vizibilă. Totul pare să-l lase indiferent: dragostea prietenei sale Marie, promoția propusă de regizorul său ... Relațiile sale cu Raymond Sintès, un personaj umbros cu activități de proxenetism, îl vor conduce totuși la săvârșirea unei crime neprevăzute. Condamnat la moarte, el refuză absolvirea propusă de preot. O adaptare fidelă și minuțioasă a capodoperei lui Albert Camus .
Film neglijat de Luchino Visconti însuși, Străinul se împodobește totuși, grație privirii cineastului italian, cu corespondențe foarte intime cu romanul lui Albert Camus . Scenaristul lui Visconti, Suso Cecchi d'Amico , remarcă totuși: „Dacă am fi filmat filmul imediat ce a fost scris scenariul, cred că ar fi fost mai bine, dar a trebuit să așteptăm trei ani. Sunt părți care îmi plac, crima de exemplu, dialogul cu preotul, dar în general nu cred că este un film foarte reușit. "
La rândul său, Visconti prezintă alte motive mai fundamentale: „Interpretarea mea și scenariul meu despre Străin există; L-am scris cu colaborarea lui Georges Conchon și este ceva complet diferit de film. Au existat ecouri de la Străinul , ecouri care, după cum auzim, au ajuns până astăzi, până la OEA , până la războiul din Algeria ; asta a fost cu adevărat ceea ce înseamnă romanul lui Camus, care, aș spune, a prevăzut ce s-a întâmplat și această prognoză care se află în roman, l-aș fi concretizat cinematografic. » Dar Francine Camus , văduva autorului, considerând că este necesar să se respecte dorința soțului ei de a nu-și adapta romanul la ecran, nu a vrut să audă de acest scenariu. Prin urmare, Visconti a trebuit să rămână fidel cărții, continuând în acești termeni: „Nu am luat nici o libertate cu opera lui Camus, cu excepția câtorva tăieturi necesare în transpunerea de la scriere la imagine și de la stilul indirect la stilul direct. [...] De ce aș trăda o lucrare pe care am iubit-o și pe care o iubesc? Loialitatea nu este lipsa puterii creatoare. "